Cineva îmi spunea, după articolul despre la "bojdeuca" in Inghilterra, că așteaptă să scriu și despre alte case din alte țări. Așa îmi propusesem, numai că între timp am dat peste o casă foarte frumoasa și o poveste pe măsură, care m-a determinat să rămân tot în Marea Britanie. Casa este situată în Țara Galilor iar proprietarii ei sunt Rob și Alithea Dowson. Un cuplu cu o tenacitate extraordinară, care a construit casa visurilor trecând peste toate piedicile.
Rob și Alithea și-au dorit întotdeauna să locuiască la țară, dar lipsa fondurilor a reprezentat un obstacol. Stateau în Bristol când au descoperit un loc de aproximativ 14 hectare situat pe dealurile din Powys, zona centrală a Țării Galilor, un loc fără utilități, fără perspective de a putea construi, dar cu o priveliște minunată.
Au campărat locul și în primii 3 ani l-au curățat și au plantat peste 35.000 de copaci, în special alun. A fost o investiție din care urmau să scoată profit mai târziu. După 3 ani s-au mutat pe acest teren într-o locuință mobilă și au petrecut următorii 5 ani așteptând aprobarea pentru a putea construi . În cele din urmă au primit-o, cu restricții de construcție în ceea ce privea agricultura locala, dar fără, legat de amprenta la sol a casei.
După ce au petrecut atât timp alături de o pădure și au trăit de pe urma lemnului, au înțeles că ceea ce își doresc este o casă din lemn și au ales quercia. Nu știau mare lucru despre construcțiile din lemn, așa că Rob a hotărât să urmeze un curs de o săptămână ținut de o personalitate în domeniu, unde a învățat despre principiile realizării unor astfel de construcții, dar și cum să folosească unelte vechi pentru prelucrarea lemnului.
Având aceste cunoștințe de bază, Alithea și Rob s-au gândit că au nevoie și de un plan. Au început să studieze reviste de specialitate, să viziteze târguri, pentru a găsi inspirația. Au ajuns la concluzia că vor face o casă cu etaj, cu mult spațiu deschis și aspect de boltă la etaj. Cu desenul făcut și imaginea casei în minte au angajat un arhitect local să-i ajute la realizarea schițelor necesare.
În momentul în care au avut schitele s-au apucat de lucru. A fost nevoie de 3 luni pentru a face toate grinzile curbate. După montare, grinzile au fost îmbrăcate tot în lemn, de esență moale, creând o structură care să izoleze casa. Pentru că o altă idee cu care au plecat încă de la început a fost să construiască o casă eficientă energetic.
Bugetul pentru construirea casei a fost de 100.000 lire. Construcția efectivă a durat 2 ani iar la final au realizat că au făcut și economie. Casa a costat 98.500 lire.
În total, din momentul în care au cumpărat terenul până când s-au mutat în casă au trecut 12 ani, timp în care Rob și Alithea au dărâmat orice barieră, au invins toate obstacolele, au demonstrat că „nu pot” nu există. Un extraordinar exemplu de voință, de muncă, de dăruire. Și o casă minunată la final.
(sursa: https://www.homebuilding.co.uk/)
superbo
quando si costruisce con le proprie mani non si pensa a quanto sia difficile
il risultato è sorprendente
tra qualche anno di sedersi e ricordare quanto si è dovuto affrontare per avere una casa propria
congratulazioni ai proprietari