De multă vreme voiam să scriu despre finisarea ușilor din lemn, dar ceea ce m-a convins a fost o postare în care cineva ruga cunoscătorii să-l ajute cu sfaturi pentru a putea vopsi singur, cât mai bine, o ușă din lemn. M-am gândit că poate nu este singurul, poate mai sunt și alții care alocă timp pentru a bricola puțin, așa că am adunat câteva sfaturi care ar putea să le fie utile.
Ușile din lemn pot fi de mai multe feluri: de interior, de exterior, furniruite, din panou de masiv, din cherestea, etc. Finisajul poate fi și el transparent sau opac, cu luciu sau fără, colorat sau natur. Alegerea materialelor și a modului de finisare se face în funcție de tipul fiecărei uși astfel încât să se obțină cele mai bune rezultate, atât din punct de vedere al rezistenței în timp cât și al aspectului.
Prima operațiune este șlefuirea lemnului. Chiar dacă s-a făcut șlefuirea în fabrică, lemnul trebuie din nou șlefuit pentru că între timp a absorbit umiditate din aer si fibra s-a ridicat. În plus pot exista pete, imprimări, mici zgârieturi sau alte defecte apărute în urma depozitării. Șlefuirea se face cu hârtie de șlefuit cu granulația între 120 și 180-200, în funcție de esență. Lemnul dur (stejar, fag, nuc) se șlefuiește cu hârtie mai grosieră, cel moale (brad, molid, plop) cu hârtie mai fină. Pot fi folosiți și bureți abrazivi medii. Șlefuirea poate fi făcută și cu mașini de șlefuit simple. După șlefuire ușa se desprăfuiește și se șterge cu diluant obișnuit sau alcool tehnic pentru a îndepărta eventualele pete de grăsime.
Uneori, în timpul șlefuirii, se pot descoperi mici defecte ca smulgeri de fibră sau găuri. Ele trebuie chituite. Folosiți chit de lemn din comerț. Țineți cont ca acesta scade la uscare și puneți în exces, după care șlefuiți pentru a nivela suprafața. Chiturile obișnuite sunt compatibile atât cu baițurile pe bază de solvent, cât și cu cele pe bază de apă și după colorare nu apar pete. Există și posibilitatea să vă faceți singuri chitul din praf de lemn și lac nitro sau aracet, dar dacă nu ați mai făcut așa ceva e bine să nu experimentați. Materialele cu care veți acoperi ușa s-ar putea să nu fie compatibile cu aceste chituri și să stricați aspectul final.
Dacă se alege un finisaj transparent ușa poate fi lăcuită direct sau poate fi întâi colorată. În funcție de destinația ei – de interior sau de exterior – colorarea se face cu baițuri simple, obișnuite, sau cu soluții de colorare speciale, rezistente la radiația UV. Când cumpărați baițul faptul că este pentru exterior trebuie să fie specificat pe etichetă. Dacă folosiți baițuri obișnuite în câteva luni culoare se va descompune și va vira spre gri.
Aplicarea baițului se poate face cu pensula, cârpa, buretele sau trafaletul. Dacă baițul este pe solvent alegeți trafaletul sau buretele care să reziste. Există și nu sunt mult mai scumpi. Fiind o suprafață relativ dreaptă vă recomand aplicarea cu trafaletul. Cantitatea depusă se controlează mai bine și reduceți riscul apariției petelor. Nu aplicați o cantitate mare de baiț de la început. Lemnul absoarbe diferit și există riscul să se păteze. Mai bine reveniți a 2-a și a 3-a oară, până ajungeți la culoarea dorită. Problema cu ușile este că, deși suprafața lor mare și dreaptă se poate finisa cu ușurință, aceeași suprafață va pune defectele mult mai bine în evidență. Nu am spus nimic despre apicarea prin pulverizare pentru că am presupus că nu există pistol. Dacă totuși dispuneți de un pistol de pulverizare informații privind aplicarea găsiți aici.
Nu șlefuiți după colorare, chiar dacă observați că fibra lemnului s-a ridicat foarte mult (mai ales în cazul baițurilor pe bază de apă). Culoarea poate fi îndepărtate cu ușurință la șlefuire. Faceți asta după aplicarea primului strat de grund care fixează culoarea.
Pentru grunduire și lăcuire puteți folosi același produs sau produse diferite. Grundul și lacul au fiecare rolul lui. Grundul asigură aderența la lemn, se șlefuiește cu ușurință și acoperă mai bine. Lacul are proprietăți superficiale, adică rezistență la agresiuni fizice, chimice sau mecanice, grad de luciu, tușeu. Există și produse care au rol și de grund și de lac și pot fi aplicate strat peste strat, cu șlefuire intermediară. Au unele dezavantaje (șlefuire mai greoaie, rezistență mai scăzută a suprafețelor), dar pentru proiecte DIY sunt bune pentru că reduc cantitatea ce trebuie cumpărată și simplifică lucrurile.
Și grundurile și lacurile sunt de interior sau de exterior. Lacurile pentru exterior conțin absorberi UV care diminuează acțiunea agresivă a soarelui, sunt mai elastice și mai rezistente la intemperii. Cele pentru interior nu au aceste calități și ajung să crape și să se cojească foarte repede dacă sunt folosite la exterior.
După aplicarea și uscarea primului strat de grund (sau produs unic) se face șlefuirea între straturi pentru a obține o suprafață netedă, fără asperități, cu tușeu plăcut. Șlefuirea se face cu hârtie de șlefuit 280-320 dacă lacul este mat, sau peste 400 dacă este lucios. După șlefuire suprafața se șterge cu cârpa pentru îndepărtarea prafului. Nu folosiți cârpe ude sau murdare pentru că pot rămâne reziduuri care să fie incompatibile cu stratul următor. După ștergere se aplică stratul 2 de grund, dacă este cazul, sau stratul de lac final. Pentru lemnul de esență tare este suficient un strat de grund și unul de lac. Pentru cel moale, din cauza absorbției mai mari, este necesar și al doilea strat de grund înaintea stratului final.
Lacurile și grundurile folosite pot fi de diferite tipuri, mai rezistente sau mai puțin rezistente, cu întărire sau fără. Vă recomand să nu vă complicați cu lacuri speciale, cu duritate foarte mare și mai dificil de aplicat, decât dacă ușa va sta în condiții foarte dificile. Pentru condiții normale, chiar dacă vorbim de băile și bucătăriile din apartamentele de bloc, lacurile hidrodiluabile din magazinele de bricolaj sunt foarte potrivite.
Dacă din diverse motive doriți să acoperiți lemnul, poate fi vopsit. Pregătirea în alb se face la fel iar băițuirea nu-și mai are rostul. Se folosesc grunduri și lacuri colorate în culoarea dorită, iar aplicarea și șlefuirea între straturi se face la fel. Când se folosesc culori deschise grundul poate fi alb indiferent de culoarea ce va urma. Dacă culoarea finală este închisă se recomandă folosirea unui grund de aceeași culoare. Și în acest caz există materiale care pot fi aplicate strat pe strat (cu rol de grund și lac).
Există grunduri și lacuri colorate și pentru exterior. Ca și cele transparente sunt elastice și rezistente la UV și intemperii. De fapt sunt cele mai rezistente finisaje la exterior, asigurând cea mai bună protecție la UV. Urmează cele transparente mate iar cele mai puțin rezistente sunt cele transparente foarte lucioase și foarte mate. Cele foarte lucioase nu au pigmenți sau agenți de mătuire care să stea în calea razelor soarelui, iar cele foarte mate (0-10) devin poroase și pot absorbi apa.
Mi-am propus să va dau câteva sfaturi și am ajuns să scriu o întreagă poveste. Am dorit însă să vă ofer cât mai multe informații astfel încât să puteti realiza proiectul fără teama de a greși. Vă doresc succes și sper să vă fie de ajutor.
[…] Articolul complet este disponibil pe site-ul Revista din lemn […]
Am niste usi vopsite alb cu o vopsea pe baza de diluant. Acum 2 ani la un magazin, lucratorul mi-a spus ca pot da cu vopsea eco (pe baza de apa) peste daca vechea vopsea e mai veche de 2 ani. Nu a fost asa. Muncitorul a apucat sa dea un singur strat, din pacate pe toate usile din casa. Am oprit totul dar raul era facut.. Nu am reusit sa aflu cu ce pot da acel strat jos (care se ia oricum numai ca nu usor), chiar daca am scris la producator (e vorba de vopsea alba eco Kober). Poate ma puteti sfatui cu ce o dau jos astfel incat sa pot reconditiona usile.
Plus nu am inteles exact. Dupa ce se slefuieste stratul vechi de vopsea se aplica un grund si apoi straturile noi de vopsea?
Si daca tot sunt aici. As dori sa vopsesc niste lambriuri lacuite (de langa usile albe sus mentionate) cu vopsea alba. Sa se asorteze cu usile. Pot aplica vopsea pe ele daca slefuiesc usor si dau cu un strat de grund? E munca multa sa fie slefuite total.
Buna ziua.
Trebuie sa slefuiti usor fara sa indepartati stratul de vopsea ci numai sa mariti aderenta stratului nou de vopsea. Va fi destul de greu sa in departati stratul. Puteti folosi un decapant (Decanol), dar este greu sa-l controlati si va actiona si asupra stratului vechi de vopsea. Daca nu vreti sa ajungeti pana la lemn singura solutie este slefuirea pana indepartati stratul nou.
Grundul are rolul de a se prinde foarte bine de lemn si a forma un strat frumos peste care sa fie asezat lacul. Este modul de finisare din fabrici a mobilei si altor obiecte din lemn. Nu este obligatoriu de folosit decat daca producatorul spune ca un lac nu poate fi folosit fara a fi dat un grund inainte. Daca este vorba de o vopsea veche se poate da lac fara grund. Grundul lemnului nu este acelasi lucru cu grundul care se da pe metal si-l protejeaza de rugina.
Puteti vopsi lambriurile vechi chiar si fara grund. Important este ca vopseaua alba sa fie compatibila cu lacul dat in trecut. Pentru ca vopseaua noua sa aiba aderenta curatati bine stratul vechi (spalati-l cu apa si detergent dupa care stergeti bine si lasati sa se zvante) In timp s-au depus grasimi care impiedica aderenta. Dupa zvantare slefuiti usor cu hartie abraziva cu granulatia de la 240 in sus sau cu bureti abrazivi fini. Stergeti praful si aplicati vopseaua. Ar trebui sa nu mai aveti probleme de aderenta.
Succes!
Nu uitati sa va abonati la Revista din Lemn tiparita! Cu numai 58 de lei/an puteti afla noutati din domeniu, puteti descoperi idei de mesterit sau secrete ale meseriei. Va reamintim ca in revista tiparita continutul este diferit de cel din site. Detalii in link-ul de mai jos.
Va multumim!https://revistadinlemn.ro/product/abonament-revista-din-lemn/
buna ziua..am o usa vopsita cu penotex.d.stra vopsiti cu asa ceva? mersi
e cafenie
Buna seara.
Pinotex este o marca Akzo Nobel folosita in special in Moldova, Rusia si Ucraina. In Romania se folosesc practic aceleasi produse, dar sub marca Sadolin.
Toate cele bune!
[…] View Image More Like This […]
Am usile interioare cu colant (asa au fost cumparate)
Dar pe la geam si laterale incepe colantul sa se desprinda si se vede urat.
Nu stiu ce fel de lemn/pal este sub colant
Credeti ca se poate decolanta toata usa si vopsi?
Buna ziua!
In general, colantul se aplica la usi pe placaj sau alte derivate din lemn care nu au o suprafata foarte frumoasa. Puteti sa scoate folia (cu ajutorul unui uscator de par iese mai usor), sa slefuiti suprafata pentru a indeparta resturile de adeziv si folie si sa vopsiti. Vopseaua va acoperi eventualele defecte de suprafata.
Toate cele bune!
Cat de prietenoase sunt vopselurile de lemn pe baza de apa, in conditiile in care vopsirea se va face in apartamentul in care locuim cu copii mici?
Buna seara!
Voselele pe baza de apa nu emana mirosuri deranjante, nu continu compusi organici volatili (COV) iar daca vopsirea nu se face prin pulverizare, ci cu pensula sau trafaletul, nu este problema. Pentru siguranta folositi manusi.
Nu este bine sa-i antrenati si pe copii in procesul de vopsire daca vopselele nu sunt si bio.
Toate cele bune!
Buna ziua .
As dori sa schimb culoarea usilor din casa.Nu cred ca sunt din lemn,erau gata vopsite.Se pot vopsi in alta culoare si ce fel de vopsea recomandati ?
Buna seara!
Este important sa stiti cu ce sunt acoperite. Daca usile sunt vopsite, cea mai potrivita este vopseaua pe baza de apa pentru ca este compatibila cu aproape toate tipurile de vopsea. Inainte de a le vopsi ar trebui sa le degresati si sa indepartati murdatia acumulata in timp. se face simplu, spaland suprafata cu apa si detergent de vase. La final stergeti si lasati sa se zvante. Pentru o mai buna aderenta slefuiti usor suprafata cu burete abraziv fin sau hartie abraziva cu granulatie 280 sau 320.
Daca suprafata este melaminata sau infoliata, aderenta este foarte scazuta si trebuie folosite materiale cu aderenta foarte buna. Puteti folosi vopsele cretoase. Sunt insa scumpe si trebuie protejate cu ceara pentru a fi rezistente. Exista si vopsele sintetice pentru aplicat pe melamina. Stiu ca exista o vopsea Oskar cu astfel de proprietati.
Toate cele bune!
Buna ziua.
As vrea sa reconditionez usile din apartament. Sunt din lemn de brad, lacuite, cu ochiuri de sticla. Au o vechime de 10 ani si incep sa arate tot mai urat. La imbinari lemnul pare ca s-ar fi strans si lacul incepe sa se scorojasca. In unele locuri sunt lovite si e nevoie de chituire. Intentionez sa le vopses in alb mat. Ca sa iasa frumos ar fi nevoie sa le dau cu pasta decapanta pt a ajunge pana la lemn sau slefuirea e suficient? Ce ma sfatuiti? Si ce produse mi-ati recomanda sa folosesc?
Multumesc!
Buna ziua!
Avand in vedere ca lemnul este lovit si au aparut spatii goale la imbinari, ar trebui indepartata toata vopseaua pana la lemn, chituite gaurile si defectele, slefuit si aplicat din nou vopsea alba. Asa aveti garantia ca veti obtine suprafete netede si placute ca aspect. Daca doar slefuiti stratul actual, gaurile si loviturile vor continua sa se vada si nu veti putea acoperi defectiunile de la imbinari.
Aveti insa grija la imbinari. Este posibil ca distantarea sa fi aparut din cauza scaderii umiditatii in camera pe timpul iernii. Acum, cand umiditatea revine la normal, va reveni si lemnul. Daca in astfel de spatii se foloseste chit normal este posibil ca pe timpul iernii, cand umiditatea scade din nou, sa crape si defectul sa reapara. Folositi un chit cu intarire.
Toate cele bune!
Buna ziua! Usile acestea din stejar din Leroy se pot vopsi cu vopsea pe baza de apa?
Las aici linkul https://www.leroymerlin.ro/products/usi-interior/583/usa-interior-lemn-natur-cu-toc-larisa-plina-latime-88-cm-stejar-stanga/34174
Multumesc
Buna ziua!
Da, poate fi vopsita.
Daca este vopsea cretoasa, tip Annire Sloan, la final trebuie aplicata ceara sau lac pentru fixare si rezistenta la apa.
Pentru celelalte vopsele pe baza de apa – nu diluati mai mult de 5% pentru a nu ridica foarte multt fibra lemnului.
Pentru un tuseu placut, slefuiti usor suprafata usii dupa primul strat de vopsea.
Succes!
Buna seara.
Am o ușă din MDF(nuc),din păcate am stricat.o cu un degresant la rece.
Cum as putea sa o recondiționez?
As incerca cu vopsea pe baza de apa!!!
Ce ma sfătuiți?
Va mulțumesc!!!!
Bună ziua!
Dacă MDF-ul este înfoliat, nu se poate repara prin vopsire pentru că nu va avea aderență. Din păcate singura soluție este reînfolierea.
Dacă este MDF vopsit, puteți vopsi cu vopsea pe bază de apă. Înainte însă trebuie să degresați suprafața cu apă și detergent de vase, să ștergeți bine și să lăsați să se zvânte. Apoi ușa trebuie șlefuită cu hârtie abrazivă cu granulația 280 sau 320 sau cu burete abraziv fin. Fără șlefuire, vopseaua nu are aderență la stratul vechi și la prima lovitură se va desprinde și o veți jupui ca pe o piele.
Există și o alternativă fără șlefuire, dar trebuie să folosiți vopsele cretoase gen Annie Sloan. Pentru a avea rezistență vopseaua trebuie fixată cu un strat de ceară sau lac.