DIY-Verarbeitung

Tipps, damit lackierte Möbel ihren Holzcharme nicht verlieren

Probabil că deja vă gândiți: dar de ce să vopsesc o mobilă din lemn când tocmai lemnul o face valoroasă? De ce să ascund frumusețea lemnului sub un strat de vopsea? Și prin vopsire nu-i scad valoarea? În mare parte am să vă dau dreptate. Într-adevar este o blasfemie să vopsești un lemn frumos de nuc sau unul de paltin care arată ca o mătase. Desenul, fibra, culoarea, luciul sunt elemente care fac lemnul deosebit și pe care le putem pierde dacă-l acoperim cu vopsea. Sunt însă situații când bemalte Möbel arată chiar mai bine și nimeni nu va crede că nu este din lemn. Se pot face chiar combinații vopsind numai o parte din mobilă, lemnul fiind astfel si mai bine pus în valoare. Se vedem care sunt aceste situații.

mobila vopsita
Bildquelle: thefurnitureconnoisseur.com

Mobila de rășinoase este de multe ori vopsită, dar asta nu înseamnă că nu este la fel de reușită și apreciată. Lemnul de rășinoase are noduri și când sunt prea multe pot deveni deranjante, mai ales pe un mobilier de dimensiuni mari. Cea mai potrivită variantă, în acest caz, este vopsirea parțială a mobilei. Se rupe astfel monotonia, iar partea neacoperită va fi pusă în evidență, accentuând faptul că mobila este din lemn.

mobila vopsită
Bildquelle: ebay.co.uk

Această variantă este adoptată de multe ori și în fabrici. Stilul se numește country cottage și este foarte apreciat, mai ales pentru mobilierul de bucătărie pentru că are un aspect foarte cald, prietenos. De cele mai multe ori o poliță sau un blat păstrează lemnul la vedere.

mobila vopsită
Bildquelle: oakfurniturehouse.co.uk

Și colorarea totală este o variantă. Dacă lemnul este acoperit cu un strat subțire de vopsea, eventualele imperfecțiuni sunt acoperite, iar dacă se aplică și o patină, structura lui va fi evidențiată.

mobila vopsită
Bildquelle: quadra.ro

O altă cauză pentru care se alege vopsirea este dată de colorațiile lemnului care pentru unii nu sunt acceptabile. În fabrici, vopsirea este una dintre metodele care salvează multe situații cu batăi de cap. Nu întotdeauna colorațiile care apar pe lemn sunt plăcute. De multe ori pot fi sub forma unor pete sau apar ca diferențe mari de culoare între componentele aceluiași mobilier. Vopseaua va ascunde toate defectele și va uniformiza aspectul. Dacă se alege ca finisarea să fie făcută în continuare cu diverse patine sau ca mobila să fie pictată atunci nu numai că nu pare o mobilă vopsită pentru a ascunde defecte ci una specială, deosebită, chiar prețioasă.

mobila vopsită
Bildquelle: chiaramonterenzo.it

Se poate vopsi chiar și numai o parte a mobilierului. În felul acesta se diminuează aspectul încărcat iar partea de lemn neacoperită va fi chiar mult mai interesantă având acele diferențe de culoare.

mobila vopsită
Bildquelle: rotmand.com

Sunt unele specii de lemn care nu au desenul deosebit, sunt monotone. În plus colorarea lor este dificilă, apărând tot felul de pete din cauza absorbției neuniforme. Este cazul Pappel și a altor esențe repede crescătoare. Când sunt colorate apar petele și este nevoie de o uniformizare care uneori transformă aspectul într-unul de plastic. Așa că o variantă mult mai bună este vopsirea urmată de patinare. Un astfel de finisaj pe un mobilier cu un design deosebit poate transforma o mobilă de plop intr-una specială.

mobila vopsită
Fotoquelle; montecristomobili.com

Cel mai frecvent însă este vopsită mobila pe care o avem de ceva vreme și dorim să facem o schimbare. Cel puțin asta este concluzia după multele mesaje pe care le primesc de la cei care vor să vopsească singuri mobila veche. Cele mai multe dintre întrebări sunt legate de cum pot face schimbarea fără riscul ca noul strat să se desprindă sau cum să facă ca mobila să pară în continuare din lemn. Iată câteva sfaturi pentru cei care pornesc la o astfel de aventură:

  • degresați înainte mobila. În timp, indiferent unde a stat, mobila se acoperă cu un strat de grăsime și murdărie. În plus, folosirea produselor de curățare speciale pentru mobilă a adăugat un strat de ceară peste care nimic nu are aderență (cu excepția prafului🙂). Curățarea se face cel mai bine cu apă și detergent, după care se șterge bine și se lasă să se usuce. Folosirea solvenților nu este recomandată pentru că poate înmuia straturile de lac cu care mobila a fost finisată în trecut;
  • șlefuiți ușor înainte de aplicarea vopselei pentru a crește aderența. După șlefuire îndepărtați praful cu o cârpă;
  • verificați înainte de a începe, pe o parte ascunsă, compatibilitatea dintre vopseaua nouă și stratul vechi. S-ar putea ca ele să nu se „înțeleagă” și aspectul final să nu fie cel dorit. Cele mai bune sunt vopselele pe bază de apă pentru că sunt compatibile cu aproape orice. Die kalkhaltigen se pot folosi chiar fără șlefuire înainte;
  • folosiți produse din gama do-it-yourself (DIY – fă singur). Sunt formulate special pentru a fi folosite acasă cu ușurință, fără cerințele speciale ale aplicărilor din fabrici;
  • nu dați straturi multe și groase, veți transforma mobila într-un obiect din plastic. Aplicați unul, maximum 2 straturi de vopsea. Este suficient pentru a acoperi vechiul strat. Un strat gros, pe lângă aspectul de plastic, poate crăpa în timp;
  • dacă mobila transformată este din lemn cu pori, puneți-i în evidență aplicând peste vopsea patine sau ceară colorată. Țineți cont de sfatul de mai sus pentru ca un strat gros poate acoperi porii și pierdeți efectul;
mobila vopsită
Bildquelle: perfectlyimperfectblog.com
mobila vopsită
Bildquelle: perfectlyimperfectblog.com
  • daca ați folosit patine aplicați întotdeauna un strat incolor (ceară sau lac) care să fixeze și să protejeze aspectul. Dacă folosiți ceară trebuie să știți că nu are rezistență la temperatură, așa că nu puneți obiecte fierbinți deasupra. Dacă obiectele vor fi folosite în baie sau bucătărie folosiți feuchtigkeitsbeständige Produkte;
  • nu este nevoie să vopsiți total o mobilă pentru a-i schimba aspectul. Luați exemplul fabricilor care fac mese cu cadrul vopsit, dar blatul nu, sau comode și dulapuri de bucătărie cu polițe nevopsite. Puteți folosi metoda si pentru a transforma o mobilă cu design clasic într-una modernă sau pentru a aduce puțină culoare în casă.
mobila vopsită
Bildquelle: diynetwork.com
mobila vopsită
Bildquelle: realsimple.com
  • dacă sunteți adepții mobilei cu aspect învechit folosiți pentru schimbare straturi succesive de culori diferite. Nu vă dați silința ca straturile să fie aplicate perfect, dar nu aplicați stratul următor până când primul nu este complet uscat. În caz contrar vopselele se vor amesteca și efectul va fi diferit. Dacă vreți să se vadă și mai bine stratul inferior îndepărtați-l pe cel de deasupra prin șlefuire. Efectul se numește verzweifelt;
mobila vopsită
Bildquelle: quisforquandie.com
  • în cazul comodelor cu sertare puteți alege să vopsiți numai cadrul, sertarele rămânând neschimbate. Este un mod prin care se pune și mai mult în evidență desenul unui lemn frumos.
mobila vopsită
Bildquelle: jumkijoi.blogspot.com
mobila vopsită
Bildquelle: numberfiftytree.blogspot.com

Mobila din lemn vopsită are un farmec al ei aparte. Dacă este bine făcută nu știrbește valoarea lemnului el continuând să se „simtă” sub stratul de vopsea. Dar este adevărat, ar fi păcat să ascundem sub vopsea un lemn cu un desen deosebit.

mobila vopsită
Bildquelle: x-up.design

Mihaela Radu

Mihaela Radu ist Chemieingenieurin, hat aber eine Leidenschaft für Holz. Sie arbeitet seit mehr als 20 Jahren in diesem Bereich, wobei die Holzveredelung sie in dieser Zeit geprägt hat. Sie sammelte Erfahrungen in einem Forschungsinstitut, in ihrem eigenen Unternehmen und in einem multinationalen Konzern. Sie möchte ihre Erfahrungen kontinuierlich mit denjenigen teilen, die die gleiche Leidenschaft haben - und mehr.

8 Kommentare

Einen Kommentar hinzufügen

Diese Website verwendet Akismet, um Spam zu reduzieren. Erfahren Sie, wie Ihre Kommentardaten verarbeitet werden.

  • Hallo!
    Wie kann ich die Farbe meiner Möbel von blassbraun in weiß ändern? Was sind die Schritte und welche Produkte sind zu verwenden?
    Vielen Dank im Voraus!

  • Hallo!
    Ich möchte ein Möbelstück mit Oskar Wasserlack für Melaminpaletten streichen. Mich interessiert, ob ich über die Farbe wachsen soll und wie lange die Farbe auf dem Holz hält, ob sie abblättert.
    Ich danke Ihnen!

    • Hallo!
      Ich habe nicht mit dieser Farbe gearbeitet, aber der technischen Beschreibung des Produkts auf der Website entnehme ich, dass sie keine weitere Beschichtung benötigt, also auch kein Wachs. Um eine maximale Haftung zu erreichen, sollten Sie die Oberfläche vorher entfetten (mit Wasser und Spülmittel waschen) und die lackierten Möbel 3 Tage lang nicht benutzen, damit die Farbe vollständig aushärten kann.
      Da er speziell für wenig haftende Oberflächen (Melamin, Kunststoff) formuliert wurde, sollte er gut haften und keine Probleme mit dem Abblättern verursachen (wenn Sie die Oberflächen vor dem Anstrich entfetten).
      Alles Gute!

  • Hallo Frau Mihaela,
    Ich habe ein altes Madrigal-Esszimmermöbel (Kirschbaumfurnier, soweit ich mich erinnere) aus den 80er Jahren, das in Gherla hergestellt wurde, und ich möchte eine ziemlich radikale Umgestaltung/Modernisierung der Stücke.
    Ich persönlich schätze besonders den skandinavischen Stil. Glauben Sie, dass es zumindest farblich möglich ist, einen matten grau-beigen Ton auf dem Furnier dieser Möbel zu erzielen?
    Um loslegen zu können, brauche ich Ihren fachkundigen Rat.
    Ich danke Ihnen!

    • Hallo!
      Aus dem, was Sie schreiben, entnehme ich, dass Sie die Lackschichten bis auf das Holz entfernen und das Furnier beizen wollen. Wenn das die Absicht ist, ja, Sie können, aber es ist eine Menge Arbeit. Die Farbe, die Sie jetzt sehen, ist ein Beerenholz, die Kirsche ist nicht so intensiv. Sie müssen alle Möbel abbeizen und dann abschleifen, um das gebeizte Holz zu entfernen. Wahrscheinlich brauchen Sie auch ein Bleichmittel für das Holz (ich habe den Link unten angegeben). Danach beizen Sie mit einer grau-beigen Beize und tragen 2-3 Schichten Mattlack auf. Es ist schwierig, und wenn Sie so etwas noch nie gemacht haben, würde ich Ihnen nicht raten, mit so komplizierten Möbeln anzufangen. Fangen Sie mit etwas Einfacherem an - einem Stuhl. Ein Nachttisch - und wenn alles gut geht, machen Sie mit der nächsten Stufe weiter.
      Sie können das Holz auch mit einer Beize auf Pigmentbasis oder einer verdünnten Farbe beizen. In diesem Fall ist die Maserung des Holzes nicht mehr sichtbar, aber das natürliche Muster des Holzes bleibt erhalten. Sie entfernen jedoch den reinigenden Teil des Holzes.
      Die beste Möglichkeit scheint mir zu sein, die Möbel so zu streichen, wie sie jetzt sind. Natürlich muss es zuerst entfettet und gereinigt werden, und wenn Sie normale Farben verwenden (nicht die kreidigen Annie Sloan-Farben), müssen Sie zuerst die gesamte Oberfläche abschleifen, damit die Farbe haftet. Das Schleifen erfolgt, ohne die Lackschicht zu entfernen, wie das Schleifen zwischen den Anstrichen (Link am Ende). Tragen Sie 2 Anstriche in der gewünschten Farbe auf. Wenn Sie den skandinavischen Stil mögen, sollte die Farbe sehr matt sein und nicht glänzen (Glanzgrad 5-10). Am besten kaufst du sie in Geschäften, die Lacke und Holzfarben verkaufen, wo auch kleine Werkstätten ihren Bedarf decken. In Baumärkten sind matte Farben eher halbglänzend.
      Was Sie sich vorgenommen haben, ist nicht einfach, aber auch nicht unmöglich. Sie dürfen keine Schritte auslassen und müssen geduldig sein.
      Viel Glück!
      https://revistadinlemn.ro/2017/04/19/albirea-si-decolorarea-lemnului-dupa-indepartarea-vechiului-finisaj/
      https://revistadinlemn.ro/2017/01/16/ce-este-si-de-ce-este-importanta-slefuirea-intre-straturi/
      https://revistadinlemn.ro/2016/11/09/ciresul-lemnul-elegantei/
      https://revistadinlemn.ro/2020/10/29/ce-trebuie-sa-stii-daca-vrei-sa-revopsesti-mobila-sau-usile-de-lemn/
      https://revistadinlemn.ro/2018/01/23/vopsele-cretoase-annie-sloan-chalk-paint/

  • Hallo!
    Herzlichen Glückwunsch und vielen Dank für diese Website mit ihren fachkundigen Informationen!
    Ich möchte ein Stück Chippendale-Esszimmermöbel mit Annie Sloan-Farben streichen.
    Die Möbel sind gut gepflegt, aber ich finde sie mit der Zeit verstaubt, und der Raum, in dem sie stehen, ist deswegen dunkel.
    Meine Freunde raten mir, es dabei zu belassen.
    Ich sollte erwähnen, dass ich bereits unzählige Möbelstücke gestrichen habe und einige Erfahrungen gesammelt habe.
    Ich würde sie wertlos machen?
    Es fällt mir schwer, mich zu entscheiden, und ein Rat von Experten würde mir sehr helfen.
    Ich danke Ihnen!

    • Hallo!
      Vielen Dank für Ihre Wertschätzung!
      Ihr Vertrauen ehrt mich, ich hoffe, dass ich Ihnen behilflich sein kann.
      Wenn es sich bei Ihren Möbeln tatsächlich um Chippendale-Möbel handelt, wäre es eine Schande, sie umzugestalten. Sie sind wertvoll, und das Holz und die Materialien, die für ihre Herstellung verwendet wurden, sind von guter Qualität. Aber wenn Sie sie verkaufen wollen, wird es schwierig, denn der Markt für Kenner ist begrenzt und auf dem offiziellen Weg benötigen Sie Dokumente oder eine Bewertung durch einen Fachmann, der ein Dokument für Sie unterschreiben kann, was Geld kostet. Sie können den Raum auch auf andere Weise aufhellen: weiß gestrichene Wände, in andere Räume verlegte Stücke, Kombination von Stilen (Fusionsstil), helle Kissen auf den Stühlen, helle, bunte und leuchtende Dekorationsgegenstände.
      Andererseits ist es wichtig, dass man sich in der eigenen Wohnung wohlfühlt, und die Möbel sollten dazu beitragen. Wenn Sie sie nicht aufwerten oder vererben wollen und wenn Sie bereits andere Möbelstücke gestrichen haben, können Sie eine Veränderung vornehmen, die Ihre Möbel noch attraktiver macht. Die charakteristischen Elemente des Stils, die besondere Form der Stuhlbeine, können durch Beizen und Patinieren hervorgehoben werden. Mit einer gut gewählten Kombination von Farben und Patinierungen können Sie ein einzigartiges Möbelstück schaffen und gleichzeitig die Eleganz der Chippendale-Möbel bewahren.
      Viel Glück!
      https://revistadinlemn.ro/2016/04/21/stiluri-in-mobila-chippendale/

Kategorien

Anmeldung zum Newsletter

Newsletter Freitagmorgen
Informationen und Ratschläge von Experten

de_DEDeutsch