Molidul – lemn pentru case din bușteni, dar și pentru viori și chitare

Spre deosebire de lemnul de foioase, diferit prin culoare, mărimea și dispunerea porilor sau aspectul fibrei, și din acest motiv, preferat în industria de mobilă, cel de rășinoase este mult mai puțin particularizat, speciile fiind confundate cu ușurință. Lemnul de rășinoase are, însă, o prezență mai largă în industrie, fiind folosit în construcții, amenajări, obținerea plăcilor derivate, a mobilierului sau a hârtiei. Cea mai răspândită specie de rășinoase de la noi este molidul care ocupă 22% din fondul forestier, adică peste un milion de hectare. Este cred un bun argument pentru a-l studia mai îndeaproape și a-i descoperi plusurile și minusurile.

Specie răspândită în nordul, centrul și estul Europei

Picea abies (Norway spruce, European spruce sau German spruce) este specie nativă în nordul, centrul și estul Europei. În partea de nord ajunge până la cercul polar, iar munții Ural sunt considerați limita estică. Aici întâlnește molidul siberian (Picea obovata) cu care hibridizează cu ușurință. De aceea limita este doar informativă, cea reală fiind imposibil de determinat.

Pe lângă distribuția naturală, molidul este răspândit în plantații, în zona naturală de răspândire, dar și în afara ei, fiind o specie cultivată pentru lemn și pentru a fi folosită ca pom de Crăciun. Este a doua cea mai folosită specie în acest scop, după bradul Nordmann. În mod natural crește de la 500 m la 1700 m, chiar 2000 m altitudine, dar în plantații se dezvoltă bine și la 250-300 m. Ca arbore decorativ se poate dezvolta și în zonele de câmpie, dar trăiește mai puțin decât un exemplar de la munte, care poate ajunge la 400-500 ani. Devine exploatabil după 80 de ani, cea mai mare cantitate de lemn obținându-se în jurul vârstei de 120 de ani.

La noi, molidul este specie montană și subalpină, fiind prezent în aproape tot lanțul carpatic. Este cea mai răspândită specie de rășinoase, ocupând 22% din fondul forestier. Preferă clima umedă și rece, este mai pretențios ca bradul, dar mai puțin pretențios ca pinul silvestru, fiind sensibil la secetă în primii 2-3 ani de viață. Există mai multe varietăți de molid care diferă prin forma coroanei, modul de ramificare, culoarea trunchiului sau a conurilor și alte astfel de criterii.

Molid, molift sau brad roșu

Molid, molift sau brad roșu sunt denumirile date la noi acestei specii. Brad roșu este denumit după culoarea ușor roșiatică a scoarței trunchiului. Arborele ajunge frecvent la 30-40 m înălțime și 1 m diametru, dar poate atinge 60 m înălțime și 2 m diametru. O caracteristică a molidului este înrădăcinarea trasantă, adică poate să se prindă pe solurile superficiale de pe stânci, cu rădăcina doar 20-30 cm în sol, ceea ce-l face puțin rezistent la vânt. Este motivul pentru care se văd frecvent trunchiuri de molid doborâte în păduri.

Tulpina este dreaptă și cilindrică, acoperită cu scoarță brun-roșiatică, uneori cenușie. Coroana este piramidal conică chiar și la bătrânețe, iar ramurile sunt dispuse în jurul trunchiului după o formă elicoidală. Frunzele sunt ace dispuse în jurul ramurii, persistente, rigide, ascuțite, de un verde închis. Fructele, sub formă de conuri verzi și roșiatice la tinerețe, devin brune la maturitate. Conurile care atârnă, cu lungimea de 10-15 cm, sunt un element de diferențiere între molid și brad, ale cărui conuri sunt orientate în sus. Semințele au în jur de 4 mm, sunt brune și au o aripioară de 12-14 mm care le ajută la răspândire.

Structură și proprietăți

Lemnul de molid proaspăt tăiat are un miros puternic de rășină și culoarea alb-crem, cu o ușoară tentă gălbuie. Începe să-și închidă culoarea imediat după tăiere, lumina accentuând procesul, iar culoarea capătă o tentă brun-roșiatică. Nu există diferență între alburn și duramen, dar inele anuale se disting bine, lemnul târziu fiind mai închis la culoare și mai dens. Trecerea de la lemnul timpuriu la cel târziu se face gradual. Fibra este fină, dreaptă și uniformă, cu canale rezinifere vizibile la microscop. Când este proaspăt rindeluit, lemnul are un ușor luciu.

Densitatea medie a molidului variază între 410 și 470 kg/m³, în funcție de condițiile de creștere. Densitatea este în strânsă legătură cu lățimea inelului anual, cu cât acesta este mai îngust, cu atât molidul este mai dens. Este important de știut acest aspect pentru că proprietățile mecanice ale lemnului descresc cu densitatea. Este considerat lemn bun pentru structură cel cu lățimea inelelor între 4 și 6 mm. De asemenea, proprietățile descresc cu creșterea umidității, lemnul uscat corespunzător, la 8-12%, având cele mai bune proprietăți mecanice. Durabilitatea este medie spre mică, molidul având o rezistență scăzută la putrezire și la atacul ciupercilor. Are elasticitate bună, iar exemplarele care cresc în condiții speciale au o rezonanță deosebită fiind folosite la obținerea instrumentelor muzicale.

Molidul se prelucrează ușor, manual sau cu mașini, mai puțin în zona nodurilor. Prezența rășinii poate încărca cuțitele care vor trebui curățate cu white spirit, terebentină sau alți diluanți speciali. Se încleie fără probleme, dar este mai greu de colorat din cauza absorbției foarte scăzute în zonele de lemn târziu. Din acest motiv are tendința de a se colora invers, ca un negativ de fotografie (zonele deschise devin închise și invers). Sunt recomandate baițurile speciale, cu conținut de rășină care împiedică absorbția, pentru o colorare uniformă. Pungile mari de rășină pot crea probleme la finisare, de aceea este recomandată scoaterea lor. Poate fi acoperit cu ulei, ceară, lacuri și vopsele.

Utilizări

Molidul este folosit ca lemn de construcții în general, la construcția caselor pe structură de lemn sau a celor din bușteni sau lemn rotund sau la construcția asterealei acoperișurilor. Se folosește la fabricarea mobilierului și la debitarea furnirelor. Este materie primă pentru obținerea panourilor din PAL, MDF sau lemn și a grinzilor lamelate, dar și pentru obținerea celulozei și a hârtiei. Este folosit în designul interior pentru diferite amenajări. Din lemnul de rezonanță se fabrică chitare clasice, viori sau viole.

Chiar dacă are rezistența scăzută la putrezire se folosește mult și la exterior, la placarea caselor, fabricarea ușilor și ferestrelor, construirea pergolelor, foișoarelor și a gardurilor. În acest caz, lemnul trebuie bine protejat cu materiale speciale cu rezistență bună la soare și intemperii sau impregnat cu autoclave cu substanțe speciale care-i cresc rezistența la apă și ciuperci.

Scoarța molidului este folosită pentru obținerea taninului, iar din cetină se extrag diferite uleiuri cum este și cel de balsam de terebentină, un diluant natural. Mugurii sunt folosiți în farmacia naturistă.

Lemnul de molid poate fi folosit și drept combustibil. Cel mai mult se folosește pentru obținerea peleților și a brichetelor, dar este folosit și ca lemn de foc. Nu este recomandat pentru șeminee deschise pentru că rășina determină crăpări și ardere cu scântei.

Molidul este o specie care protejează versanții de alunecări de teren. Coroana lui are capacitatea să rețină o cantitate mare de apă sau zăpadă care astfel nu mai ajunge să îmbibe terenul făcându-l nesigur.

Sper să considerați interesante informațiile. Completările sunt, ca de obicei, binevenite. Iar dacă aveți întrebări sau neclarități, lăsați-le mai jos, în spațiul dedicat. Vă voi răspunde cu siguranță.