Diverse Panouri

Emisia de formaldehidă a plăcilor derivate din lemn, un subiect mereu fierbinte

Am scris de curând un articol despre OSB. Subiectul a generat o grămadă de comentarii, cititorii împărțindu-se rapid în doua tabere, unii susținând folosirea OSB-ului, alții spunând ca este un produs periculos care chiar ar trebui interzis.  Cum au fost și persoane care au cerut mai multe detalii, am hotărât sa reiau un subiect pe care l-am mai abordat și cu altă ocazie și anume emisia de formaldehidă. De ce  emisia de formaldehidă? Pentru că ea poate transforma, în anumite condiții, plăcile de PAL, MDF, placaj sau OSB în produse periculoase pentru sănătate. Dar să începem cu începutul.

formaldehidă

Formaldehida a fost descoperită de A.M.Butlerov în 1857. Este un gaz incolor, inflamabil, cu miros înțepător puternic, solubil în apa și alcool și insolubil în eter de petrol, foarte instabil în stare gazoasă din cauza tendinței de polimerizare. În 2008, Organizația Mondială a Sănătății a reclasificat formaldehida incluzând-o în Categoria 1 a substanțelor potențial cancerigene. Este o substanță considerată toxică, putând avea o acțiune iritantă și necrozantă asupra pielii și mucoaselor, expunerea îndelungată ducând la iritarea pielii feței și a brațelor, dermatite, conjuctivită. Aceeași toxicitate poate fi însă și un avantaj, fiind folosită în medicină, ca dezinfectant sau la conservarea pieselor anatomice, dar și în tăbăcărie sau în fotografie.

formaldehida
sursa foto: istockphoto.com

Formaldehida este folosită ca materie primă la obținerea unor produse precum etilenglicol (antigel), substanțe pentru fertilizarea solului, dezinfectanți, coloranți, produse cosmetice, etc. Constituie materia primă de bază pentru fabricarea  rășinilor ureo- și fenol-formaldehidice folosite ca adezivi în industria lemnului și mobilei.

Formaldehida este peste tot în jurul nostru. O găsim în casele noastre, intrând în componența dezinfectanților, adezivilor pentru tapet, vopselelor, materialelor textile rezistente, spumelor pentru izolare, în mobilierul făcut din semifabricate din lemn, chiar și în lemn Se afla în dezodorizantele pentru camere, lumânările și bețișoarele parfumate. Fumul de țigară conține, de asemenea, cantități mari de formaldehidă, la fel și veninul de albină, de aici și apariția șocului anafilactic la persoanele alergice.

formaldehidă
sursa foto: ecoboardinternational.com

În ceea ce privește lemnul și plăcile derivate din lemn există formaldehidă legată chimic în structura adezivilor folosiți la încleiere, dar și formaldehidă sub formă de gaz, nelegată, atât în adeziv cât și în lemn. Această formaldehidă nelegată este cea periculoasă deoarece are tendința de a ieși în exterior.  Cu cât cantitatea emanată de o placă este mai mică cu atât acea placă este mai puțin periculoasă. Astfel emisia de formaldehidă este principalul indicator de calitate al produselor pe bază de lemn. Ea reprezintă cantitatea de formaldehidă degajată în aerul inconjurător de o placă pe bază de lemn, prin fețele și canturile sale, în condiții normale sau accelerate.

 

formaldehidă
sursa foto: woodworkingnetwork.com

Cum peste o anumită limită devine periculoasă, emisia de formaldehidă a fost standardizată. Există standarde europene, după care funcționăm și noi, dar și standarde ale altor țări sau companii (cum este IKEA, de exemplu). Conform Standardului European EN 13986/2004  plăcile derivate din lemn pot fi în clasele E1 sau E2, în funcție de cantitatea de formaldehidă emisă stabilită prin testare. Clasa E1 reprezintă o cantitate de 0,1 ppm (părți per milion), nivel considerat ca sigur de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în 2010. Pentru a vă face o idee lemnul are o emisie de formaldehidă de 0,01 ppm. Ce este mai mult de o,1 ppm intra în clasa E2 de emisie.

formaldehidă
sursa foto: bendwork-intl.com

Cu toate că cerințele OMS nu s-au schimbat, sunt clienți importanți care cer producătorilor emisii și mai reduse de formaldehidă, practic produse considerate ca fiind fără emisie de formaldehodă. Aceste plăci se încadrează în clasa E0 de emisie. Pentru obținerea lor se folosesc adezivi fără formaldehidă liberă care însă duc la creșterea prețului plăcilor. O astfel de cerere se aplică frecvent plăcilor din OSB care nu sunt protejate împotriva emisiei prin finisare (practic nu sunt sigilate cu finisaje). La fel, plăcile folosite la fabricarea mobilierului pentru copii îndeplinesc condiția de „formaldehyde free” (liber de formaldehidă). Am văzut patuțuri pentru copii făcute din PAL care nu aveau absolut niciun miros atunci când erau scoase din ambalaj.

formaldehidă
sursa foto: usa.bloombaby.com

Faptul că emisia cumulată de formaldehidă liberă din jurul nostru poate depăși limitele admise îngrijorează pe foarte mulți. De aceea au apărut aparate și kituri pentru testarea aerului din încăperi, astfel încât să se evite riscul de a sta în atmosferă contaminată.

formaldehidă
sursa foto: amazon.com

După cum vedeți formaldehida este un produs ce poate deveni toxic, dar și o materie primă pentru obținerea unor materiale foarte utile și aici nu vorbesc numai de plăcile derivate din lemn. De aceea trebuie găsită calea de a utiliza la maximum avantajele și de a evita pe cât posibil dezavantajele, pentru că este evident că, cel puțin deocamdată, nu se va renunța la ea.

formaldehidă
sursa foto: tuv.com

Mihaela Radu

Mihaela Radu este inginer chimist dar are o mare pasiune pentru lemn. De mai bine de 20 de ani lucreaza in domeniu, finisarea lemnului fiind ceea ce a definit-o in aceasta perioada. A acumulat experienta lucrand intr-un institut de cercetari, in propria firma, precum si intr-o multinationala. Isi doreste sa impartaseasca continuu din experienta proprie cu cei care au aceeasi pasiune....si nu numai.

27 comentarii

Adaugă un comentariu

Dă-i un răspuns lui Gabi Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Daca se afla si in fumul de tigara de ce nu militezi pentru interzicerea fumatului ca osb nu mi se intampla sa miros in fiecare zi dar fum de tigara gasesc la tot pasul.

  • Doamna chimist,

    Cand vorbiti de ppm sa stiti ca sunt ppm de masa si ppm de volum. O diferenta enorma intre ppm-urile astea. Apoi vorbiti de emisivitate, asta in ce se masoara ppm/m2 sau ppm/m3? Si ppm-urile astea se gasesc in aer sau in lemn sau unde? Ca daca se gasesc in aer ai deschis geamul si au plecat!

    • Buna ziua,
      Imi pare rau ca v-ati suparat pe mine, dar n-am ce face, asa sunt reglementarile europene de emisie a formaldehidei, in ppm. Intentia mea a fost sa vorbesc despre faptul ca exista o limita a emisiei impusa pentru placile derivate din lemn, iar daca este depasita, mirosul este deranjat si la un moment dat chiar periculos. Nu am vrut sa vorbesc despre determinarile de continut de formaldehida exprimat in mg/100g (metoda perforator) pe care le fac producatorii de placi, nici despre diferitele metode de determinare a emisiei de formaldehida. Ar fi fost un articol mult prea tehnic si cred ca l-am fi citit numai noi doi. 🙂
      Toate cele bune

  • Bună seara stimata doamna chimist! Am citit cu mare interes articolele dumneavoastră ;am și eu o nelămurire – am o masă din lemn lacuita luată de pe un site nemtesc și de câteva săptămâni persista un miros înțepător pe întreaga suprafața lacuita. A fost acoperita cu fața de masa tip musama, iar dupa ce-am îndepărtat-o am sezisat mirosul. Este foarte iritant în pofida aerisirii continue, am dat cu Pronto, Fairy, șervețele speciale de mobila. Va mai menționez ca am o canapea în apropierea mesei, care a avut mucegai în lada de depozitare, dar am scăpat de el. Întrebarea mea este cum sa scap de acest miros, ca nu mai am soluții și nu vreau sa renunț la aceasta masa. Va mulțumesc anticipat!

    • Buna ziua!
      Nu pare a fi vorba despre formaldehida. Spuneti ca masa este din lemn. Chiar daca formaldehida se afla si in lemn sau produsele de protectie este in procent foarte mic si imposibil de detectat prin miros. Numai la placile derivate din lemn, de tipul PAL sau MDF, mirosul se simte. Iar in aceste cazuri numai daca placile sunt de calitate inferioara.
      Mirosul de care spuneti poate fi solvent sau mucegai. In primul caz este posibil ca musamaua sa fi impiedicat eliminarea naturala a solventului din stratul de lac. Dupa ce este aplicat si se intareste, lacul continua sa elimine solventul din interior inca 2-4 saptamani. Daca acest lucru este impiedicat solventul sta in interiorul stratului de lac pana are posibilitatea sa iasa. Daca aveti posibilitatea scoateti masa afara, intr-un spatiu acoperit, protejat de ploaie si soare. Mirosul se duce mult mai repede daca spatiul este ventilat. Urmele de solvent vor iesi mai repede din pelicula de lac.
      A doua posibilitate este sa fir mucegai. Sub misama este posibil sa apara, mai ales daca exista umezeala. In acest caz stergeti suprafata cu o solutie diluata de innalbitor de rufe pe baza de hipoclorit (acele solutii ieftine pentru albirea rufelor). Este foarte eficient impotriva mucegaiului. Lasati masa in loc aerisit si ventilat sa se usuce foarte bine. In acest caz mirosul dispare mult mai repede decat in cazul solventului (1-2 zile).
      Toate cele bune!

      • Buna stimata doamna .
        Oare legat de lacul si solventul folosit la produsul acesta de lemn, se intelege ca ar fi nociv doar 2-4 saptamnai pana se elimina solventul? Sa fi fost un lac sau vopsea care nu era pe baza de apa?
        Ar trebui sa evitam vopsirea sau lacuirea mobilierului de lemn cu produse pe baza de poliuretan?

        • Buna ziua!
          Nu este foarte nociv, mai mult este neplacut. Este ca si cum ati sta in miros de spirt sau de benzina o perioada mai lunga. Concentratia nu este foarte mare, atat cat sa fie daunatoare. Marea parte a solventului s-a eliminat la uscare, in fabrica. Sunt doar urmele ramase.
          Daca simtiti miros de solvent cu siguranta mobila a fost finisata cu lac pe baza de solvent. Exista si lacuri pe baza de apa pe baza de poliuretan. Cele pe baza de solvent sunt folosite de multa vreme si oamenii s-au obisnuit cu ele. Sunt si foarte rezistente si placute ca aspect. Produsele pe baza de apa insa „vin puternic din urma” si in cativa ani vor fi majoritare in fabrici si ateliere. Doacomdata insa, mai ales in atelierele si fabricile mici, sunt preferate cele pe solvent.
          Toate cele bune!

  • Buna ziua,

    Cu privire la emisiile de formaldehida ale parchetului dublu stratificat recomandat pentru incalzire in pardoseala, puteti sa imi spuneti daca exista si categoria E 0,5? Am intalnit aceasta categorie pe fisa tehnica a parchetului dublu stratificat Bauwerk (1 strat de lemn nobil + 1 strat de HDF).
    De asemenea, alta varianta de parchet dublu stratificat al aceluiasi producator (1 strat de lemn nobil + 1 strat de lemn rasinoase) este inclus in categoria E 1 a emisiilor de formaldehida. Sincer, stiind ca HDF-ul contine adeziv, asteptarea mea era ca emisiile de formaldehida sa fie mai mari in cazul parchetului dublu stratificat cu HDF. Cum se interpreteaza categoria E 0,5 in aceasta situatie?

    Va multumesc pentru ajutor!

    • Buna ziua.
      Da, exista si clasa Eo,5 de emisie a formaldehidei. Daca la E1 se considera acceptata o emisie de 0,1 ppm (parti per milion), la E0,5 trebuie sa fie pana la 0,05 ppm. Este o incadrare destul de generala pentru ca limitele difera in functie de tipul de produs (panou, placaj, etc) si de metoda prin care se determina emisia. Diferentele sunt insa foarte mici.
      Cantitatea cea mai mare de formaldehida provine din adeviz. Daca la producerea HDF-ului s-a folosit un adeziv care nu contine formaldehida libera sau cu captatori de formaldehida, atunci el poate fi in clasa E0 de emisie iar emisia provine numai de la adezivul cu care s-a facut incleierea intre HDF si lemn. De aici poate fi diferenta dintre emisiile celor 2 tipuri de parchet.
      Sper sa va fi fost de folos.
      Toate cele bune!

      Nu uitati sa va abonati la Revista din Lemn tiparita! Cu numai 58 de lei/an puteti afla noutati din domeniu, puteti descoperi idei de mesterit sau secrete ale meseriei. Va reamintim ca in revista tiparita continutul este diferit de cel din site. Detalii in link-ul de mai jos. 
      Va multumim!https://revistadinlemn.ro/product/abonament-revista-din-lemn/

      • Buna stimata doamna chimist.
        Am solicitat unui furnizor de mdf, fisa technica a produsului si am gasit formaldehida exprimata in mg/100g fara a face precizare la vreuna din clasa E1 sau E2.
        Oare cum pot identifica clasa dupa aceasta exprimare a continului in mg?
        Sau care este cantitatea considerata ca sigura de Organizația Mondială prin prisma acestei exprimari mg/100g?

        • Buna seara!
          Este o alta metoda de determinare a formaldehidei. Metoda se numeste Perforator si se exprima in mg formaldehida/100 g de placa. Pentru a fi in clasa E1 de emisie a formaldehidei continutul in placa de MDF trebuie sa fie de max.8 mg formaldehida/100 g placa. Este echivalemtul a 0,1 ppm la analiza aerului.
          Toate cele bune!

  • Din păcate am folosit OSB la tavanul unei căbănuțe iar acum mirosul este destul de greu de suportat. Poate fi redus cumva acest miros? Ar ajuta o vopsire cu o anumită vopsea, la ură, lavabil… Altceva? Ms frumos!

    • Buna ziua!
      Emisia are loc in special prin canturi, acolo unde placa a fost taiata. Acoperirea placilor cu materiale care fac pelicula (vopsele, lacuri) poate diminua emisia, dar cel mai mult este diminuata daca exista posibilitatea de acoperire a canturilor „la vedere”, adica cele care nu sunt acoperite de alte placi.
      Toate cele bune!

    • Bună seara!
      Depinde în ce clasă de emisie a formaldehidei este. În clasele E1 și E0.5 emisiile sunt mici, mirosul este mai greu detectabil, se simte doar dacă placa este tăiată și poate dura de la câteva zile până la câteva săptămâni.
      Formaldehida iese prin muchiile proaspăt tăiate. Dacă aceste surse sunt acoperite mirosul nu este sesizabil. De aceea în construcții nu este lăsat OSB-ul la vedere.
      Clasele mai mari de E1 au mirosul mai puternic și poate dura și ani de zile.
      Toate cele bune!

  • Buna ziua, urmeaza sa inchiriez o locuinta unde s -a montat acum o luna o mobila de bucatarie noua si trei usi interioare noi, o canapea extensibila noua si s-a zugravit. Cam care ar fi pericolul emisiilor de formaldehida din toata renovarea, mai ales ca e vorba si de un copil de 5 ani. Nu stiu in ce categorii de emisii se incadreaza, la intrare am simtit un miros usor intepator, in conditiile in care in locuinta incalzirea era oprita.

    • Bună ziua!
      După părerea mea, pericolul poate veni doar de la mobila de bucătărie și doar dacă a fost făcută din PAL laminat ieftin. Puteți verifica deschizând unul dintre sertare. Dacă din interior iese un miros puternic înțepător, aveți de-a face cu un astfel de PAL. În acest caz aerisiți zilnic bucătăria lăsând deschise toate sertarele și dulapurile. Din păcate, este posibil să treacă luni de zile și mirosul să fie încă persistent. Din cauza lui, în lipsa aerisirilor frecvente, puteți avea dureri de cap.
      Dacă nu simțiți acel miros imposibil de ratat la deschiderea sertarului, nu este pericol. Chiar dacă există emisii, ele sunt la nivel foarte scăzut și nu pun probleme de sănătate. După câteva aerisiri nu veți mai simți nici mirosul ușor înțepător pe care îl simțiți acum.
      Toate cele bune!

  • Bună ziua! Di experienta dvs ce tip (marca) de pal melaminat recomandati? Din ce am vazut cam toate sunt in clasa E1. Îmi puteți recomanda ceva din clasa E0? Mulțumesc

    • Bună ziua!
      Știu că Egger, firma austriacă cu fabrică la Rădăuți, fabricau un tip de PAL în clasa E0,5. De asemenea, Holver aveau în ofertă PAL cu emisie de formaldehidă foarte scăzută.

  • Buna ziua si multumim foarte mult pentru informatiile utile !
    Am o intrebare …….
    Lucrez din 2013 intr-un depozit de parchet ,aprox. 500 metri patrati si cca 10 metri inaltime.Din cate stiu, sunt circa peste 750 modele de parchet , de la cel mai vechi triplu stratificat , masiv, ulei, lac…..etc……
    De multe ori ma simt foarte obosit la locul de munca si ma ustura ochii, chiar daca am dormit bine noaptea.
    M-am intrebat de multe ori daca poate fi de la emisia de formaldehida. Pachetele mai noi de la Pergo (producator belgian) mdf cu emisie (scriu ei) e01.
    Cand sunt iesit din depozit, ma simt mult mai fresh si nu sunt obosit.
    Exista vreun aparat sau dispozitiv care poate masura nivelul de formaldehida intr-un depozit asa mare ?
    Va multumesc, toata stima!

Categorii

Abonează-te la newsletter

ro_RORomanian