Parchet

Pardoseala designerilor. Idei și tendințe.

Redecorările, reamenajările sunt și misiuni mai simple, dar și unele mai complexe. Să zicem că te afli chiar tu în această misiune, iar una dintre probe va fi înlocuirea pardoselei. Ce material să alegi? Ce esență? Ce culoare? Ce se potrivește cu spațiul și cu ideile tale artistice de decorare? Mergi pe clasic, elegant, mergi pe extravaganță sau poate pe texturi deosebite, perfecte pentru o abordare artistică?

Și dacă ai un stil mai sofisticat, slabe șanse să alegi un parchet lucios în nuanța P43 (detalii are Mihaela).

Informații despre podele deosebite sunt de găsit și aici , dar cu siguranță, vei fi interesat și de noutăți. Dacă simțul tău este zândărit de inovații sau tendințe, hai să le vedem.

Un lucru este cert, există o mare diversitate de modele și este bine pentru că ai de unde alege. Alegerea podelei nu este influențată doar de esența lemnului și culoare, ci și de efectele artistice pe care le creează. Unele efecte se obțin prin modurile de prindere a bucăților de lemn. Altele, prin inserții de materiale diferite, dar și prin evidențierea nodurilor sau a neregularităților pe care le are bucata de lemn.

pardoseala

Tendința este de păstrare a aspectului natural al lemnului, de întoarcere la tradițional fără a se încerca mascarea defectelor originale.

pardoseala

pardoseala

Referitor la finisaj, look-ul cel mai căutat este de inspirație naturală cuprinzând o paletă largă de brun, chihlimbar, tonuri de gri, de la cele închise pâna la cele mai deschise. Este vorba mai mult despre un aspect sau un efect special decât despre o culoare.

O nouă cerință a pieței în sfera podelelor este finisajul foarte deschis spre alb. Ca răspuns la aceste cerințe firma suedeză Kährs a creat noile sale colecții axându-se pe culoarea alb.

pardoseala

pardoseala

O abordare artistică a podelelor este dată de mixul de forme și texturi de lemn.

Designerul Patricia Urquiola a regândit podeaua clasică tradițională – acel parchet din fâșii înguste de lemn – folosind plăci cu margini rotunjite și ușor bombate. Inspirată de interioarele de la Versailles a creat o colecție de podele din lemn numită Biscuit. Puzzle-ul din plăci de stejar poate fi asamblat în diverse moduri în funcție de stilul dorit.

Desigur, acestea sunt doar câteva idei pe care le-ai putea lua în considerare, dar ceea ce iese în evidență este un look DISCRET și SOFISTICAT. Podelele au aspect cât mai natural. Se încearcă păstrarea culorilor, a nuanțelor și se mizează pe scoaterea în evidență a imperfecțiunilor lemnului.

Anamaria

Anamaria are peste 15 ani de experienta in marketing si comunicare pentru firme din industria si retailul de mobila. Inainte de Ces Brands a coordonat activitatile de marketing la ICLA Romania.

1 comentariu

Adaugă un comentariu

Dă-i un răspuns lui P43 – Revista din lemn Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Abonează-te la newsletter

ro_RORomanian