Îmbinarea în coadă de rândunică, specifică vechilor case și biserici din lemn

Am scris de câteva ori despre îmbinările lemnului, punând accent pe cele din tâmplăria tradițională japoneză de care recunosc că sunt fascinată. De fiecare dată comentariile apreciau acele îmbinări, dar aminteau și de măiestria meșterilor populari români care au construit case și biserici din lemn folosind îmbinarea în coadă de rândunică, construcții care au rezistat vremurilor și trecerii timpului, rămânând în picioare. Fiind o îmbinare frumoasă și trainică voi dezvolta puțin subiectul.

Îmbinarea în coadă de rândunică este o îmbinare de colț care nu se folosește numai la case. A fost folosită de-a lungul timpului la construcția mobilierului, de exemplu la îmbinările dulapurilor sau a sertarelor. Are rezistență foarte mare la tracțiune, ceea ce explică preferința pentru îmbinarea fețelor de sertare.

Există mai multe moduri de a realiza tăieturile și îmbinarea, fiind și un  mod de a identifica perioada căreia îi aparține piesa de mobilier. În toate aceste îmbinări lemnul este decupat la capete sub formă trapezoidală, iar „dinții” astfel formați se întrepătrund realizând o legătură foarte rezistentă în timp.

Se fac la capetele bucăților ce urmează a fi îmbinate mai mulți astfel de dinți, tăierea fiind făcută sub diverse unghiuri. Dinții pot fi îmbinați cu sau fără adeziv, dar nu se folosesc niciodată cuie sau șuruburi. Îmbinarea rezistă foarte bine și fără adeziv.

Sunt mai multe tipuri de îmbinări în coadă de rândunică:

• îmbinare propriu-zisă – după ce bucățile de lemn au fost îmbinate capetele de fibră sunt vizibile pe ambele părți ale îmbinării;

• îmbinare jumătate de coadă de rândunică  (jumătate de cep) – decuparea dinților este astfel făcută încât după îmbinare capetele de fibră se văd numai pe o parte a îmbinării;

• îmbinare cu scobitură (prin alunecare) – pe o bucată de lemn se decupează un șanț cu secțiunea trapezoidală iar cealaltă bucată are la capăt un dinte în formă de trapez. Îmbinarea se realizează prin alunecarea (translatarea) dintelui de la un capăt la altul al șanțului

Îmbinarea fețelor de sertare se face de multe ori folosind cea ce-a doua metodă pentru a rămâne ascunsă.

Cum coada de rândunică este o îmbinare estetică, care dacă este bine făcută adaugă valoare obiectului, sunt și meșteri care aleg să facă îmbinarea normală, vizibilă pe ambele laturi.

În trecut toate aceste decupări ale lemnului erau realizate manual, cu foarte mare precizie, astfel încât îmbinarea lemnului să fie perfectă. După ce era desenată, tăierea era făcută cu ferăstrăul, iar prelucrările fine cu dalta.

Acum există freze (routere) cu ajutorul cărora pot fi realizate cu ușurință decupajele, iar la nivel industrial sunt realizate cu mare precizie cu ajutorul CNC-urilor. Totuși, meșterii clasici, care merg pe varianta tradițională, continuă să facă îmbinările manual, obiectele fiind foarte apreciate de adepții lucrărilor tradiționale.

Îmbinarea cu scobitură este modul în care se face îmbinarea buștenilor/grinzilor/dulapilor pentru casele din lemn. Specific țării noastre sunt casele din bușteni cu secțiunea dreptunghiulară sau pătrată, asa cum se poate vedea la vechile case maramureșene sau la bisericile din lemn din toată țara. Prietenii noștri mai vechi poate își mai amintesc de biserica din Leleasca, despre care am scris după o vizită făcută în zonă. Astfel de îmbinări am văzut la bisericile din lemn din toată țara, așa că nu pot spune că sunt specifice unei anumite zone.

Îmbinarea dulapilor cu secțiune dreptunghi sau pătrat este practic cea mai trainică, cea mai rezistentă variantă pentru case din lemn. Ea are rezistență la tracțiune și este foarte mobilă în caz de cutremur. Este mult mai sigură decât varianta din bușteni rotunzi. Practic, strămoșii noștri au găsit cel mai eficient sistem pentru a face case rezistente și sigure.

Modul de realizare este la fel ca la îmbinările pentru mobilă, cu deosebirea că se fac la nivel macro. Forma decupării este și de această dată trapezoidală imitând coada de rândunică. În trecut modelul se cioplea cu toporul, așa că va dați seama cât de pricepuți erau acei meșteri care reușeau să îmbine perfect dulapii făcând tăieturile doar din topor. Acum apelează la drujba și la șabloane pentru a face cât mai corect și repede îmbinarea. În cazul prelucrărilor industriale se apelează tot la CNC.

Nu mi-am propus să scriu despre realizarea îmbinării în coadă de rândunică. Cu siguranță nu sunt cea mai îndreptățită să vă spun despre unghiuri și cote de tăiere, mulți dintre voi fiind specialiști cu ani de experiență în spate. Este, însă, o îmbinare aproape de inimile noastre, o îmbinare cu care am început să ne identificăm. Este o carte de vizită a vechilor meșteri realizatori de case și biserici care au rezistat în timp, aducând în prezent dovada priceperii lor. Este un fel de recunoștință către un lung și vechi șir de cioplitori în lemn.