Am văzut întrebarea aceasta în urmă cu câteva zile pe un grup al tâmplarilor și era adresată tuturor colegilor din grup. De atunci mă gândesc la subiect și am și un răspuns, cel puțin din punctul meu de vedere. Inițial am vrut să-l pun pe grup, dar răspunsul este mai lung și-l pot detalia mai bine aici.
Privind modul cum se lucrează acum comparativ cu cel de 40-50 de ani în urmă, la nivel de gospodărie, descoperim diferențe încă de la alegerea speciei de lemn și momentul tăierii arborelui. În trecut oamenii își construiau singuri casele, acareturile și gardurile, făcând „clacă” cu rudele și vecinii. Aveau uneori printre ei un „specialist”, un meșter priceput de care ascultau toți și de la care aflau secrete ale meseriei transmise din generație în generație. Fiind direct implicați, erau mai atenți la comportamentul lemnului în anumite condiții, vedeau că unele specii sunt mai rezistente în condiții de exterior ca altele și înțelegeau ce pot face pentru ca lemnul să reziste mai mult. Tânărul lucra alături de tată care, la rândul lui, lucrase alături de tatăl său. Cunoștințele se acumulau și se transmiteau urmașilor și totul se baza pe observarea evoluției în timp a lucrărilor.
Alegerea lemnului
Lemnul nu era cumpărat din magazine ci se tăiau copaci din curte sau din pădurea aflată în proprietate sau cel mult cumpărați, încă „în picioare” de la un vecin mai înstărit. Erau tăiați doar când aveau nevoie de ei, tăierea se făcea toamna târziu sau la începutul iernii (sfârșitul lui noiembrie, decembrie, începutul lui ianuarie) atunci când vegetația era minimă și cantitatea de apă din lemn foarte redusă și erau aleși cei mai bătrâni, niciodată arbori tineri pentru că știau că sunt mai puțin rezistenți. Arborele tânăr, în plină creștere, are structura poroasă făcută pentru a absorbi cât mai multă apă. Structura poroasă rămâne și după ce arborele este tăiat. Apa intră mult mai ușor în interior și rămâne acolo, acestea fiind condiții perfecte pentru ca lemnul să putrezească. De aceea, când copacii din curte nu erau suficient de bătrâni, împrumutau de la vecini sau neamuri, urmând să plătească datoria când cei de pe proprietatea lor vor crește suficient.
Fiecare zonă avea lemnul preferat pentru astfel de lucrări, în funcție de ce creștea prin apropiere. La munte se foloseau rășinoasele, la deal și câmpie, salcâmul, stejarul, gorunul. Dintre rășinoase, cine avea lariță (larice) era bogat. Lemnul era dur, rezistent și bun și pentru case. Nu știau multe despre rășina sau taninii din lemn, dar știau că gardurile făcute cu aceste specii rezistă mai mult. Când arborii erau foarte rari și implicit greu de găsit, se făceau garduri din nuiele împletite. În Bărăgan astfel de garduri se întâlneau destul de des.
Modelul gardului și prelucrarea elementelor lui
Știau că apa face rău lemnului și de aceea prelucrau elementele gardului astfel încât apa să se scurgă, iar lemnul să absoarbă cât mai puțin. Elementele erau rotunjite la capătul de sus sau tăiate în unghi ascuțit pentru ca apa de ploaie să nu stagneze și să se scurgă cât mai repede. Preferau elementele simple, dar dacă făceau decupaje, modelele erau astfel făcute încât să nu țină apa. În regiunile în care iarna dura mai mult, porțile și gardurile erau construite cu acoperiș. Pe gard erau puse scânduri perpendiculare pe elementele verticale. Astfel zăpada nu stagna pe capătul scândurei, unde absorbția este mai mare fiind capetele de fibră.
Scândurile erau tăiate paralele cu axul central al copacului, în lungul fibrei, după care se geluiau, adică se prelucrau prin rindeluire (gelău/gealău – rindea de dimensiuni mari). Cu cuțitul rindelei făceau tăieri fine, paralel cu fibra, evitând retezarea ei. Absorbția apei era redusă și lemnul rezista mult mai bine.
Montarea gardului
Construcția gardului implică elementele de sprijin și de rezistență, adică stâlpii sau bulumacii, elementele transversale care legau stâlpii între ei și scândurile care se băteau pe elementele transversale (cosași se numeau în zona bunicilor). Dacă pentru scânduri se alegeau uneori (din lipsa lemnului dur) și specii mai puțin rezistente, pentru stâlpi se foloseau doar cele foarte rezistente la putrezire. Pe stâlpi era aplicat ulei ars înainte de a fi îngropați și în jurul lor pământul se așeza în pantă ușoară pentru ca apa să se scurgă. În groapa stâlpilor se punea nisip și pietre aduse pentru a drena apa. Cosașii se puneau uneori oblic pentru ca apa să alunece mai ușor sau se foloseau crengi mai groase care nu erau foarte drepte.
Scândurile nu erau înghesuite una în alta pentru a lăsa aerul să circule. Curenții de aer uscau repede scândurile ude de ploaie și gardul rămânea sănătos. Tot pentru a permite aerului să circule nu se făceau niciodată construcții lipite de gard. Exista întotdeauna un spațiu, cât de mic, între gard și construcția de lângă el.
Finisarea
În trecut nu erau foarte deranjați de schimbarea culorii lemnului din cauza soarelui. Lemnul gri al gardurilor, al acareturilor și al caselor era ceva obișnuit. Doar când devenea negru era o problemă pentru că însemna că este mucegai. Era frecat cu peria de paie sau de sârmă și mucegaiul se curăța.
Pentru a-l face rezistent la umezeală era folosit uleiul de in fiert sau uleiul ars de la tractoare. Foloseau uneori vopsea de ulei, dar vopsitul gardului era un lux pe care puțini și-l permiteau. Vopseaua era păstrată pentru lemnul casei. În ceea ce privește gardul, aveau grijă să fie bine construit în așa fel încât să fie rezistent chiar și fără protecții suplimentare.
Nu aveau întotdeauna acces la ulei, iar pentru a proteja lemnul ardeau superficial scândurile. Procedeul prelungea viața gardului, iar dacă era dublat de periere și uleiere, rezistența lui creștea simțitor. De altfel, arderea lemnului ca modalitate de protecție la exterior este folosită din cele mai vechi timpuri în multe țări. Stratul de cărbune format deasupra protejează lemnul și împiedică putrezirea lui.
Am avut bucuria să-mi petrec toate vacanțele copilăriei și majoritatea celor din studenție, la țară. E adevărat, pe atunci nu știam cât sunt de norocoasă, dar acum apreciez timpul petrecut acolo. Am participat la claca făcută pentru ca vărul meu să-și construiască casa și i-am văzut pe unchiul și tatăl meu construind împreună magazii, garduri și alte acareturi. Eram surprinsă de câte știau să facă și cum tot ceea ce făceau era rezistent și arăta bine. Undeva, pe drumul acesta către modernizare, am pierdut o zestre de cunoștințe dată de experiență, de observație îndelungată. Ar fi bine dacă am merge înainte, pe drumul normal al progresului, recuperând și zestrea pierdută. Cred că ar fi rețeta succesului.
M-ar bucura ca cei care au astfel de experiențe și știu secrete ale meseriei să le împărtășească cu noi. Poate reușim să ne recuperăm zestrea. Iar cei care au neclarități sau vor să afle mai multe, lăsați întrebările mai jos, în spațiul dedicat. Împreuna vom încerca să găsim răspunsurile.
Română 
Italiano 
English 
Deutsch 
Español 
Français 
Polski 
Português (AO90)
Foarte bun articolul. Va multumesc!
As mai adauga si ca lemnul de astazi, indiferent de esenta, este mai putin rezistent pentru ca poluarea il agreseaza si pe el de-a lungul vietii, la fel cum ne agreseaza si pe noi, oamenii. Din aceste motive, nu cred ca o bucata de stejar de acum 100 ani are aceeasi rezistenta ca o bucata de stejar de astazi. Pe de alta parte, observam si o diferenta de calitate a lemnului in functie de zona de taiere. Lemnul scandinav (Finlanda) nu se compara cu acelasi lemn luat cam de pe oriunde din Franta, Germania sau România. Vorbesc, bineinteles, de aceeasi esenta de lemn.
Multumesc pentru aprecieri si pentru completari.
Toate cele bune!
Bună ziua doamna Mihaela,
mi-ați mângăiat sufletul cu articolul Dvs. Parcă l-aș fi auzit pe taică-meu (decedat acum 26 ani), care a adus brazii de pe munte, în timpul iernii, din care s-au tăiat scânduri de 30 cm lățime, pentru gard. Și acest gard a rezistat 60 de ani (refăcut acum 25 ani, dar din aceleași scânduri).
Acum urmează să facem un gard nou, și stăm nedumeriți, de unde luăm scândură uscată, ce formă să-i dăm și cu ce tratăm ca să reziste măcar jumătate cât a rezistat cel vechi.
Gardul are 40 m lungime, deci este o investiție destul de costisitoare. Acum îi facem o fundație din bolțari (?), vrem să-i facem și o acoperire. Dacă puteți să-mi dați sfaturi pentru tratarea și colorarea lemnului, înainte de montare.
Mulțumesc !
Buna ziua!
Ma bucur ca v-am trezit amintiri placute.
Ideea de a face fundatie gardului este foarte buna. Problemele apar cel mai des exact in zona de la nivelul solului unde intervine oxidarea (aer, radiatia UV) si umiditatea (de la ploaie si din sol).
Uleiul este o foarte buna solutie pentru garduri. Lemnul trebuie sa fie uscat pentru a absorbi cat mai mult. Pentru a rezista cat mai mult trebuie intretinut. Atunci cand apare acel aspect uscatal lemnului, fara luciul matasos al uleiului, trebuie aplicat inca un strat. Umiditatea este cea care afecteaza lemnul iar uleiul este o foarte buna arma.
Mai multe despre rezistenta gardurilor puteti afla si din linkul de mai jos.
Toate cele bune!
https://revistadinlemn.ro/2018/03/09/garduri-din-lemn-cum-se-alege-lemnul-materiale-de-protectie-sfaturi/
Bunicul meu era dulgher. Multe am vazut facandu-se din mana lui. Am avut privilegiul de a-l urma pe dealurile inverzite din preajma casei, si mergand cu el asa, imi vorbea despre copaci si rolul lor.
Imi amintesc ca atunci cand facea garduri, facea un foc si ardea capetele bulumacilor care erau ascutiti mai inainte pentru a se fixa mai bine in gropile sapate anterior.
Pur si simplu asistam vrajita. Mi se pareau adevarate ritualuri. De mirosul lemnului, de talasul ramas in urma rindelei din care ne faceam carlionti pe care ni-i prindeam in par, nici nu este cazul sa va mai povestesc… O lume care la tara nu a disparut cu totul!
Multumesc pentru completare! Poate mai impartasiti cu noi astfel de amintiri, ar fi pacat sa se piarda. 🙂
Toate cele bune!
Cautam ceva detalii tehnice, dar nu era subiectul care ma interesa. Apoi nu m-am mai putut opri din citit. E un articol bun, cu detalii tehnice, scris de un specialist, dar care m-a emotionat. Poate ca o sa si pun in practica unele dintre cunostintele proaspat aflate. Ma bucur ca ni le-ati impartasit si ca pot fi accesate la momentul potrivit. E un articol scris din suflet, pentru suflet! Va multumesc!
Camelia
Va multumesc si eu!
Toate cele bune!
Bună ziua doamna Mihaela,
As vrea sa va rog daca ma puteti ajuta cu cateva informatii despre un gard din lemn pe care urmeaza sa il construiesc.
Este fagul o varianta buna pentru un gard exterior sau mai degraba rasinoasele ?
Uluca trebuie sa fie rindeluita pe toate partile ? Se poate trage doar pe partea vizibila sau este necesara finisarea pe ambele parti pentru a inlatura riscul deteriorarii lemnului prin infiltrarea apei pe partea neslefuita ?
Pentru protectia lemnului de fag ( in cazul in care este varianta optima ) pot folosi uleiul de in sau imi recomandati altceva ?
Va multumesc !
Buna ziua!
Fagul nu este o alegere buna pentru exterior, are rezistenta foarte mica la putrezire. In link-ul de mai jos aveti informatii despre calitatile cerute lemnului folosit la exterior. Rasinoasele sunt clar alagerea mai buna.
Rindeluirea (geluirea) este o operatie care ajuta la reducerea absorbtiei de apa. Recomand sa o faceti pe ambele fete.
Pentru finisarea gardului (de rasinoase) cred ca cea mai buna varianta sunt lazurile colorate pe baza de ulei. Sunt produse pe piata care dau o rezistenta foarte buna la umiditate si radiatia UV.
Toate cele bune!
https://revistadinlemn.ro/2019/06/12/cele-mai-rezistente-specii-de-lemn-la-exterior/
In primul rand va multumesc pentru timpul acordat pentru raspuns. Voi lua sfatul dumneavoastra si nu voi achizitiona uluca de fag.
Mai am si varianta sa cumpar uluca din lemn de stejar.
Din cate am vazut este foarte bun si este incadrat la Clasa 2 – lemn durabil. Intervalul de timp: 15-25 ani. Singurul inconvenient fiind pretul semnificativ mai mare fata de varianta cea mai ieftina-rasinoasele. Insa mai am timp de gandire 🙂
Cat despre finisarea gardului, in cazul in care optez pentru varianta de stejar, pot folosi direct ulei de in sicativat daca nu doresc colorarea gardului ci pastrarea culorii naturale respectiv culorii obtinute dupa impregnarea cu ulei de in ?
Va multumesc anticipat pentru amabilitate.
Buna seara!
Uleiul total transparent nu este rezistent la radiatia UV. De obicei, in uleiul folosit pentru exterior se pune un procent de 3-5% pigment (lazura pe baza de ulei). Uleiul ramane transparent si devine foarte putin colorat. Puteti sa va faceti propria lazura sau sa o cumparati din comert. Aveti mai jos un link care va poate ajuta.
Toate cele bune!
https://revistadinlemn.ro/2018/05/15/ulei-de-in-cand-unde-si-cum-se-foloseste-cum-sa-ti-faci-singur-vopsele-de-ulei/
Buna seara.Va multumesc pentru raspuns.O sa folosesc lazura pigmentata pe baza de ulei.Pana la urma am achizitionat uluca de gard din brad Douglas. As mai avea o intrebare… Lemnul nu este uscat…din cate am observat pare chiar proaspat taiat. Cat timp trebuie sa il tin la uscat – folosesc formula grosime +1an ? Il pot da cu lazura chiar si fara sa fie uscat ? Se tine la soare stivuit pentru uscare sau la umbra in incaperi gen pod/beci ?
Va multumesc frumos pentru raspuns.
Buna ziua!
Lazura pe baza de ulei permite schimbul de umiditate cu mediul, de aceea lemnul poate fi folosit si cu o umiditate mai mare. Este suficient daca au trecut 2-3 luni de la taiere. Lemnul va continua schimbul de umiditate cu mediul pana va ajunge la echilibru, chiar si dupa aplicarea lazurii.
Pentru uscare trebuie stivuit cu spatii intre scanduri (nu una peste alta, ci cu leaturi intre) si nu se tine direct in soare. Cel mai important este ca aerul sa circule. Poate fi tinut sub sopron. In magazie sau in beci poate fi tinut doar daca sunt aerisite (aerul circula permanent).
Toate cele bune!
Bună seara! De mare interes articolul, mai ales pentru un orădean get beget. Am scândură rămasă de la cofraj, de rășinoase, cred. E tentant un gard pe orizontală (). Înțeleg că, fiind suprafață mai mare in contact cu apa, ar fi mai puțin durabil?
Mulțumesc
Bună ziua!
Principalul dușman al lemnului este apa, de aceea trebuie găsite soluții pentru a o îndepărta cât mai repede. Așezarea pe verticală a scândurii favorizează scurgerea și nu lasă apa să stagneze. La așezarea pe orizontală, apa poate stagna mai mult în partea de jos a scândurii. O montare ușor înclinată, nu perfect orizontal, poate ajuta scurgerea.
Dacă apa nu se scurge repede, poate găsi căi de a intra în lemn și odată cu ea, intră și microorganismele. Ele sunt cele care determină putrezirea lemnului.
Scurgerea apei este favorizată de o șlefuire bună a lemnului și acoperirea corectă cu materiale de finisare (lacuri, vopsele, lazuri).
Las mai jos un link către un articol despre garduri, poate vă este de ajutor.
Toate cele bune!
https://revistadinlemn.ro/2018/03/09/garduri-din-lemn-cum-se-alege-lemnul-materiale-de-protectie-sfaturi/
https://revistadinlemn.ro/2022/02/03/de-ce-este-atacat-lemnul-de-ciuperci-si-putrezeste-cum-identificam-lemnul-afectat-si-ce-facem-pentru-evitarea-degradarii-lui/
https://revistadinlemn.ro/2023/03/23/ricosarea-picaturilor-de-ploaie-poate-indeparta-finisajul-si-distruge-lemnul-ce-solutii-avem/
buna ziua doamna Mihaela,
multumesc frumos, am citit informatiile foarte utile despre tipurile de lemn si vopsele.
Am un gard vopsit cu Lazura Cerata Lucioasa, a fost improspatata dupa 4 ani in 2018, si in 20 2021 am dat cu pensula pe portiunile semirotunde ale scandurilor orizontale, cu vopseaua ramasa.
pe partea semirotunda a scandurilor orizontale, in unele locuri sunt cateva crapaturi si s-a umflat un pic lemnul, Se poate acoperi cu ceva se poate folosi un anumit tip de chit?
ar trebui smirgheluit cu 120 sau 150 si aplicat tot Lazura?
2. scandurile orizontale sunt puse pe fata si pe spate, cu loc intre ele, si la margini catre stalpii de beton, au niste sipci de 1010x35x45mm in care sunt prinse, si care au putrezit, si trebuie sa le inlocuiesc.. as incerca cu sipca rasionase 40x40x1000 mm, cu 1 cm mai mica de a magazinul de bricolaj si o sa le vopsesc tot cu Lazura, apoi sa remontez scandurile iar la final sa le prind cu bolturile in stalpii din ciment. Sunt si alte alternative?
multumesc pentru sfaturi si articole.
Bună ziua!
1.Chituri termoplastice, de acelea tip baton. Trebuie să fie menționat faptul că rezistă la temperaturi foarte scăzute și umiditate, practic că pot fi folosite la exterior. Dacă lemnul este umflat în unele locuri este clar că absoarbe apă. Ar trebui șlefuit pe toată suprafața și acoperit din nou cu lazură. Dacă nu șlefuiți ceara de deasupra va împiedica aderența și în scurt timp va trebui refăcut din nou. Puteți folosi o singură granulație, 120 sau 150.
2.Nu-mi dau seama exact cum vor fi prinse. Ideea este ca lemnul să nu fie în contact direct cu cimentul, aerul să circule pentru a-l zvânta. Dacă este în contact direct cu cimentul riscul să existe mereu umiditate este mare, iar lemnul va putrezi repede. De asemenea, lemnul trebuie să aibă o formă care să nu permită acumularea apei, să o lase să se scurgă. Tăierea scândurilor la 45 gr la capete ajută de asemenea la scurgerea apei.