Parchet - Especies de madera

Suelos de bambú. Convertir el bambú de hierba en madera dura

În oferta magazinelor de profil parchetul din bambus este la nivelul de sus, atât din punct de vedere al prețului cât și al calității. Nu mă refer la suelo laminado, unde nu este vorba despre lemn ci de hârtie imprimată cu desenul lemnului și acoperită cu rășini. Ci la acel parchet încadrat la categoria lemn masiv sau madera laminada. Drumul bambusului de la categoria iarbă, acolo unde este încadrat, până la nivelul de lemn masiv este lung. Planta are parte de o mulțime de procesări care îi scot în evidență frumusețea și-l transformă într-un lemn mai puternic decât multe alte specii.

Qué es el bambú

Bambusul, chiar dacă unele specii ajung și la 25-30 m înălțime, este o iarbă și nu un arbore. Sunt mii de specii de bambus, toate făcând parte din familia Poaceae, familia ierburilor. Dintre speciile de bambus, în jur de 1500 sunt cele care își lignifică tijele, putând fi folosite în construcții, la fabricarea mobilei sau a panourilor de lemn.

Chiar dacă pentru noi, europenii, bambusul este o specie relativ nou apărută in industria lemnului si a constructiilor, de 35-40 de ani, el a fost folosit de mii de ani în zonele în care crește în mod obișnuit, fiind cansiderat primul material de construcție în acele zone. Crește un regiunile tropicale și subtropicale, fiind o plantă obișnuită în Asia, America Latină și de Sud și Australia.

Bambusul se deosebește de copaci de la nivelul microscopic – dispunerea celulor, lipsa inelelor anuale si a razelor medulare, lipsa porilor – până la cel macroscopic: trunchiul gol în interior, lipsa scoarței, ajuns la maturitate nu mai crește în diametru. Este o plantă care crește foarte repede, ajungând la înălțimea și grosimea maximă în 6-7 luni. Din acest moment începe lignificarea tijei fără ca dimensiunile ei să se mai schimbe. După 3-6 ani este atins nivelul maxim al lignificării și bambusul poate fi recoltat. Tija este goală în interior, având din loc în loc noduri de grosimea tijei, vizibile la exterior ca o dungă perpendiculară pe direcția de creștere.

Recoltarea se face prin tăierea tijelor la nivelul solului. Din rădăcina rămasă va ieși o altă plantă ce va urma ciclul de mai sus, fără să fie nevoie de replantare. Din acest motiv bambusul este o resursă foarte sustenabilă.

bambú
fuente de la foto: bambooimport.com
Cum ajunge bambusul lemn industrializat folosit la obținerea parchetului

Din bambus se obțin tot felul de produse industrializate de tipul OSB, MDF, PALpero los más utilizados son los considerados paneles de madera maciza. Sunt două metode principale de obținerea a acestor panouri, prin laminare și prin presare la cald.

Obținerea bambú laminado este destul de asemănătoare obținerii panourilor de masiv în fabricile din țară. Tijele de bambus sunt recoltate, selectate și tăiate la lungimi de 2,5 m. Sunt apoi trecute printr-un dispozitiv care le spintecă în părți egale. Fâșiile rezultate sunt curățate de stratul exterior și de nodurile interioare, după care sunt tratate cu abur și apă oxigenată pentru decolorare și uniformizarea culorii. Va rezulta acel galben auriu recunoscut. Există și varianta carbonizării, o metodă de tratare a bambusului la temperatură și presiune ridicate, tratament în urma căruia capătă o culoare caramel foarte plăcută.

Fâșiile tratate sunt uscate pentru a ajunge la 8-10% umiditate și apoi șlefuite. Este aplicat adezivul și sunt presate. Fășiile sunt dreptunghiulare în secțiune. Alăturarea lor în presă poate fi făcută pe latura lungă a dreptunghiului sau pe cea scurtă. În primul caz se obțin panouri în care nodurile bambusului sunt vizibile ca o linie transversală, iar în cel de-al doilea aspectul este asemănător tăierii radiale a lemnului (când inelele anuale se văd ca linii paralele). Un astfel de panou are o grosime de 5 mm, asemănătoare furnirelor tehnice. Mai multe panouri, așezate unul perpendicular pe celălalt și încleiate formează panoul de placaj de bambus care este calibrat și șlefuit ca orice alt panou din lemn.

bambú
paneles laminados verticales
fuente del foro: woodworkerssource.com

Tehnologia de obținere a paneles de bambú prensado urmează aceleași etape până la tratarea, uscarea și șlefuirea ștraifurilor de bambus. Ele sunt pune apoi în prese, amestecate cu adeziv și presate la cald cu o forță foarte mare astfel încât se întrepătrund formând panoul. Se formează practic un material compozit cu densitatea și duritatea duble comparativ cu cele ale bambusului. Dacă este folosit ca panou de dimensiuni mari, cea mai mare grosime este de 20 mm, pentru că altfel devine foarte greu și imposibil de folosit. Când se obțin grosimi de 30-40 mm, panoul este tăiat în bucați lungi de 10-30 cm lățime. Din aceste benzi de panou se obține parchetul de bambus.

bambú
paneles prensados
fuente de la foto: bambooimport.com
Proprietățile bambusului

Bambusul nu este un lemn foarte durabil atât timp cât nu este tratat. Sub formă de tijă poate fi folosit la obținerea mobilierului, atât de interior cât și de exterior, a gardurilor sau altor amenajări cu condiția să fie tratat înainte.

Structura bambusului este destul de simplă, el fiind format din celule lungi de celuloză, așezate pe direcția de creștere, armate cu lignină, așezată perpendicular pe direcția de creștere. Fibrele de celuloză sunt puternice și rigide pe când lignina este moale și sfărâmicioasă. De aceea tija se crapă cu ușurință în lungul fibrei, fiind însă greu de rupt.

Din cauza conținutului ridicat de amidon este o plantă iubită de insecte. Pentru a-l face rezistent, tijele sunt tratate cu săruri de bor imediat după tăiere. Ca orice alt lemn face schimb de umiditate cu mediul și absoarbe umiditate atunci când este pus direct pe pământ. Este sensibil la radiația UV și folosit la exterior, își schimbă culoarea atât din cauza soarelui cât si al efectului de sablare produs de vânturi și praful din atmosferă.

Proprietățile mecanice sunt însă foarte bune, bambusul având rezistențe mecanice de 2,3 ori mai mari decât a multor specii cunoscute. Proprietățile lui sunt asemănătoare roble o frasin. Lemnul industrializat este cu atât mai rezistent fiind folosit pentru obținerea unor obiecte supuse acțiunilor agresive: parchet, tocătoare, blaturi de masă, etc.

bambú
fuente de la foto: bambooimport.com
Suelos de bambú

Așa cum am spus deja, parchetul din bambus este obținut în special din bambus presat ceea ce-l face foarte dur și rezistent. În ciuda durități foarte mari poate fi zgâriat în situații limită (tocuri foarte ascuțite, gheare de animale), la fel ca celelalte specii de lemn dur folosite la obținerea pardoselilor.  De aceea parchetul trebuie protejat cu lac foarte dur.

Dacă protecția este făcută în fabrică parchetul va avea maximum de rezistență. Tehnologiile folosite permit acoperirea bambusului cu barnices muy resistentes care se întăresc sub acțiunea lămpilor UV. Sunt cele mai rezistente lacuri pentru parchet care asigură o durabilitate mare pardoselilor.

Daca lamelele de bambus folosite nu sunt lăcuite atunci trebuie făcută protecția lor cu lac de parchet cu aplicare obisnuita, fara utilaje speciale. Datorită structurii panourilor absorbția în panou este foarte redusă de aceea suprafața parchetului trebuie șlefuită înainte pentru a mări capacitatea de absorbție. Este bine să apelați la un specialist dacă aveți un astfel de parchet. În plus, bambusul acceptă greu culoarea, așa că este bine să-l folosiți în culoarea originală pentru a nu avea surprize neplăcute. Dacă-l doriți finisat în diverse culori, cumpărați-l gata finisat. Veți fi scutiți de o mulțime de probleme.

bambú
fuente de la foto: pavimentieparquet.com

Parchetul de bambus poate fi folosit și în cazul încălzirii în pardoseală. Mai multe informații despre folosirea acestui tip de încălzire atunci când aveți pardoseală din lemn, găsiți în Revista din Lemn tiparită, ediția din martie 2019. Cum puteți ajunge în posesia ei aflați aquí.

Parchetul din bambus va da un aspect exotic casei voastre. Poate fi folosit în orice cameră, modul de obținere și calitățile făcându-l rezistent atât în incintele cu trafic intens cât și în camere cu umiditate ridicată precum băile și bucătăriile. Nu este un parchet ieftin, așa că va aduce un plus de prețiozitate casei.

O mare calitate a bambusului este sustenabilitatea. Spre deosebire de copaci, care au nevoie de 50-100 de ani pentru a ajunge la maturitate astfel încât lemnul lor sa poată fi folosit, bambusul are nevoie de numai 6 ani. Iar o nouă plantație de bambus va răsări din vechile rădăcini fără să fie nevoie de replantare. Cred că este momentul să dăm mai multă atenție acestui material care poate salva specii îndelung exploatate și păduri în pericol de dispariție.

bambú
fuente de la foto: wayfair.com

Mihaela Radu

Mihaela Radu es ingeniera química, pero su pasión es la madera. Lleva más de 20 años trabajando en este campo, siendo el acabado de la madera lo que la ha definido durante este periodo. Ha adquirido experiencia trabajando en un instituto de investigación, en su propia empresa y en una multinacional. Desea seguir compartiendo su experiencia con quienes sienten la misma pasión, y mucho más.

Añadir un comentario

Añade un comentario

Este sitio utiliza Akismet para reducir el spam. Aprende cómo se procesan los datos de tus comentarios.

Categorías

Suscribirse al boletín de noticias

Boletín de noticias del viernes por la mañana
Información y asesoramiento de expertos

es_ESEspañol