Madera de castaño: fuerte, hermosa y... dulce

Faptul că nu am recunoscut lemnul de castan când am văzut jucăriile din lemn făcute de Nicu Roșioru, m-a determinat să aflu mai multe despre acest lemn. Ce m-a supărat a fost faptul că ar fi trebuit sa-l recunosc, pentru că nu vedeam pentru prima dată un lemn de castan. Știam că seamănă cu roble (probabil și din cauza asta l-am confundat), știam de culoarea lui caldă, ușor maronie și cu toate acestea nu l-am recunoscut. Urmarea a fost o documentare serioasă și așa am aflat multe lucruri noi și interesante despre castan.

La fel ca majoriatea speciilor și castanul este de mai multe feluri: castan european, castan american, castan japonez, chinezesc, etc. Cel care crește la noi si al cărui lemn se foloseste pentru mobilă, pardoseli sau grinzi este castanul european, denumit și castanul dulce (sweet chestnut) sau castanul spaniol. Contrar așteptărilor este vorba despre castanul ale cărui fructe sunt comestibile, nu despre cel pe care îl vedem prin parcuri și grădini si ale căror flori ne încântă primăvara. Cu toate că este foarte asemănător, acela face parte din cu totul altă familie și rolul lui este mai mult decorativ sau pentru a face umbră.

Castanul european (Castanea sativa) crește natural în Europa și în Orientul Mijlociu. Este foarte răspândit în zona Mării Mediterane pentru că iubește clima blândă și umezeala, dar nu este singura zonă unde poate fi găsit. Este practic răspândit în toată Europa, în unele zone – cum este Marea Britanie – fiind chiar cultivat lemn. Și la noi se găsesc, în mod obișnuit, în Maramureș. Probabil că știți că a fost o problemă în ultimii ani, mulți dintre pomi îmbolnăvindu-se și uscându-se. Din fericire se pare că această boală a fost învinsă iar copacii își revin treptat.

Castanul (pentru simplitate ma voi referi așa la castanul european) crește pănă la înălțimea de 30-35 m și un diametru de 1,5-2m. Chiar dacă se oprește din crescut în înălțime, tulpina lui poate continua să crescă, îngroșându-se. Coaja castanului este foarte brăzdată pe verticală uneori crăpăturile fiind oblice și dând un aspect foarte interesant copacului.

Fructele sunt foarte asemănătoare castanului decorativ, dar spre deosebire de acesta are în  interior 2 castane mult mai mici.

Lemnul de castan este dur și rezistent, având totuși o anumită elasticitate. Este foarte bogat în tanin ceea ce-l face rezistent la condițiile exterioare. De asemenea, poate sta timp îndelungat sub apă, fiind foarte rezistent la putrezire. Excesul de tanin îl face să intre în reacție cu fierul, de aceea se recomandă folosirea cuielor și șuruburilor de oțel. Din coaja lui se extrage taninul vegetal folosit la prelucrarea tradițională a pielii naturale.

În secțiune transversală se vede la exterior o zonă îngustă de alburn de culoare alb-galbui  până la gri deschis și o zonă de duramen de la brun deschis la brun mediu. Odată cu creșterea în vârstă culoarea se închide devenind brun roșcată. Inelele anuale sunt foarte vizibile, în interiorul inelului existând diferențieri clare între lemnul timpuriu și cel târziu.

Textura este grosieră, neuniformă, cu fibra dreaptă, uneori spiralată. Porii din zona de lemn timpuriu sunt mari și rotunzi, solitari, așezati pe 2-4 rânduri. Porii din lemnul târziu sunt mult mai mici, aproape invizibili cu ochiul liber, numeroși și răspândiți neuniform.

Când este proaspăt tăiat este foarte asemănător stejarului, dar o dată cu uscarea se diferentiează. Ca element de identificare poate fi folosită lipsa razelor medulare la castan(nu formează oglinzi).

Cheresteaua verde are tendința să crape, de aceea uscarea trebuie făcută cu foarte mare atenție pentru a nu crăpa. Odată uscat este foarte stabil, variațiile dimensionale fiind reduse. Este un alt criteriu pentru care este folosit mult la exterior pentru construcții mari, la placarea caselor sau obținerea grinzilor.

Se folosește atât lemnul masiv cât și furnirul. În funcție de tăiere apare desenul cu liniile inelelor anuale paralele (tăiere radială) sau ondulate (tăiere tangențială).

Jocul dintre desenul inelelor, porii mari și mici si colorațiile apărute din cauza taninilor fac lemnul de castan foarte frumos, potrivit pentru obținerea mobilei.

De altfel, în țări ca Franța sau Spania, cu tradiție în fabricarea mobilei si unde castanul a crescut în mod natural, în magazinele de antichități se găsesc vechi piese de mobilier din lemn de castan.

Este folosit și pentru pardoseli, atât datorită frumuseții cât și pentru că atunci când este bine uscat este foarte stabil, variația dimensională fiind nesemnificativă. În plus, culoarea naturală a parchetului de castan aduce căldură în  spațiile în care este montat.

Culoarea naturală a castanului este foarte frumoasă și caldă. De aceea una dintre culorile foarte vândute pentru băițuirea lemnului, mai ales la exterior, este culoarea castan. Cei mai puțini familiarizați cu lemnul trebuie să știe că nu este obligatoriu ca un mobilier castan să fie și din lemn de castan. El poate fi numai culoare castan, lemnul fiind de altă esență.

În sudul Europei răspândirea castanului este foarte asemănătoare cu a viței de vie. Explicația este foarte interesantă. Rezistența foarte bună la putrezire și duritatea lui a făcut să fie folosit foarte mult în trecut pentru araci pentru vie. Așa că, în timp, a ajuns să fie plantat pe lângă terenurile cultivate cu viță de vie.

O altă utilizare interesantă este la fabricarea butoaielor și în special a celor pentru învechirea oțetului balsamic. Acidul tanic din lemnul de castan dă un gust deosebit și special acestui oțet foarte apreciat în gastronomia italiană, dar și internațională.

Mă bucur tare mult că am început această serie de articole despre esențele de lemn pentru că, de fiecare dată, aflu lucruri noi și deosebite despre specii pe care deja le știam. Și de fiecare dată, chiar înainte de a încheia articolul, știu deja despre ce urmează să scriu. Așa că, pregatiți-vă pentru ulm și mesteacăn.