De ce apar ușor zgârieturi, găuri, pete albe pe suprafețele acoperite cu lac nitro și cum pot fi remediate

Ați remarcat urmele albe, rotunde, lăsate de pahare ude sau cești de cafea fierbinți pe noptiere sau blaturi de masă? Ați vărsat paharul cu pălincă, cognac sau whisky și când ați vrut să ștergeți masa ați constatat că lacul a rămas pe șervețel? Masa a avut deasupra lac nitrocelulozic – nitro, cum i se spune frecvent – cel mai folosit material de finisare a mobilierului în urmă cu 40-50 de ani. Între timp au apărut materiale de finisare noi, mult mai rezistente și mai sigure, dar lacul nitro continuă să fie folosit datorită ușurinței cu care se aplică și al aspectului cald și plăcut. Care este istoria lacului nitro, cum se aplică pentru a obține suprafețe frumoase și cum pot fi rezolvate problemele care apar în urma folosirii improprii a mobilierului, aflați în cele ce urmează.

Obținerea lacului nitro a revoluționat finisarea mobilierului, a instrumentelor muzicale și industria auto

Prima etapă în drumul spre lacul nitrocelulozic a fost obținerea nitrocelulozei. Alexander Parkes a tratat în 1862 celuloza din bumbac cu un amestec de acid azotic și acid sulfuric obținând nitroceluloza, o substanță instabilă și inflamabilă. A fost folosită inițial ca înlocuitor al prafului de pușcă, dar mai târziu a stat la baza obținerii celuloidului, materia primă pentru filmele fotografice și rolele de film pentru cinematografie.

În 1921 Eduard Flaherty, un angajat al companiei DuPont, a dizolvat nitroceluloza într-un amestec de solvenți obținând astfel lacul nitrocelulozic. Lichidul astfel obținut putea fi aplicat prin pulverizare, iar în urma evaporării solvenților, lemnul sau metalul pe care era aplicat rămânea protejat cu o peliculă  rezistentă și elastică. În lac putea fi înglobată și o cantitate suficientă de pigmenți obținându-se astfel vopsele divers colorate. A fost invenția care a revoluționat industria auto.

Până la apariția vopselelor Duco – denumirea vopselelor nitro obținute de DuPont – mașinile erau vopsite cu un lac natural japonez, Japan Black. Era rezustent, se adapta foarte bine fluxului de producție, dar era negru și culoarea nu putea fi modificată. De altfel, Henry Ford, producătorul american care a democratizat automobilul făcându-l accesibil oamenilor obișnuiți, obișnuia să spună că mașinile puteau fi comandate în orice culoare atât timp cât aceasta era neagră. Duco era divers colorată și se usca mult mai repede decât lacul japonez, astfel că a fost adoptată rapid de compania Ford rămânând vopseaua preferată până prin anii 60.

Lacul nitro, îmbunătățit ulterior cu rășini și plastifianți, a devenit principalul mod de finisare și pentru mobilier sau instrumente muzicale. Până la apariția lui uleiurile, ceara și shellac-ul erau principalele materialele folosite pentru protecția lemnului împotriva apei, a murdăriei și a agresiunilor mecanice. Lacul nitro era foarte asemănător cu shellac-ul ca aspect, însă mai simplu de aplicat și mai rezistent. La fel ca și automobilele, mobilierul și instrumentele muzicale au fost finisate cu nitro aproape exclusiv până prin anii 50-60. Chiar și după apariția lacurilor performante, chitarele clasice și viorile au continuat să fie finisate cu lac nitro multă vreme în fabricile din România.

Apariția lacurilor cu catalizare, mult mai rezistente și a celor hidrodiluabile, mai sigure datorită lipsei solvenților, dar și regulile dure introduse în fabrici din cauza riscurilor de incendiu au dus la reducerea folosirii lacurilor nitro și chiar la înlocuirea lor totală în unele fabrici.

Un lac simplu de aplicat și cu aspect foarte plăcut, dar puțin rezistent

Lacul nitro este simplu de folosit pentru că nu are nevoie de catalizatori sau alte substanțe pentru a se întări. Ca și în cazul shellac-ului este vorba despre rășini dizolvate în solvenți. Pelicula se formează în urma evaporării solvenților, rășina devenind astfel din nou solidă. Plastifianții din compoziție fac pelicula mai elastică, reducând riscul de crăpare. Lacul poate fi mat sau lucios, în funcție de un adjuvant din compoziția lui. Acesta se numește agent de mătuire și determină prin cantitate gradul de luciu al lacului. Culoarea este caldă și plăcută, brun gălbuie, asemănătoare ceaiului. Din păcate, în timp culoarea își accentuează nota de gălbui, rezistența lacului nitro la lumină fiind scăzută. Cel mai ușor observăm acest fenomen pe lemnul de rășinoase pentru că se combină cu modificarea culorii lemnului.

Aderența straturilor de lac nitro între ele este foarte bună. Când se aplică stratul următor, solvenții înmoaie stratul precedent și astfel se prind foarte bine unul de celălalt. La final rezultă o peliculă foarte uniformă, fără risc de desprindere a straturilor. Capacitatea diluanților de a înmuia stratul de lac uscat are și efecte negative, pelicula nefiind rezistentă la alcool, spirt și alți solvenți organici. Acțiunea lor va duce la apariția petelor albicioase, pierderea luciului și înmuierea peliculei.

Peste lacul nitro NU se aplică lacuri pe bază de solvent cu catalizare, cum sunt cele poliuretanice. Ca mai sus, solventul înmoaie lacul nitro, dar nu are timp suficient să iasă toată cantitatea înainte ca lacul poliuretanic să se întărească. Solventul rămas în interior se transformă în vapori și împinge pelicula de lac poliuretanic formată deasupra, care cedează din loc în loc. În limbajul obișnuit din fabrici se spune că lacul înflorește. Fenomenul este explicat pe larg aici.

Pentru că pelicula nu se formează în urma unei reacții chimice, ca la lacurile poliuretanice, poliesterice, acrilice sau hidrodiluabile, rezistența ei la zgâriere, abraziune sau pătări este scăzută. Apa rece care rămâne o perioadă mai lungă albește pelicula, iar aburul, apa caldă sau prezența continuă a picăturilor și scurgerilor o poate scoroji. Vinul roșu, cafeaua, băuturile colorate reci sau calde pot păta pelicula de lac nitro. Lacul se zgârie ușor, chiar și cu substanțe abrazive de curățare, rămân semne în urma lovirilor, iar rezistența la abraziune este scăzută nefiind recomandat pentru finisarea pardoselilor.

Lacul poate fi aplicat cu pensula, trafaletul, prin pulverizare sau turnare. Pentru proiecte de bricolaj este recomandată aplicarea cu pensula sau trafaletul cu rolă rezistentă la solvenți. Vâscozitatea diferă în funcție de metoda de aplicare, pentru pulverizare fiind nevoie de un lac mai subțire, iar pentru pensulă sau turnare, mai vâscos. Conținutul mare de solvent face ca lacul să fie inflamabil și mirosul la aplicare destul de apăsător. Aplicarea trebuie făcută în zone bine ventilate și se recomandă evitarea depozitării unor cantități mari de lac în spații neamenajate pentru protecție împotriva incendiilor. Mirosul de solvent al mobilei finisate cu lac nitro persistă încă 3-4 săptămâni pentru că uscarea completă, în profunzime, este un proces de durată.

Ce probleme pot apărea și cum se remediază

Vestea bună este că pelicula poate fi reparată la fel de ușor cum poate fi stricată. Dacă pelicula s-a albit fără să se scorojească, acționați cu o sursă de căldură, un uscător de păr sau un fier de călcat. Zona albă apare din cauza apei care intră în peliculă, iar căldura o ajută să iasă. Dacă folosiți un fier de călcat, puneți o față de masă împăturită sau o pătură mai subțire și treceți cu fierul peste de 3-4 ori, după care ridicați pătura pentru ca aburul să poată ieși. Ștergeți suprafața cu o cârpă moale, uscată și curată și repetați operația. Poate fi nevoie de 3-4 repetări până la dispariția totală a zonei albe. Mai simplu este cu uscătorul de păr. Mobilierul de mai jos, albit de apa scursă de la florile ținute deasupra, a fost remediat cu ajutorul aerului cald. Metode pentru remedierea petelor albe găsiți și aici.

Găurile mici sau zgârieturile fine pot fi estompate prin șlefuire cu o hârtie foarte fină sau cu un amestec de solvenți numit uzual egalizator. Se folosesc solvenți mai greu volatili precum acetatul de butil sau alcoolul butilic. Egalizatorul se pulverizează fin peste peliculă, după care pelicula înmuiată se nivelează cu rolă sau un tampon neted și rezistent la solvent. Dacă nu poate fi pulverizat, egalizatorul este aplicat direct cu tamponul folosit la nivelare. Dacă se preferă șlefuirea, se folosesc hârtii abrazive fine cu granulația de la 800 în sus sau paste abrazive și discuri de pâslă. Nu se insistă foarte mult pentru a nu schimba gradul de luciu al suprafeței. Este recomandat să se acționeze pe toată suprafața pentru a obține o peliculă uniformă, fără denivelări.

Dacă nu a fost afectat și baițul de sub peliculă, găurile mari se repară picurând lac nitro în ele. Se lasă să se usuce și dacă este cazul, se șlefuiește suprafața pentru a o nivela și se aplică un strat nou de lac. Reparația poate fi vizibilă doar dacă lacul este foarte lucios.

Zgârieturile profunde, adânci și pelicula scorojită trebuie șlefuită pentru a fi îndepărtată. Se șlefuiește cu hârtie abrazivă 220 sau 240 până când zgârietura dispare sau nu se mai vede lac scorojit. Dacă s-a insistat foarte mult într-o zonă și apar denivelări, suprafața trebuie egalizată. La final se aplică un strat nou de lac.

Sper să considerați utile informațiile. Ca de obicei, completările sunt binevenite. Iar dacă aveți întrebări sau neclarități, lăsați-le mai jos, în spațiul dedicat. Sigur voi răspunde.