Îmbinări de tipul „Pocket hole”

În general sunt două tipare ale persoanelor care lucrează cu lemnul: cei cărora le place procesul de creație propriu-zis (aici fac referire la satisfacția realizării unei îmbinări în coadă de rândunică, la îndreptarea unei scânduri de lemn folosind rindeaua manuală) și cei cărora le place să își vadă proiectul finalizat. Eu încerc să fac un balans între cele două, folosesc un astfel de dispozitiv la proiecte mai mici sau când timpul nu îmi este prieten. 

În urmă cu un an, primul meu proiect din cadrul tâmplăriei a fost realizat cu îmbinări de tipul pocket hole. În traducere liberă ar fi “gaură de buzunar”.  Pentru că nu cunosc niciun sinonim pentru acest tip de îmbinare și pentru că pur și simplu traducerea lui liberă nu ne duce cu gândul nici pe departe la ceea ce reprezintă, îl vom numi pur și simplu pocket hole.

În 1986, Craig Sommerfeld se afla în procesul de a-și construi casa și a trebuit să găsească o modalitate rapidă de a atașa cadrele de carcasele corpurilor de bucătărie. Deși era producător de utilaje și tâmplar din necesitate, Craig avea o problemă. Nedorind să atașeze cadrele de carcase prin cuie cu cap înecat și apoi să acopere cu chit, el a proiectat și construit șablonul “pocket hole”. Acest șablon i-a permis să atașeze cadrele din interiorul carcaselor, unde îmbinarea putea fi ascunsă.

Cum funcționează?

Îmbinarea de tip “pocket hole” implică executarea unei găuri la un unghi de 15 grade în materialul ce se dorește a fi prelucrat, urmând ca atașarea de cel de-al doilea material să se facă cu șuruburi. Astfel de dispozitive se pot găsi în magazinele de bricolaj sau în mediul on-line.

Burghiul cu care se execută gaura este unul special. Vârful burghiului este îngust pentru a ghida șurubul iar partea inferioară este mai lată pentru a face “gaura de buzunar”. Secțiunea unde cele două părti se întâlnesc este una plată (aspect foarte important).

Pe această secțiune se va “așeza” capul șurubului, astfel realizându-se o îmbinare rezistentă. La fel de importante sunt și șuruburile folosite, ele trebuie să fie neapărat autoforante cu cap plat.

După realizarea îmbinării, în funcție de aplicație, se pot umple golurile cu următoarele variante:

• Prima si cea mai simplă este folosirea chitului de culoarea materialului.
• Cea de-a doua variantă este similară primeia. Se amestecă rumeguș cu adeziv de lemn si cu ajutorul unui șpaclu se uniformizează golul.
• Dopuri găsite în comerț, cu dimensiuni între 12-38 mm. Se găsesc într-o varietate mare de nuanțe. Se aplică adeziv pe dop, iar după fixarea lui în gol, excesul poate fi înlăturat cu ajutorul unui fierastrău pentru tăiat la nivel.
• Asemenea variantei anterioare, doar că în loc de dopuri se folosesc dibluri.

În mod cert vine și întrebarea “cât de rezistentă este o astfel de îmbinare?”.

În anul 2015, Matthias Wandel, un cunoscut tâmplar în mediul on-line, a făcut o suită de teste de rezistență asupra unei îmbinări de tipul pocket hole. Pentru ca rezultatul să fie unul relevant, aceleași teste au fost supuse altor două tipuri de îmbinări clasice: îmbinăre cu dibluri și cep cu scobitură.

Pentru fiecare test au fost folosite două bucați de molid, având dimensiunea de 59 mm x 17 mm, iar îmbinarea fiind în joantă (capăt pe muchie).

(*) Folosind și adeziv pentru lemn rezultatul a fost 50.3 kgf.

Avantaje

• Nu este necesar adezivul pentru lemn;
• Nu este nevoie de calcule și măsurători complexe, precum în cazul unei îmbinări cu cep și scobitură;
• Investiție financiară minimă;
• Aplicațiile pot fi nemărginite. Acest tip de îmbinare se poate folosi de la o simplă ramă până la un șifonier;
• Timp salvat;
• Curbă de învățare foarte mică.

Dezavantaje

• Îmbinările nu sunt la fel de rezistente precum cele clasice;
• Umplerea golurilor pentru a nu fi vizibile;
• Mai puține satisfacții.

Daca sunteți pasionați de conceptul DIY și aveți un minim de unelte (autofiletantă, cleme și un dispozitiv “pocket hole”) cu îmbinări de tipul pocket hole puteți realiza o multitudine de proiecte. Mult spor!