Colorare mobili e pavimenti rustici con le tonalità del paese

Pentru că, din păcate, s-a instaurat ideea că mobilierul rustic înseamnă rondele de lemn, rădăcini sau sculpturi tradiționale, asamblate și finisate conform inspirației de moment, am avut un articolo în care am încercat să prezint un gen de regulament pentru cei care fac astfel de mobilier.  Mobilierul rustic își are rădăcinile în satul autentic, nu în cel care s-a „îmbogățit” cu sculpturi murale văzute pe fațadele palatelor din Italia sau Franța. Mobilierul țăranului nu era lucios și nici nu avea stratul de lac gros de 1 cm. Iar atunci când nu se păstra culoarea naturală, inspirația pentru colorarea lemnului era găsită tot în viața, obiceiurile și materialele satului.

Colori specifici del villaggio

Ați observat că nu am spus țăranul român. Pentru că mobilierul rustic ține de un țăran universal și dacă veți avea răbdarea să vedeți cum arată mobilierul rustic în alte țări veți descoperi multe elemente comune. Am făcut o astfel de încercare când am vorbit despre mobili verniciati. Fiecare țară are și elemente specifice, însă cu toții au ales să-și înfrumuseteze mobila pictând florile, animalele și păsările pe care le întâlneau în viața de zi cu zi.

Cel mai bine se potrivesc cu mobilierul rustic culorile pe care le întâlnim în mod obișnuit în mediu rural. În ultimul timp la mare căutare sunt culorile care reproduc îmbătrânirea lemnului din cauza acțiunii soarelui. Este culoare pe care o vedeam în trecut pe scândurile gardurilor. Gardurile la sate poate erau protejate cu ulei de in, dar cu siguranță nu se preocupa nimeni să le protejeze de radiația UV. Gardul era făcut pentru a delimita un spațiu sau a separa proprietăți și lemnul era ales, pe baza experienței, să reziste la putrezire și la atacul insectelor. Asta însemna un lemn cu conținut de rășină (molide, larice) o tannino (acacia, quercia, castagno). Așa că acel gard își schimba în timp culoarea, căpătând 0 nuanță gri-albastruie specifică.

Culorile pe care le întâlnim în sate și care acum sunt căutate pentru colorarea lemnului sunt dintre cele mai diverse. Culoarea cenușei sau a lutului, a grâului, tutunului sau lavandei, a mustului proaspăt sau a drojdiei de vin, a inului sau cânepei, a lemnului ars sunt cele care reprezintă lumea rurală și se potrivesc foarte bine mobilierului rustic.

Colorazione del legno

Colorarea lemnului în nuanțele specifice lumii satului dau un aspect cât mai autentic mobilierului sau pardoselilor rustice. Uneori lemnul căpăta acea culoare din cauze naturale (îmbătrânirea naturală a lemnului), alteori pentru că se foloseau soluții naturale pentru colorare. Soluții obținute din foi de ceapă, frunze de nuc, drojdie de vin, must din struguri roșii, sfeclă erau folosite nu numai pentru a colora firele de lână sau de bumbac, dar și pentru a colora lemnul.

Multe dintre culori erau folosite și pentru a picta lemnul cu motive florale sau animale, sau pur și simplu cu elemente pe care le întâlnim și în sculptura tradițională. Pentru protecție erau folosite, eventual, cera e olio di lino.

Toate aceste culori sunt acum reproduse de producătorii de materiale de colorare și finisare pentru lemn, iar colorarea devine mult mai simplă. Totuși, pentru un efect de vechi autentic este posibil să fie nevoie de mai mult decât un simplu baiț.

Moduri de a obține efecte credibile

Foarte importante la un mobilier rustic sunt design-ul și finisajul. Spre deosebire de alte tipuri de mobilier, cel rustic este mai dur, mai aspru, dă senzația că nu s-a pierdut multă vreme cu partea de design, mergându-se mai ales pe latura practică. Masa, scaunele, patul sunt construite, în primul rând, pentru a fi utile. De aici și aspectul mai puțin prelucrat sau finisat.

La mobilierul rustic, texturarea suprafeței provine de la prelucrarea brută. Sunt urme de tăiere cu barda sau cu ferăstrăul care rămân așa pentru că, dacă mobilierul își îndeplinește rolul pentru care a fost făcut, faptul că laturile nu sunt perfect drepte sau suprafața nu este foarte bine șlefuită nu mai este important.

Pe aceste suprafețe imperfect prelucrate, culoarea nu este absorbită uniform, zgârieturile fiind puse în evidență. Dacă la mobila clasică acest lucru apare ca un defect, la mobilierul sau pardoseala rustică este chiar o calitate.

Prelucrările brute, aspectul prăfuit al culorilor, patinele care învechesc, ceara care protejează și colorează, toate duc la obținerea efectului rustic. Însă tot acest aspect poate fi distrus total dacă pentru protecție se aplică lac lucios în strat gros. Este modul sigur de a transforma totul într-un eșec.

Luciul nu face altceva decât să strice aspectul mobilierului rustic. Mai bine renunțați total la lac decât să aplicați un strat gros de lac lucios. Nu numai că veți distruge efectul rustic, dar veți transforma mobilierul într-un kitsch.

In conclusione

Aspectul de mobilă sau pardoseală rustică veche poate fi realizat cu ajutorul baițurilor care reproduc culorile rurale. Dar nu este suficient. Pentru un aspect autentic este nevoie de modele simple cu accent mai ales pe util, o prelucrare sumară a lemnului și protejarea lui cu ulei sau ceară. Dacă protejarea cu astfel de materiale nu poate fi făcută din cauza rezistenței scăzute la anumiți factori (zgâriere, temperaturi ridicate, pătări) atunci lacul folosit trebuie să fie cât mai mat și aplicat în strat cât mai subțire.

Colorarea lemnului în astfel de cazuri nu trebuie să fie uniformă, ca de plastic. Baițul, care se absorbe diferit în lemn, trebuie să-i pună în evidență fibra și chiar unele imperfecțiuni (zgârieturi, lovituri, defecte apărute în urma folosirii sculelor defecte).

Lumea satului este frumoasă tocmai prin simplitatea ei uneori rugoasă, prin înclinația spre utilitate și mai puțin spre finețuri, prin legătura strânsă cu natura. Ne place atunci când este autentică și nu a fost schimbată de conveniențe, reguli sau parvenire. Iar dacă ne dorim ca mobilierul să semene cu această lume trebuie să rămânem cu materialele și culorile ei autentice sau foarte bine reproduse.