Finisare DIY

Ce poți învăța la un workshop Annie Sloan

Am participat la workshop-ul demonstrativ Annie Sloan desfășurat la Târgul Expowood de la Brașov. Există mult interes și entuziasm la aceste prezentări. Participanții, care la început stau cuminți pe scaune și ascultă, în scurt timp încep să se apropie ca să vadă cât mai bine ce se întâmplă acolo. Apoi încep întrebările, fotografiile, filmările. Așa s-a întâmplat și la Brașov, iar gazdele – Rouge Boutique Decor, distribuitorul Annie Sloan din Brașov și Allmycrafts din Miercurea Ciuc (primul distribuitor Annie Sloan din România) – s-au descurcat foarte bine. Ce înseamnă un workshop Annie Sloan, ce fel de tehnici de vopsire cu vopsele cretoase sunt prezentate, ce contribuții personale au distribuitorii, aflați în cele cu urmează.

workshop annie sloan

workshop annie sloan

Ce este un workshop Annie Sloan și de ce este bine să participi înainte să începi să lucrezi cu produse Annie Sloan

Dacă citești despre vopselele cretoase Annie Sloan afli cât de ușor sunt de folosit, cum poți vopsi orice cu ele și cât de simpu este să schimbi aspectul unei mobile vechi cu ajutorul lor. Și atunci de ce să mai participi la un workshop? Mergi la magazin, cumperi vopseaua ca de la orice magazin de bricolaj, te-ntorci acasă și vopsești!

Workshop-urile se fac nu pentru că n-ar simplu de folosit vopseaua ci pentru a vedea cum poți să obții diverse efecte folosind aceeași vopsea. Annie Sloan a revoluționat în urmă cu aproape 30 de ani acest domeniu al vopselelor DIY. Vopselele și tehnicile ei de vopsire au fani în toată lumea, iar mulți au încercat să o copieze. Atunci când creezi un produs deosebit, foarte bun, îți dorești ca aceste calități să nu se piardă din cauza unor mici amănunte. De aceea, ea fost prima care a organizat aceste ateliere și a transmis mai departe, către distribuitori, tradiția.

Workshop-urile Annie Sloan sunt cursuri în cadrul cărora sunt prezentate vopselele cretoase și sunt predate tehnici de vopsire pe care distribuitorii le învață direct de la Annie. Înainte de a putea preda aceste tehnici de vopsire, distribuitorii trebuie să participe la workshop-urile organizate de Annie la sediul firmei din Oxford, Anglia. Așa învață tehnicile prin care, cu aceeași vopsea, se obțin efecte diferite, secrete de aplicare pentru rezultate perfecte, moduri aparte de a mixa culorile și cum poți face ca aceeași vopsea să poată fi aplicată atât pe mobilă cât și pe textile. Toate aceste informații sunt apoi transmise mai departe, fiind îmbogățite cu experiențe și idei personale.

workshop annie sloan

workshop annie sloan

Cum se desfășoară un workshop?

Am văzut și la prezentarea de la Expowood că aceeași vopsea, aplicată diferit, poate face ca piesa de mobilier să arate veche sau modernă. De asemenea, am văzut că ceara neagră ștearsă imediat după aplicare crează un efect, pe când ștearsă după un timp mai lung, crează altul. Sunt informații simple, dar foarte utile iar rezultatul final este cel care arată diferența. Sunt convinsă că mulți și-au spus, dupa ce au văzut tehnicile de aplicare, oare de ce nu s-au gândit înainte la asta. Este adevarat că timpul rapid de uscare al vopselei, textura, densitatea, sunt calități importante care fac tehnicile posibile.

Înainte de cel de la Brașov am participat la un workshop la București, așa că vă pot spune „din interior” cum se desfășoară. Sunt foarte atent pregătite și fiecare primește bucata lui de lemn sau mica sa piesă ce urmează a fi acoperită și decorată cu produse Annie Sloan.

Fiecare etapă este mai întâi descrisă, apoi realizată practic. Astfel fiecare își poate da seama de rezultat, iar dacă nu a înțeles bine sau nu a prins bine mișcările poate întreba sau poate fi ajutat. Finisajul este realizat de la început până la sfârșit astfel încât rezultatul să poată fi văzut și apreciat iar modul simplu de lucru cu vopselele să fie descoperit de fiecare.

workshop annie sloan

Ce tehnici de vopsire se predau?

Cursurile pot dura și 5-6 ore. Dar chiar și într-un timp atât de lung nu poate fi spus totul despre tehnicile de aplicare. De aceea există mai multe nivele. Sunt cursurile de bază, unde se învață tehnici de aplicare ale vopselelelor pentru a obține diverse efecte (shabby chic, rustic, modern, antichizat), modul cum se sigilează vopseaua cu ceară, patinarea cu ceruri colorate (alb sau negru), aplicarea șablonului

Există însă și cursuri, pentru avansați, unde se învață tehnici speciale, mai complicate. Transfer de imagine, efectul crăpat, aplicarea foiței de aur, tehnica gilding (aurire), tehnica decoupage sau efecte folosind 4-5 tipuri de ceară sunt numai câteva dintre aceste tehnici. Nu este obligatoriu să participi la cursurile de bază pentru a participa la cele cu tehnici avansate, dar este obligatoriu să știi cum se lucrează cu aceste materiale. Daca nu știi nimic despre ele, participarea la un workshop avansat înseamnă timp și bani pierduți.

Distribuitorii organizează cu diverse ocazii workshop-uri tematice. De exemplu, înainte de Paște sau de Crăciun se organizează astfel de întalniri în care se fac decorațiuni specifice folosind vopselele cretoase. De asemenea, după participarea la un workshop în Anglia, unde s-au învățat tehnici noi, sunt organizate întâlniri pentru a preda mai departe aceste tehnici. La Allmycrafts, pe 8 martie, a fost un workshop având ca temă vopsirea și decorarea materialelor textile, organizat după o participare la un curs cu Annie.

De altfel, Annie Sloan organizează în fiecare an workshop-uri unde se învață tot felul de lucruri noi. Ea este neobosită în a găsi tot felul de modalități de a folosi vopselele și de a crea nuanțe și culori noi. Și toate aceste tehnici, odată stabilite, sunt transmise mai departe distribuitorilor putând ajunge astfel la fiecare dintre noi.

workshop annie sloan

workshop annie sloan

workshop annie sloan

Contribuții ale distribuitorilor venite din propria creativitate

Cursurile prezentate mai sus se desfășoara mai mult sau mai puțin la fel în toată lumea. Sunt cursuri concepute de Annie Sloan iar constribuția distribuitorilor la ele este destul de mică. Există însă o serie de cursuri unde creativitatea distribuitorilor își spune cuvântul. Este bine de știut că Annie alege distribuitorii tocmai pentru această creativitate.

Și așa puteți participa la cursuri de pictură tradițională săsească pe mobilă, realizată cu vopsele Annie Sloan (la Brașov) sau puteți învăța cum să vă inspirați din pictori celebri pentru a crea piese unice de mobilier (la București).

Un alt curs inspirat de Annie, dar făcut conform creativității fiecăruia, este cel în care o piesă de mobilier adusă de acasă va căpăta o cu totul altă înfățișare. „Vopsim împreună” este un curs interactiv în cursul căruia participanții își reînnoiesc mobila folosind vopselele cretoase sub supravegherea și cu ajutorul distribuitorilor.

workshop annie sloan

De ce este bine să urmați aceste cursuri

Sunt multe de spus despre aceste cursuri, dar cel mai bine este să mergeți și să vedeți ce puteți învăța. La Expowood a fost organizată o tombolă de cei de la Rouge Boutique Decor în urma căreia s-a câștigat participarea la un curs. Doamna care a căștigat era de-a dreptul fericită. Avea și de ce. Rouge Boutique Decor are 8 tipuri de workshop-uri în oferta permanentă, care mai de care mai interesante. La acestea se adaugă cele de Paște și Crăciun și cele speciale de team building, efectuate la cerere.

Dacă sunteți pasionat de bricolaj cursul va lansa noi direcții în care să vă desfășurați pe viitor. S-ar putea să doriți imediat să schimbați aspectul întregii locuințe și să și reușiți. Veți face acest lucru fără să cumpărați mobilă și decorațiuni noi ci investind suflet, pasiune și ceva muncă. Desigur, va trebui să investiți și în informare și învățare (participând la cursuri) și în materiale (vopsele, ceruri și eventual, pensule), dar rezultatul obținut va fi cu mult mai valoros decât investiția.

Așa că nu pot decât să va urez spor la muncă și învățat și….Succes!

workshop annie sloan

workshop annie sloan

 

Mihaela Radu

Mihaela Radu este inginer chimist dar are o mare pasiune pentru lemn. De mai bine de 20 de ani lucreaza in domeniu, finisarea lemnului fiind ceea ce a definit-o in aceasta perioada. A acumulat experienta lucrand intr-un institut de cercetari, in propria firma, precum si intr-o multinationala. Isi doreste sa impartaseasca continuu din experienta proprie cu cei care au aceeasi pasiune....si nu numai.

10 comentarii

Adaugă un comentariu

Dă-i un răspuns lui Mihaela Radu Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Abonează-te la newsletter

ro_RORomanian