Scumpia, arbustul ”cu perucă” folosit în medicina tradițională, cu lemnul dungat galben-verde auriu

Am întâlnit scumpia când căutam informații despre lemnul de liliac. Pentru că uneori culoarea ei este asemănătoare florilor de liliac mai roșiatice, unii îi spun tot liliac. Este însă o specie diferită. De curând, pe unul din grupurile de profil, cineva căuta informații despre acest lemn fără însă a primi ceva concret, așa că am revenit la scumpie pentru a aprofunda căutările. Am descoperit un lemn foarte colorat, dar greu de găsit, ceea ce-l face și mai apreciat de tâmplarii pasionați. Bucățile disponibile sunt de mici dimensiuni fiind folosite pentru boluri, linguri decorative, pixuri sau mânere de cuțit. Ce am mai aflat despre scumpie și lemnul ei, descoperiți mai jos.

Scumpia, mai cunoscută ca plantă medicinală tradițională și colorant natural

Dacă lemnul este puțin cunoscut, capacitățile terapeutice ale plantei sunt însă mult mai cunoscute. Scumpia este folosită în medicina naturistă și tradițională ca antifebril, antiseptic, astringent, antiinflamator, cicatrizant, antivomitiv. De la plantă se folosesc scoarța, recoltată după înverzire și frunzele, culese în mai-iunie, când planta înflorește. Acestea sunt bogate în taninuri, uleiuri volatile și alte componente cu acțiune terapeutică. Ceaiul din frunze și pudra din scoarță sunt folosite în tratarea afecțiunilor gastrice, hepatice și intestinale sau a anorexiei. Cataplasmele vindecă afecțiuni ale pielii, iar gargara cu ceai tratează leziunile gurii și rezolvă unele afecțiuni ale aparatului respirator.

Scumpia a fost folosită încă din evul mediu pentru vopsirea firelor de lână și mătase. Culoarea, obținută din frunze și ramuri era galbenă, galben-portocaliu sau galben-roșiatică. Din păcate, culorile nu erau rezistente, lumina descompunându-le în timp. Datorită conținutului mare de tanin, scoarța a fost folosită și pentru tăbăcirea pieilor. Se spune că primii care au folosit scumpia în tăbăcărie au fost călugării de la Mănăstirea Beato Sante din Italia, regiunea Marche. Aflată în vârful unui deal, mănăstirea este înconjurată de tufe de scumpie, scotano în italiană. Este motivul pentru care în trecut se numea Santa Maria di Scotaneto. Procedeul particular prin care călugării tăbăceau pieile cu scoarță de scumpie făcea ca acestea să fie foarte moi și fine.

Scumpia – lemnul cu perucă, de fum, de ceață sau barba lui Jupiter

Scumpia face parte din familia Anacardianeae, genul Cotinus. În acest gen găsim două specii, Cotinus coggygria sau scumpia europeană și Cotinus obovatus, scumpia americană. În literatura de specialitate veți găsi scumpia europeană sub denumirea smoketree (arbore de fum – engleză), albero della nebbia sau scotano (arbore de ceață sau tremurător -italiană), arbre a perruque (arbore cu perucă – franceză) sau peruckenbaum (arbore cu perucă – germană). În franceză mai este denumit și barba lui Jupiter. Denumirea Scumpia este recunoscută însă în toate limbile. Informațiile din articol se referă la scumpia europeană, cea care se găsește și la noi.

Scumpia este nativă în Europa centrală și de sud și Asia – India, Pakistan, Kazahstan, Nepal, China. A fost aclimatizată în America de nord și în alte țări din emisfera nordică. La noi se găsește mai ales la marginile pădurilor din Banat și Dobrogea, dar o întâlnim și în Oltenia, Muntenia sau Moldova. Denumirile populare sunt liliac, rui, oțetar sau arbore de fum. Este cultivată în parcuri și grădini private pentru că are un aspect deosebit, mai ales toamna când culorile frunzelor devin de un roșu aprins. Se dezvoltă mai bine în soluri sărace bine drenate, iubește soarele și lumina.

Scumpia este un arbust sau un arbore de talie mică. Crește până la 1-2 m înălțime, dar poate ajunge în condiții speciale și la 5 m. Diametrul trunchiurilor este 10-15 cm și chiar mai mult dacă este lăsat un singur trunchi. Scoarța este brun-cenușie, fină și netedă la început, apoi devine solzoasă. Frunzele sunt ovale și lungi până la 10-13 cm, cu marginile drepte. Vara sunt verzi, iar toamna devin roșii stacojii. Florile sunt galbene, ca niște steluțe, adunate în inflorescențe de 15-30 cm îndreptate în sus. După înflorire se acoperă cu firișoare mici și pufoase care se încâlcesc și dau un aspect de perucă sau de fum/ceață deasupra plantei (de aici și denumirile din alte limbi). Fructul este o drupă mică cu o singură sămânță. Înflorește în mai-iunie și rodește în iulie-august.

Lemnul de scumpie: proprietăți, caracteristici

Scumpia face parte din genul foioase. În secțiune transversală prin trunchi se vede foarte bine diferența dintre alburn și duramen. Alburnul este foarte deschis la culoare, spre alb, iar duramenul este de la galben-auriu până la galben-verziu, cu inserții de diferite culori și dungi deschise și închise care alternează. Dungile urmează inelele anuale, lemnul timpuriu fiind mai deschis, iar cel târziu mai înschis. Lemnul are luciu, dar razele medulare se văd doar cu lupa. Porii sunt foarte mici, vizibili de asemenea cu lupa.

Densitatea lemnului la 12% umiditate este 540 kg/m³ find suficient de dur și rezistent. Se usucă bine, crapă și se deformează foarte puțin. Lemnul uscat este stabil, variația dimensională fiind foarte mică. Se prelucrează bine cu scule manuale sau mecanice, se rindeluiește și se șlefuiește ușor căpătând un luciu foarte plăcut. Se strunjește și se sculptează ușor. Rezistența la umiditate și atacul insectelor este scăzută de aceea nu este recomandat pentru proiecte de exterior.

Conține un colorant galben, de aceea lemnul neprotejat poate păta. Se finisează ușor cu ulei sau lacuri. Din cauza conținutului de tanin poate schimba culoarea baițului aplicat. Nu sunt probleme la încleiere.

Utilizat pentru mici obiecte decorative sau ca lemn pentru intarsii

Bucățile de lemn de scumpie sunt mici și se găsesc greu. De aceea sunt și scumpe. Norocoșii mai pot găsi câte un mic trunchi rămas de la toaletarea vreunui arbust. Lemnul se poate strunji pentru a obține stilouri sau boluri. Se strunjește verde și nu pune deloc probleme la uscare. De asemenea, se poate sculpta pentru a face linguri sau alte obiecte de decor. De folosește și pentru mânere de cuțit. Datorită culori foarte frumoase este folosit uneori și ca lemn de intarsie.

Scumpia nu este un mare furnizor de lemn. Este un arbust care crește la marginea pădurii sau unul care ne încântă privirea din mai până toamna târziu prin grădini și parcuri. Lemnul apare doar când micii arbuști se toaletează și nu trebuie să-i tăiem doar pentru a face un pix sau o lingură. Există alte surse mai potrivite pentru astfel de obiecte.

Sper să considerați utile informațiile de mai sus. Ca de obicei, completările sunt binevenite. Iar dacă aveți întrebări sau neclarități, lăsați-le mai jos, în spațiul dedicat. Sigur voi răspunde.

Vrei să afli informații despre lemnul unei specii anume? Caută aici, este foarte posibil să le găsești!