Evenimente Tâmplari

Prima întâlnire cu tâmplarii din 2024 este sâmbătă, 20 ianuarie, la Sibiu

Sâmbătă, 20 ianuarie 2024, Revista din Lemn va participa la prima întâlnire din acest an cu tâmplarii, organizată la Sibiu de Turnul de Stejar. La această ediție, care se va desfășura în atelierul lui Mihai Ursu (Creative Bear), organizatorii își doresc să creeze mediul pentru discuții despre provocările actuale din domeniu, despre soluții și planuri pentru viitor. Am fost invitată la eveniment ca specialist în finisarea lemnului și a panourilor derivate din lemn, așa că pe lângă temele de mai sus, vor fi și discuții despre cum și cu ce protejăm lemnul pentru a fi rezistent în diferite condiții, dar și plăcut ca aspect. Revista din Lemn și-a propus ca anul acesta să participe la cât mai multe astfel de întâlniri, în cadrul unor evenimente desfășurate în București și în țară, cu intenția de a crește și consolida comunitatea deja formată.

Cine este Turnul de Stejar

Pentru cei care încă nu știu, Turnul de Stejar înseamnă Fane Pănăzan și Mihai Ursu. A fost creat ca un spațiu fizic și virtual pentru învățare, schimb de experiență, educație, dar și pentru întâlniri și discuții legate de meserie și de încercările unei afaceri în domeniul lemnului. Fane este foarte cunoscut în comunitatea tâmplarilor fiind des provocat pentru a-și arăta priceperea în ascuțirea dălților și rindelelor astfel încât lemnul tăiat să fie atât de subțire încât să poți citi ziarul prin el. Despre el am scris și noi pe larg aici.

Mihai – mai tânăr, mai retras și scump la vorbă – este însă mai puțin cunoscut. Pasiunea pentru lemn și dorința de a deveni mereu mai bun, cred că merită să fie cunoscute. Microbul lemnului l-a luat în copilărie, pe când stătea cu tatăl și bunicul într-un mic atelier făcut lângă blocul în care locuiau. În timp ce ei lucrau diverse obiecte din lemn la comandă, micul Mihai strica cuie și lemne. Avea 10 ani când atelierul a fost desființat, dar deja microbul pătrunsese în sânge.

După ani, când i s-a născut fetița, și-a luat concediu pentru creșterea copilului. În acel an a făcut un scaun balansoar, un leagăn și un mic loc de joacă cu nisip pentru fetiță. Plăcerea cu care a făcut obiectele l-au determinat să se gândească la un business personal legat de lemn. Așa a apărut Creative Bear. Alături, ca partener și susținător, i-a fost tot timpul soția, care e responsabilă cu tot ceea ce înseamnă hârtii legate de afacere. Iar pentru se perfecționa și din punct de vedere al cunoștințelor teoretice, Mihai s-a înscris și la Facultatea de Design de Mobilier și Inginerie a lemnului de la Brașov.

Pe Fane l-a cunoscut de pe grupul Tâmplarii. Mihai a fost cel care a spart gheața. L-a sunat într-o zi să-l întrebe dacă-l poate ajuta cu îndreptarea unor dulapi de stejar. Apoi am început să se viziteze la atelier, la câte-o cafea. După câteva cafele și-au dat seama că au același mod de a privi lemnul și prelucrarea lui. Așa a început colaborarea care a dus la apariția Turnului de Stejar.

Din spusele organizatorilor, evenimentul a stârnit interes în breaslă

Am vorbit cu Mihai zilele astea și am înțeles că la întâlnire vor participa 18 persoane. Au fost mult mai mulți doritori, dar spațiului restrâns din atelier a impus limitarea numărului de participanți. Era plăcut impresionat de faptul că doar o singură postare pe Facebook, cea din 18 decembrie, a stârnit atât de mult interes.

Evenimentul se adresează atât tâmplarilor cu experiență, cât și celor la început de drum. Intenția este de a crea legături între membri breslei, de a provoca dezbateri deschise pe marginea subiectelor de actualitate, de a crea oportunități de colaborare, schimb de idei, proiecte comune.

Cum am spus, pe 20 ianuarie vom fi acolo pentru a participa la discuții, dar și pentru a vă aduce informații din interiorul breslei. Așadar, nu vă îndepărtați prea mult pentru că vor urma materiale scrise și video. 🙂

Mihaela Radu

Mihaela Radu este inginer chimist dar are o mare pasiune pentru lemn. De mai bine de 20 de ani lucreaza in domeniu, finisarea lemnului fiind ceea ce a definit-o in aceasta perioada. A acumulat experienta lucrand intr-un institut de cercetari, in propria firma, precum si intr-o multinationala. Isi doreste sa impartaseasca continuu din experienta proprie cu cei care au aceeasi pasiune....si nu numai.

Adaugă comentariul

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Abonează-te la newsletter

Newsletter vineri dimineața
Informații și sfaturi de la experți

ro_RORomână