Lemnul de gutui – fin și parfumat

Am ajuns să caut informații despre lemnul de gutui pornind de la întrebarea unui cititor al cărui hobby este confecționarea pipelor. Îmi spunea că pentru corpul pipei folosește cireș, nuc, stejar sau prun, iar pentru muștiuc, dud sau trandafir. Mă întreba dacă ar putea folosi crengi uscate de smochin sau gutui pentru muștiuc. Se temea ca, în prezenta fumului cald de la tutun, să nu devină toxice. Despre lemnul de smochin știam că are un conținut de latex care produce iritații la nivelul pielii. De aceea lemnul trebuie foarte bine uscat înainte de a fi folosit. Nu știam, însă, de ce ar fi periculos lemnul de gutui. Așa am început căutarea de informații legate de un lemn despre care s-a scris foarte puțin, dar care are o mulțime de legende legate de fructul galben care parfuma casa bunicilor.

Este sau nu toxic lemnul de gutui

Nu am găsit nicio sursă care să spună că lemnul de gutui este toxic. Am găsit, însă, informații despre folosirea lui ca lemn de foc sau pentru afumarea cărnii de pui, porc sau vită și a peștelui. Un forum pentru iubitorii de animale l-a inclus în lista speciilor sigure. De exemplu, specialiștii forumului recomandau folosirea crenguțelor de gutui, după ce au fost spălate pentru a îndepărta murdăria, pentru a face culcuș pentru papagali.

Singurele referințe privind toxicitatea se referă la semințele de gutui care conțin substanțe toxice numite nitrili. Acestea, sub acțiunea enzimelor din stomac, se transformă în acid cianhidric (acid prusic), un gaz foarte toxic, cu miros de migdale amare. Chiar dacă pare foarte periculos nu este așa, aceleași substanțe fiind și în semințele de măr și păr, pomi fructiferi din familia Rosaceae, din care face parte și gutuiul. Semințele sunt periculoase doar consumate în cantități foarte, foarte mari.

Fructul păcatului, simbol al iubirii, întăritor al puterii

Despre gutui (Cydonia oblonga) există o mulțime de mituri, simboluri și legende. Multe vin din Grecia, unde pe insula Creta se cultiva gutuiul încă din antichitate. De altfel, numele în latină este de la un sat din Creta, Kidonia. Gutuia simboliza în perioada antică dragostea, bucuria, protecția, căsătoria, fericirea și fertilitatea. Afrodita, zeița frumuseții și a iubirii, ținea adesea o gutuie în mână, ca simbol al dragostei și al fertilității. Tinerii greci obișnuiau să dăruiască invitaților gutui când se căsătoreau, iar mireasa mușca din gutuie pentru a-și parfuma sărutul.

Mitologia iudaică susține că nu cu un măr a ispitit-o șarpele pe Eva ci cu o gutuie. Confuzia ar veni de la faptul că gutuia este denumită mărul de aur, în Biblie. Unele surse susțin că, în acele timpuri, mărul nu fusese aclimatizat în zonă deci nu putea fi vorba decât despre gutuie, care este originară din regiune. În credința musulmană se spune că Profetul Mohamed îndemna discipolii să mănânce gutui pentru că ele îndulcesc inima. De asemenea, susținea că Alah nu a trimis niciun profet ca mesager al său înainte să-l hrănească cu Gutuia Paradisului pentru a-i crește puterea.

Romanii considerau și ei gutuia un simbol al iubirii, iar Pliniu cel Bătrân lăuda în scrierile cale proprietățile medicinale ale frunzelor și fructelor de gutui. De pe vremea romanilor există și scrieri cu rețete de gutuie cu miere și alte delicatese.

Un pom fructifer ce poate rodi timp de 25 de ani fructe tari și parfumate

Gutuiul – quince (engleză), cotogno (italiană), cognossier (franceză), quitte (germană) – provine din Asia de Vest. Zona de origine este în jurul Caucazului – Armenia, Azerbaidjan, Iran, Sud-Vestul Rusiei, Turkmenistan. Are o lungă istorie de cultivare fiind menționat în documente de mai bine de 4000 de ani. În Mesopotamia, actualul Irak, gutuiului a fost cultivat cu mult înaintea mărului. Din aceste zone s-a răspândit în Europa și apoi în toată lumea. Este înrudit cu gutuiul chinezesc (Pseudosydonia sinensis), dar sunt genuri diferite.

Este un pom fructifer ce preferă soarele și solurile fertile, bine drenate și revene. Se dezvoltă bine în intervalul de temperatură 10-30°C, iar pentru a înflori temperatura nu trebuie să fie mai mică de 7°C. Perioada de înflorire este în mai, după ce a înfrunzit. Crește încet, face fructe timp de 25 de ani și trăiește în jur de 50. Se înmulțește mai ales prin altoire, foarte rar din semințe.

Gutuiul crește 4-6 m, dar poate ajunge și la 8 m înălțime. De la bază cresc mai multe tulpini și trebuie lăsată doar una pentru a rodi bine. Trunchiul nu crește foarte gros, iar scoarța este gri-verzui-cenușie, fină și sensibilă, putând fi rănită ușor. Coroana este destul de bogată și neregulată, cu ramuri care pot crește răsucit și frunze ovale late, simple, cu suprafața acoperită de peri fini. Florile sunt albe sau roz, solitare, cu 5 petale. Fructul, gutuia, este galben când este copt și acoperit cu peri fini. Are o formă oval-rotundă, este tare, astringent și foarte aromat. Are conținut ridicat de pectină, de aceea se fac ușor marmelade și gemuri, acestea gelificând repede.

Lemn – caracteristici, proprietăți

În secțiunea transversală prin trunchiul de gutui putem vedea diferența dintre alburn și duramen. Alburnul este galben pal foarte deschis, spre alb. Duramenul are o gamă bogată de culori, de la galben deschis până la maro roșcat intens. Inelele anuale sunt discrete, dar distincte și apropiate datorită creșterii încete.

Textura este fină, asemănătoare lemnului de păr, în general dreaptă, cu luciu discret. La crengile cu creștere răsucită apar modele deosebite create de bogăția de culori. Porii sunt mici și răspândiți uniform în tot inelul anual. Razele medulare late pot forma desene asemănătoare arțarului.

Uscarea lemnului de gutui este îndelungată și pot apărea crăpături și deformări. Lemnul este dur, rezistent și ferm, dar suplu și ușor de prelucrat. Poate fi sculptat și strunjit. Se uleiază, ceruiește și lăcuiește ușor, iar rezultatele sunt spectaculoase. Se încleiază fără probleme.

Foarte bun pentru mânere de cuțit, dar și pentru afumarea cărnii

Datorită texturii fine și a culorilor calde, lemnul de gutui a fost folosit de secole pentru a realiza incrustații de mobilier, produse de artă și artizanale, mânere de cuțit, dar și pentru obiecte casnice sau decorative. Și acum este folosit de pasionați pentru a face mânere pentru cuțite de colecție sau linguri. Este însă un lemn foarte greu de găsit și de aceea, destul de scump. Din varianta chinezească, mai ușor de găsit, se fac platouri, instrumente muzicale sau rame.

Lemnul de gutui poate fi folosit și ca lemn de foc. Are o putere calorifică mare, mai mare decât a molidului, pinului sau frasinului verde. Trebuie însă bine uscat înainte pentru că altfel degajă fum și scântei. Dacă este bine uscat arde timp îndelungat. Duritatea sa devine din ce în ce mai mare pe măsură ce se usucă, de aceea este recomandată despicarea lui imediat ce a fost tăiat (trunchiul sau crengile). La ardere degajă miros plăcut, ca orice pom fructifer.

Poate fi folosit și la afumarea alimentelor. Când este uscat nu scoate fum mult, așa că poate fi folosit fără probleme chiar și la interior. Fumul are un parfum ușor dulce, fructat și picant. Aroma pe care o dă este subtilă, potrivindu-se cel mai bine cu ingredientele cu aromă ușoară. Este ideal pentru afumarea alimentelor precum carnea de pui, porc, vită sau a peștelui.

Ca orice pom fructifer, gutuiul este important pentru fructe, nu pentru lemn. Gutuia este folosită pentru gemuri și marmelade, dar și pentru gătit. Sosul de mere și gutui însoțește foarte bine toamna fripturile de porc sau rața, iar feliile de gutuie gătite merg de minune cu friptura de gâscă. Gutuia este folosită și în medicina naturistă fiind un bun remediu împotriva grețurilor din prima perioadă de sarcină sau pentru a vindeca tulburările digestive.

Sper să considerați utile informațiile de mai sus. Ca de obicei, completările sunt binevenite. Iar dacă aveți întrebări sau neclarități, lăsați-le mai jos, în spațiul dedicat. Sigur voi răspunde.

Vrei să afli informații despre lemnul unei specii anume? Caută aici, este foarte posibil să le găsești!