Nucul european, lemn cu nuanțe calde folosit la obținerea obiectelor de lux

Lemnul de nuc are culoarea și textura deosebite, iar folosirea lui pentru obținerea unor obiecte de lux i-a adus un renume special, comparabil cu al speciilor exotice. Renumele nu este gratuit pentru că a înlocuit încă din secolul al XVIII mahonul și palisandrul în fabricarea mobilierului pentru capetele încoronate și nobilii vremii. Nume celebre precum Chippendale sau Sheraton l-au adus în atenție și au făcut adevărate opere de arte din lemn de nuc. Nucul și-a păstrat statutul până în zilele noastre, orice obiect din lemn de nuc fiind considerat special. Este apreciat în egală măsură de meșteri și artiști de aceea, cu ajutorul articolului de mai jos, îi acordăm și noi atenția cuvenită.

Nucul, arborele vrăjitoarelor

Nucul autohton face parte din familia Juglandaceae, la fel ca nucul american sau cel tropical (mexican). Numele științific este Juglans regia, iar în literatura de specialitate îl puteți găsi sub diverse denumiri precum nuc european sau nuc englezesc. Pentru cei care vor să caute informații și în surse din alte țări, în engleză este English, European sau Common walnut (wood), în franceză (bois de) noyer, în italiană (legno di) noce, nussbaum (holz) în germană, (madera de) nuez sau nogal în spaniolă. Am precizat de fiecare dată, în paranteză, că este vorba de lemn pentru că, dacă veți căuta doar noce sau nussbaum este posibil să primiți informații despre arbore. Și asta pentru că nucul european este cunoscut în toată lumea pentru fructul său, nuca, un ingredient foarte des întâlnit în bucătărie, dar și industria cosmetica și farmaceutică.

În jurul nunucului s-au creat de-a lungul timpului tot felul de legende și mituri. Chiar numele științific al familiei – Juglandaceae – vine de la termenul latin Jovis Glans, care înseamnă ghinda lui Jupiter, simbol al sacralității și al conexiunii cu divinul. În credința populară din multe țări se spune că la umbra nucului se adună vrăjitoarele pentru a face temutele vrăji, iar nuca este numită fructul vrăjitoarelor. La noi se spune că nu e bine să plantezi nuc pentru că atunci când tulpina va ajunge cât gâtul omului, acesta va muri. Ca să nu se întîmple acest lucru trebuie să se deseneze un cerc mare în jurul nucului care să cuprindă în timp și dimensiunile la care va ajunge coroane. Astfel, răul va rămâne în interiorul cercului și omul este apărat. Există și o explicație științifică a tuturor relelor legate de nuc. Acesta conține în rădăcini și frunze o substanță toxică numită juglona care împiedică dezvoltare altor plante. De aceea nu pot trăi alte plante sub nuc.

Un arbore viguros cu coroană bogată

Nucul european crește în zona temperată și mediteraneeană, atât în flora spontană, cât și în culturi. Își are originea într-o zonă întinsă ce pornește din Balcani și ajunge în Himalaia și China. În timpul romanilor a fost adus și în vestul și nordul Europei, iar în secolul al XVII-lea a ajuns în America. În România crește natural mai ales în Oltenia și Banat, dar este cultivat în toată țara.

Arborele poate ajunge până la 25-30 m înălțime, cu diametrul trunchiului până la 2 m. Trunchiul este scurt și coroana rotundă și bogată. Scoarța este cenușiu-argintiu și netedă când copacul este tânăr, devenind maronie cu fisuri mari pe măsură ce îmbătrânește. Frunzele sunt căzătoare, alungite, între 8 și 15 cm lungime și sunt grupate 5-11, alternativ pe un pețiol prins de ramură.

Florile sunt masculine și feminine (unisexuat-monoice), cele masculine sub formă de mâțișori atârnători de 8-10 cm verzi-negricioși, iar cele feminine sunt purpurii sau verzui, fără codiță. Înflorește în aprilie-mai. Fructul este o drupă sferică de 4-5 cm diametru, cu înveliș verde cărnos. La maturitate învelișul crapă și eliberează nuca. În interior este sămânța, cea pe care a apreciem atât de mult în prăjituri.

Lemnul de nuc – caracteristici și proprietăți

Menționăm că nucul este un arbore protejat la noi în țară și nu poate fi tăiat fără aprobare, chiar dacă este în curtea proprie, plantat de proprietar.

Lemnul de nuc este apreciat pentru culoarea deosebită, desenul interesant și porii mari. În secțiune transversală prin trunchi, diferența dintre alburn și duramen este foarte vizibilă, alburnul fiind alb-cenușiu, iar duramenul brun deschis până la brun ciocolatiu cu dungi mai închise. Spre deosebire de nucul american, culoarea celui european este mai deschisă, cu irizații cenușii, violet sau roșiatice, iar uneori fibra poate fi ondulată. Inele anuale sunt bine conturate.

Textură este medie spre fină, cu luciu moderat și fibra în majoritatea cazurilor, dreaptă. În lemnul timpuriu porii sunt mari, demi-rotunzi, vizibili și răspândiți uniform pe 2-3 rânduri, în lemnul târziu fiind mai puțini și de dimensiuni medii. Porii sunt deseori plini cu tile și săruri. Razele medulare sunt abia vizibile cu ochiul liber.

Lemnul de nuc are densitatea 640 kg/m³ și duritatea Janka 5400. Caracteristicele sunt ale duramenului, partea cre se folosește de la nuc, alburnul fiind foarte puțin rezistent și ușor atacabil de ciuperci și insecte. Cu toate că este rezistent la umiditate datorită tilelor din pori, este considerat moderat durabil deoarece nu este foarte rezistent la atacul insecteșpr.

Uscarea naturală este înceată, iar grăbirea procesului poate duce la tensiuni și crăpări. La uscare are o ușoară tendință de decolorare. Uscarea forțată trebuie făcută după cicluri clare, bine stabilite. Dacă fibra este dreaptă, se prelucrează ușor, atât manual, cât și mecanic. Când fibra este ondulată sau răsucită prelucrarea este mai dificilă și poate chiar deteriora sculele. Se poate modela la abur, se strunjește și se sculptează fără probleme. De asemenea, nu apar situații neplăcute la încleiere sau finisare. Poate fi colorat, dar rar sunt cei care o fac deoarece culoarea naturală este foarte plăcută. Din cauza conținutului de tanini se poate colora (păta) în contact direct cu fierul.

Utilizările lemnului de nuc

Lemnul de nuc a fost foarte apreciat în trecut, înlocuind mahonul și alte specii exotice mai greu de procurat la fabricarea mobilierului de lux. În secolul al XVIII-lea, mare parte din mobila deosebită era făcută din nuc. Tăierea masivă care l-a făcut mai greu de găsit și mai scump, precum și apariția nucului american pe piața europeană, a dus la scăderea utilizării pe scară largă.

Nucul masiv a rămas însă preferatul meșterilor, în producția de masă folosindu-se mai ales furnirul. Dacă lemnul a avut fibra ondulată, desenul furnirului poate fi deosebit. Furnire de excepție se obțin din rădăcină de nuc care sunt foarte apreciate de producătorii obiectelor de lux (mașini, yahturi) sau de instrumentelor muzicale.

Din lemn de nuc se fabrică mobilier clasic sau modern, blaturi de mese de mare efect dar mai ales obiecte considerate speciale sau de lux: pipe, cutii de bijuterii, dopuri pentru sticle speciale, cutii speciale pentru trabucuri numite humidoare, patul armelor și multe altele.

Datorită culorii deosebite, s-a creat moda culorii nuc pentru mobilierul sau obiectele făcute din alte specii. Culoarea baițului nu poate însă reda frumusețea naturală a lemnului de nuc. Este imposibil de obținut același efect deoarece fibra și desenul sunt total diferite.

Cu toate că nu este o specie rară, lemnul de nuc este foarte apreciat pentru culoarea lui deosebita, pentru desenul interesant și pentru că reușește să transmită eleganța sa mobilierului și obiectelor. Și mai apreciate sunt lemnul și furnirele obținute din rădăcină de nuc datorită desenului unic, cu fibra ondulată, noduri și oglinzi.

Sper să considerați utile informațiile de mai sus. Ca de obicei, completările sunt binevenite. Iar dacă aveți întrebări sau neclarități, lăsați-le mai jos, în spațiul dedicat. Sigur voi răspunde.