Liliacul, lemn dur și dens, cu fibra fină și inserții de culoarea florilor

”Cel mai frumos lemn pentru mânere de cuțit pe care l-am văzut eu, și am făcut câteva cuțite, ar fi lemnul de liliac. Are o fibră extraordinară.” Este comentariul domnului Miron Rancea la articolul despre lemnul de gutui. De aici a pornit articolul de mai jos. Curiozitatea m-a determinat să caut informații și astfel am descoperit că liliacul nu are doar culoarea și fibra deosebite ci este și una dintre cele mai dure specii din Europa. Domnul Rancea ne-a trimis fotografiile cu care este ilustrat textul, lemnul tăiat special pentru această ocazie confirmând datele privind duritatea. Îi mulțumim foarte mult pentru disponibilitate.

Liliacul, născut din nimfa greacă Syringa

Numele latin al liliacului este Syringa vulgaris. Denumirea vine de la nimfa greacă Syringa, cunoscută și ca Styrux. Legenda spune că Pan, zeul pădurilor și al câmpurilor, era îndrăgostit de ea și o tot urmărea prin pădure. Dar dragostea nu era împărtășită. Într-una din zile, fiindu-i frică de el, nimfa s-a transformat într-un arbust de liliac pentru a se ascunde. Pan nu a găsit-o, însă a descoperit arbustul și din tulpinile lui goale a construit un nai. Probabil de aici vine și menționarea frecventă a utilizării lemnului de liliac pentru a fabrica instrumente muzicale, fără însă a fi susținută cu date concrete.

De-a lungul timpului, liliacul a făcut parte din mitologie și simbolistică. Datorită parfumului dulce, celții considerau că are puteri magice, iar în epoca victoriană reprezenta simbolul unei vechi iubiri, culoarea mov (lila) fiind adesea purtată de văduve. În Rusia, o crenguță de liliac era trecută pe deasupra unui nou născut pentru a-i aduce înțelepciune.

Liliacul înflorește primăvara și de aceea este un simbol al înnoirii și încrederii. Florile lui au culori diferite, în funcție de specie, fiecare culoare simbolizând altceva. Liliacul alb reprezintă puritatea și inocența, pe când cel violet simbolizează spiritualitatea. Florile care bat mai mult spre albastru simbolizează fericirea și liniștea, iar cel roșu magenta, dragostea și pasiunea. Indiferent de culoare, înflorirea liliacului este pentru toți o bucurie și un semn că iarna a trecut.

Arbust preferat de președinți americani

Liliacul – lilac (engleză), lilas (franceză), lilla (italiană), flieder (germană) – face parte din familia Oleaceae, ca și măslinul, genul Syringa. Din același gen fac parte 12 specii, diferite prin aspect – tufiș, arbust sau arbore mic. În lume există și alte specii care se numesc liliac (liliac persan sau african, de exemplu), dar nu au nimic comun cu genul Syringa. Unele surse spun că este nativ în peninsula balcanică, altele că provine din sud-estul Europei și Asia. A fost aclimatizat în partea de nord a Europei încă din secolul al XVI-lea, iar în America a ajuns odată cu coloniștii, președinții George Washington și Thomas Jefferson fiind admiratori ai liliacului din propriile grădini. Acum este cultivat pe toate continentele, ca arbust decorativ.

Liliacul nu crește foarte înalt, dar poate ajunge până la 6-8 m. Produce lăstari secundari de la bază, diametrul acestora putând ajunge la 20 cm. În timp, dacă lăstari secundari nu sunt tăiați pentru a lăsa doar trunchiul central, poate dezvolta un tufiș consistent. Scoarța are culoarea brun- cenușie, este netedă la tulpinile tinere și brăzdată longitudinal la cele mature. Uneori scoarța crăpată se desprinde de trunchi. Frunzele sunt simple, oval-alungite, aranjate în perechi sau câte trei în spirală. Florile sunt mici și delicate, cu 4 sau 8 petale (petale dublate) și sunt adunate în inflorescențe dense, conice, cu lungimea de 6–10 mm lungime. Culoarea florilor este mov sau albă, cele mov având nuanțe de la albastru la roșu închis. Fructul este o capsulă uscată, netedă, maro, de 1–2 cm lungime, care se desface pentru a elibera semințele aripate.

Lemnul de liliac – duritate mai mare decât a stejarului alb

La lemnul de liliac diferența dintre alburn și duramen este vizibilă. Alburnul are culoarea foarte deschisă, alb-gălbui pal. Culoarea duramenul poate varia de la cafeniu la brun-roșcat și este adesea brăzdat de dungi sau colorații mov, albastru deschis sau roșiatice, în funcție de specie. Fibra este fină, uneori răsucită, cu un ușor luciu natural. Inelele anuale sunt distincte în secțiune transversală și uneori colorate diferit. Porii sunt vizibili, semirotunzi, foarte numeroși, mici spre medii în lemnul timpuriu și foarte mici în cel târziu. Razele medulare nu sunt vizibile cu ochiul liber și sunt foarte apropiate.

Lemnul de liliac este foarte dens și dur. Densitatea în stare anhidră este 945 kg/m³, iar duritatea Janka 10440 N, de două ori mai mare ca a stejarului alb. ”Nu credeam că este așa greu de prelucrat. Are consistența fibrei asemănătoare cu a carpenului. Este crunt, s-a ars pânza placată cu widia” – a spus domnul Rancea când a trimis fotografiile. La unele plăci se vede că pânza a fost atât de încinsă că a ars lemnul. Am găsit surse care-l dau ca una dintre cele mai dure specii din Europa.

Se usucă încet și greu, crapă la capete și se contrage mult (cu 10% mai mult decât speciile considerate cu contragere mare). Uneori se deformează la uscare, mai ales dacă fibra este răsucită. Trebuie prelucrat cu scule foarte bine ascuțite, iar la prelucrare emană un miros plăcut asemănător florilor de liliac. Se strunjește bine și se sculptează manual destul de ușor. După șlefuire, capătă un aspect foarte fin datorită fibrei delicate. Se încleiează, se colorează și se finisează fără probleme.

Pentru că dimensiunile reduse ale lemnului nu permit utilizarea pentru proiecte mari, nu există informații referitoare la rezistența la putrezire și atacul insectelor.

Lemn potrivit pentru stilouri, boluri, bijuterii, linguri sau cutii decorative

Liliacul este un arbust decorativ, plantat pentru florile lui vestitoare de primăvară. Ca lemn este puțin folosit și mai ales de cei pasionați, pentru a face mici obiecte deosebite. Bucățile de lemn provin de la lăstari tăiați când sunt destul de groși sau când planta s-a uscat din diferite motive. Principala problemă este uscarea și de multe ori este foarte greu de găsit ceva bun printre bucățile crăpate și răsucite.

Lemnul este folosit pentru obținerea de mici obiecte strunjite (stilouri, inele), boluri, mânere de cuțit, pandantive, cutii decorative. Din lăstarii subțiri cu lemn colorat se fac nasturi. Bucățile drepte de lemn pot fi lipite pentru a obține tocătoare sau mici blaturi de masă. Lemnul deosebit colorat se folosește pentru sculptarea lingurilor decorative.

Lemnul de liliac arde fără probleme, dar trebuie bine uscat pentru a nu scoate mult fum și a nu arunca scântei. Are puterea calorifică asemănătoare frasinului. Pe măsură ce arde emană un miros subtil și dulce. Fibra răsucită face ca despicarea să fie cu atât mai dificilă cu cât lemnul este mai uscat. Este recomandată despicarea imediat după tăiere.

Este folosit și pentru afumarea peștelui, brânzeturilor, cărnii de pasăre și de miel. Aroma este asemănătoare cu cea dată de afumarea cu lemn de măr sau cireș. Specialiștii recomandă ca lemnul să fie sănătos și bine uscat. Seva din interior poate da gust neplăcut cărnii.

Liliacul în medicina tradițională și în bucătărie

În medicina tradițională europeană, frunzele și fructele de liliac au fost folosite pentru a trata reumatismul, răceala, guta, tusea, durerile abdominale. În America de nord ceaiul din frunze de liliac era folosit frecvent pentru a scădea temperatura și împotriva viermilor intestinali. În medicina tradițională asiatică coaja de liliac a fost folosită pentru a trata bolile de inimă, bronșitele, durerile de dinți și pentru a scădea febra.

Florile sunt folosite și în bucătărie. Din ele se obține un sirop plăcut și aromat folosit în cocteilurile alcoolice și non-alcoolice. Sunt comestibile putând fi mâncare crude sau în clătite. Puse în aluaturi îi dau aspect și culoare plăcută și un ușor gust dulce-amărui.

Sper să considerați interesante informațiile de mai sus. Ca de obicei, completările sunt binevenite. Iar dacă aveți întrebări sau neclarități, lăsați-le mai jos, în spațiul dedicat. Sigur voi răspunde.

Vrei să afli informații despre lemnul unei specii anume? Caută aici, este foarte posibil să le găsești!