Uneori, pentru finisarea unui obiect din lemn sau a unei mobile, se folosesc sisteme combinate. De exemplu, se poate aplica întâi un grund poliuretanic peste care se aplica un lac nitro. Sau se aplică grund poliesteric iar lacul final este poliuretanic. Și exemplele ar putea continua. În momentul când sistemul de finisare cuprinde produse de același tip (nitro-nitro, poliuretanic-poliuretanic), nu ar trebui să existe probleme, pentru că produsele sunt formulate să funcționeze împreună. Când însă se combină produse diferite este bine să se cunoască problemele care pot apărea, sau să se verifice compatibilitatea dintre straturi înainte de a începe finisarea mobilierului.
Una din combinațiile des întâlnite este cea dintre produsele nitrocelulozice și cele poliuretanice. Ceea ce trebuie știut când se face o astfel de combinație este că niciodată nu se aplică poliuretanic peste nitro. Invers nu este absolut nicio problemă. Adică, se poate aplica lac nitrocelulozic peste grund poliuretanic, dar nu se aplică niciodată lac poliuretanic peste grund nitro.

Dar de ce nu se poate face acest lucru? Care sunt consecințele în cazul aplicării greșite? Produsele nitrocelulozice sunt materiale a căror uscare se face prin evaporarea diluantului în care rășina nitrocelulozică este dizolvată. Procedeul este reversibil, adică în momentul în care se pune diluant peste peliculă, ea se înmoaie, devenind din nou lichidă. Produsele poliuretanice sunt produse care se usucă, se întăresc, în urma unei reacții chimice dintre componentele A și B, iar procesul este ireversibil.

În momentul în care se aplică lac poliuretanic peste grundul nitro uscat, diluantul din amestecul poliuretanic înmoaie gundul nitro. Între timp, lacul poliuretanic aplicat începe să se întărească. Acest proces poate să se încheie înainte ca diluantul care a înmuiat grundul nitro să se evapore și astfel diluantul este prins sub pelicula de lac. El va avea tendința să iasă, să se evapore, dar va întâmpina rezistența peliculei de lac. La un moment dat, diluantul va forța ieșirea și va sparge pelicula de lac din loc în loc. În fabrici se spune că pelicula „înflorește”. Practic, apar mici cratere care strică pelicula de lac.

Unii vor spune că ei au aplicat poliuretanic peste nitro și nu s-a întâmplat nimic. Asta nu înseamnă că au făcut bine. Pur și simplu au avut noroc ca diluantul să se evapore mai repede iar lacul să se întărească mai încet. Dar a fost noroc, o șansă care s-ar putea să nu se mai repete!
Probleme pot apărea și la aplicarea altor materiale. De aceea este bine ca înainte de aplicare să se verifice compatibilitatea dintre straturi. Nu este un lucru greu de făcut și care nu durează mult, dar care ne scutește de multe probleme care pot apărea și de multă muncă pentru a le rezolva.
Buna ziua, va deranjez cu o problema la care nu am gasit rezolvarea, am un blat de pin, pt o masa, am folosit un grund pe baza de apa la inceput, dupa timpul de uscare precizat pe cutia de grunt, am vopsit masa cu alb, o vopsea pe baza e apa. Am dat 3 maini, dupa uscare, am folosit un lac poliuretanic pe baza de apa, pentru parchet de la Kober, avand o rezistenta mult mai mare la zgarieturi. Binenteles, ca aceasta informatie o am tot din articolele dumneavoastra, pe care le citesc cu mare interes. Ideea e ca imi apar pete galbene, si nu stiu, de ce ?!, prima daca am crezut ca e de la soare, am smirgheluit bine totul si am luat-o de la capat dar de aceasta data intr-un spatiu inchis, dupa o perioada, au inceput sa apara din nou acele pete neuniforme, sa fie oare o problema de la lacul pentru parchet ?! Vopsind cu alb blatul, se vad acele pete care apar, si nu imi dau seama care ar putea fi cauza ! Multumesc frumos, astept un raspuns ! multumesc si pentru articolele pe care le faceti, ma ajuta enorm, in proiectele DIY
Buna ziua.
Pinul este un rasinos si mai mult ca sigur acele pete galbene sunt de rasina. In fabrica pungile mari de rasina din lemn sau nodurile care au rasina se scot si se inlocuiesc cu bucati de lemn (barcute) sau crengi (in cazul nodurilor). Este posibil ca blatul de pin pe care-l aveti sa aiba astfel de pungi de rasina care, in perioadele calde, se dilata si ies la suprafata. Din pacate finisajul obisnuit nu impiedica aceasta iesire.
Singura posibilitate sa scapati de problema este sa folositi un prin strat de izolator poliuretanic. Cele mai eficiente sunt cele pe baza de solvent. Sunt produse cu catalizare (100%), mai diluate astfel incat sa intre cat mai adanc in lemn si sa blocheze rasina in interior. Dupa uscarea acestui strat puteti aplica vopsea apa pe baza de apa sau alt tip de finisaj.
Cel mai bine rasina se vede pe vopsea, mai ales pe cea alba sau deschisa la culoare. Pe finisajul transparent incolor este foarte putin vizibila.
Toate cele bune!