Tejo, una especie especial de conífera con madera elástica, dura y resistente a la putrefacción

El tejo es una de las especies más interesantes. Forma parte de la categoria rășinoaselor, dar nu secretă rășină și fructele nu sunt conuri. Lemnul are densitatea asemănătoare speciilor dure de foioase (stejar), este elastic și rezistent la putrezire și la atacul insectelor. Scoarța și frunzele conțin taxină, o substanță foarte periculoasă pentru animale. Tot frunzele sunt însă și baza de la care s-a pornit pentru obținerea unuia dintre cele mai eficiente tratamente ale unor tipuri de cancer.

Toate aceste informații atât de contradictorii sunt o invitație pentru a afla mai multe despre arborele și lemnul de tisă.

Tisa, specie protejată declarată monument al naturii

În trecut, tisa avea la noi o răspândire largă, crescând în păduri întinse. Exploatarea intensă datorită calităților lemnului, dar și distrugerea ei de către cei care considerau că este un pericol pentru animale au dus specia aproape de dispariție. De aceea, a fost declarată specie protejată și monument al naturii și a fost interzisă exploatarea și distrugerea ei. Avem trei rezervații naturale în care tisa este conservată: în Botoșani la Tudora, în Vrancea la Cenaru și în Neamț la Pângărați.

Nu doar la noi a fost intens exploatată ci și în restul Europei. Fiind foarte elastic, lemnul de tisă a fost folosit din cele mai vechi timpuri la obținerea arcurilor. Ötzi, mumia descoperită în 1991 în Alpi, la granița dintre Italia și Austria și despre care se crede că a trăit acum mai bine de 5000 de ani, avea alături un arc din lemn de tisă. În perioada medievală, războaiele multe și lungi au dus la tăieri masive astfel încât tisa aproape a dispărut din Anglia și Scoția. Aceste țări ajunseseră să aducă în secolul al XIII-lea lemn de tisă de pe continent, din Carpați și Alpi. Pe la jumătatea mileniului trecut și Alpii austrieci aproape rămăseseră fără tisă. Doar apariția armelor de foc la sfârșitul secolului al XVI-lea a salvat specia de la dispariție.

Rezistența foarte bună la putrezire a fost un alt motiv pentru care a fost exploatat intens în trecut. E fost folosit la construcția corăbiilor și a catargelor, elasticitatea lui fiind și aici apreciată.

Arborele de tisă

Tisa (Taxus baccata), European yew sau common yew în engleză, este un arbore care crește în Europa, nord-vestul Asiei și nordul Africii. Îl găsim din peninsula Scandinavă până la marea Mediterană și din Spania și Algeria până în vestul Rusiei și nordul Iranului. La noi crește în zona colinară și în cea muntoasă, împreună cu fagul în pădurile de fagi sau în amestec cu fag și rășinoase.

Arborele crește foarte încet și poate ajunge până la 12-15 m, rareori 20 m. La început se dezvoltă ca un arbust, o parte dintre plante rămânând în acest stadiu. Diametrul trunchiului poate ajunge în timp la 3 m și mai mult, pentru că se formează prin creșterea împreună a mai multor lăstari. De altfel, lăstarii apar continuu, lucru foarte rar la rășinoase.

Scoarța este subțire, gri-roșcată și poate exfolia sub formă de plăci. Aspectul arborelui este triunghiular, asemănător rășinoaselor, cu baza mai lată la exemplarele solitare. Frunzele, sub formă de ace, sunt dispuse foarte asemănător celor de brad, dar de un verde mai intens și mai moi decât cele ale bradului. Nu face conuri, fructele fiind sub forma unor boabe roșii, cărnoase.

Tisa preferă solul stâncos și relieful accidentat și crește atât izolat, cât și în pâlcuri. Preferă locurile adăpostite, umbrite, cu umiditate ridicată. Planta tânără se dezvoltă doar la adăpostul pădurii. Crește greu, maturitatea apărând după 20 de ani. Este un arbore longeviv, putând trăi până la 1000-2000 de ani și chiar mai mult.

Caracteristinele lemnului de tisă

În secțiune transversală prin trunchi se vede foarte clar diferența dintre alburn și duramen. Alburnul este îngust, de culoare galben pal spre alb, iar duramenul este brun-portocaliu spre brun-violet închis având uneori dungi închise la culoare. Culoarea este cu atât mai închisă cu cât arborele este mai bătrân. Creșterea înceată face ca inelele anuale să fie înguste. Trecerea de la lemnul timpuriu la cel târziu este făcută gradual. Fibra poate fi dreaptă dacă a fost o creștere uniformă, sau răsucită, când sunt defecte de creștere. Textura este uniformă, cu luciu natural și fără canale rezinifere.

Lemnul de tisă este dens, având greutatea specifică în stare uscată 675 kg/m³, comparabilă cu a roble. Tot ca a stejarului este și rezistența la compresiune în lungul fibrei, fiind folosit în trecut și la structurile caselor. Este elastic și foarte durabil, fiind rezistent la putrezire și la atacul insectelor. Se usucă ușor, cu pierderi foarte mici și devine foarte stabil, puțin influențat de variațiile de umiditate din atmosferă.

Se prelucrează destul de ușor dacă fibra este regulată și mult mai greu când apar nodurile, fibra răsucită și alte defecte de creștere. Se strunjește cu ușurință, de lustruiește și se colorează fără probleme. Uneori, din cauza conținutului de ulei poate avea probleme de încleiere.

Utilizări ale lemnului de tisă

Chiar dacă în alte țări nu este interzisă exploatarea lui, lemnul de tisă este rar și nu este folosit în industrie. Este un lemn cu colorit și desen deosebit, de aceea este scump și este folosit de tâmplari pentru a face obiecte deosebite. Taxina se găsește și în lemn, chiar dacă în concentrații foarte scăzute, de aceea nu este recomandat pentru producerea lingurilor, platourilor sau jucăriilor pentru copii. Cei sensibili trebuie să fie atenți când îl prelucrează și să poarte obligatoriu mască de protecție.

Din lemn de tisă se pot face arcuri, boluri, stilouri, mânere de cuțit, mic mobilier, canea pentru butoaiele de vin, instrumente muzicale sau instrumente de măsură.

Tot sub numele de tisă se găsește și lemnul de tisă de Pacific (Taxus brevifolia) care crește în SUA și Canada și are proprietăți foarte asemănătoare. Este însă mai ușor de găsit și, după unele surse, mai puțin toxic.

Otravă sau medicament

Taxina se găsește în toate componentele arborelui, mai puțin în fructul roșu și cărnos. Concentrația cea mai mare este în frunze, ea variind în funcție de anotimp. Iarna, când conținutul în apă scade, concentrația este cea mai mare. Taxina atacă inima și paralizează respirația. Reprezintă o otravă puternică pentru cai, măgari, catâri și oameni, celelalte animale fiind mult mai puțin afectate. În trecut, nu doar lemnul a fost folosit în războaie ci și fiertura din frunze de tisă. Cu aceasta se otrăveau vârfurile săgeților. Cum intrigile de la curțile regale erau în floare în acele timpuri, fiertura de frunze de tisă era folosită de multe ori în reglarea conturilor. Cel mai celebru ”beneficiar” (chiar dacă doar la nivel de ficțiune), a fost tatăl lui Hamlet căruia propriul frate i-a turnat în ureche periculoasa fiertură.

Cercetările începute în 1958 de Institutul american al cancerului (NCI) au schimbat radical modul cum este privită tisa. De-a lungul anilor institutul a testat efectul a mii de plante asupra dezvoltării tumorilor canceroase. În 1963 s-a descoperit că extractul de scoarță de tisă de Pacific are efect asupra acestor tumori, împiedicând divizarea celulară. Descoperirea a dus la apariția Taxolului, un medicament revoluționar în tratarea cancerului. În 1983, în Franța, cercetările au dus la descoperirea taxolul și în frunzele tisei. Descoperirea a permis salvarea copacilor, frunzele regenerându-se anual. Medicamentul a contribuit la salvarea unui număr însemnat de femei ce sufereau de cancer ovarian sau de sân.

Sper să considerați interesante informațiile de mai sus. Dacă ați lucrat cu lemn de tisă, mi-ar plăcea să ne spuneți impresiile. Iar dacă aveți întrebări sau neclarități, lăsați-le mai jos, în spațiul dedicat. Vă voi răspunde cu siguranță.