Especies de madera

Abedul, la madera de los diseñadores

Am fost întotdeauna fascinată de pădurile de mesteacăn. Mai ales de cele tinere, unde trunchiurile copacilor sunt ireal de albe. Este un copac parcă făcut anume pentru a fi picat. Nici după ce a fost tăiat nu-și pierde frumusețea, fiind preferatul decoratorilor. O simplă bucată de mesteacăn sau câteva crengi mai groase legate cu o panglică pot deveni, de exemplu, decorațiunea perfectă pentru masa de Crăciun. Mai ales că scoarța lui albă brăzdată de ușoare dungi sau puncte închise la culoare sugerează foarte bine zăpada. Am promis acum ceva vreme că am să vă spun mai multe despre lemnul de mesteacăn și m-am gândit că nu este un moment mai bun decât acum, în pragul Crăciunului.

madera de abedul
fuente de la foto: redbubble.com

Sunt mai multe feluri de mesteacăn, dar cel care crește la noi este Betula pendula (cunoscut și ca Betula verracosa sau Betula alba). Numele în engleză este Silver Birch. Originar din Europa și Asia Mica, crește spontan la campie, dar și la munte, la altitudini de până la 1600 m. Este destul de pretențios, nesuportând solurile argiloase și compacte, umbra sau seceta excesivă. Este rezistent însă la ger. Când este tânar scoarța este netedă și albă și se exfoliază circular. Aceste bucați de scoarță sunt foarte frumoase și pot fi folosite pentru a face diverse decorațiuni, dar și obiecte mai mari, veți vedea imediat. O dată cu maturizarea scoarța se închide la culoare, devine dură și brăzdată. Procesul începe de la baza trunchiului. Mestecenii sunt în special copaci ornamentali ce pot ajunge la 25-30 m înălțime, fiind plantați în parcuri sau curți.

madera de abedul
fuente de la foto: etsystudio.com

Lemnul de mesteacăn nu este atât de spectaculos ca cel al altor specii. Are culoara alb gălbuie, destul de uniformă, prezentând uneori fibră creață asemănătoare cireșului. Diferența între albura y duramen este în majoritatea cazurilor inexistentă. Când totuși se vede o diferență, aceasta este foarte mică, duramenul având o ușoară tentă brun roșiatică. Fibra este dreaptă, fină, uniformă, prezentând rareori ușoare ondulații. Porii sunt de marime medie, destul de numeroși și răspândiți uniform în tot inelul anual. Nu există diferență între lemnul târziu și lemnul timpuriu în cadrul inelului anual, iar inelele sunt greu vizibile, diferența între ele fiind foarte mica.

madera de abedul
fuente de la foto: wood-database.com

Lemnul este ușor și elastic, motiv pentru care a fost folosit în trecut în aeronautica. Nu este recomandată folosirea lui în construcții pentru că are tentința de putrezire în condiții de umiditate. Este folosit mai mult pentru piese simple de mobilier, obiecte decorative sau decorațiuni interioare.

madera de abedul
fuente de la foto: thehighboy.com

Principala utilizare industrială a mesteacănului este la obținerea placajului, mai ales a celui multistrat. Fiind un lemn ușor și placajul rezultat este mai ușor.

madera de abedul
fuente de la foto: lemnsupermarket.ro

Nu este un lemn foarte dur așa că se poate sculpta ușor fiind folosit la obținerea cucharas decorativas. Tot din lemn de mesteacan se pot face și inele.

madera de abedul
fuente de la foto: etsy.com

Scoarța albă cu ușoare dungi negre îl face însă foarte potrivit pentru decorațiuni. Feliile de lemn de mesteacăn se folosesc pentru a face diverse aranjamente, pentru medalioane sau pentru a decora obiecte. Scoarța exfoliată poate fi folosită pentru fabricarea cutiilor sau a coșurilor. Este foarte potrivit pentru decorarea meselor de nuntă sau a celor de Crăciun sau Revelion.

madera de abedul
fuente de la foto: etsy.com

Trunchiurile tinere lungi sunt folosite de designeri sau arhitecți pentru a face pereți despartitori sau pentru a infrumuseța diverse zone ale casei. Bucați de trunchi pot fi folosite ca picioare pentru mese sau pentru a prinde polițe între ele.

madera de abedul
fuente de la foto: pier1.com

Frumusețea scoarței a inspirat întotdeauna designerii așa că au apărut și idei mai năstrușnice. Un designer olandez a făcut un set de mobilier compus din canapea și fotolii acoperind aproape în totalitate obiectele cu scoarță de mesteacăn.

madera de abedul

madera de abedul
fuente de la foto: freshome.com

O curiozitate a lemnului de mesteacăn este că seva lui este foarte apreciată ca băutură racoritoare ecologica, având gustul dulce-acrișor, dar și ca remediu miraculos pentru diverse bolii. Ea este recoltată din copacii maturi în perioada martie-aprilie, atunci când natura se trezește la viață. Pentru a o recolta se face o gaură mică, adâncă de 6-8 cm, în trunchiul copacului. După ce se colectează până la jumătate de litru de lichid, orificiul trebuie acoperit cu ceară sau rășină pentru ca arborele să nu se îmbolnăvească. Lichidului este un tonic fizic și psihic și este folosit pentru a trata guta, bolile de rinichi și intoxicațiile. Unele surse îl recomandă pentru tratarea naturistă a cancerului.

madera de abedul
fuente de la foto: rferl.org

Lemnul de mesteacan este folosit și în gastronomie, pentru afumarea peștelui (metodă folosită în Scandinavia), dar și pentru carnea de pasăre sau porc.

madera de abedul
fuente de la foto: hotsmoked.co.uk

Daca aveți posibilitatea să faceți rost de câteva crenguțe de mesteacan legați-le cu o panglică argintie sau aurie, prindeti un glob roșu si o crenguță de brad si puneți-le pe masă. Vă vor bucura și vor crea o ambianță plăcută, de sărbătoare. Crăciun fericit!

madera de abedul
fuente de la foto: etsy.com

Mihaela Radu

Mihaela Radu es ingeniera química, pero su pasión es la madera. Lleva más de 20 años trabajando en este campo, siendo el acabado de la madera lo que la ha definido durante este periodo. Ha adquirido experiencia trabajando en un instituto de investigación, en su propia empresa y en una multinacional. Desea seguir compartiendo su experiencia con quienes sienten la misma pasión, y mucho más.

12 comentarios

Añade un comentario

Este sitio utiliza Akismet para reducir el spam. Aprende cómo se procesan los datos de tus comentarios.

  • A mí también me fascina el abedul, con su corteza blanca que parece de otro planeta. Dicen que cuando estás disgustado es bueno abrazar a un abedul y contarle tus problemas.

  • Buenas noches,
    Nosotros también tenemos abedules decorativos en casa, pero no han sido tratados con repelentes de plagas, y ahora tenemos que lidiar con unos insectos que parecen roer bajo la corteza, parecen gusanos con cabeza marrón. Más recientemente, incluso han salido del cascarón y se han ido volando. Parecen polillas / mariposas más pequeñas. No sé exactamente qué son. Los árboles se han secado previamente. Me podéis ayudar con qué tratarlos, teniendo en cuenta que ya están dentro, montados, anclados químicamente y que tenemos dos niños muy pequeños? 🙂

    Gracias, señor,

    • Hola.
      Es una situación bastante complicada. Las larvas de insecto han estado bajo la cáscara y han seguido desarrollándose hasta la fase de mariposa. El problema es que antes de morir ponen más huevos y el ciclo vuelve a empezar. Hay tratamientos que se pueden hacer solo que son dificiles de hacer en la casa y en condiciones donde los troncos estan montados. Los troncos deberían haber sido tratados primero. El tratamiento que se puede hacer ahora consiste en rociar los troncos con productos químicos agresivos repetidamente hasta que desaparezcan por completo. Los insectos mueren a temperaturas muy bajas o muy altas, pero no veo cómo podrías, en las condiciones dadas, bajar la temperatura a cero o por encima de 60 grados.
      En el siguiente enlace encontrará más información sobre currys y tratamientos.
      Le deseo lo mejor.
      https://revistadinlemn.ro/2017/08/08/despre-cari-motivul-aparitiei-ciclul-de-viata-preventie-tratamente/

  • Hola. Tengo cerrado un rincón del balcón con unas ramas de abedul. Alguien me ha recomendado que les ponga aceite de linaza para protegerlas de la humedad. Pero tengo miedo de que el aceite de linaza les cambie el color al secarse. ¿Me podéis recomendar algún tratamiento que las proteja y mantenga su color? Muchas gracias.

    • ¡Hola!
      Es difícil encontrar algo que no cambie de color. Si fuera en interior te recomendaría barniz acrílico al disolvente, es el que mejor mantiene el color natural. En tu caso, la madera está en el exterior y necesita protección contra el agua y los rayos UV. Con el tiempo, el sol cambiará el color de la madera, volviéndola amarilla. Yo probaría un aceite con una pequeña cantidad de pigmento en su interior, el 3-5% (un aceite blanco semitransparente). El blanco no protege muy bien contra la radiación UV, pero el efecto blanco de la madera de abedul se mantendrá durante más tiempo.
      Le deseo lo mejor.

  • Hola,
    Quiero hacer una pared divisoria de abedul en mi casa, tengo el tronco de abedules, pero mi pregunta es, ¿hay que pelarlos? Después de pelarlos, ¿les pongo un barniz fino para protegerlos de las plagas, y luego los puedo poner en la casa?

Categorías

Suscribirse al boletín de noticias

Boletín de noticias del viernes por la mañana
Información y asesoramiento de expertos

es_ESEspañol