Bricolaj Tehnici de Finisare

Incompatibilitatea între straturi – combinarea corectă a materialelor de finisare

Finisarea unei mobile, a unui obiect din lemn, se face aplicând mai multe straturi care, uneori, sunt diferite. Ele pot avea baza diferită (pe bază de apă sau pe bază de solvent) sau rășina din compoziție (nitro, poliuretanice, acrilice, etc). Pentru a nu avea probleme trebuie folosite materiale compatibile sau, dacă in mod normal ele nu pot fi folosite împreună, trebuie respectate anumite reguli atunci când sunt suprapuse.

Sa incepem cu colorarea. De foarte multe ori am fost întrebată dacă se poate aplica un baiț pe bază de apă atunci când urmează un finisaj pe bază de solvent și invers. Tendința este să spun „da, cum să nu”. Numai că, acest „da” este urmat întotdeauna de „dar…”. Dacă baițul este pe bază de apă, el trebuie să fie complet uscat înainte de a fi aplicat stratul următor pe bază de solvent. Altfel, există riscul ca lacul să se albească.

materiale compatibile
pete albe pe mobila
sursa foto: woodworkingtalk.com

În situația inversă, baițul pe bază de solvent și stratul următor hidrodiluabil, dacă baițul nu este complet uscat, vom vedea exact incompatibilitatea dintre apă și diluant atunci când sunt amestecate. Lacul nu se va așeza bine, va „fugi” de pe suprafața lemnului, apărând cratere (găuri) în peliculă. O alta problemă poate apărea în cazul în care coloranții folosiți se dizolvă atât în apă cât și în anumiți solvenți (alcool, acetona, glicoli) – coloranți universali. Când se aplică stratul următor, colorantul va migra în apa care diluează lacul, chiar dacă stratul de baiț este uscat, și vor apărea petele. Se spune ca baițul „sângerează”. Pentru a nu avea surprize folositi baițuri hidrodiluabile, nu universale.

materiale compatibile
baituri
sursa foto: boero.it

Exemplele de mai sus sunt pentru baițurile simple, care se obțin prin diluarea colorantului cu apa sau cu diluantul. Sunt însă și baițuri care au în compoziție diverse rășini pentru uniformizare, pentru marcarea porilor sau pentru alte efecte speciale. În acest caz trebuie să verificați compatibilitatea în fișa tehnică a produsului, pe etichetă sau să întrebați furnizorul. Uneori, rășinile prezente în baiț pot da mari bătăi de cap. Am vazut într-o fabrică un lot întreg de mobilă care se albse sub stratul de lac. În final s-a descoperit o incompatibilitate între rășina din baiț și finisajul poliuretanic aplicat deasupra.

materiale compatibile
bait special cu rasina
sursa foto: revistadinlemn.ro

Și în cazul grundului și al lacului trebuie avut în vedere compatibilitatea materialelor. În general se folosesc sisteme de finisare cu aceeași rășină de bază. Sunt însă situații când materiale folosite sunt diferite. De exemplu, cu produse poliesterice se poate obține un luciu înalt foarte frumos. Poliesterii însă au un miros destul de neplăcut (stirenul din compoziție). Se poate reduce cantitatea folosită făcând finisajul cu grund poliesteric și lac poliuretanic lucios. Duritatea și conținutul ridicat în corp va permite o bună șlefuire a grundului, astfel încât să se obțină o bază foarte buna pentru lacul lucios. Este un sistem care se folosește mult, fără a exista probleme.

materiale compatibile
mobila lucioasa
sursa foto: furniturefashion.com

Se pot face tot felul de astfel de combinații, important este să se țină cont de anumite reguli:

  • nu se aplica lac poliuretanic peste grund nitrocelulozic și șn general, nu se aplica materiale cu intărire chimică peste cele cu uscare normală (prin evaporarea diluantului).
  • dacă se folosesc materiale hidrodiluabile combinate cu cele pe bază de solvent, ele trebuie să fie foarte bine uscate înainte de a fi suprapuse.
  • grundul pe bază de solvent trebuie bine șlefuit înainte de aplicarea lacului pe bază de apă, iar șlefuirea trebuie făcută imediat inaintea aplicării lacului, nu cu o zi înainte. Altfel apar mari probleme de aderență, iar lacul se poate desprinde de grund exact ca o piele.
  • peste ceară nu pot fi aplicate alte materiale. Ele nu vor avea aderență.
  • produsele pe baza de ulei de in nu sunt compatibile cu cele normale pe solvent. Se înțeleg foarte bine însă cu produsele sintetice ce au ca diluant white-spirit-ul (vopselele alchidice, impregnanții și lacurile sintetice pentru exterior)

Daca vreți să pictați pe obiecte din lemn este bine să folosiți materiale diferite pentru a nu avea probleme de migrare a culorii. De exemplu, puteți folosi un grund pe bază de solvent pe care, după uscare, puteți picta cu produse pe bază de apă. Protejați apoi totul cu un strat de lac pe solvent. În acest caz recomand întotdeauna lacuri acrilice pe solvent care nu schimbă culoarea materialelor peste care este aplicat și nu îngălbenește în timp. Iar culorile pe bază de apă nu vor migra in lacul acrilic pe solvent,

materiale compatibile
mobila pictata
sursa foto: rokofurniture.co.uk

În concluzie, folosiți materiale compatibile, nu suprapuneți materiale diferite fără să verificați înainte cum se comportă. Întrebați pe cei ce le vând care sunt restricțiile și respectați-le. Numai așa vă puteți feri de probleme. Și nu considerați că, dacă ați folosit o dată materialele în mod necorespunzător și nu s-a întâmplat nimic, o puteți face mereu. Știți vorba cu ulciorul. 🙂

Mihaela Radu

Mihaela Radu este inginer chimist dar are o mare pasiune pentru lemn. De mai bine de 20 de ani lucreaza in domeniu, finisarea lemnului fiind ceea ce a definit-o in aceasta perioada. A acumulat experienta lucrand intr-un institut de cercetari, in propria firma, precum si intr-o multinationala. Isi doreste sa impartaseasca continuu din experienta proprie cu cei care au aceeasi pasiune....si nu numai.

106 comentarii

Adaugă un comentariu

Dă-i un răspuns lui Mihaela Radu Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Buna ziua
    Am aplicat 5 straturi de ulei de tung pur pe o masa de cafea din stejar si nuc (a fost făcută in regim propriu), finisajul este super.
    Ce strat final sa folosesc pentru ea, dacă vreau sa o mut din living, pe o terasa acoperită pentru a fi protejata mai bine?
    Va multumesc pentru sfaturi si va apreciez munca.
    Cerceja Gheorghe

    • Buna ziua.
      Nu ii mai dati cu nimic, lasati-o asa. Ar trebui sa aplicati un lac tot pe baza de ulei iar daca masa a absorbit suficient ulei este posibil ca lacul sa nu aiba aderenta. Singurul lucru pe care trebuie sa-l faceti este sa reimprospatati finisajul la 6 luni, daca sta direct afara si poate ploua direct pe ea, sau la 1-2 ani daca este pe o terasa acoperita, asa cum spuneti. Singura problema pe care o puteti avea este daca masa a fost baituita, iar baitul folosit nu are rezistenta la radiatia UV (nu este facut pentru exterior). In acest caz, daca soarele bate direct pe masa, culoarea initiala poate disparea in mai putin de un an, masa devenind gri.
      Toate cele bune.

      • Multumesc pentru răspuns.
        Am folosit doar ulei de tung pur, am șlefuit între straturi si am așteptat pana stratul anterior s-a uscat complet (6 săptămâni a durat operațiunea).
        Terasa este acoperită si nu va ploua pe ea.
        Am sa va urmez sfaturile
        Va multumesc
        Si multe articole interesante

  • Buna ziua!

    As avea nevoie de parerea unui specialist pentru urmatoarea intrebare, iar dumneavoastra sunteti persoana perfecta. Daca vreau sa schimb nuanta unui mobilier de PAL, ce tip de lac ar fi potrivit? Vopsea speciala pentru PAL am vazut ca se gaseste, dar nu doresc sa schimb complet culoarea si sa pierd textura furnirului.

    Va multumesc!

    Ana-Maria S.

    • Buna ziua,
      La PAL sunt probleme de aderenta la suport, de aceea trebuie folosite produse speciale. In general, materialele pe solvent au aderenta mai buna decat cele pe baza de apa. La cele transparente pe baza de apa lipsa aderentei se poate manifesta destul de neplacut, stratul jupuindu-se pur si simplu ca o piele. Vopselele cretoase speciale pentru astfel de finisari (cum este cazul Annie Sloan) sunt de preferat pentru ca nu este nevoie sa pregatiti suportul inainte, iar daca stratul este subtire, nu pierdeti textura furnirului.
      Daca nu vreti sa folositi vopselele cretoase incercati lacuri pe baza de solvent din magazinele DIY sau lacuri poliuretanice sau acrilice de la furnizori de lacuri pentru lemn si mobila (sau distribuitorii lor). Inainte va trebui sa degresati suprafata (spalata cu apa si detergent si stearsa foarte bine sau stearsa cu carpa cu solvent) si sa slefuiti usor suprafata PAL-ului cu un burete abraziv (fara sa stricati desenul). Slefuirea este pentru a creste aderenta lacului.
      Toate cele bune!

      • Multumesc mult pentru raspuns!
        Am sa tin cont de sfaturile dumneavoastra de specialist.
        Va apreciez mult munca si faptul ca ii ajutati si pe cei mai putin stiutori in a face alegerile corecte pentru mobilierul lor.
        Spor in toate si numai bine!

  • Buna ziua,
    referitor la baituri as avea o intrebare.

    Imi puteti spune va rog, cum ne putem da seama daca baitul aplicat pe o suprafata lemnoasa este pe baza de solvent sau pe baza de apa? multumesc,

    • Buna ziua,
      Este foarte greu de identificat pe o mobila finalizata, la vanzare, tipul baitului. La baiturile simple, un ochi avizat ar vedea pe un lemn masiv o absorbtie mai profunda, in cazul baitului pe baza de apa, cu evidentierea desenului lemnului si culori mai vii, mai luminoase, sau o uniformitate a colorarii, desenul fiind usor estompat si culorile mai terne. Este vorba de baituri simple, adica amestec de colorant si apa, respectiv solvent. Unele baituri au insa si adaosuri care fac ca aceste caracteristici sa nu mai fie atat de evidente. In plus, pana la final apar si alte straturi – uniformizare, patinare, etc – care fac invizibile efectele baiturilor ca prim strat.
      Ideea este ca, dupa uscare, faptul ca baitul a fost pe baza de apa sau solvent conteaza mai putin. Solventul este eliminat total prin uscare iar colorantul este acoperit de straturile de grund si lac. Un bait pe baza de solvent il afecteaza pe cel care-l aplica nu pe beneficiarul mobilei. Mirosul de solvent care se simte uneori la mobila noua este de la materialele peliculogene (lac, vopsea, grund), nu de la bait.
      Sper sa fi inteles bine intrebarea dumneavoastra iar raspunsul sa va fie de folos.
      Toate cele bune!

      • Va multumesc,
        Am un corp de mobila ce probabil din cauza faptului ca nu a fost lasat sa se usuce corespunzator, are cateva pete matuite de praf (cred) lipit… si as vrea sa refinizez dar folosind acelasi tip de bait, in ideea asta intrebam.

  • Bună ziuă. Am folosit un lac de parchet monocoponetnt pe baza de rasini acrilice în 2 straturi. Întrebarea e se poate da încă un strat de lac pe baza de apă peste el.

    • Buna seara.
      Da, poate fi dat. Conditia este sa slefuiti inainte stratul acrilic pentru a imbunatatii aderenta. Lacul hidrodiluabile este compatibil cu multe tipuri de lacuri, dar daca nu adera bine la stratul de sub el se poate jupui ca o piele.
      Toate cele bune!

      Nu uitati sa va abonati la Revista din Lemn tiparita! Cu numai 58 de lei/an puteti afla noutati din domeniu, puteti descoperi idei de mesterit sau secrete ale meseriei. Va reamintim ca in revista tiparita continutul este diferit de cel din site. Detalii in link-ul de mai jos. 

      Va multumim!

      https://revistadinlemn.ro/product/abonament-revista-din-lemn/

  • Bună ziua
    Am o masa neagră cu nitrolac lucioasă ,S-a decolorat și zgiriiat Cu ce pot sa o vopsesc
    Va mulțumesc

    • Buna ziua.
      Este vopsita cu vopsea neagra sau baituita cu bait negru si apoi lacuita cu lac transparent? Daca este cu vopsea, atunci a curatati de murdaria acumulatat in timp (o spalati cu apa si detergent dupa care o stergeti bine si o lasati sa se zvante). Apoi aplicati vopsea nitro neagra lucioasa.
      Daca este cu bait negru si s-a zgariat baitul trebuie indepartat lacul, baituita din nou dupa care aplicati lac nitro transparent. Daca este numai lacul zgariat, curatati masa ca mai sus si aplicati un strat de lac nitro transparent lucios.
      Succes!

      Nu uitati sa va abonati la Revista din Lemn tiparita! Cu numai 58 de lei/an puteti afla noutati din domeniu, puteti descoperi idei de mesterit sau secrete ale meseriei. Va reamintim ca in revista tiparita continutul este diferit de cel din site. Detalii in link-ul de mai jos. 

      Va multumim!

      https://revistadinlemn.ro/product/abonament-revista-din-lemn/

  • Buna ziua. Va rog mult sa.mi spuneti cu ce pot da peste lacul acela care era le vremea bunicii. Am un sifonier caruia vreau sa.i schimb culoarea si m.am gandit sa.l slefuiesc mai intai, dar am inteles ca nu merge slefuit acel lac. Deci, ce ma sfatuiti sa fac? Mulțumesc frumos!

    • Buna ziua.
      Banuiesc ca este vorba despre lacul acela lucios (poliesteric) de pe vremuri.
      Orice lac poate fi slefuit, numai ca in cazul acestui lac va fi mult mai greu.
      Il puteti vopsi cu vopsele cretoase. In acest caz nu este nevoie sa-l slefuiti ci numai sa-l curatati (spalat cu apa si detergent) foarte bine inainte de vopsire pentru a nu ramane urme de ceara de la produsele de intretinere folosite (gen Pronto). Cu primul strat va fi putin mai greu pentru ca va trebui sa-l lasati mai mult timp sa se usuce.Mai jos aveti 2 link-uri pentru inspiratie.
      Daca vreti numai sa inchideti putin culoarea, dar finisajul sa ramana transparent puteti folosi lac nitro colorat. In acest caz va trebui sa slefuiti pentru ca lacul sa aiba aderenta. Puteti incerca intai cu o granulatie mai mare (150-180) pentru a va fi mai usor, dupa care reveniti cu granulatie fina (280-320) pentru a nu ramana zgarieturi. Este mai dificil decat vopsirea, dar e singura modalitate prin care finisajul poate ramane transparent.
      Toate cele bune!
      https://revistadinlemn.ro/2018/01/23/vopsele-cretoase-annie-sloan-chalk-paint/
      https://revistadinlemn.ro/2018/02/21/transformarea-mobilei-cu-vopsea-pe-baza-de-apa-annie-sloan-chalk-paint/

      Nu uitati sa va abonati la Revista din Lemn tiparita! Cu numai 58 de lei/an puteti afla noutati din domeniu, puteti descoperi idei de mesterit sau secrete ale meseriei. Va reamintim ca in revista tiparita continutul este diferit de cel din site. Detalii in link-ul de mai jos. 

      Va multumim!

      https://revistadinlemn.ro/product/abonament-revista-din-lemn/

  • Bună ziua!!! Va deranjez cu o întrebare, sunteți omul în care am încredere! La o masadin lemn masiv de stejar, cu rău de rasina, ii pot de deasupra lac mat! Rasina, cu ce fel de lac este compatibila? Va mulțumesc, o zi frumoasă!

    • Buna seara.
      Nu sunt sigura ca am inteles bine. Este vorba despre lemn de stejar combinat cu rasina epoxidica? Daca da, puteti aplica un lac mat, dar slefuiti inainte pentru ca lacul sa aiba aderenta mai buna la suport.
      Toate cele bune!

  • Buna ziua am o intrebare la Dumneavostra vreau sa folosesc lac nitro pentru a da luciu la o masa si picioarele ei si as vrea sa stiu cum se dilueaza lacul nitro ? ce compozitie trebuie sa folosesc pentru al putea pulveriza cu un pistol .mentionez ca duza la pistol este de 0.8 mm

    Va Multumesc Anticipat

    • Buna ziua.
      Duza este foarte mica, ar trebui sa fie de 1,5 sau 1,8. Asa va trebui sa diluati foarte mult lacul iar cand veti pulveriza va fi foarte mult diluant in aer si foarte putin lac pe masa. Folositi diluant nitrocelulozic sau diluant universal. Dilutia depinde de viscozitatea lacului pe care il folositi (de cat de gros este). Pentru duza pe care o aveti va trebui sa-l faceti aprope ca apa. Fiind atat de diluat veti avea si probleme de scurgeri pe picioarele mesei. Cel mai bine ar fi sa schimbati duza. La o duza de 1,8 mai mult de 10-20% nu ar trebui sa diluati.
      Toate cele bune!

      Nu uitati sa va abonati la Revista din Lemn tiparita! Cu numai 58 de lei/an puteti afla noutati din domeniu, puteti descoperi idei de mesterit sau secrete ale meseriei. Va reamintim ca in revista tiparita continutul este diferit de cel din site. Detalii in link-ul de mai jos. 
      Va multumim!
      https://revistadinlemn.ro/product/abonament-revista-din-lemn/

  • Buna ziua. Am o intrebare. Am niste scari din lemn lacuite o nuanta roscata. (Nu stiu ce fel de lac a fost dat). As dori sa dau un lac wenghe. Cum ar trebui sa pregatesc suprafata, sau pot da lacul mai inchis peste cel vechi? Multumesc

    • Buna ziua.
      Spalati suprafata cu apa si detergent pentru a indeparta murdaria acumulata in timp, dupa care slefuiti cu bureti abrazivi fini sau cu hartie abraziva cu granulatia 280 sau 320. Pentru a nu avea probleme de incompatibilitate aplicati un lac colorat wenge pe baza de apa. Sunt compatibile cu aproape toate tipurile de lac. Slefuirea se face pentru ca lacul nou sa aiba aderenta la cel vechi.
      Succes!

      Nu uitati sa va abonati la Revista din Lemn tiparita! Cu numai 58 de lei/an puteti afla noutati din domeniu, puteti descoperi idei de mesterit sau secrete ale meseriei. Va reamintim ca in revista tiparita continutul este diferit de cel din site. Detalii in link-ul de mai jos. 
      Va multumim!
      https://revistadinlemn.ro/product/abonament-revista-din-lemn/

      • Buna ziua, am facut o comanda pentru un blat din lemn ( PIN) pentru baie( o sa decupez in centru si o sa pun chiuveta). Grosimea blatului este de 43mm, si este uscat. Intrebare: cum ar trebui sa o protejez apa. Multumesc frumos

  • Buna ziua. Am si eu o intrebare. Am incercat sa restaurez o masa si doua scaune, aplicand intai bait Borma Wachs diluat cu alcool tehnic, peste care, ulterior, am aplicat ceara de albine și ulei de in. Deoarece a fost soare puternic in ziua in care le-am aplicat acest tratament, a doua zi dimineata, nu au fost probleme. Insa ieri a plouat (masa si scaunele sunt in exterior) si astazi am observat ca s-a luat putina culoare pe pernele scaunului. Apoi am citit si am vazut ca ceara era destinata produselor de interior. Mai pot folosi ceva peste aceasta ceara, pentru a proteja produsul si a nu se mai lua culoarea? Multumesc anticipat pentru raspuns.

    • Buna ziua.
      Din pacate ceara este strat final si nu mai puteti aplica altceva. Pentru exterior era suficient bait si ulei.
      Mi se pare totusi ciudat ca ceara a fost atat de repede spalata de ploaie. Chiar daca nu este rezistenta la exterior nu poate fi indepartata la prima ploaie. Asta ar insemna ca daca spalati acum cu carpa uda mobilierul sa luati ceara fara probleme. Daca ati aplicat ulei peste ceara este posibil ca acest ulei sa fi fost luat de apa. Uleiul se aplica inainte de ceara. Avand ceara ca bariera nu poate intra in lemn si ramane la suprafata fara a se putea prinde de nimic.
      Toate cele bune!

  • Buna ziua! Am folosit Lac pentru lemn, savana 2 in 1 pentru garduri si cabane, 5 l, Cires pt dusmele datorita propietatilor , antifugii,antimucegai,etc,dar nu are luciu, as dori sa stiu daca este compatibil Lac pentru lemn, savana Teflon, 2.5 l, Incolor, Lucios ca strat final.Multumesc anticipat!

    • Buna ziua.
      Din cate inteleg sunt 2 produse diferite. Unul este o lazura pentru exterior ce contine substante insectofungicide, cel de-al doilea este un lac pentru lemn. Daca sunt facute amandoua pentru exterior ar trebui sa mearga. Ar trebui sa vedeti ce scrie pe eticheta sau sa intrebati un reprezentant Savana. Este imposibil pentru mine sa cunosc toate produsele tuturor producatorilor.In mod normal pe eticheta lacului pe baza de teflon ar trebui sa scrie peste ce poate fi aplicat. Dar daca unul este pentru exterior si celalalt pentru interior s-ar putea sa nu mearga bine, chiar daca la prima vedere nu este nicio problema.
      Toate cele bune!

  • Buna ziua,

    Am probleme cu componente din plastic ,dupa vopsire apar fisuri ,,, vopseaua este pe baza de diluant.
    As fi recunoscator daca ati avea vreun sfat.
    Am lucrat la vascozitate plus si minus dar tot asa .
    Mentionez ca problema aceasta apare 2-3 ori pe an care ar putea fi cauza?

    • Buna ziua.
      Ar putea fi de la umiditatea atmosferica, de la temperatura de uscare sau de la grosimea stratului. Trebuie sa vedeti ce este diferit fata de conditiile obisnuite atunci cand apar crapaturile. Daca nu apar si in restul timpului este clar ca nu este o incompatibilitate intre vopsea si componentele din plastic. Variabilele raman conditiile atmosferice (umiditate si temperatura) si influenteaza uscarea si modul cum se face aplicarea.
      Toate cele bune!

  • Bună ziua. Am nevoie de ajutorul dumneavoastră.Îmi puteți spune dacă vopselele pe bază de apă /solvent pot fi aplicate peste suprafețe anterior lăcuite?Am auzit diferite opinii,contradictorii,dar nu a unui specialist.Vreau sa recondiționez o balustradã care a fost dată incipient cu nitrolac.Am şlefuit-o cu un abraziv de granulație 150 şi aş vrea sa aplic o vopsea pe baza de apă .Dumneavoastră ce îmi recomandați?Vă mulțumesc.

    • Buna ziua.
      Puteti aplica produse pe baza de apa peste nitrolac. Trebuie sa slefuiti inainte si inteleg ca ati facut-o. Dupa desprafuire aplicati vopseaua pe baza de apa. Pentru o acoperire buna trebuue sa aplicati cel putin 2 straturi. Intre straturi, dupa uscare, slefuiti pentru a obtine o suprafata fin cu tuseu placut.
      Lacurile nitrocelulozice nu pot fi acoperite cu lacuri poliuretanice sau orice alt lac cu intaritor, pe baza de solvent. In acest caz apar pelicula crapa. Cu produse pe baza de apa nu exista probleme de incompatibilitate, dar suprafata trebuie slefuita inainte pentru ca noul strat sa aiba aderenta (asa cum ati facut dumneavoastra). Fara aceasta slefuire lacul/vopseaua hidrodiluabila nu adera bine si se poate dezlipi (se comporta ca o piele – poate fi jupuita) daca suprafata este lovita sau zgariata usor. Singura exceptie sunt vopselele cretoase (vopseaua Annie Sloan). Ele trebuie insa „sigilate” cu ceara la final.
      Toate cele bune!

      Nu uitati sa va abonati la Revista din Lemn tiparita! Cu numai 58 de lei/an puteti afla noutati din domeniu, puteti descoperi idei de mesterit sau secrete ale meseriei. Va reamintim ca in revista tiparita continutul este diferit de cel din site. Detalii in link-ul de mai jos.
      Va multumim!https://revistadinlemn.ro/product/abonament-revista-din-lemn/

  • Bună ziua.Am mai lasat un comentariu dar nu cred ca a fost postat pentru ca nu l vad in sectiunea de comentarii de mai jos. As avea nevoie de sfatul dumneavoastră.Vreau sa recondiționez o balustrada care a fost data cu nitrolac. Stâlpişorii as vrea sa fie albi si de aici problema. Ii dau cu lac alb?Am vazut că cei de la Sadolin au lac alb pe baza de solvent.Ii dau cu vopsea pe baza de apa?E compatibil?Cum iese mai bine?Vopseaua acopera mai bine suprafata decat lacul?Nu sunt specialista. Am intrebat atat in magazinele de profil cat si la productie dar parerile sunt contradictorii.Am vazut la comentarii ca ați recomandat unei persoane vopsea Annie Sloane. Ajutati-ma, va rog .Multumesc.

    • Buna ziua, din nou 🙂
      Aveti raspunsul mai jos.
      Folositi vopsea pe baza de solvent numai daca este tot produs nitrocelulozic (cum este si nitrolac). Adica vopsea nitrocelulozica alba.
      Asa cum am spus mai jos puteti folosi vopsea pe baza de apa, dar trebuie sa slefuiti inainte pentru a avea aderenta.
      Lacul este un produs transparent, vopseaua este cea care acopera. Adica, daca vreti sa vedeti desenul natural al lemnului aplicati lac, daca nu vreti sa vedeti lemnul, dati vopsea.
      Dumneavoastra vreti sa aveti balustrada transparenta iar stalpisorii sa fie albi (sper ca am inteles bine). In acest caz trebuie sa folositi vopsea alba. Variantele sunt vopsea nitrocelulozica sau vopsea alba. Eu as folosi vopsea pe baza de apa pentru a evita mirosurile. Mai ales ca deja ati slefuit suprafata stalpilor.
      Succes!

      • Va multumesc pentru informatii. Chiar nu mai stiam la cine sa apelez.Da,suprafata am slefuit-o cu abraziv de 150 si cred ca voi da stalpisorii cu vopsea Annie Sloane. Am vazut că acopera foarte bine.Mana curenta o voi da probabil cu o nuanta inchisa.Pentru stalpi nu stiam ce sa folosesc.Inca o data,va multumesc pentru sfaturi.

  • uau ! in sfarsit avem un expert de care avem extrem de multa nevoie .Personal sunt parchetar si m a vad constrans sa folosesc lacuri hidrosolubile pe care nu le prea agreez si care se comporta relativ diferit in functie de firma producatoare si de factorii de mediu .As avea o intrebare ,slefuirea dintre straturi ,grund lac si lac,lac se face la toate straturile precum la poliuretanice ,sau doar inainte de ultimul ? pt a evita asa zisul efect sita? iar efectul agreat de mine ,neted facut de poliuretanice poate fi egalat de lacurile pe baza de apa care sunt in voga ca sa nu zic impuse acum? Va multumesc anticipat.

    • Buna seara!
      Multumesc inca o data pentru aprecieri.
      Parerea mea este ca, pentru a obtine o suprafata de buna calitate si o aderenta bune este bine sa se slefuiasca dupa fiecare strat. Asta in cazul in care au trecut min.12 ore de la aplicare si lacul este complet uscat. Fara slefuire se aplica numai prin metoda „ud pe ud”, adica dupa zvantarea lacului dar nu uscare totala, pentru ca stratul depus sa aiba aderenta la cel existent.
      In cazul lacurilor poliuretanice suprafata este foarte dura si permite o slefuire foarte buna ce duce la obtinerea unei suprafete pane si netede asemanatoare sticlei. Pe aceasta suprafata lacul se aseana si se intinde foarte bine. De aici calitatea foarte buna a suprafetei finisate. Lacul hidrodiliabil are duritatea mai scazuta si rasina mai gumoasa slefuirea este putin mai dificila iar la final lacul pare ca nu s-a intins perfect. Acest aspect este mai putin vizibil sau aproape invizibil la lacurile de buna calitate, profesionale. In acest caz se respecta o anumita tehnologie, cu grund si lac, ceea ce permite o slefuire mai usoara si o incarcare mai buna a suprafetei.
      Am inteles din discutia telefonica, ca aveti mai multe intrebari. Le puteti trimite pe email mihaela.radu@cesbrands.ro. Imi este mai usor sa va raspund asa.
      Toate cele bune!

      Nu uitati sa va abonati la Revista din Lemn tiparita! Cu numai 58 de lei/an puteti afla noutati din domeniu, puteti descoperi idei de mesterit sau secrete ale meseriei. Va reamintim ca in revista tiparita continutul este diferit de cel din site. Detalii in link-ul de mai jos.
      Va multumim!
      https://revistadinlemn.ro/product/abonament-revista-din-lemn/

  • am si eu o intrebare; am niste usi de lemn vopsite acum 30 de ani, banuiesc ca a fost vosea pe baza de ulei….as putea sa le vopsesc acum cu vopsea pe baza de apa?…

    • Buna ziua!
      In mod normal vopseaua de ulei cu cea pe baza de apa nu se impaca. Chiar daca este veche si uleiul s-a mai dus in timp, prin slefuirea suprafetei pentru a avea aderenta se ajunge la straturile inferioare unde uleiul este inca prezent si are loc respingerea normala dintre apa si ulei. Aspectul unei astfel de incompatibilitati este asemanator cu cel dat de vopseaua crakele (pelicula sparta in multe insule mici).
      Vopseaua pe baza de apa este compatibila cu multe tipuri de vopsele si este bine sa faceti o incercare pe o portiune mai putin vizibila. Vopseaua veche poate fi de alt tip si sa fie compatibile.
      Toate cele bune!

      Nu uitati sa va abonati la Revista din Lemn tiparita! Cu numai 58 de lei/an puteti afla noutati din domeniu, puteti descoperi idei de mesterit sau secrete ale meseriei. Va reamintim ca in revista tiparita continutul este diferit de cel din site. Detalii in link-ul de mai jos.
      Va multumim!
      https://revistadinlemn.ro/product/abonament-revista-din-lemn/

      • Buna ziua,
        Va rog sa ma ajutati in urmatoarea problema: pe o podea de pin nordic am dat cu un strat de grund , doua straturi de bait si doua straturi de lac de la azur (https://www.coramet.ro/ProductPdfFileHandler/767.pdf) vanzator Coramet; nu cred ca am respectat timpul de uscare sau a fost ceara si iesit patat, va rog sa ma imi spuneti daca exista o solutie/rezolvare fara slefuire, Eu m-am gandit la un lac colorat (wenge sa fiu sigur ca acopera petele) si ulterior 2 straturi de lac pentru parchet .Insa nu stiu care ar fi combatibile.

        • Buna ziua!
          Din fisa tehnica am vazut ca lacul este alchidic. In acest caz puteti folosi lacuri alchidice colorate, vopsele alchidice diluate cu white spirit (petrosin, terebentina) pentru a nu acoperi in totalitate sau lacuri/vopsele pe baza de ulei. Folositi un strat de lac colorat si unul de lac transparent. Deja au mai fost si alte straturi inainte si stratul devine prea gros. Un strat gros, pe langa aspectul de plastic, are si risc ridicat de crapare din cauza scaderii elasticitatii stratului de lac.
          Toate cele bune!

  • Se poate aplica lazura Kober 3×1 sau 2×1 maro inchis (pe baza de rasini alchidice) peste un lemn lacuit anterior cu lac Dyomarine incolor (alchido-uretanic monocomponent). Lacul Dyo l-am aplicat la exterior acum 10 ani dupa ce anterior am tratat lemnul cu bait Dyo Pinostar. Sau ar fi mai bine sa folosesc tot un lac Dyomarine mat, maro inchis.
    Multumesc!

    • Buna ziua.
      Fiind ambele alchidice ar trebui sa fie compatibile. Problema este insa ca produsele 2 in 1 sau 3 in 1 au in compozitie impregnant care se presupune ca intra in lemn si il protejeaza din interior. Daca il aplicati peste ceva deja existent pierdeti aceasta proprietate.
      A alta problema este faptul ca o parte din finisaj s-a desprins deja de lemn. Exista pericolul ca, in timp, si cel rama sa se desprinda, cu tot cu finisajul aplicat deasupra.
      Cand aplicati lazura peste lacul vechi ele nu reactioneaza intre ele sa faca un singur strat care se prinde bine de lemn. Lazura se prinde de lemn acolo unde lacul vechi este sarit si de lac, acolo unde exista. Aderenta la lac este mai scazuta decat ce la lemn. In timp poate aparea un fel de fractura in pelicula la limita dintre cele doua zone, pentru ca ele se comporta diferit. Recomandat in astfel de situatii este indepartarea torala a vcechiului strat si aplicarea altuia nou.
      Daca finisajul vechi a sarit, s-a desprins de lemn, indiferent ce produs veti folosi (Kober sau Dyo), trebuie sa indepartati total vechiul strat pentru a avea o rezistenta buna in timp. Altfel va fi numai o solutie pentru o perioada scurta de timp, dupa care va trebui din nou sa reparati.
      Toate cele bune!

  • Buna ziua,

    Stiu ca nu face tocmai subiectul articolului insa as avea urmatoarea situatie: am o chitara veche pentru care doresc sa pornesc un proces de restaurare. Este mai mult o dorinta de a experimenta pe ea sa vad ce poate iesi, daca ulterior mai poate fi folosita (initial doream s-o tin pe post de decor, desi nu e mare pierdere daca nu iese o treaba buna). Concret, as avea nevoie de cateva sfaturi: ce fel de chit pot folosi? ce fel de lac este recomandat? in cazul unei vopsele ce trebuie avut in vedere? lacul vechi il dau jos cu smirghel? ce adeziv pot folosi?
    Ma intereseaza in mare ce materiale sunt destinate acestui tip de lemn, de chitara? Nu vreau produse prea specifice si care sa implice costuri mari.

    Multumesc.

    • Buna ziua.
      Spre deosebire de viori, chitarele nu au restrictii foarte mari la finisare. In fabrica se folosesc pentru finisare chiar si produse mai putin elastice, cum sunt lacurile poliuretanice.
      In cazul dumneavoastra as recomanda folosirea lacului nitrocelulozic. Este simplu de folosit si se obtin rezultate bune. Nu as recomanda un lac pe baza de apa, pentru a nu fi probleme legate de absorbtia de apa si eventualele probleme pe care le poate aduce (dezlipiri, patari).
      Etapele reconditionarii sunt urmatoareleȘ
      – indepartarea vechiului strat de lac. Se poate face prin slefuire cu hartie abraziva grosiera (60-80), dupa care suprafata se sterge cu diluant si se slefuieste cu hartie abraziva mai fina (180-220). O alta varianta este folosirea unui decapant (ex.Decanol). Se aplica pe toata suprafata cu pensula, se lasa sa actioneze, dupa care se indeparteaza cu o spatula (un spaclu). Este posibil sa fie nevoie sa faceti operatia de 2-3 ori. La final stergeti suprafata cu diluant.
      – reparati defectele si lipiti partile desfacute. Puteti folosi chit de lemn sau unul facut din praf de lemn si aracet sau praf de lemn si lac nitro (daca pe acesta il veti folosi pentru finisare). Amestecul trebuie sa aiba consistenta unei paste. Umpleti gaurile in exces pentru ca la uscare scade. Lasati sa se usuce si slefuiti pentru a aduce la nivel. Partile desfacute le lipiti cu aracet (adeziv pentru lemn).
      – colorati in culoarea dorita folosind un bait pe baza de apa sau pe baza de solvent. Daca ati folosit chit facut cu lac nitro folositi doar bait pe baza de solvent. Altfel vor aparea pete in zonele chituite.
      – aplicati stratul de lac nitrocelulozic, cu pensula, in strat nu foarte gros. O pelicula de lac formata din mai multe straturi subtiri este mai rezistenta decat una de aceeasi grosime dintr-un singur strat. Slefuiti intre straturi, dupa uscare, pentru a ob tine o pelicula fina, cu tuseu placut. La final aplicati un strat de ceara incolora pe care a doua zi o lustruiti cu o carpa moale de bumbac.
      Succes!

    • Buna ziua!
      Prin colorare, cu un bait pe baza de apa. Apa intra in profunzime si scoate foarte bine in evidenta desenul lemnului. Daca este insa vorba de lemn de fag este mai bine sa evitati baitul pe baza de apa si sa folositi unul pe solvent. Fagul se pateaza de la apa.
      Inainte de a aplica orice tip de finisaj (lac, ulei, ceara), lasati sa se usuce bine (pentru siguranta, 24 de ore).
      Daca nu vreti sa colorati lemnul puteti sa-l finisati cu ulei(de in sau de tung). Uleiul scoate foarte bine in evidenta desenul natural al lemnului.
      Toate cele bune!

  • Buna ziua,
    Am facut un blat de bucatarie, o bucatarie „de la tara” din MDF brut. Peste el am aplicat grund de lemn pe baza de solvent si vreau sa il vopsesc cu vopsea pe baza de apa. Este ok?
    Ca info: peste vopsea de lemn pe baza de apa, se poate aplica lac pe baza de apa?
    Multumesc!

    • Buna ziua.
      Se poate aplica vopsea pe baza de apa peste grund pe baza de solvent. Conditia este ca grundul sa fie foarte bine uscat si sa slefuiti putin suprafata grundului inainte de aplicarea vopselei. Slefuirea se face cu bureti abrazivi fini sau cu hartie abraziva cu granulatia min.280. Slefuirea este necesara pentru ca stratul de vopsea sa aiba aderenta.
      Se poate aplica lac pe baza de apa peste vopsea pe baza de apa. Ca si mai sus, trebuie sa slefuiti usor suprafata inainte. In acest caz granulatia hartiei este foarte importanta. Daca folositi hartie cu granulatia mai mica de 280 (mai grosiera) este posibil ca rizurile fine de la slefuire sa fie vizibile prin lac.
      Toate cele bune!

  • Buna ziua,

    Ce varianta imi recomandati pentru tratarea / lacuirea unei pardosele la o terasa de exterior, astfel incat sa fie suficient de protejata importiva umezelii, a razelor solare si a socurilor mecanice si sa necesite ulterior o intretinere minima?

    Multumesc

    • Buna ziua.
      Este greu o varianta care sa le acopere pe toate, in sensul ca un lac prentru exterior de duritatea lacului de parchet pentru interior nu veti gasi. Pentru a oferi protectie lemnului si a nu se crapa atunci cand lemnul se misca, lacul trebuie sa fie elastic. Iar un lac elastic este mai putin dur.
      Dupa parerea mea trebuie sa va concentrati pe protectia lemnului impotriva umiditatii si a radieitiei UV. Din punctul meu de vedere, cea mai potrivita varianta este lazura colorata pe baza de ulei. Uleiul va proteja foarte bine impotriva umiditatii iar pigmentul din compozitia lazurei va proteja impotriva radiatiei UV. Intretinerea este simpla. Practic, in momentul cand lemnul capata un aspect mai uscat ce sugereaza ca uleiul a fost indepartat de precipitatii, de aplica inca un strat de lazura.
      Pardoseala poate fi si ea tratata asa. Daca lemnul este mai dur, va rezista bine. Insa cel mai bine este sa folositi lamn tratat pentru pardoseli exterioare, cum este cel folosit la deck-uri. Lemnul este tratat in autoclave devenind dur si rezistent.
      Toate cele bune!

      • Multumesc frumos pentru raspuns. As vrea, totusi, sa vad daca am inteles bine – pentru pardoseala voi folosi posta de brad. In aceast caz, pentru protectie importiva umezelii, UV si a socurilor mecanice, ajunge doar lazura colorata pe baza de ulei sau e necesar sa tratez anterior lemnul si cu altceva si daca da, cu ce astfel incat sa fie compatibile cele doua?

        • Impotriva umezelii si radiatiei UV este suficienta lazura colorata pe baza de ulei. Rezistenta mecanica nu este ca cea oferita de un lac dur de parchet. Este totusi un ulei.
          Pentru protectie impotriva insectelor si a mucegaiului este bine sa tratati inainte cu o solutie insectofungicida. Sunt solutii pe baza de apa care se dau ca prim strat. Apoi lemnul sa lasa sa se usuce foarte bine (2-3 zile) inainte de aplicarea lazurei pe baza de ulei.
          Toate cele bune!

  • Bună ziua! Am o chitara finisata din fabrica cu lac poliuretanic. Vreau sa o reconditionez, însă vreau sa obțin o textura mata ai nu neapărat lăcuită. Ce pași ar trebui sa urmez? Cu ce îndepărtez lacul cel mai eficient ? Mulțumesc!

    • Buna seara!
      Pentru aspect mat puteti sa aplicati un strat de lac nitrocelulozic mat. Este suficient sa slefuiti usor suprafata pentru ca lacul sa aiba aderenta. Cautati lac mat adanc sau cu efect natural (gradul de luciu 10-15 gloss).
      Daca vreti sa indepartati tot stratul de finisaj cel mai simplu este sa cautati un decapant. Fiind lac poliuretanic va fi destul de greu, dar nu imposibil. In magazinele de bricolaj am gasit Decanol, de la Policolor, dar sunt si alte produse. Aplicati cu pensula pe toata suprafata, lasati sa actioneze si indepartati cu atentie lacul inmuiat cu o racleta, un spaclu. Repetati de 2-3 ori pentru a indeparta tot lacul. La final spalati cu diluant, slefuiti usor lemnul si lasati sa se usuce. Aplicati lacul cu gradul de luciu dorit sau ulei. Cu ulei veti avea un aspect foarte natural.
      Puteti indparta lacul si prin slefuire cu hartie grosiera (granulatie 60 sau 80), dar este mai mult de munca. Dupa ce indepartati lacul, slefuiti lemnul cu o hartie cu granulatia 180 sau 220 inainte de a aplica lacul.
      Toate cele bune!

      • Pot sa dau cu lac pe baza de apa pe o pardoseala data cu ulei de in dupa ce uleiul s-a uscat?
        Si alta intrebare a doua varianta: inainte de lacul pe baza de apa e obligatoriu sa dau grund pe lemnul crud? E vorba de pardoseala din rasinoase.

        • Buna ziua!
          – Nu puteti da lac pe baza de apa peste ulei. Peste ulei pot fi aplicate tot produse pe baza de ulei sau de rasini alchidice. Uleiul nu se intelege bine cu apa.
          – Aplicati grund doar daca lacul pe care-l aplicati cere acest lucru (scrie pe eticheta ca se poate aplica doar peste un strat de grund). Daca nu, poate fi aplicat si direct pe lemn. Pentru ca suprafata sa nu fie aspra va trebui sa slefuiti bine inainte si intre straturile aplicate, dupa uscarea lor.
          Toate cele bune!

  • Buna ziua.Va rog sa-mi spuneti ce pot sa mai fac in conditiile in care meseriasii care mi-au facut usile mi le-au adus gata vopsite cu o culoare rosietica in conditiile in care eu vroiam colorate un stejar sonoma.Am luat hotararea sa le inchid culoarea (venghe) .Ei au folosit lac sticky (lac alchidic lucios) iar eu vreau un lac mai mat.Mentionez ca pe o bucata de lemn vopsita care a ramas ,am slefuit-o usor apoi am dat in 3 straturi savana venghe fara teflon si este pe baza de apa.Nu a facut nici o reactie in 24 de ore insa ma tem sa incep sa vopsesc usile. va rog sa-mi dati un sfat.Multumesc

    • Buna ziua!
      Problema in cazul dumneavoastra nu este lipsa incompatibilitatii ci stratul final rezultat ce poate fi prea gros. Culoarea se poate schimba, asa cum ati facut deja, aplicand peste lacul existent un alt lac pe baza de apa. Trebuie facuta o slefuire usoata pentru ca noul material aplicat sa aiba aderenta la cel vechi.
      In cazul dumneavoastra insa exista un strat de finisaj care cred ca este destul de gros. Faptul ca este atat de lucios incat va deranjeaza arata clar ca s-au dat mai multe straturi. Daca mai aplicati inca 3 straturi de alt lac s-ar putea ca materialul depus pe placa sa ajunga la mai mult de 450-500 g/mp. In acest caz exista pericolul ca pelicula de lac sa crape in timp.
      Pentru siguranta slefuiti usile mai bine, nu doar superficial. In acest caz parte din stratul de lac dat initial este indepartat si se reduce riscul de crapare in timp.
      O alta varianta ar fi sa puneti mesetiasii sa indeparteze tot stratul de lac prin slefuire mecanica si sa aplicati noul finisaj, asa cum va doriti.
      Toate cele bune!

  • Am dușumea din bradlacuita cu lac de ambarcațiuni și aș vrea să o relacuiesc.Pot să aplic lac pe baza de apa și cum trebuie pregătită suprafața de lăcuit ?Va mulțumesc !

    • Buna ziua!
      Daca vreti doar sa improspatati aspectul este suficient sa spalati suprafata pentru a indeparta murdaria si grasimea acumulata in timp si sa slefuiti usor pentru a mari aderenta lacului. Slefuirea se face cu bureti abrazivi fini (sau hartie abraziva cu granulatia 280 sau 320). Este o slefuire superficiala, nu trebuie insistat. Dupa desprafuire aplicati lacul (1 sau 2 straturi, cu uscare intre ele).
      Daca vechiul strat este deteriorat in unele locuri si s-a ajuns la lemn, pentru a nu avea surpriza sa sara cu tot cu noul strat, ar trebui indepartata total, adica ar trebui raschetata dusumeaua si aplicat de la inceput finisajul. Daca nu puteti rascheta toata suprafata, cel putin in locul unde s-a ajuns la lemn trebuie sa insistati cu slefuirea si sa indepartati lacul din jur, pana la lemn. Reparati intai zona aplicand 2-3 straturi de lac cu uscare intre ele, dupa care lacuiti toata suprafata.
      Toate cele bune!

  • Buna ziua,

    Am nevoie de un sfat, am vopsit dintr-o eroare tocurile unor usi cu lac peste vopsea veche. Desi culoarea arata foarte bine, lacul s-a scurs facand diverse urme. Pot da cu vopsea peste lac dupa ce se usuca bine?
    Sau trebuie indepartat lacul si apoi vopsit?

    Multumesc!

    • Buna ziua!
      Problema este ca stratul cel nou nu este absorbit deloc si nici nu se poate prinde de vechiul strat (vopseaua) pentru ca aceasta nu a fost slefuita inainte pentru a crea putina rugozitate. Ar fi trebuit sa aplicati cu un trafalete cu burete dur, ar fi fost mai multe sanse ca lacul sa aiba aderenta si sa nu se scurga (cantitatea aplicata este mai mica).
      Pentru a aplica peste lac trebuie sa fie foarte bine uscat si sa slefuiti putin cu burete abraziv fin (se gasesc in magazinele de bricolaj) pentru a crea rugozitatea de care spuneam mai sus. Daca intre vopsea si lac acum nu se vede respingere (apar cratere sau pelicula de lac nu este continua, este o aglomerare de insule de lac), produsele sunt compatibile si puteti aplica peste lac.
      In concluzie, daca lacul si vopseaua sunt compatibile, puteti aplica vopsea peste lac daca lacul este foarte bine uscat, se slefuieste usor inainte si se aplica cantitati mici pentru a nu face scursuri (aplicatia este pe verticala).
      Toate cele bune!

  • La multi ani!
    Ce straturi sa combin pentru o suprafata de paltin brut, asfel incat sa iasa in evidenta fibra lemnului dar sa ajung in final la o suprafata lucioasa de protectie (sa reziste la frecare usoara)? E vorba de un instrument muzical de reconditionat. Ca nespecialist, ma gandisem la putin in natural, uscat si apoi slefuit , apoi un lac lucios acrilic. Apreciez orice sfat.
    Multumesc?

      • Buna ziua!
        Lacul acrilic nu poate fi aplicat peste uleiul de in. Parerea mea este sa folositi un lac nitrocelulozic lucios. Puteti aplica intai 2-3 straturi de grund nitrocelulozic, cu slefuire intre straturi, dupa care se aplicati 1-2 straturi de lac nitrocelulozic lucios. La final, pentru a obtine un luciu perfect, ar trebui sa polisati toata suprafata. Pentru a pune mai bine in evidenta fibra lemnului, puteti aplica initial un bait diluat intr-o culoare naturala (nuc, stejar). Cu sistem nitrocelulozic lucreaza si fabricile din Romania care produc viori. Ei poliseaza intotdeauna instrumentele pentru a obtine acel luciu desavarsit.
        Daca vreti sa folositi ulei, este bine sa nu mai aplicati altceva dasupra. Veti obtine o suprafata cu aspect natural, cu un luciu satinat foarte placut. Peste ulei pot fi aplicate doar produse alchidice sau pe baza de uleiuri.
        Toate cele bune!

  • Buna ziua .

    Foarte interesant articolul. Deranjez cu o mica intrebare. vreau sa fac un tablou cu bucati de lemn . Pot sa le dau cu lac inainte sa aplic rasina epoxidica? ( mentionez ca rasina va acoperii bucatile de lemn la sfarsit) sau doar dupa ce rasina e intarita si suprafata a fost slefuita ?

    • Buna seara!
      In general, lacul se da la final, dupa ce rasina s-a intarit si a fost slefuita. Lacul, daca este poliuretanic, da o rezistenta mai buna la temperatura inalta si zgariere.
      Nu inteleg insa de ce vreti sa aplicati lacul pe lemn inainte de rasina? In ce scop?
      Toate cele bune!

  • Buna ziua. Articolele Dvs. mi-au fost mereu de ajutor pana acum, avand in vedere ca nu sunt profesionist si imi place sa mai fac mici proiecte pe langa casa. Am o anexa care a fost tratata in urma cu multi ani cu ulei uzat de motor. Fiind expusa la soare fatada, s-a decolorat in acest timp, lemnul devenind aproape gri si fiind foarte uscat. Peste acest lemn ce fel de vopsea s-ar putea folosi, astfel incat sa aiba o buna acoperire? As dori sa vopsesc fatada intr-o nuanta maronie. Va multumesc

    • Buna ziua!
      Ma bucur ca am fost de ajutor.
      Daca lemnul este uscat inseamna ca uleiul a fost indepartat de intemperii. Culaorea gri este de la radiatia UV. Uleiul transparent nu protejeaza impotriva razelor soarelui.
      Potejarea cu ulei trebuie refacuta dupa 1-2 ani pentru ca uleiul este indepartat de ploaie. Trecand mult mai mult de atat nu mai exista ulei si puteti aplica orice finisaj. Gasiti in comert vopsea pe baza de apa pentru exterior, diverse marci, in culoarea dorita sau vopsea alchidica, pe baza de solvent. Vopseaua alchidica este echivalentul vopselei pe baza de ulei folosite in trecut. Este rezistenta si protejeaza foarte bine.
      Succes!

  • Buna ziua
    Am aplicat, cu rola, un strat de vopsea alchidica savana pe usile vechi din apartament presupunand ca au fost suflate in ulei deoarece erau foarte lucioase,uniforme, fara urme de pensula. Vopseaua s-a aplicat bine, a acoperit bine, arata bine insa… accidental am constatat ca pelicula se desprinde la simpla zgariere cu unghia(nu se faramiteaza,este elastica) vopseaua anterioara ramanand intacta. Au fost date in urma cu 2 sapt. si recunosc ,nu am insistat cu matuirea pentu ca se zgariau foarte greu.
    Va rog mult sa-mi spuneti opinia dumneavoastra in privinta celei mai probabile cauze (posibil sa nu fie inca complet uscata vopseaua? sa nu fi fost vopsea de ulei?dar ce putea sa fie?,etc ) si daca e ceva ce se poate face.
    va multumesc foarte mult

    • Buna ziua!
      Este lipsa de aderenta. Slefuirea unui strat vechi de lac (sau intre straturi), matuirea cum ii spuneti dumneavoastra, are ca scop crearea unor mici rizuri in pelicula veche in care sa intre vopseaua noua. Asa se face legatura intre straturi. Altfel, la cea mai mica lovitura, pelicula noua se desprinde de cea veche si intre ele intra aer. De aici pana la scorojire este doar un pas. Fiind suprafata lucioasa, cu atat mai mult avea nevoie de slefuire. Pentru a reflecta perfect lumina – conditie principala pentru ca suprafetele sa aiba luciu – ele trebuie sa fie foarte netede si dreapte. La o astfel de suprafata este foarte greu sa existe aderenta.
      Vopseaua se poate aplica fara slefuire doar daca este posibil ca straturile sa se prinda altfel intre ele. De exemplu, daca stratul vechi este nitro si se aplica peste el tot nitro. Diluantul din stratul superior inmoaie stratul inferior si astfel cele 2 straturi se leaga. In cazul dumneavoastra insa, stratul vechi s-a intarit in urma unei reactii chimice, nu doar prin evaporarea solventului. Dovada este faptul ca, stergand cu diluant, vopseaua veche nu se ia. Singura posibilitate ca intre cele doua straturi sa existe legaturi e crearea unei rugozitati fine prin slefuire.
      Din pacate, nu prea aveti ce sa faceti si nici nu cred ca, fiind deja 2 saptamani de la aplicare, lucrurile se vor imbunatatii. Va trebui sa folositi cu grija usile si sa le revopsiti cand aspectul se va strica.
      Toate cele bune!
      https://revistadinlemn.ro/2017/01/16/ce-este-si-de-ce-este-importanta-slefuirea-intre-straturi/

  • Mulțumesc mult pentru răspuns deși nu este deloc îmbucurător. Să înțeleg că cel mai probabil vopseaua anterioara nu era pe baza de ulei ci nitro ? Mai am de aplicat pe ușa de la intrare și e important sa știu.m

    • Este posibil, desi nu asta am vrut sa spun cu exemplul nitro. Puteti verifica daca este asa incercand sa stergeti vopseaua veche cu un diluant universal sau cu acetona (nu benzina sau derivate). Daca se ia, este nitro si puteti aplica deasupra tot vopsea nitro, fara sa fie nevoie sa slefuiti (matuiti). Din cate am inteles, este vorba despre usa de intrare in apartament, nu o usa exterioara (nitro nu rezista in conditii de exterior – ploaie, soare, etc)
      Nu este insa singura posibilitate. Poate fi vopsea alchidica, poliuretanica, carbamidica, etc. Toate se foloseau acum 30-40 de ani si puteau avea aspect foarte lucios. Un acest caz trebuie sa slefuiti pentru a exista aderenta. Slefuirea se face cu burete abraziv fin sau cu hartie de eslefuit cu granulatia 280 sau 320 pentru a nu fi vizibile, prin vopsea, rizurile fine.
      Deci, daca vopseaua veche se ia cu acetona, aplicati vopsea nitro, fara slefuire. Daca nu se ia, slefuiti suprafata si aplicati vopseaua alchidica.
      Toate cele bune!

      • Buna ziua,

        Doresc un sfat cu privire la protectia unui gard din scandura de brad rindeluita.
        Ce produse pot sa folosesc pentru protectie si intretinere.
        Multumesc!

        • Buna seara!
          Din punctul meu de vedere, cele mai bune protectii pentru garduri sunt lazurile pe baza de ulei sau impregnantii cerati pentru exterior. Lazura este un ulei sau amestec de uleiuri putin colorata pentru a rezista la radiatia UV. Este un produs rezistent la umiditate (uleiul nu se impaca cu apa) care se intretine mai usor comparativ cu produsele care fac pelicula. Acestea din urma se scorojesc in timp si pentru a reface finisajul trebuie indepartat total vechiul strat si aplicat altul nou. La produsele pe baza de ulei intretinerea este mult mai usoara. Uleiul este spalat in timp de intemperii su la un moment dat capata un aspect uscat (uleiul da aspectul viu, umed). Este momentul cand trebuie aplicat un alt stra, fara sa fie nevoie sa indepartam stratul vechi. Este suficient sa curatam de murdarie (stergere cu carpa uda) pentru a avea un aspect placut.
          Impeegnantii cerati se comporta aproximativ la fel, dar sunt mai putin rezistenti. Daca la ulei exista produse (Kreidezeit) care rezista 4-6 ani (in functie de expunere, clima si frecventa precipitatiilor), finisajul cu impregnant cerat trebuie refacut dupa 1-2 ani.
          Aveti mai jos 3 link-uri care va pot fi de folos.
          Toate cele bune!
          https://revistadinlemn.ro/2018/03/09/garduri-din-lemn-cum-se-alege-lemnul-materiale-de-protectie-sfaturi/
          https://revistadinlemn.ro/2018/06/25/8-cele-mai-frecvente-intrebari-despre-protejarea-lemnului-la-exterior/
          https://revistadinlemn.ro/2019/04/17/7-reguli-de-respectat-la-finisarea-cu-ulei-a-lemnului/

          • Buna ziua,

            Solutia de a proteja scandura gardului cu 1 strat impregnant urmata de 2 straturi de lac alchidic vi se pare o solutie buna sau in timp stratul de lac se va scoroji?
            Multumesc pentru amabilitate si raspuns.

          • Buna seara!
            Lacul alchidic formeaza pelicula. Este un lac destul de rezistent, ca si vopseaua alchidica, dar in timp, pelicula poate crapa, apa intra sub ea si se scotojeste. Pentru a reface finisajul trebuie indepartat stratul vechi si dat altul nou.
            Motivul pentru care recomand folosirea lazurilor pe baza de ulei sau impregnantilor cerati este intretinerea si refacerea mai simple. Cum gardul este tot timpul sub precipitatii si soare, probabilitatea ca problemele sa apara mai repede si sa fie nevoie de intretinere este mai mare. Dar varianta propusa de dumneavoastra nu este rea, cu conditia ca impregnantul sa nu fie cerat. Ceara este strat final.
            Toate cele bune!

  • Buna ziua!
    Am in casa niste grinzi decorative din lemn date cu bait nuanta mahon si as vrea sa le schimb culoarea, intr o nuanta de maro deschis…stejar. Ce imi recomandati?

    • Bună seara!
      Fiind o culoare mai deschidă decât cea existentă, cel mai bine ar ieși dacă ați decapa, ați șlefui lemnul, după care ați aplica baițul stejar peste care ați veni cu ceară sau ulei.
      O variantă mai simplă ar fi, dacă grinzile au fost date cu lac peste baiț, să aplicați un strat de lac colorat stejar. Nu va deschide foarte mult grinzile, dar veți rămâne cu fibra lemnului vizibilă.
      Cel mai simplu este să aplicați o vopsea în culoare stejar. Fibra lemnului nu va mai fi vizibilă, dar culoarea se va deschide. Înainte de aplica vopseaua asigurați-vă că cele două straturi sunt compatibile (aplicați vopsea pe o suprafață mică ascunsă). Dacă pe grinzi a fost aplicată ceată nici un material nu va avea aderență până ce stratul de ceată nu este îndepărtat prin decapare sau șlefuire.
      Pașii pentru revopsire îi găsiți în link-ul de mai jos.
      Toate cele bune!
      https://revistadinlemn.ro/2020/10/29/ce-trebuie-sa-stii-daca-vrei-sa-revopsesti-mobila-sau-usile-de-lemn/

  • Buna ziua,

    Am cumparat un parchet din lemn masiv de stejar de 20 mm uleiat cu ulei de in.
    Se poate aplica lac de parchet peste uleiul de in?

    Va multumesc anticipat pentru raspuns.

    • Bună ziua!
      Peste ulei de in puteți aplica doar lac alchidic. Dar peste o perioadă de min.6 luni de utilizare, când uleiul de pe lemn s-a îndepărtat prin folosire, puteți aplica lac de parchet. E bine să verificați aderența inainte, pe un loc mai ascuns. Dacă este scăzută, mai amânați 2-3 luni aplicarea lacului.
      Toate cele bune!

  • Buna ziua,

    Va rugam sa ne ajutati cu un raspuns pentru situatia urmatoare: a fost aplicata vopsea alba mat pe baza de ulei amestecata cu diluant pe niste usi din lemn de brad (ce au fost slefuite inainte). A aparut efetcul de coaja de portocala si nu ne place. Am vrea sa le vopsim cu o vopsea alba mat pe baza de apa, se poate face asta dupa o noua slefuire? Trebuie sa mai tinem cont de altceva in aceasta situatie?

  • Buna ziua, v-am mai cerut parerea in trecut iar acum am o usa exterioara de finisat.
    Vreau sa o dau cu ulei de in si dupa ce se usuca am cumparat Holzwachs Lasur – lazura pentru lemn cu ceara. Este bine?
    Este bine ordinea, adica ulei de in prima data si dupa ce se usuca cele cateva straturi dau cu aceasta lazura?
    Multumesc mult pentru informatiile atit de pretioase pentru noi cei care facem pentru prima data. Greu azi gasesti pe cineva dispus sa-ti ofere informatii corecte despre orice.

    • Bună ziua!
      Mulțumesc și eu pentru aprecieri!
      Impregnarea cu ulei de in vă ajută să reduceți cantitatea de lazură consumată, nu vă dă însă o protecție bună la exterior. Puteți să aplicați 2-3 straturi de ulei de in, fără să saturați lemnul. Dați-i posibilitatea să absoarbă și lazură.
      Asigurați-vă că lazura este pentru exterior (nu cunosc produsul menționat). Adaosul de ceară face bine, crește rezistența la apă.
      Succes!

  • Buna ziua,
    am facut un blat pentru lavoar in baie, din lemn natur de stejar incleiat si uleiat. Este cumparat de la Hornbach. Este deja foarte bine uscat, la taieturi se vede ca uleiul a patruns aproape in toata masa lemnoasa.
    Problema este ca se pateaza usor ( de exemplu s-a patat sub recipientul cu sapun lichid) .Trebuie sa mai aplic ceva. Am un lac profesional pe baza de apa, dar nu stiu daca merge peste. Mentionez ca suprafata nu este finisata oglinda, , si nici nu vreau sa obtin luciu ! Ce ma sfatuiti ?

    • Bună ziua!
      Lacurile pe bază de apă nu merg peste ulei. Trebuie să folosiți un lac alchidic, pe bază de white spirit (petrosin, gaz).
      Pentru a nu avea luciu trebuie să vă asigurați că lacul folosit este unul mat. Scrie acest lucru pe etichetă.
      Toate cele bune!

  • Buna ziua!

    Am citit cu interes articolul cautand un raspuns pe care nu-l gasesc. As vrea sa refac gardul si scandurile care sunt din lemn de rasinoase, intentionez sa le dau cu un bait inchis, de nuc, si ulei de in sicativat. Nu stiu ce tip de bait ar fi compatibil cu uleiul sicativat, si totodata rezistent la UV.
    Multumesc din suflet!

    • Bună ziua!
      Pentru exterior sunt baițuri speciale, rezistente la radiația UV. Trebuie să căutați în magazin baițuri pe care este specificat că rezistă la exterior.
      Baițurile simple, fără alte adaosuri de rășini, cele care au doar solventul, adică doar apă, respectiv solvenți organici, după uscare, pot fi acoperite cu ulei, fără probleme. Adică puteți folosi baiț pe bază de apă sau pe bază de solvent, rezistent la exterior, cu condiția ca uleiul să fie aplicat după uscarea lui completă.
      Lazurile sau alte tipuri de materiale colorate pentru exterior trebuie să fie pe bază de ulei sau rășini alchidice pentru a fi compatibile cu uleiul de in.
      Toate cele bune!

  • Buna ziua!

    Am inceput constructia unei terase. Lemnul a fost verde, a stat la uscat cateva saptamani pana a scazut umiditatea, apoi a fost dat cu Bochemit Opti F, apoi cu 2 straturi de ulei de in sicativat. Nu stim ce ar fi mai bine sa aplicam ca strat urmator – vopsea alba pe baza de ulei sau lazura. Aveti vreo recomandare pentru o vopsea care sa se aplice frumos, sa reziste la UV si intemperii? Am vrea ca orice ajungem sa dam, sa mearga data si pe elementele metalice de imbinare.

    Multumesc

    • Bună ziua!
      Vopseaua este mai rezistentă în timp decât lazura, iar lazura albă nu prea are rezistența la UV. Puteți aplica vopsea pe bază de ulei de la Kreidezeit. Merge peste uleiul de in, este rezistentă și este echivalentul vechilor vopsele de ulei care erau aplicate peste orice.
      Succes!

  • Va deranjez din nou cu o intrebare legata de o galerie pentru perdea. Este veche din lemn placata cum era odata cu un furnir lucios. La cit ma pricep…asa cred ca este. Vreau sa o vopsesc in albastru, as vrea o vopsea pe baza de apa. Ce imi racomandati ca ar fi mai indicat?
    Multumesc frumos!

  • Buna ziua!

    Va rog, sa ma ajutati cu un sfat in ceea ce priveste un dulap vechi din lemn (de pe vremea bunicilor) pe care as dori sa il relacuiesc. Trebuie sa precizez ca deja l-am slefuit, iar acum vreau sa il relacuiesc incat sa se vada fibra lemnului. Din ce am inteles trebuie sa ii dau un bait, apoi grund si lac? Ma puteti sfatui in legatura cu ordinea ce trebuie urmata si de asemenea daca mai e necesara vreo slefuire dupa grund.
    Credeti ca va trebui sa aleg un lac/grund/bait pe baza de apa sau de solvent? Care dintre ele sunt incompatibile?
    Multumesc!

    • Bună ziua!
      Din postarea dumneavoastră nu înțeleg dacă ați îndepărtat pelicula până la lemn sau doar ați șlefuit lacul pentru ca stratul următor să aibă aderență. Am să vă răspund pentru ambele situații.
      Dacă ați ajuns la lemn asigurați-vă că ați îndepărtat total lacul. Șlefuiți suprafața cu hârtie granulație 80 sau 100 și apoi ștergeți-o cu diluant nitrocelulozic sau universal. Șlefuiți din nou cu hârtie 150 sau 180. Dacă vreți ca lemnul să fie colorat, dar să vedeți fibra lemnului, primul strat este de bait. Este bine să folosiți un baiț pe bază de solvent pentru ca fibra lemnului să nu se ridice foarte mult și să nu există risc de dezlipire dacă mobila este furniruită. Dacă nu vreți să colorați lemnul ci îl doriți în culoarea lui naturală această etape este eliminată. După uscarea baițului aplicați un strat de grund, lăsați să se zvânte 30-45 min, după care aplicați stratul al doilea. Lăsați să se usuce până a doua zi, apoi șlefuiți pentru a îndepărta fibra ridicată și bulele prinse în peliculă. Folosiți hârtie abrazivă de 280-320. După desprăfuire aplicați stratul final de lac. Fiind un dulap vechi, au aș folosi lac nitrocelulozic, seamănă cu shellac-ul folosit în trecut.
      Dacă nu ați ajuns la lemn, pentru a colora va trebui să folosiți un lac colorat. Este riscant pentru că dacă treceți de două ori peste aceeași suprafață apare o dâră de culoare. Iar efectul va fi mai mult spre plastic. Este mai bine să aplicați un strat de lac incolor sau/și unul de ceară pentru a împrospăta aspectul. Aplicați și lac și ceară dacă stratul de finisaj este prea subțire și vă soriți o peliculă mai consistentă. Dacă este lac nitro sau shellac (verificați pe o suprafață ascunsă dacă se ia cu diluant, link mai jos), folosiți lac nitro. Dacă este alt tip de lac, folosiți lac pe bază de apă. Este compatibil cu multe tipuri de lac. Înainte de aplicare șlefuiți din nou ușor suprafața pentru ca lacul să aibă aderență. Dacă aplicați ceară la final, lustruiți-o la 3-4 ore după aplicare cu o cârpă moale de bumbac. Mobila va căpăta un luciu mătăsos foarte plăcut
      Succes!
      https://revistadinlemn.ro/2021/09/02/ulei-ceara-shellac-sau-lac-cum-afli-ce-este-pe-suprafata-mobilierului-si-cu-ce-il-poti-refinisa/

  • Buna ziua! Aș vrea să vă întreb dacă se poate vopsi cu vopsea pe baza de apa de culoarea alba peste lac pe baza de apa fara sa smirgheluiesc suprafața? Am făcut o terasa de lemn in fața livingului și lemnul a fost dat cu lac pe baza de apa wenge . Îmi pare foarte întunecată culoarea și mi-a întunecat și livingul și mi-a părut rău că nu am făcut terasa alba. Am incercat pe o bucata de lemn lăcuită sa vopsesc și se prinde vopseaua dar exista posibilitatea că în timp ea sa se cojească daca nu smirgheluiesc suprafața lăcuită ? Va mulțumesc!

    • Bună ziua!
      Sfatul meu este să șlefuiți. Vopselele pe bază de apă au niște rășini mai speciale. Moleculele lor se leagă foarte bine una de cealaltă. Când aplicați un strat nou deasupra fără șlefuire, pare că totul este în regulă. Dar la primul șoc mecanic mai puternic (lovitură), straturile se desprind, iar cel de deasupra poate fi jupuit ca o piele. Șlefuirea creează condițiile pentru ca stratul superior să se prindă mai bine de cel inferior.

  • Buna ziua
    Rugaminte mare la dvs. Am dat cu bait pe baza de apa… Pot sa dau cu ulei de in peste baitul pe baza de apa?
    Va multumesc!
    Apreciez ajutorul dvs..

    • Bună ziua!
      Da, se poate. Cu condiția ca baițul să fie bine uscat.
      Pentru siguranță lăsați baițul să se usuce 24 ore.

  • Buna ziua,

    Foarte bine scris articolul, multe informatii utile. As avea nevoie insa de un sfat la vopsirea/tratarea treptelor de fag incleiat pentru scari interioare. As dori sa dau o nuanta de stejar inainte de lacuirea finala si am facut cateva teste cu un bait de lemn (oskar silikon lazur pe baza de solvent) pe spatele treptelor insa rezultatul lasa de dorit. Apar zone inchise la culoare si lemnul are un aspect „patat”. Am slefuit foarte bine lemnul inainte, cu jmirghel de granulatie 180/240. Ce altceva as putea face pentru rezultate mai bune? As dori ceva care sa si uniformizeze aspectul lemnului, exista deja un contrast cam puternic intre diversele rigle incleiate din care e compusa treapta. As incerca si o vopsea in loc de bait, dar nu vreau sa acopar in totalitate fibrele lemnului.

    Multumesc pentru sfaturi!

    • Bună seara!
      Mulțumesc și eu pentru aprecieri!
      Fagul este dificil de colorat, foarte greu se obține colorare fără pete dacă baițul se aplică direct pe lemn. Pentru colorare sunt recomandate baițurile uniformizante sau cele cu uscare rapidă, pe bază de solvent. Baițurile normale pe bază de apă îl pătează întotdeauna.
      O soluție este aplicarea unui izolator înainte. Poate fi folosit și grundul/lacul care va fi aplicat pentru protecție. Cum scopul este să reglăm absorbția baițului în lemn, grundul e diluează 1:1 cu solventul lui (apă sau diluant) și se aplică un strat subțire. Nu trebuie să se formeze peliculă ci doar să se absoarbă în lemn. După uscare lemnul se șlefuiește (hârtie granulație 150 sau 180 sau burete abraziv mediu), se desprăfuiește și se aplică baițul.
      Pentru izolarea suprafeței puteți folosi o soluție de aracet în apă (amestec 1 parte aracet la 3/4 părți de apă). Se aplică cu pensula pe suprafață, iar după uscare și șlefuirea lemnului, se aplică baițul. Mai multe informații găsiți în link-ul de mai jos.
      O altă soluție este să nu se folosească baiț și lacul (cel puțin primul strat) să fie colorat în culoarea dorită. Se reglează astfel absorbția și culoarea ba fi mai uniformă. Atenție, cu fiecare strat colorat aplicat culoarea se închide și lemnul devine mai puțin vizibil.
      În link-urile de mai jos găsiți mai multe soluții pentru o colorare uniformă.
      Succes!
      https://revistadinlemn.ro/2018/12/06/colorarea-lemnului-recomandari-pentru-un-aspect-fara-pete/
      https://revistadinlemn.ro/2024/01/25/cand-si-de-ce-se-aplica-solutie-apoasa-de-aracet-pe-lemn/

Categorii

Abonează-te la newsletter

Newsletter vineri dimineața
Informații și sfaturi de la experți

ro_RORomână