Lemn băițuit, vopsit sau în culoarea naturală?

Cred că sunt foarte puțini iubitori de lemn care nu au văzut o intarsie. Acel tablou sau model realizat pe mobilier, parchet sau instrumente muzicale cu ajutorul unor mici bucăți de furnir provenit de la diverse specii de lemn. Desenul este realizat pe baza culorii diferite a speciilor de lemn. Culoarea naturala a lemnului poate varia de la negru la alb, trecând prin toate culorile spectrului. Nu este vorba despre culori uniforme, ca de vopsea, ci de o culoare predominantă a fiecărei specii. Pentru că într-o bucată de lemn poți găsi o mulțime de culori. Este suficient să privești o bucată de lemn de salcâm pentru a descoperi culori de la verde la mov și de la la galben la rubiniu.

Culoarea naturala este pentru multe specii un element de identificare. Sunt specii cu nuanțe atât de aparte încât este păcat să fie schimbate cu altele, chiar dacă au o culoare neuniformă. Imperfecțiunea culorii naturale este tocmai ceea ce dă farmec și însuflețește lemnul. Nu ar fi păcat să colorăm un lemn de nuc, de cireș sau de salcâm? Am pierde atât de mult câștigând o uniformizare searbădă.

Pe de altă parte există specii de lemn – plop, tei, rășinoase, fag – care prin colorare căștigă foarte mult. Aplicând baiț desenul natural al lemnului este pus în evidență, iar mobilierul capătă și mai multă valoare.

Să vedem împreună când merită să păstrăm culoarea naturala a lemnului și când rezultatul final este mult mai bun colorând sau vopsind lemnul.

Culorile naturale ale lemnului

Sunt esențe de lemn care, după părerea multor iubitori de lemn, pierd din frumusețe și valoare prin băițuire. Sunt acele specii renumite tocmai pentru culoarea lor. Dacă îți dorești o mobilă din lemn de cireș, de ce să-l vopsești? Culoarea caldă, mătăsoasă și delicată a cireșului a dus la apariția baițurilor de cireș care încearcă să transforme alte tipuri de lemn în cires. Din păcate de multe ori această culoare discretă este atât de mult exagerată încât nu mai are nimic natural în ea.

Culoarea lemnului de nuc, stejar, frasin, cireș, palisandru, mahon, abanos poate fi reprodusă, dar nu va păcăli nicioadată un cunoscător. Pentru că lemnul este un amestec de caracteristici din care face parte și culoarea. Numai culoarea, fără porii specifici, desenul natural, aspectul fibrei, nu reprezintă lemnul speciei respective. Cei care lucrează cu lemnul știu foarte bine că nu vor putea niciodată să facă o mobilă de brad să arate ca una de stejar, chiar dacă lemnul va fi băițuit într-o culoare identică cu cea a stejarului. Aspectul general al lemnului va spune întotdeauna ca el este un rășinos.

Dar să venenim la acele specii de lemn apreciate pentru culoare. Dacă vă doriți o mobilă sau un obiect dintr-un astfel de lemn lăsați-l cât mai natural. Chiar dacă culoarea este neuniformă și sunt diferențe mari de nuanță pe aceeași bucată de lemn, considerați-vă norocoși că aveți o bucată unica de lemn. Nu căutați să ascundeți acest lucru sub o culoare care uniformizează.

Este bine de știut că și lacurile pot schimba culoarea originală. Se întamplă în special în cazul lemnului deschis la culoare. Lacurile, chiar dacă sunt transparente, au o tentă gălbuie care schimbă culoarea naturala a lemnului. Un foarte bun exemplu este lemnul de frasin. Ca desen este foarte asemănător lemnului de stejar, dar diferă tocmai prin culoare. Lemnul de stejar variază de la galben pai la brun deschis, pe când frasinul are  culoarea aproape albă. Culoarea deschisă și desenul specific sunt foarte apreciate de cunoscători. Dar pentru a păstra culoarea finisajul trebuie făcut cu lacuri care nu au acea tentă galbenă si care nu îngălbenesc în timp. O soluție poate fi lacul acrilic pe solvent, cel care poate păstra și aspectul natural al lemnului.

Stejarul este un alt lemn care merită păstrat în culoarea lui originală. Irizațiile verzi sau roșiatice ale desenului sunt un argument în acest sens. În plus, combinația dintre porii mari cu desen specific, culoare și zonele de oglindă specifice fac din stejar un lemn cu personalitate și catacter, foarte dorit pentru fabricarea mobilierului de calitate.

Un lemn foarte apreciat pentru culoare este cel de nuc. Culoarea diferă în funcție de specie, nucul „românesc” având o culoare maro mai deschisă, pe când nucul american fiind mai închis la culoare. Din câte știu a început să se cultive și la noi nuc american. Culoarea nucului este atât de celebră și atât de diversă încât există multe nuanțe de baiț de nuc: nuc închis, nuc deschis, nuc antic, nuc mediu. Indiferent cum ar fi culoarea nucului ar fi mare păcat ca ea să fie ascunsă sub un baiț.

Un lemn a cărui culoare este, după părerea mea, imposibil de reprodus este cel de salcâm. Nu este foarte folosit la fabricarea mobilierului de interior pentru că este foarte dur și greu de prelucrat. Este folosit însă pentru mobilier de grădină pentru că este foarte rezistent în condiții de exterior. Prelucrările în acest caz sunt minime, folosindu-se lamele de salcâm. Este deosebit pentru că pe o singură bucată de lemn se găsesc o infinitate de culori dintre cele mai neașteptate, de la tonuri de ciclam la verde aprins sau turcoise. Abundența de culori e dată de conținutul mare de tanini. Acest conținut influențează finisarea putând schimba culoarea baițului și a lacului.

Când și de ce colorăm lemnul

Lemn tern, uniform, fără personalitate

Sunt situații când lemnul nu are nimic spectaculos, nu iese prin nimic în evidență. Este cazul lemnului de plop, de tei și uneori de rășinoase. Plopul natural, necolorat, are o culoare alb-gălbui foarte uniformă, fără nimic specific. Și teiul are culoarea uniformă, dar puțin mai roșiatică. Un mobilier necolorat din lemn de plop sau tei este inexpresiv. Atunci când este colorat capătă brusc viață. Sunt puse în evidență inelele anuale, absorbția este diferită în lemnul târziu comparativ cu cel timpuriu și astfel apare un desen interesant care fără coloare ar fi fost pierdut.

Colorarea și finisajele speciale, cu patine sau alte efecte, ridică valoarea unui lemn care, fără astfel de artificii, ar fi total anost. Lemnul de plop era folosit în trecut pentru a face linguri, copăi și alte ustensile de bucătărie. Prin colorare sau folosind diferite metode de antichizare sau efecte speciale a devenit foarte interesant și apreciat.

Lemn cu defecte sau cu desen natural neplăcut

Sunt situații când lemnul are anumite imperfecțiuni care nu sunt acceptate de client. Ar fi păcat să nu fie folosit și aruncat doar pentru că unii nu-l consideră frumos. Și atunci, pentru a ascunde aceste „defecte”, se pot folosi baițuri pentru colorare, patine pentru efecte speciale și uneori chiar vopsele care acoperă defectele, dar îi păstrează personalitatea.

Un exemplu de lemn care vopsit nu-și piarde farmecul este lemnul de rășinoase – molid, brad sau pin. Nodurile foarte multe fac uneori desenul obositor. Vopsindu-l nodurile devin invizibile spre deosebire de desenul natural, care rămâne vizibil în ciuda stratului de vopsea.

Reparații precum înlocuirea nodurile căzătoare sau a smulgerilor de fibră devin invizibile sub un strat de vopsea. Mobila va rămâne în continuare din lemn masiv și nu va pierde din valoare pe criterii estetice.

Un motiv pentru care lemnul de rășinoase se colorează este și faptul că îngălbenește în timp. Îngălbenirea începe imediat după tăiere și continuă chiar dacă a fost acoperit cu lac. Culoarea căpătată în timp nu este prea atrăgătoare, având chiar un aspect ușor murdar. Prin colorare, îngălbenirea survenită în mod natural este ascunsă.

Sunt specii de lemn deosebite care merită păstrate așa cum sunt ele în mod natural O culoare naturală, specifică este păcat să fie ascunsă sau schimbată. Dar nu trebuie pierdut nici farmecul unui lemn cu desenul mai puțin vizibil din cauza culorilor terne sau al celui pe care petele, nodurile sau alte defecte îl fac mai puțin atractiv. Prin colorare sau vopsire el poate fi înnobilat iar noi ne putem bucura de un mobilier din lemn masiv, ceeea ce deja este un mare câștig.