Veranstaltungen

Wood-Mizer Kundentag 2022 - eine erwartete Veranstaltung, vorbildlich organisiert

Sâmbătă, 29 octombrie 2022, a avut loc la Sibiu Ziua clientului Wood-Mizer. Întâlnirea desfășurată la centrul expozițional Redal a reluat o tradiție întreruptă în 2019 și a sărbătorit 14 ani de Wood-Mizer în România. Așa cum am anticipat când vă recomandam să participați, a fost un eveniment important, așteptat de clienții Wood-Mizer din România, o întâlnire cu multe informații tehnice, cu demonstrații live în care invitații au văzut utilajele la lucru, au interacționat între ei pentru a împărtăși din experiența de beneficiari ai mașinilor. Întâlnirea a fost dinamică, densă, participanții au întrebat și au primit răspunsuri, unii au și cumpărat. Nu au lipsit momentele de destindere desfășurate în timpul prânzului, când muzica populară din zonă și tombola cu premii au încălzit și mai mult atmosfera. Pe scurt, un eveniment complet, bine organizat și gestionat, genul de întâlnire care apropie și creează oportunități.

Un tur al utilajelor distribuite de Wood-Mizer în România

Cum evenimentul începea la ora 10, ne-am grăbit să plecăm din București dimineață foarte devreme pentru a ajunge la timp. Am ajuns chiar mai devreme, la ora 9. Parcarea era deja plină și mulți invitați deja în sală, învârtindu-se în jurul utilajelor. A fost încă o dovadă că ne-au lipsit astfel de evenimente, ne-au lipsit interacțiunea și schimbul direct de idei și informații.

Sala de evenimente a fost împărțită în două, o parte dedicată utilajelor și prezentărilor, iar cealaltă pentru prânz și relaxare. Utilajele, de prelucrare primară și secundară, au fost așezate aerisit astfel încât să permită unui grup cât mai mare de vizitatori să le vadă în timpul demonstrațiilor live. Prezentarea a fost făcută de directorul companiei, Adrian Echert, echipa fiind tot timpul pregătită pentru a ajuta. Pentru fiecare utilaj au fost trecute mai întâi în revistă referințele tehnice, după care s-a făcut demonstrația practică. La final, sesiunea de întrebări și răspunsuri a limpezit neclaritățile. Tot timpul Adrian a încurajat audiența să schimbe impresii, să împărtășească din experiența de beneficiar al utilajului respectiv, să spună despre plusurile și minusurile lui. Au fost și oferte cu reduceri importante pentru unele dintre utilaje.

A fost amenajată și o zonă de ascuțire a pânzelor unde Radu Hudea, directorul tehnic, a arătat cum se face corect ascuțirea și care sunt cele mai frecvente greșeli pe care oamenii le fac când ascut pânzele. Și aici participații au avut ocazia să întrebe și să primească răspunsuri, totul făcut fără grabă, cu dorința clară de a găsi soluții problemelor.

Atmosferă destinsă, interacțiune, schimb de idei și…premii la tombolă

La prânz participanții au fost invitați la masă în cealaltă parte a sălii. Chiar dacă nu era departe de zona de prezentare, locul a fost frumos aranjat, chiar elegant. Pe durata prânzului invitații au fost delectați cu muzică populară locală cântată live. Apoi a venit rândul tombolei, biletele câștigătoare fiind extrase din bol de 14 copii care și-au însoțit părinții la eveniment. Apropo, copiii au avut zona lor de distracție, special amenajată.

Între 14.30, când extragerea s-a încheiat și 16, când era preconizat finalul evenimentului invitații au continuat să stea pe lângă utilaje, să întrebe, să se intereseze de date de livrare, timp de așteptare, piese de schimb și alte astfel de informații utile.

Au fost mulți participanți, fiind evident că evenimentul a fost așteptat. Am înțeles că au confirmat prezența 400 de persoane. O zi reușită, în care toată lumea a părut că se simte bine. O ocazie ca oameni care lucrează în același domeniu să se întâlnească, să schimbe impresii, poate îngrijorări, să împărtășească idei și soluții. O idee de marketing care cu siguranță a consolidat relația cu clienții și nu în ultimul rând, imaginea firmei.

Dan

Ich hatte die Möglichkeit, in verschiedenen Abteilungen zu arbeiten. So habe ich Erfahrungen in den Bereichen Finanzen, Buchhaltung, Logistik, Verkauf, Betrieb und Marketing gesammelt. Ich bin ein Teamplayer und ein Allrounder. Ich bin Unternehmer, ich habe den Verkauf eines Holzlack- und Farbengeschäfts an einen multinationalen Konzern koordiniert. Im Jahr 2016 entdeckte ich die digitale Welt, das Verlagswesen und das Online-Marketing. Seitdem habe ich meine gesammelten Erfahrungen und Fähigkeiten online gestellt.

Kommentar hinzufügen

Einen Kommentar hinzufügen

Diese Website verwendet Akismet, um Spam zu reduzieren. Erfahren Sie, wie Ihre Kommentardaten verarbeitet werden.

Kategorien

Anmeldung zum Newsletter

de_DEGerman