Tehnici de Finisare

Antichizarea – Tehnici de învechire a lemnului

Antichizarea sau învechirea lemnului este subiectul meu de suflet din domeniul finisării. Antichizarea este termenul generic folosit pentru a descrie întregul proces de finisare aplicat unui mobilier sau unor obiecte din lemn pentru a arăta vechi. Avantajul acestui tip de finisare este că se poate folosi și lemn cu mici defecte. Fibra colorată sau răsucită, nodurile, crăpăturile, zgârieturile nu mai reprezintă o problemă, putând fi uneori chiar o calitate.

lemn de rasinoase cu noduri sursa foto: lovegrowswild.com
lemn de rășinoase cu noduri
sursa foto: lovegrowswild.com
Pregătirea lemnului pentru finisarea antichizată

Înainte de aplicarea materialelor de finisare lemnul trebuie pregătit. Acest lucru presupune realizarea unor semne distincte pe lemn care să sugereze vechimea. Ele se fac prin lovire, zgâriere, găurire, teșire, tocirea muchiilor sau periere. Semnele rămase în urma acestor acțiuni, accentuate de finisarea ulterioară, îmbătrânesc obiectul într-un mod credibil.

masa antichizata sursa foto: jmj2003.org
masa antichizată
sursa foto: jmj2003.org
tesire sursa foto: youghouselove.com
tesire
sursa foto: youghouselove.com
tesire pusa in evidenta de culoare sursa foto: younghouselove.com
teșire pusă în evidență prin culoare
sursa foto: younghouselove.com
Patinarea lemnului

Patinarea este cea mai întâlnită metodă de antichizare și se realizează cu materiale de finisare numite patine. Patina este un material de colorare folosit pentru a crea anumite efecte printre care și trecerea timpului peste un obiect. Ea dă acel aspect de vechi, de puțin murdar, de culoare închisă din cauza trecerii timpului, pe scurt patina timpului. Efectul este mai intens când patina este aplicată pe zonele profilate.

Patinele sunt de diverse culori și pot fi pe bază de solvent sau hidrodiluabile. Ele se pot aplica cu pistolul, cârpa sau pensula și se îndepărtează prin ștergere sau prin șlefuire. Un efect similar se obține folosind glaze-uri. Ele pot fi aplicate direct pe lemn sau peste stratul de grund. Se pulverizează după care se șterge. Sunt însă și glaze-uri care pot fi aplicate direct prin ștergere.

Pentru un efect prețios se folosesc patine metalizate, în special argintiu, auriu sau bronz. Folosirea lor nu exclude patinele de învechire. Patinele metalizate se aplică în general prin pulverizare, urmată de șlefuire cu lână de oțel. Obiectele care sunt în totalitate aurii sau argintii (ca în cazul mobilei rococo de exemplu) nu se fac cu patine ci cu culori metalizate. Patina nu trebuie să fie în exces și trebuie șlefuită corespunzător. În caz contrar, lacul va avea probleme de aderență.

aplicare patina sursa foto: youtube.com
aplicare patină
sursa foto: youtube.com
mobila patinata sursa foto: diynetwork.com
mobilă patinată
sursa foto: diynetwork.com
Finisarea antichizată cu aspect rustic

Aspectul rustic se obține cu ajutorul uleiului sau a cerii. Se pot aplica pe orice fel de lemn și dau foarte bine pe rășinoase. Pardoselile uleiate au un aspect foarte natural. Se găsesc atât ceruri și uleiuri naturale cât și sintetice. De asemenea, ele pot fi pe bază de solvent sau hidrodiluabile.

Principalul lor dezavantaj este rezistența scăzută la zgâriere și șocuri mecanice. Uleiul are avantajul că pătrunde adânc în lemn si-l protejează în timp. El poate fi folosit și pentru finisaje la exterior. Finisajele cu ceara au un aspect rustic foarte natural, iar prin lustruire capătă un luciu mătăsos plăcut.

Arte povera

Finisajul arte povera s-a născut în Italia având ca model mobila obișnuită, simplă și lipsită de greutatea ornamentelor în exces. Lemnul folosit este cel de plop, tei, anin sau rășinoase. Baițurile folosite pentru a colora lemnul sunt în general cele clasice – nuc, mahon, stejar, cireș – iar lacurile transparente. Aspectul mobilei arte povera este foarte plăcut, degajând căldură şi simplitate.

mobila arte povera sursa foto: piaggiomobili.it
mobilă arte povera
sursa foto: piaggiomobili.it
Distressed sau finisarea consumată

Distressed este cel mai des întâlnit mod de a îmbătrâni mobilierul. Efectul se obține șlefuind vopseaua de pe muchiile, colțurile sau suprafața obiectelor astfel încât să se ajungă la lemn sau la un strat de culoare inferior. Cu cât diferența de culoare dintre straturi este mai mare, cu atât efectul este mai evident. Tehnica de realizare a efectului o poți găsi aici. Metoda este folosită pentru obținerea obiectelor în stil shabby chic.

realizare efect consumat pe suprafata sursa foto: hgtv.com
realizare efect consumat pe suprafață
sursa foto: hgtv.com
detaliu mobila distress sursa foto: bobvila.com
detaliu mobilă distressed
sursa foto: bobvila.com
Finisajul crăpat, screpolante sau crackle

Finisajul crăpat, cunoscut și ca screpolante sau crackle (krakele)se obține cu ajutorul unor materiale speciale care sunt incompatibile. Diferență de culoare dintre cele două straturi face efectul și mai interesant. Pare că de-a lungul timpului mobila a fost vopsită și revopsită în diverse culori, iar straturile au crăpat din cauza vechimii.

Dacă diferența de culoare dintre straturi este mică, efectul poate fi evidențiat cu ajutorul patinelor de învechire.

mobila crackle sursa foto: diyinspiration.com
mobilă crackle
sursa foto: diyinspiration.com
Efect rădăcina de nuc (marmorat) și efect penelat

Sunt alte două modalități de a obține un efect de vechi pe lemn. Inițial se aplică pe lemn un strat de culoare, indiferent de efectul pe care vrem să-l obținem. Pentru efectul marmorat, al doilea strat de culoare se aplică cu buretele sau un tampon de vată sau de hârtie.

În cazul efectului penelat stratul se aplică cu pensula. Poate fi aplicat și cu pistolul, după care urmele de pensulă se fac cu ajutorul unui pieptene.

Finisajul pictat

Despre acest tip de finisaj am vorbit aici. 

Protecția finisajului antichizat

Pentru a obține un efect îmbătrânit al mobilierului putem folosi una din metodele de mai sus sau le putem combina. La final, efetul se protejează cu un strat de lac transparent rezistent la îngălbenire. Este foarte important și gradul de luciu al lacului care trebuie adaptat obiectului îmbătrânit. Un grad de luciu scăzut este mai potrivit pentru o mobilă veche simpla. Un obiect prețios  are nevoie însă de strălucirea dată de un lac cu grad de luciu mai ridicat.

Despre finisarea antichizată sunt foarte multe de spus, am încercat însă să mă rezum la principiile de bază. Cum este un subiect foarte vast, veți mai găsi multe alte articole cu acest subiect.

Mihaela Radu

Mihaela Radu este inginer chimist dar are o mare pasiune pentru lemn. De mai bine de 20 de ani lucreaza in domeniu, finisarea lemnului fiind ceea ce a definit-o in aceasta perioada. A acumulat experienta lucrand intr-un institut de cercetari, in propria firma, precum si intr-o multinationala. Isi doreste sa impartaseasca continuu din experienta proprie cu cei care au aceeasi pasiune....si nu numai.

8 comentarii

Adaugă un comentariu

Dă-i un răspuns lui Semnele dure ale antichizării lemnului - Revista din lemn Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Abonează-te la newsletter

ro_RORomanian