Douglas – arbore ce rivalizează cu sequoia și lemn cu raport imbatabil rezistență/greutate

Se spune despre douglas că poate rivaliza în înălțime cu sequoia și are cel mai bun raport rezistență/greutate dintre toate speciile de lemn folosite pentru pardoseli. I se spune frecvent brad roșu sau pin roșu, dar nu este nici brad, nici pin. Deși este o specie exotică, nativă în America de Nord, a fost adusă în Europa de aproape 200 de ani, iar în România de peste 100 de ani. Are culoarea diferită de a bradului și pinului, mirosul aduce puțin a lămâie, dar în magazinele de specialitate, cel provenit din pădurile noastre este rar vândut ca specie diferită, fiind un alt rășinos alături de molid, brad sau pin. Ca proprietăți și aspect pare să fie mai mult de atât, de aceea va fi prezentat pe larg mai jos.

Deși nativ în America, îl găsim acum în toată Europa

Douglas (Pseudotzuga mensiensii) este un arbore de rășinoase nativ în vestul Americii de Nord. Deși este cunoscut și ca brad Douglas, molid Douglas, pin de Oregon sau pin columbian, nu este din genurile Abies (brad), Picea (molid) sau Pinus (pin). Numele Pseudotzuga (genul douglas-ului) înseamnă fals hemlock, fiind de multe ori confundat cu această specie. La noi se mai numește duglas verde, pentru a-l deosebi de Pseudotzuga mensiensii Glauca, numit și duglasul albastru sau brumăriu.

Atât numele comun, cât și cel științific sunt omagii aduse celor care l-au descoperit, studiat și promovat. Numele științific vine de la naturalistul scoțian Archibald Menzies care l-a descoperit și descris în 1791. Douglas este numit după botanistul scoțian David Douglas care l-a adus pentru prima dată în Europa în 1827. Spre deosebire de alte țări, la noi cuvintele se scriu cum se aud, așa că arborele este înregistrat în DEX ca duglas.

În Europa, duglasul a ajuns prima dată în Marea Britanie. De aici s-a răspândit destul de repede în Italia, Franța, Germania, Belgia, Olanda sau Danemarca. În prezent îl găsim din munții Portugaliei până în Carpați și din Polonia, în Sicilia. În Franța, datorită politicilor forestiere, a ajuns chiar a doua specie folosită pentru reîmpădurire. La noi îl găsim în pădurile din jurul Brașovului, în Marghita, dar mai ales în vestul Transilvaniei și Banat datorită iernilor mai blânde care-i priesc.

Un arbore ce poate ajunge la peste 80 m înălțime, până la 5 m diametru și peste 1000 de ani

În America de Nord, exemplarele care cresc pe coastele vestice pot ajunge la peste 80 m înălțime și 4-5 m în diametru, climatul umed, montan oceanic favorizând creșterea și dezvoltarea speciei. În Europa, douglas-ul depășește rar 60 m înălțime 2,5 m diametru. Tulpina crește dreaptă, cilindrică, cu scoarța netedă, cenușie și deschisă la culoare la început, care se îngroașă, se închide la culoare și crapă puternic în lungime odată cu maturizarea.

Coroana este conică, cu ramurile îndreptate în sus. Acele sunt persistente, verzi lucioase față și cu o dungă albicioasă pe spate. Au 2-3 cm lungime și 1-1,5 mm lățime, sunt moi, ascuțite și dispuse de jur împrejurul ramurii. Când sunt strânse între degete emană un miros specific foarte plăcut, o combinație de rășină și lămâie. Conurile atârnă pe ramuri, sunt conice, au 5-10 cm lungime și solzi rotunjiți. Semințele au 7 mm lungime, sunt aripate, brune și nu conțin rășină.

Maturizarea douglas-ului este timpurie, în jur de 8 ani. La peste 30 de ani fructifică mult și anual. Este o specie care crește repede, după 8 ani creșterea este susținută și viguroasă. Trăiește în mod obișnuit până la 600-700 de ani, dar există exemplare care au depășit 1000 de ani.

Lemn de douglas: caracteristici, proprietăți

În secțiune transversală se vede diferența dintre alburn și duramen. Alburnul este subțire, alb-gălbui, iar duramenul este brun deschis cu nuanțe roșii portocalii. Culoarea este cu atât mai închisă cu cât arborele este mai matur. Inele anuale se văd clar datorită diferenței de culoare dintre lemnul târziu și cel timpuriu și a trecerii bruște dintre ele. Această diferență de culoare face ca la tăierile radiale lemnul să apară dungat, iar la tăierile tangențiale desenul să fie spectaculos.

Fibra este dreaptă, uneori ușor ondulată.  Textura este medie spre grosieră, cu luciu natural moderat. Canalele rezinifere sunt mici spre medii, cu distribuție neuniformă, solitare sau în grupuri. Traheidele au diametru mediu spre larg. Ca la orice lemn de rășinoase, nu există pori. Lemnul provenit de la douglas european are conținut de rășină mai mic decât cel american.

Densitatea douglas-ului este între 510 și 540 kg/m³, în funcție de proveniență. Se usucă bine, fără variații dimensionale mari și fără crăpări importante. Este foarte rezistent la compresie, tracțiune și îndoire fiind considerat cel mai rezistent conifer. Are rezistență medie la putrezire, dar rezistență scăzută la atacul insectelor. Se lucrează bine, dar tocește sculele mai repede ca alte esențe și uneori le poate încărca cu rășină. Se încleiează destul de bine, se colorează, uleiază și lăcuiește/vopsește fără probleme.

La prelucrare degajă un miros specific, rășinos ușor citric.

Lemn versatil cu utilizări diverse

Datorită raportului foarte bun între rezistentă și greutate, lemnul de douglas este folosit în primul rând în construcții, ca material structural. Se folosește la fabricarea caselor tip timber frame, ca material pentru acoperiș (astereală) și la obținerea grinzilor laminate. Datorită rezistenței bune la abraziune este folosit la obținerea podelelor. Este recomandat pentru fabricarea ramelor de ferestre și a ușilor.

Se folosește la obținerea mobilierului, a furnirului și placajului. Intră în construcția navelor sau a avioanelor de mici dimensiuni. Poate fi impregnat sub presiune devenind mult mai rezistent la exterior. Astfel tratat este deseori folosit pentru placarea exterioară a caselor.

Este folosit pentru reîmpădurire, ca arbore ornamental, adaptându-se chiar și zonelor de câmpie. Forma plăcută, acele dispuse în jurul ramurii și mirosul caracteristic fac din douglas un „brad” de Crăciun foarte preferat.

Din ace se extrage un ulei volatil folosit în uleiurile pentru masaj sau în produsele pentru tratarea răcelilor și ale afecțiunilor nasului și gâtului.

Sper să considerați utile informațiile. Ca de obicei, completările sunt binevenite. Iar dacă aveți întrebări sau neclarități, lăsați-le mai jos, în spațiul dedicat. Sigur voi răspunde.

Vrei să afli informații despre lemnul unei specii anume? Caută aici, este foarte posibil să le găsești!