Qué es el sorbus, scorus y cómo se utiliza en carpintería

Zilele trecute am văzut postat pe un grup un tocător făcut din specii diferite de lemn, una dintre ele fiind sorbul. Cum nu știam mai nimic despre această specie am început să caut informații despre copacul sorb și lemnul de sorb. Și de aici începe aventura. Informațiile erau atât de contradictorii încât nu mai înțelegeam nimic. Într-o sursă lemnul de sorb varia de la alb gălbui (alburnul) la brun roșiatic (duramenul), în alta era alb roșiatic, asemănător lemnului de cireș și fără diferențe între alburn și duramen. Într-o parte lemnul putea fi folosit pentru foc, în alta dimpotrivă, nu era recomandat pentru că arde greu. În cele din urmă am înțeles că există multe specii de sorb și dintre ele, două sunt mai utilizate din punct de vedere lemn: Sorbus torminalis și Sorbus aucuparia. Cum am petrecut ceva timp citind despre aceste specii m-am gândit că poate sunteți și voi interesați să aflați mai multe despre ele. Așa că, iată ce am aflat.

O mulțime de arbori și arbuști cu diverse proprietăți

Genul Sorbus din familia Rosaceae cuprinde peste 250 de arbori și arbuști răspândiți în vestul, nordul și centrul Europei, Asia de sus-est și nordul Africii. Cea mai mare diversitate de Sorbus din Europa este în Marea Britanie. Speciile de sorb sunt adesea cultivate în scopuri ornamentale, datorită fructelor frumos colorate. Ele nu sunt doar ornamentale fiind consumate la nivel mondial crude sau transformate în gemuri, sucuri și băuturi. Plantele au fost folosite de-a lungul timpului și ca remedii în medicina populară. Fructele, frunzele și uneori scoarța sunt folosite pentru tratarea tulburărilor sistemului respirator și gastro-intestinal, în reumatism, cancer sau diabet.

Florile și fructele decorative de sorb au făcut ca unii arbuști să fie aclimatizați și în America. Sunt specii destul de rezistente la temperaturi scăzute sau la secetă și de aceea sunt folosiți în parcuri și grădini ca arbori ornamentali. Fructele arborilor de cultură sunt mai mari decât cele sălbatice, dar păstrează aceleași calitățile tămăduitoare.

Sorbus aucuparia sau scorușul de munte, pe românește

Dar nu este singurul nume sub care îl găsim. Tot Sorbus aucuparia este și scorușul păsăresc, sorbul păsăresc, lemnul câinesc sau merișorul. Se găsește în Europa, Asia Mică, nordul Chinei și al Africii. Crește sub formă de arbore de mici dimensiuni sau arbust. Crește în general până la 15 m înălțime, cu diametrul de 40 cm și trăiește aproximativ 80 de ani. În Europa cel mai înalt astfel de arbore este în Anglia și are 28 de m, iar cel mai bătrân în Germania, 100 de ani. Unele popoare consideră că are puteri magice, iar cu ajutorul unei crengi poți detecta comorile ascunse. Celții îl numeau copacul vrăjitorului și credeau că îi protejează împotriva spiritelor.

Este o specia adaptabilă care crește în câmp deschis, fiind socotită specie pionieră, la marginea pădurilor sau a drumurilor. Suportă bine înghețul de primăvară, vremea secetoasă, rezistă la vânt, presiunea zăpezii și poluarea atmosferică (de aici folosirea lor în parcuri). Semințele germinează cu ușurință, plantele apărând în cele mai diferite locuri: stânci, roci, copaci căzuți. De multe ori sunt folosiți pentru a fixa solul împiedicând astfel alunecările de teren.

Lemnul este dur, rezistent și elastic, flexibil, dar fără rezistență la putrezire ce aceea nu este recomandat pentru exterior. În secțiune se vede clar diferența dintre alburn și duramen, alburnul fiind alb-gălbui, uneori ușor roșiatic, iar duramenul brun deschis, ușor roșiatic, până la brun închis. Fibra este fină și catifelată, iar porii mici și difuzi. Duritatea foarte mare îl face destul de dificil de prelucrat, tocind sculele. În ciuda durității nu este un lemn greu (densitate de 600-700 kg/m³, lemn uscat) și are tendință de crăpare.

În trecut era folosit la fabricarea roților pentru că este foarte rezistent la frecare. Acum se folosește la fabricarea mânerelor pentru scule, pentru strunjit, la fabricarea mobilierului și a altor obiecte. Este apreciat de tâmplari pentru finețea fibrei, contrastul coloristic, duritatea și rezistența deosebită. Conținutul mare de minerale îl face să nu ardă foarte bine.

Sorbus torminalis numit uneori și sorbul de câmp

Este un arbore sălbatic care crește în pădurile de roble fără însă să devină specie dominantă. Aici însă se pot forma pâlcuri de astfel de copaci, spre deosebire de pădurile de fag unde sunt răzleți. Nu agreează pădurile de resinoso. Îl găsim în sudul, vestul și centrul Europei, în Asia mică și nordul Africii. Tolerează bine temperaturile scăzute, înghețurile de primăvară și 1-2 luni de secetă vara. Îl întâlnim la câmpie și în zonele subcarpatice, foarte rar pe versanți abrupți.

Crește până la 15-25 m înălțime, diametrul de 60-90 cm și trăiește 150-200 de ani.  Florile, albe și adunate în ciorchine și fructele sunt  asemănătoare cu cele ale scorușului și încep să apară când arborele ajunge la 15-20 de ani. Trunchiul seamănă cu al vișinului, cu scoarța netedă până pe la 20 de ani, după care se îngroașă și formează creste.

Principala deosebire între cele două specii este culoarea lemnului. Dacă la scoruș exista diferență clară între alburn și duramen, aici ea nu este vizibilă, culoarea lemnului variind de la galben roșiatic la brun roșcat deschis, fiind asemănător cu lemnul de păr. Textura este fină, asemănătoare cireșului. Lemnul este însă dur, rezistent, elastic și durabil, unul dintre cele mai apreciate din Europa. Este stabil și cu tendință scăzută de crăpare. Lemnul devine cu atât mai deosebit și mai valoros cu cât provine din arbori mai bătrâni.

Sorbul era folosit în trecut pentru confecționarea teascurilor pentru struguri, a aracilor pentru vie și hamei, a săgeților, tacurilor de biliard,  paturilor armelor, la obținerea instrumentelor muzicale cu coarde sau a unor elemente strunjite. Este încă foarte apreciat de tâmplari care-l folosesc la obținerea unor obiecte deosebite. Acum cel mai mult este folosit pentru obținerea furnirelor estetice.

Sper să vă fie de folos informațiile. Promit să completez materialul pe măsură ce găsesc informații noi. Vă rog și pe voi să contribuiți la imaginea completă a celor două specii adăugând mai jos informațiile pe care le dețineți.