Specii lemn

Pinul – lemn dur sau lemn moale?

Când cauți informații despre lemnul de pin poți descoperi date care sunt deseori contradictorii. Este clar că face parte din clasa rășinoaselor, dar uneori este privit ca un lemn moale, care se zgârie ușor, alteori ca un lemn destul de dur și rezistent, foarte potrivit pentru construcții. Chiar dacă se bat cap în cap, informațiile nu sunt greșite și asta pentru că există foarte multe specii de pin răspândite în toată lumea. Mai mult, pentru fiecare specie există mai multe varietăți ale căror proprietăți sunt diferite. De exemplu, specia Pinus Sylvestris, prezentă și în pădurile din România, are peste 120 de varietăți, diferite la nivel genetic și al compoziției rășinii.

Lemnul de rășinoase nu este atât de spectaculos precum cel de foioase, desenul speciilor fiind foarte asemănător. Privindu-l, doar specialiștii pot face diferența, iar la unele specii, ca bradul și molidul de exemplu, nici ei nu pot face identificarea fără o analiză microscopică. Chiar dacă are același desen natural specific rășinoaselor, existența acestor proprietăți contradictorii m-a convins să dedic pinului un întreg articol.

lemn de pin

Genul Pinus. Specii de pin

Genul Pinus, care conține toate tipurile de pin, are peste 120 de specii. Se găsesc în special în emisfera nordică, dar există specii case se dezvoltă la tropice sau în regiuni temperate din emisfera sudică. Există chiar o specie – pinul de Sumatra – pe care o găsim la ecuator. Sunt specii care cresc în pădurile tropicale sau deșerturile semi-aride, altele care se dezvoltă în zone foarte reci sau la înălțimi de peste 4000 m. Multe dintre speciile de pin care se adaptează ușor, au început să fie cultivate pentru lemn sau cu rol decorativ, atât în emisfera nordică, cât și în cea sudică.

Pinii sunt arbori veșnic verzi care pot ajunge până la 80 m înălțime, dar a căror înălțime medie este cuprinsă între 15 și 45 m. Trăiesc peste 100 de ani, putând ajunge chiar la 1000, unii și mai mult. Ca toate rășinoasele, pinul are un trunchi central, drept și înalt, cu ramuri provenite din creșterea anuală așezate circular în jurul trunchiului. Frunzele sunt sub formă de ace lungi adunate 3-6 într-un fascicol. Pinii au atât flori masculine, cât și feminine, sub formă de conuri. Cele masculine sunt mici și cad repede după polenizare, conurile feminine sunt mai mari, lemnoase și rezistă și 3 ani. Semințele cad când conul se desface și au aripi pentru a fi transportate de vânt. La unele specii transportul lor este făcut de animale sau este nevoie de condiții speciale de mediu speciale pentru a le elibera. De exemplu, conurile de Pinus rigida sunt acoperite cu rășină și se desfac doar în urma unor incendii de pădure care topesc rășina și eliberează semințele, asigurând astfel perpetuarea speciei.

Dacă la aspect nu diferă foarte mult, există mari diferențe între proprietățile unor specii de pin. De exemplu, Pinus echinata are rezistența la compresiune asemănătoare stejarului. Chiar dacă este mai slab ca duritate, în ceea ce privește compresiune paralelă cu fibra, îl depășește. În general, împărțirea în pini duri și pini moi se face în funcție de densitate. Pinii moi, mai slabi, au densitatea medie cuprinsă între 400 și 480-500 kg/m³, fibra uniforma, cu trecere lentă de la lemnul timpuriu la cel târziu  (Pinus strobus, Pinus flexilis). Pinii tari au densitatea între 500 și 650 kg/m³, sunt mai duri, aspectul fibrei este mai neuniform, iar trecerea de la lemnul timpuriu la cel târziu se face brusc (Pinus radiata, Pinus sylvestris).

Pinus sylvestris sau pinul european

Pinus sylvestris (care se găsește și la noi, dar într-o proporție mică – 0,14% din fondul forestier) se găsește în toată Europa și prin Asia, fiind foarte răspândit. Se mai numește Scots Pine (pin scoțian) sau pin baltic și îl găsim din Portugalia până în Anatolia și din nordul Italiei până în Scandinavia, Siberia și Cercul polar de nord. În zonele reci din nord se dezvoltă de la nivelul mării până la altitudini de 1000 m, pe când în sud crește la altitudini de 1200-2600 m.

Arborele poate ajunge la maturitate la 35-40 m și 1 m diametru. Scoarța este groasă și solzoasă, brun-gri în partea de jos și ușor portocalie în partea de sus și pe ramuri. Acele (frunzele) nu sunt foarte lungi și au culoarea verde-albăstruie. Conurile foarte mici în primul an, ajung la 5-7 cm la maturitate. Semințele sunt mici și negricioase, au aripi și apar când se deschid conurile, la 2 ani după polenizare. Sunt peste 120 de tipuri de Pinus sylvestris, cu foarte mici diferențe între ele la nivel genetic sau de compoziție a rășinii.

lemn de pin
sursa: wood-database.com

Secțiunea transversală prin trunchiul de pin pune foarte bine în evidență diferența dintre alburn și duramen. Alburnul este galben pal spre alb, pe când duramenul este brun roșcat deschis. Fibra este dreaptă, cu textură uniformă. Canalele rezinifere sunt uniforme și distribuite uniform, iar trecerea de la lemnul timpuriu la cel târziu este bruscă, diferența de culoare dintre ele nefiind însă foarte mare. Diametrul traheidelor este mediu spre larg.

Casa de la Sibiel | De la structur...
Casa de la Sibiel | De la structură la finisaje

Lemnul de pin este elastic și are densitatea medie de 550 kg/m³, fiind considerat un lemn destul de dur. Durabilitatea este însă medie spre mică, nefiind rezistent la putrezire. Tratamentele specifice cresc rezistența la factori externi, pinul tratat putând fi folosit pentru proiecte exterioare. Cu toate că se contrage destul de mult la variații de umiditate, nu crapă și nu se deformează. Se zgârie însă ușor și pe suprafață rămân semne chiar și după loviri mai ușoare. Se lucrează manual și mecanic ușor, se încleie și se finisează fără probleme. Când este prelucrat emană un miros plăcut de rășină. Prezintă noduri multe pe suprafață ceea ce uneori poate fi deranjant.

lemn de pin

Utilizările lemnului de pin

Lemnul de pin este unul dintre cele mai folosite specii. Majoritatea pinului de la noi vine din țările nordice, fiind dur, rezistent și omogen. Creșterea lentă datorată temperaturilor scăzute face sa lemnul să fie mai dens decât molidul, cel mai folosit rășinos de la noi. Este folosit ca material de construcții, la fabricarea grinzilor lamelare și la obținerea placajului.

Practic, este folosit în toate sectoarele prelucrării lemnului: obținerea de mobilier, ferestre, uși, pardoseli, rame, amenajări interioare, obiecte de decor. Poate fi tratat prin impregnare în autoclave devenind rezistent la exterior și pentru amenajarea deck-urilor. La fabricarea mobilierului poate fi folosit sub formă de lemn masiv, panouri de masiv, placaj sau furnir.

În construcții este folosit la obținerea stâlpilor, a grinzilor și fermelor, la construcția asterialei, pentru amenajări interioare. Se folosește și ca materie primă pentru obținerea lemnului industrializat de tipul glulam-ului sau CLT-ului. Trunchiul întreg se folosește la construcția caselor din bușteni.

lemn de pin

Sper să considerați interesante informațiile. Dacă ați lucrat cu pin și vreți să ne împărtășiți experiența, vă mulțumim și vă asigurăm că vom completa articolul cu informațiile primite. Iar dacă aveți întrebări sau neclarități, lăsați-le mai jos, în spațiul dedicat. Vă voi răspunde cu siguranță.

Mihaela Radu

Mihaela Radu este inginer chimist dar are o mare pasiune pentru lemn. De mai bine de 20 de ani lucreaza in domeniu, finisarea lemnului fiind ceea ce a definit-o in aceasta perioada. A acumulat experienta lucrand intr-un institut de cercetari, in propria firma, precum si intr-o multinationala. Isi doreste sa impartaseasca continuu din experienta proprie cu cei care au aceeasi pasiune....si nu numai.

Adaugă comentariul

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Abonează-te la newsletter