Idei de meșterit Tehnici prelucrare lemn

Ce se poate face cu praful de lemn, rumegușul și alte resturi de la prelucrarea lemnului

În fiecare atelier sau fabrică unde se folosește lemnul se adună cantități însemnate de resturi. Praful de lemn, rumegușul, bucățile de lemn, prea mici pentru a mai fi folosite, ocupă din ce în ce mai mult spațiu reducându-l pe cel dedicat lucrului. Pe lângă lipsa de spațiu apare și un risc crescut de incendiu. Unii dintre producători fie și-au luat mașini pentru obținerea peleților, fie colaborează cu producători de peleți. Dar mai sunt și cei care se întreabă ce altceva s-ar putea face cu deșeurile. De la unul dintre ei a pornit ideea articolului. Ne întreba într-un mesaj ce ar putea face cu o cantitate de rumeguș de nuc rămasă de la o lucrare. Am considerat că sugestiile i-ar putea interesa pe mai mulți și articolul să fie despre utilizarea resturilor de lemn, în general, fără a-l limita la o singură specie.

folosire resturi lemn

 Obiecte de decor, tocătoare, bijuterii, elemente de mobilier

Mulți dintre cei care lucrează în propriul atelier folosesc resturile de lemn pentru a face tocătoare. Am văzut tocătoare tip end grain foarte reușite. Este nevoie de timp și răbdare, dar rezultatul este pe măsură, iar obiectul este util și poate fi vândut, recuperând astfel timpul investit.

Rumegușul, așchiile și resturile de lemn pot fi amestecate cu rășină epoxidică pentru a obține obiecte de decor sau părți de mobilier. Pot fi obținute, în acest mod, șezuturi de taburete, blaturi de masă, boluri, lămpi. Se poate folosi și aracet în locul rășinii. Dar în acest caz, se folosește doar cantitatea de adeziv necesară încleierii resturilor de lemn. De asemenea, adezivul nu trebuie să fie casant. Cu resturi de lemn se pot obține și bijuterii interesante. O cantitate mică de rășină transparentă colorată turnată într-o formă în care este o bucată mică de lemn sau un cârlionț de rumeguș se poate transforma într-un pandantiv sau niște cercei remarcabili.

Dacă nu aveți înclinații artistice pentru asemenea produse, căutați artiștii pe grupurile speciale. Veți găsi cu siguranță mulți care vor dori să vă scape de ceva resturi de lemn.

folosire resturi lemn
sursa foto: boredpanda.com
 Grădinărit

Rumegușul și așchiile de lemn sunt folosite frecvent în grădinărit, pentru amenajarea spațiilor sau aleilor. Resturile de lemn se pun în jurul plantelor pentru a asigura atât umiditatea necesară (lemnul absoarbe apa), dar și pentu a lăsa să treacă umiditatea în exces împiedicând astfel „înecarea” plantelor. Rumegușul de nuc este folosit pentru combaterea buruienilor. Este recunoscut faptul că sub nuc nu cresc plante. Asta din cauză că, mai ales în rădăcini, dar și în restul plantei într-un procent mai mic, există o substanță (Juglone, o chinonă) care împiedică creșterea plantelor. Deci, ar trebui folosit doar în locuri unde nu vrem să crească nimic pentru că împiedică creșterea oricărei plante, nu doar a buruienilor.

Resturile de lemn pot fi folosite pentru a obține compost, îngrășământ natural. Din amestec trebuie îndepărtate resturile de nuc. Resturile de lemn și alte vegetale sunt amestecate cu apă și lăsate la fermentat. Cu lichidul rezultat se udă terenul la intervale de timp.

 Pentru îngrijirea animalelor

Așchiile și rumegușul se așează pe jos, ca un pat, în spațiile unde stau animale. Lemnul absoarbe dejecțiile și face locul mai ușor de curățat. De asemenea, lemnul este recunoscut ca un bun izolator, formând un culcuș cald pentru animale. Resturile de lemn puse pe beton/ciment împiedică animalele să intre în contact cu suprafața rece.

 Procesarea alimentelor

Afumarea este cea mai veche metodă de conservare a cărnii, peștelui sau a brânzei. Prin afumare este crescută durata de viață a alimentelor și este îmbunătățit gustul. În fumul rezultat din arderea lemnului există substanțe antiseptice (aldehidă acetică, formol, compuși fenolici) care omoară și împiedică dezvoltarea microorganismelor. Căldura fumului produce și o deshidratare a alimentelor care ajută la conservarea lor.

Lemnul folosit cel mai mult pentru afumare la noi este cel de fag. Sunt folosite, însă, și alte esențe, singure sau în amestec. Fiecare specie conferă un plus de gust alimentului, crescându-i savoarea. De exemplu, lemnul de cireș dă un gust destul de dulce și fructat, pe când cel de castan este ușor dulce și asemănător gustului de nucă. Nucul se folosește în amestec cu alte esențe pentru că dă un gust amar și greu. Pentru afumare se folosește mult lemnul pomilor fructiferi – prun, piersic, cais, măr, păr – pentru că dau un gust asemănător fructului respectiv. Conținutul de rășină fac ca rășinoasele să nu fie preferate pentru afumare.

Stejarul este folosit și el pentru afumat, dând un gust puternic alimentului. Așchiile sunt folosite însă pentru a da acel gust specific, asemănător vinului învechit în butoi de stejar. Este un mod mai rapid și mai ieftin de a-l îmbătrâni, vinul căpătând o parte din aromele specifice stejarului.

 Chit pentru repararea unor mici defecte ale lemnului

Din praf de lemn și aracet se face cel mai vechi chit folosit de tâmplari pentru repararea defectelor lemnului. Găurile, zgârieturile profunde, loviturile sunt reparate cu acest amestec. După uscare, suprafața este șlefuită, aspectul rezultat fiind foarte asemănător lemnului.

Tot un chit pentru lemn se obține amestecând praf de lemn cu lac nitrocelulozic. Repararea defectului se face la fel, dar finisarea lemnului reparat va trebui făcută doar cu baiț pe bază de solvent și lac nitrocelulozic.

folosire resturi lemn
sursa foto: scottdoyleinc.com
 În amestec cu alte materiale de construcții

Praful de lemn poate fi folosit în construcții, în amestec cu nisip și ciment, în mortar sau în amestec cu gipsul. Plăcile de beton în care este folosit praf de lemn sunt mai ușoare. Dacă vă gândiți să folosiți astfel praful de lemn este bine să vă documentați înainte și să cereți părerea unui constructor pentru a nu pierde din rezistența construcției.

Așchiile și rumegușul pot fi folosite în compoziția pardoselilor epoxidice, atât ca material de umplere, cât și ca elemente de decor.

Praful de lemn se folosește în amestec cu materiale plastice pentru a forma compozite asemănătoare lemnului, dar cu rezistența crescută la exterior. Plăcile compozite pentru placarea pereților exteriori ai caselor așa sunt obținute. Praful de lemn este folosit ca umplutor și la obținerea altor produse din material plastic.

Ca sursă de energie

Resturile de lemn pot fi folosite, bineînțeles, ca sursă de energie. Încălzirea cu peleți este o dovadă. Dar nu este obligatoriu să fie transformate în peleți pentru asta. Este suficient sa fie îndesate în pungi sau saci, pungile sau sacii fiind apoi puse așa cum sunt direct pe foc. Evitați pungile și saci din plastic pentru că degajă fum înecăcios. Folosiți pungi și saci de hârtie sau de rafie rămași tot ca deșeu (produse alimentare, ciment, etc).

Utilizările resturilor de lemn pot fi foarte diverse și cu siguranță vă gândiți și voi la multe altele. Dacă aveți idei diferite de cele sugerate, împărtășiți-le cu noi lăsându-le mai jos, în spațiul dedicat comentariilor. M-ar bucura să putem mări lista de utilizări, folosind creativ și util deșeurilede lemn.

folosire resturi lemn
Hattren – Coreea de Sud
sursa foto: fubiz.com

Mihaela Radu

Mihaela Radu este inginer chimist dar are o mare pasiune pentru lemn. De mai bine de 20 de ani lucreaza in domeniu, finisarea lemnului fiind ceea ce a definit-o in aceasta perioada. A acumulat experienta lucrand intr-un institut de cercetari, in propria firma, precum si intr-o multinationala. Isi doreste sa impartaseasca continuu din experienta proprie cu cei care au aceeasi pasiune....si nu numai.

Adaugă comentariul

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Abonează-te la newsletter

ro_RORomanian