Idei de meșterit

4 Defecte ale mobilei furniruite și remedierea lor

O bună parte din mobila pe care o avem acasă este furniruită.  Mobila furniruita este mai vulnerabilă decât cea de masiv atunci când vine vorba de rezistența la umiditate. Iar dacă mobila este și veche atunci este și mai puțin rezistentă pentru că adezivii folosiți în trecut nu aveau rezistența crescută la umiditate. Un mediu cu umiditate ridicată permanentă sau expunerea prelungită la apă poate duce la apariția defectelor. Uneori aceste defecte nu sunt radicale astfel încât remedierea poate fi făcută acasă. Cum se poate face o astfel de reconditionare mobila descoperiți în cele ce urmează.

Se poate furnirui atât mobila PAL sau MDF cât și cea din lemn masiv

Știu, pare de necrezut că lemnul se furniruiește cu lemn, dar așa este. Sunt situații când acest lucru se întâmplă. De exemplu, se dorește o mobilă de stejar, dar care să nu fie grea. O mobila făcută din lemn de plop placată cu furnir tehnic de stejar rezolvă problema. Nu întotdeauna mobila din masiv este din esența pe care o vedeți la suprafață.

Cel mai des este furniruită însă mobila din PAL sau MDF. Furniruirea se face în prese cu furnir estetic, adică sub 1 mm grosime. Furnirele tehnice (blind, cum se mai numesc) sunt mai groase (2-3 mm) și se folosesc mai ales la mobila din masiv. Din panourile furniruite sunt apoi croite părțile componente ale mobilierului.

Când apare defectul și care sunt principalele defecte ce pot apărea

Principala cauza a apariției defectelor este umiditatea prelungită, dar defecte pot apărea și din cauza loviturilor. Loviturile aplicate pe o mobilă veche pot distruge filmul de adeziv. Dacă lovitura este aproape de margine aerul împreună cu umezeala intră sub furnir și distruge lipitura din interior.

mobila furniruita
sursa foto: apartmentterapy.com

În funcție de cât de afectată este suprafața furniruită există mai multe tipuri de defecte. Cele mai importante sunt:

  • umflarea furnirului
  • desprinderea furnirului pe muchii
  • crăparea și ruperea furnirului
  • distrugerea totală a furnirului

Să le luăm pe rând și să vedem cum pot fi remediate.

1. Umflarea furnirului

Apare acolo unde apa a băltit o perioadă mai lungă. Se observă mai ales pe blaturile de masă, dar poate apărea pe orice suprafață afectată de umiditate.

Dacă umflatura este foarte mică se poate încerca remedierea ei cu ajutorul căldurii și în majoritatea cazurilor problema se rezolvă. Adică suprafața se calcă cu fierul de călcat. Astfel adezivul se înmoaie și furnirul se lipește din nou.

Atenție, nu călcați niciodată direct pe mobilă. Puneți mai întâi hârtie cerată, apoi o bucată de carton, peste care puneți un material textil pe care îl folosiți în mod obișnuit când călcați. Fierul de călcat nu trebuie încălzit la maximum. După 2-3 minute ridicați materialele și verificați locul. Când umflatura a dispărut opriți călcatul, dar lăsați hârtia și cartonul pe poziție până a doua zi, punând și o greutate deasupra.

Dacă umflătura este mai mare și furnirul ondulat, tăiați cu un cuțit fin pe toată lungimea defectului, în lungul fibrei. Introduceți cu grijă adeziv prin crăpătură. Presați furnirul la loc având grijă să potriviți marginile tăiate. Ștergeți imediat foarte bine surplusul de adeziv. Puneti hârtie cerată deasupra, peste care puneți o greutate pe care o lăsați până a doua zi.

reconditionare mobila
sursa foto: 4theloveofwood.blogspot.com
2. Desprinderea furnirului pe muchii

Se întâmplă mai ales la colțuri, în partea de jos, pe muchii sau la sertare. Dacă furnirul este dezlipit, dar întreg, curățați cu grijă vechiul adeziv râcâind bine cu o racletă sau un șpaclu subțire, după care ștergeți cu cârpa, puneți adeziv și presați. Ștergeți surplusul de adeziv și procedați ca mai sus. Dacă este vorba despre o muchie ce poate fi prinsă cu cleme adoptați această variantă în locul greutății deoarece este mai eficientă.

Dacă atunci când curățați adezivul vedeți că desprinderea este avansată spre interior, rupeți bucata de furnir și curățați până la filmul de adeziv bun. Nu tăiați furnirul pentru că la lipire linia de contact va fi mai vizibilă. Ruperea va crea o linie de lipire aleatoare care va fi mai ușor de ascuns. După curățarea și îndepărtarea adezivului distrus puneți adeziv pe suprafața curată și presați furnirul punând și bucata sau bucățile rupte. Atenție cum le potriviți. Țineți strâns până când adezivul face priză pentru ca bucățile să nu se deplaseze. Prindeți apoi cu cleme, punând deasupra, peste hârtia cerată, o bucată de scândură care să preseze uniform pe toată suprafața lipită.

mobila furniruita
sursa foto: woodcraft.ca
3. Crăparea și ruperea furnirului.

Dacă furnirul este crăpat și rupt pe margini atunci bucățile lipsă trebuie înlocuite. Căutați furnir de grosime cel puțin egală cu a celui existent. Va fi foarte greu să găsiți același desen, dar folosind aceeași esență diferențele vor fi mici. Îndepărtați adezivul vechi și verificați în adâncime unde începe adezivul neafectat. Tăiați cu atenție furnirul desprins cu un cutter subțire. Tăierea trebuie făcută unde începe zona fără defect. Cu ajutorul unei hârtii faceți un șablon al zonei afectate. Veți decupa furnirul adăugat astfel încât să se potrivească perfect locului afectat.

mobila furniruita
sursa foto: salvageinspirations.com

Atenție, tăierea trebuie făcută astfel încât fibra furnirului adăugat să fie în aceeași direcție cu a celui existent. Astfel, chiar dacă există diferențe de desen, vor fi mai puțin vizibile.

Lipiți furnirul adăugat ținându-l strâns până când adezivul face priză, astfel încât să nu se mai poată deplasa. Prindeți-l cu cleme ca mai sus și lăsați-l până a doua zi. După îndepărtarea șlefuiți urmele de adeziv întărit și rindeluiți pentru a aduce la nivel dacă furnirul adăugat a fost mai gros. Apoi șlefuiți si finisați (cu lac sau ceară).

mobila furniruita
sursa foto: norsewoodsmith.com
4. Distrugerea totală a furnirului

Există însă situații când furnirul este total compromis. Mobila furniruita are crăpături pe toată suprafața, sunt desprinderi și rupturi de furnir peste tot. În acest caz furnirul trebuie înlocuit total. Dacă suprafața este mare, desprinderea este pe lateralele mobilei sau în locuri greu accesibile, este bine să apelați la un specialist. Dacă însă este un blat de masă de mici dimensiuni sau o față de sertar, puteți încerca singuri. Însă nu este simplu.

a. Îndepărtarea totală a furnirului deteriorat

În primul rând trebuie îndepărtat total furnirul distrus. Folosiți un șpaclu subțire și încercați să desprindeți bucățile ramase. Pentru a fi mai ușor, calcați 2-3 min cu fierul de călcat sau folosiți un uscător de păr pentru a înmuia adezivul.

După ce ați îndepărtat mare parte din furnir, urmele de adeziv și furnir rămase pot fi îndepărtate dacă puneți un prosop ud pe toată suprafața și lăsați câteva ore. Când veți îndepărta prosopul veți constata că resturile s-au înmuiat și se îndepărtează mult mai ușor. La final ștergeți bine suprafața cu solvent.

mobila furniruita
sursa foto: salvagedinspirations.com
b. Pregătirea furnirului și aplicarea lui pe suprafața curățată

Măsurați cu atenție suprafața și cumpărați o bucată de furnir mai mare, astfel încât să depășească marginile. Dacă suprafața este mai mare decât o foaie de furnir, lipiți foile cu bucați de hârtie adezivă. Foaia de furnir rezultată va fi lipită de suprafața curățată cu partea cu hârtie în sus.

mobila furniruita
sursa foto: customfurnitureandfab.com

Aplicați adeziv atât pe blat cât și pe furnir și puneți cu atenție furnirul pe blat. Cu un trafalet cu suprafața lisă treceți peste furnir pentru a îndepărta aerul și a-l așeza perfect. Folosiți un adeziv tip aracet. Protejați furnirul ca la punctul 1 și călcați cu fierul încălzit (nu foarte fierbinte) pentru a grăbi lipirea. Puneți o bucată de lemn pe toată suprafața pentru ca presiunea să fie distribuită uniform și prindeți în cleme până a doua zi.

După indepărtarea clemelor tăiați cu atenție furnirul care depășește marginea, șlefuiți cu hârtie grosieră urmele de adeziv întărit și hârtia cu care s-a lipit furnirul, apoi șlefuiți cu hârtie 150-180 pentru a pregăti suprafața pentru finisare. Băițuiți și apoi lăcuiți, uleiați sau ceruiți.

Dacă aveți mobila furniruita sau dacă sunteți pasionat de reconditionare mobila și vreți să vă faceți mâna cu un furnir stricat de vreme, sper ca aceste sfaturi să vă fie de folos. Succes!

 

 

Mihaela Radu

Mihaela Radu este inginer chimist dar are o mare pasiune pentru lemn. De mai bine de 20 de ani lucreaza in domeniu, finisarea lemnului fiind ceea ce a definit-o in aceasta perioada. A acumulat experienta lucrand intr-un institut de cercetari, in propria firma, precum si intr-o multinationala. Isi doreste sa impartaseasca continuu din experienta proprie cu cei care au aceeasi pasiune....si nu numai.

11 comentarii

Adaugă un comentariu

Dă-i un răspuns lui Crasi Sorin R. Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Buna ziua,
    Revin cu o întrebare și la acest articol. Biroul din stejar are o bucata de furnir rupta. Am găsit coala de furnir la un magazin hobby dar este din fag și mahon. Cea de fag este mai apropiată ca nuanță. Am luat și un adeziv special pentru lemn. In acest caz mai pot da biroul doar cu ceara și lac sau trebuie neaparat vopsit pentru ca va fi prea vizibila diferența desenului și a culorii? Îmi place foarte mult culoarea și aspectul natural al stejarului, mai ales ca acest birou este vechi și ii da o nota autentica.
    Va multumesc!

    • Buna ziua.
      Va fi vizibil mai ales pentru ca fagul este diferit ca desen si structura, porii sunt mici si dispusi altfel. Daca nu este o bucata mare va fi vizibila numai diferenta de culoare. Incercati sa inchideti putin culoarea cu ceai. Tamponati locul cu carpa inmuiata in ceai si lasati apoi sa se usuce. Daca este nevoie repetati. Dupa uscarea completa puteti aplica ceara. Ceara se aseaza mai bine pe lemnul cu un strat de lac, dar se poate si asa. Pentru o protectie mai buna puteti aplica inainte de ceara ulei (de in, Danish oil, ulei de tung). Protejeaza mai bine la umiditate. Lasati sa absoarba 10-15 minute dupa care stergeti surplusul. Lasati sa se usuce pana a doua zi si aplicati ceara.
      Succes!

  • Bună ziua va rog sa ma ajutati cu un sfat am o comodă foarte veche furniluita cu lemn de Trandafir este in stare de reconditionare cum pot sa o fac eu acasa ? Va multumesc.

    • Buna seara.
      Mi-ati dat prea putine informatii, dar voi incerca sa ma descurc.
      Sunt 3 variante:
      1. Mobila este in buna stare, dar luciul lacului s-a pierdut. In acest caz mobila trebuie spalata cu apa si detergent, stearsa bine si lasata sa se zvante. Dupa aceea, daca stratul de lac este suficient de gros il puteti polisha. Daca nu va trebui sa slefuiti usor lacul, cu bureti abrazivi fini sau cu hartie abraziva cu luciu 320-400 si sa aplicati un strat de lac cu luciul dorit. Va recomand lacuri pe baza de apa pentru ca sunt compatibile cu aproape toate lacurile.
      2. Lacul este zgariat. Slefuiti lacul mai energie, cu hartie mai grosiera (180-220) pentru a indeparta stratul de lac zgariat. Dupa aceea aplicati 2-3 straturi de lac, cu uscare si slefuire intre straturi cu hartie fina (320-400).
      3. Decolorari, dezlipiri de furnir, descleieri. In acest caz lacul trebuie curatat pana la furnir si furnirul slefuit pentru indepartarea totala a culorii. Se fac intai reparatiile: incleierea elementelor desfacuta,lipirea furnirului. Se sterg eventualele urme de adeziv si se slefuieste pentru o suprafata fina. Se aplica baitul in culoarea dorita. Se lasa sa se usuce si se aplica primu strat de lac. Se lasa sa se usuce si se slefuieste pentru a avea un tuseu placut. Dupa aceea se aplica alte 2-3 straturi de lac, in functie de cat de acoperit doriti sa fie furnirul.
      V-am spus variantele pentru a vedea care este volumul de munca. Nu este simplu sa se reconditioneze o piesa de mobilier, mai ales daca este de calitate iar aceasta calitate se doreste a fi pastrata.
      Toate cele bune!

      Nu uitati sa va abonati la Revista din Lemn tiparita! Cu numai 58 de lei/an puteti afla noutati din domeniu, puteti descoperi idei de mesterit sau secrete ale meseriei. Va reamintim ca in revista tiparita continutul este diferit de cel din site. Detalii in link-ul de mai jos. 
      Va multumim!https://revistadinlemn.ro/product/abonament-revista-din-lemn/

      • Buna ziua,
        As dori sa vopsesc o piesa de mobilier care este furniruita.
        Cum ma sfatuiti sa procedez astfel incat sa prinda vopseaua?
        Va multumesc!

        • Buna ziua!
          Daca furnirul nu are niciun finisaj deasupra (lac, grund, vopsea, bait) trebuie sa slefuiti suprafata cu burete abraziv mediu sau cu hartie abraziva cu granulatia 180 sau 220. Slefuirea va asigura o absorbtie uniforma si o aderenta buna a vopselei la lemn. Dupa slefuire desprafuiti dupa care aplicati 2 straturi de vopsea, cu uscare si slefuire intre ele. Slefuirea intre straturi se face cu burete abraziv fin sau cu hartie abraziva cu granulatia 280 sau 320. Slefuind intre straturi cresteti aderenta si obtineti o suprafata placuta la atingere. Va sfatuiesc sa folositi o vopsea pe baza de solvent. Produsele pe baza de apa intra mai adanc in lemn si pot afecta adezivul cu care s-a facut lipirea furnirului.
          Daca pe suprafata furnitului exista un finisaj mai vechi, spalati suprafata mobilierului cu apa si sapun sau detergent de vase (cu carpa uda, fara sa folositi apa in exces), stergeti bine si lasati sa se zvante. Slefuiti apoi usor cu un burete abraziv fin, desprafuiti si aplicati vopseaua. Folositi vopsea pe baza de apa pentru ca este compatibila cu majoritatea finiselor. Verificati totusi inainte, pe o portiune ascunsa, compatibilitatea dintre vechiul finisaj si vopsea. Daca nu se separa, nu aluneca una pe cealalta, nu se fac cratere sau insulite, sunt compatibile.
          Toate cele bune!

          Puteți afla mai multe despre subiectele preferate și din revistele tipărite. Încă vă puteți abona pentru a primi revistele apărute în 2019 accesând link-ul de mai jos. 
          Vă mulțumim!
          https://revistadinlemn.ro/product/abonament-2019/

  • buna ziua, am o mobila veche , lacuita cu serlac. se poate aplica un lac modern peste serlac sau trebuie indepartat mai intii lacul vechi? Multumesc

Categorii

Abonează-te la newsletter

ro_RORomanian