Cum se colorează lemnul cu soluție de amoniac

Colorarea lemnului cu vapori de amoniu a fost descoperită din întâmplare, în Anglia, cu secole în urmă. Scândurile de stejar depozitate într-un grajd pentru cai au căpătat în timp o culoare maro închis. Au bănuit că substanța cu miros puternic care provenea din urina animalelor era responsabilă de schimbarea de culoare. De aceea, meșterii populari au început să îngroape scândurile de stejar în bălegar pentru a le colora. Mai târziu s-a descoperit că este vorba despre vapori de amoniu și nu a mai fost nevoie de un tratament atât de rudimentar. La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, mare parte din mobilierul aparținând stilului Arts and Crafts era colorat tratând stejarul cu vapori de amoniu. De ce își schimbă lemnul culoarea în prezența soluției de hidroxid de amoniu, care sunt avantajele și dezavantajele metodei și cum se face ea practic, aflați în cele ce urmează.

Reacția dintre taninul din lemn și vaporii de amoniu este responsabilă de schimbarea culorii

Lemnul își schimbă culoarea datorită reacției dintre tanin și vaporii de amoniu. Culoarea obținută este maro cenușie, cu nuanțe de miere. Nu poate fi colorat decât lemn taninos, de aceea metoda a fost cel mai des aplicată pe stejar.  Fiind o reacție chimică, colorarea este mai profundă, nu doar de suprafață. Practic, lemnul își schimbă culoarea pe măsură ce ajunge în contact cu vaporii de amoniu. Vaporii sunt deseori numiți popular fum sau fumuri, de aceea stejarul colorat astfel se mai numește și stejar afumat.

Intensitatea culorii depinde de cantitatea de tanin din lemn, de aceea nu este un proces foarte exact, asupra căruia să avem controlul total. Stejarul european se colorează mai bine decât cel american, fiind mai bogat în tanin. De asemenea, stejarul din vestul și nordul Europei reacționează mai intens decât cel din est și sud. Dar cantitatea de tanin poate fi diferită de la arbore la arbore, de aceea recomandarea este să se folosească lemn din același trunchi la confecționarea obiectului pentru a obține o colorare cât mai uniformă.

Culoarea poate fi mai intensă sau mai slabă în funcție de timpul de expunere la vapori. Lemnul începe să-și schimbe culoarea vizibil la 2 ore de la expunere și pe măsură ce este lăsat în prezența vaporilor culoarea se închide. Fiind o reacție chimică, ea încetează în momentul în care unul dintre componente dispare. Taninul de la suprafață, cel care vine în contact direct cu vaporii, devine mai puțin și astfel reacția scade în intensitate. Pentru a obține o culoarea intensă timpul de expunere poate ajunge și depăși 24 de ore. Temperatura ridicată poate accelera procesul, dar poate schimba ușor și culoarea. Afumarea la temperaturi scăzute aduce o ușoară nuanță verzuie, iar temperatura ridicată vine cu nuanțe galben-roșiatice.

Nu doar stejarul poate fi colorat cu soluție apoasă de amoniac

Chiar dacă stejarul este cel mai folosit, orice lemn care conține tanin reacționează la afumarea cu amoniac. Poate fi colorat așa gorunul, cerul, nucul, mahonul, cireșul, castanul, salcâmul. Cu cât conținutul de tanin este mai mare, cu atât schimbarea culorii lemnului va fi mai vizibilă, mai intensă.

Poate fi colorat cu amoniu doar duramenul, alburnul rămâne neschimbat pentru că nu conține tanin. Dacă obiectul supus colorării conține și alburn, este recomandat ca înainte să se aplice cu pensula pe zona respectivă o soluție concentrată din ceai negru sau verde. Aceste ceaiuri sunt bogate în tanin și pot determina schimbarea culorii alburnului în prezența amoniului.

De ce aveți nevoie pentru a colora lemnul cu amoniac și riscurile metodei

Este nevoie de soluție concentrată de amoniu și o incintă în care obiectul să fie plasat în prezența vaporilor. Soluția este hidroxid de amoniu, adică o soluție apoasă de amoniac. Pentru a fi eficientă, soluția trebuie să aibă concentrația mai mare decât a soluțiilor de curățare obișnuite care sunt undeva la 3-5%. Hidroxidul de amoniu folosit la afumare trebuie să aibă concentrația între 26 și 30%. Soluția este instabilă de aceea, lăsată liberă într-un vas de sticlă, va degaja vapori de amoniu. Vaporii sunt agresivi, atacă pielea, ochii și căile respiratorii, de aceea trebuie purtat echipament de protecție, iar procesul trebuie să se desfășoare într-o incintă delimitată.

Incinta nu este dificil de făcut. Practic se face un cadru din lemn care să acopere obiectul ce urmează a fi colorat. Cadrul este apoi acoperit cu folie de plastic, ca cea folosită la solarii. Ideea este ca vaporii să se emane într-un spațiu delimitat. Poate fi folosit și un tomberon de gunoi cu care se acoperă obiectul astfel încât vasul cu amoniac să fie introdus ușor pe la bază. Dezavantajul la tomberon este că nu vedeți deloc în interior. Nu este recomandată punerea obiectului într-un sac de plastic (un sac mare de gunoi) pentru că plasticul se poate lipi de lemn în unele locuri și acelea rămân necolorate.

Înainte de a pune soluția în vasul de sticlă sau plastic (nu se recomandă metal și nici hârtie îmbibată), folosiți echipament de protecție: mănuși rezistente la substanțe chimice și mai înalte (ca cele de menaj), ochelari care împiedică vaporii să ajungă la ochi (cei pentru înot sunt foarte buni) și mască cu filtru pentru amoniac. Turnați soluția în vas și puneți-o imediat în interiorul incintei, la bază, pe sol. Folosiți un vas cât mai larg pentru ca evaporarea să se facă ușor. Verificați soluția din vas la câteva ore și reîmprospătați-o. Cum arată o incintă pentru afumare, echipamentul de protecție și cât de colorat este lemnul după timpi diferiți de expunere, puteți vedea aici.

Când ajunge la culoarea dorită se scoate vasul din interior, iar soluția rămasă se aruncă la toaletă sau se diluează cu 3 părți apă pentru a fi folosită la dezinfectarea suprafețelor sau la curățare, dacă se adaugă și o mică cantitate de săpun. Dacă o repuneți peste soluția originală riscați să-i reduceți concentrația. Lăsați obiectul de lemn să se aerisească câteva ore într-un spațiu ventilat. Mirosul va dispărea complet. După aceea poate fi protejat cu orice fel de material: ulei, ceară, lac pe bază de apă sau de solvent, cu întărire sau fără.

Atenție! Nu folosiți compuși cu clor în zona și în timpul afumării cu amoniac. Clorul și amoniacul reacționează, chiar și în fază de vapori și dau naștere la produse periculoase pentru sănătate.

Avantajele și dezavantajele colorării lemnului cu vapori de amoniu

Metoda are, bineînțeles, avantaje și dezavantaje.

Avantaje:

• colorează natural, plăcut și uniform suprafața lemnului. Porii nu sunt evidenți, iar razele medulare nu rămân decolorate ca în cazul folosirii baițurilor,
• colorarea nu este mai evidentă la capetele de fibră sau pe zonele frezate, care la colorarea cu baițuri necesită protecție pentru controlul absorbției,
• colorarea este mai profundă decât în cazul colorării cu baițuri și astfel lemnul poate fi șlefuit fără îndepărtarea culorii (arderea muchiilor),
• vaporii ajung în colțurile cele mai ascunse astfel că obiectul este colorat uniform fără efort,
• lemnul astfel colorat poate fi acoperit cu orice material de finisare, fără restricții,
• incinta odată construită poate fi refolosită de fiecare dată când se dorește afumarea unui obiect.

Dezavantaje:

• este un procedeu care implică anumite riscuri de aceea este nevoie de multă atenție și echipament de protecție,
• este nevoie de o ”repetiție” înainte pentru a știi exact cum se desfășoară procesul și la ce culoare se ajunge,
• nu poate fi făcut în casă sau în locuri circulate. Necesită un spațiu dedicat, un atelier sau garaj, care după aceea să poată fi bine aerisit. Nu se face în beci unde aerisirea este dificilă,
• amoniacul nu colorează zonele reparate cu chit cum o face baițul. Acele zone vor rămâne necolorate,
• dacă culoarea este prea închisă nu mai poate fi deschisă, iar șlefuirea nu este o soluție deoarece va trebui îndepărtată o cantitate mare de lemn. Recomandarea este să verificați colorarea punând în incintă bucăți mici din același lemn pe care să le scoateți treptat. Verificați culoarea reală aplicând ulei sau lac deasupra. Opriți procesul imediat ce ați ajuns la culoarea dorită,
• lemnul nu trebuie stropit cu substanța concentrată pentru că acolo se va decolora.

Sper să considerați utile informațiile. Ca de obicei, completările sunt binevenite. Iar dacă aveți întrebări sau neclarități, lăsați-le mai jos, în spațiul dedicat. Sigur voi răspunde.