Un gard îmbătrânit de vreme mi-a adus în minte o veche metodă de a obține acea culoare gri specifică lemnului care a stat afară. Eram la o fabrică de mobilă când am văzut gardul și nu m-am putut abține să nu-l fotografiez. Mi s-a părut tare frumos tocmai datorită farmecului adăugat de trecerea timpului, de ploile, vânturile și zăpezile care l-au bătut de-a lungul vremii. Lemnul îmbătrânit are un plus de valoare și de aceea există metode prin care se încearcă „îmbătrânirea” lemnului în mod artificial.
Metoda prin care putem îmbătrâni lemnul este, așa cum am spus deja, simplă și la îndemână. Cred că am mai amintit-o odată, dar fără a dezvolta subiectul. Este vorba despre tratarea lemnului cu o soluție obținută din oțet și lână de oțel. Cu această soluție poate fi tratat orice fel de lemn. Esențele mai taninoase și mai închise la culoare, cum sunt stejarul, salcâmul sau cedrul, capătă culoarea gri specifică îmbătrânirii fără a avea nevoie de altceva. Oxidarea lemnului, căci despre ea este vorba, are loc în urma reacției dintre soluție și taninuri.
Pentru lemn deschis la culoare și lipsit de taninuri, cum sunt pinul, bradul, molidul, reacția trebuie ajutată. Cea mai bună sursă de taninuri este ceaiul negru, cel la pliculețe, pe care dacă nu-l aveți în casă cu siguranță îl puteți găsi cu foarte mare ușurință.
Înainte de a începe descrierea metodei vreau să vă amintesc că un alt efect al îmbătrânirii lemnului este structurarea lui, evidențierea lemnului târziu, mult mai dur și mai rezistent decât cel timpuriu, care se macină mai repede. Această structurare poate fi făcută și artificial cu ajutorul periilor de sârmă sau prin sablare. Cum sablarea necesită echipament special este mai greu de realizat acasă. Cu periile însă lucrurile se rezolvă, chiar dacă implică mai multă muncă fizică.
Pot fi folosite perii de sârmă obișnuite, manuale, sau perii rotative care se montează pe bormașină. Este bine ca firele de sârmă să nu fie foarte subțiri pentru a nu zgâria lemnul și a-i da un aspect fals, dar nici foarte groase. După periere lemnul se șlefuiește cu bureți abrazivi pentru a îndepărta fibra ruptă și a da acel aspect de tocire naturală.
Dar să revenim la soluția de oțet. Se recomandă folosirea lânii de oțel pentru că are firul subțire și este atacat mai repede de oțet, dar se pot folosi fără probleme și bureți de vase din aceia metalici.
Buretele este pus într-un borcan de sticlă de 400 ml și se toarnă peste el oțet alb din vin de 9 grade (poate fi folosit și oțet de mere). Se pune capacul și se lasă min. 24 ore. Soluția poate fi folosită și mai repede, dar este slabă și colorarea este discretă. Dacă este lăsat mai mult timp se obțin soluții mai puternice care colorează lemnul mai intens. După cele 24 de ore buretele se scoate din soluție care poate fi păstrată cu capacul pus, fiind folosită atunci când este nevoie.
Soluția se aplică pe lemn, structurat sau nu, cu ajutorul unei pensule. Dacă lemnul este taninos se aplică și se lasă să se usuce. După uscare lemnul va căpăta o culoare gri albăstruie. Dacă uscarea are loc la soare schimbarea este și mai evidentă. Daca se dorește o culoare mai închisă se repetă operația.
În cazul lemnului deschis la culoare și fără taninuri se face mai întâi ceaiul. Într-un pahar obișnuit se pune apă caldă și 2 pliculețe de ceai negru. Se lasă 20-30 min, după care se aplică cu pensula pe lemn. Se lasă să se usuce după care se aplică, tot cu pensula, soluția de oțet. După uscare va apărea acea culoare gri cenușiu, specifică lemnului neprotejat care stă la exterior. Operațiunea poate fi repetată dacă se dorește o culoare mai închisă.
Mirosul de oțet va persista și după uscare și poate fi îndepărtat prin ștergere cu o cârpă udă. Practic, lemnul poate fi spălat. După spălare și uscare, efectul poate fi protejat cu lac, ceară sau ulei, sau poate fi aplicat un strat de vopsea. Pentru un efect de învechire vopseaua trebuie îndepărtată parțial. Dacă lemnul este structurat vopseaua poate fi îndepărtată înainte de uscare, cu ajutorul unui șpaclu.
Dacă suprafața este dreaptă, după uscare se șlefuiește în așa fel încât vopseaua să fie îndepărtată în unele locuri și să apară la suprafață culoarea gri. Această metodă se numește distressed și este tratată pe larg aici.
La final efectul se protejează cu lac, ulei sau ceară. Pentru un aspect cât mai natural recomand ceara. Dacă veți folosi o ceară colorată (nuc închis) pe lângă protecție veți da și o patină suprafeței.
Lemnul îmbătrânit astfel este foarte credibil. Metoda se aplică numai pe lemn curat. Dacă vreți să învechiți astfel o piesă de mobilier ea trebuie mai întăi curățată. După îndepărtarea totală a straturilor de finisaj metoda poate fi aplicată fără probleme.
multumesc pt reteta invechirii lemnului… chiar ma interesa… sanatate…
Cu placere. Toate cele bune!
Excelent, articolul! Multumesc!
Foarte interesante toate indrumarile si sfaturile dumneavoastra. Imi place sa lucrez in lemn, dar nu am inca toate uneltele necesare pentru a ma apuca de lucru. Deocamdata „adun” sfaturi si idei pe care intr-o zi le voi pune in practica.
Felicitari, si mii de multumiri!
Buna ziua, pentru larice este valabila aceasta metoda? Multumesc
Bună ziua aș dori să colaborez cu d na Mihaela
Bună ziua!
Aveți mesaj pe email.