Art&Craft Finisare DIY Tehnici de Finisare

Cum vopsim sau lăcuim acasă obiectele din lemn – sfaturi pentru începători

Din numărul întrebărilor primite în perioada aceasta de izolare a fost evident că foarte mulți și-au descoperit noi hobby-uri. La un moment dat o doamnă mi-a cerut un link către un articol care să descrie, pas cu pas, pentru un începător, etapele finisării unui obiect din lemn. Așa am descoperit că nu există un astfel de articol. Exista tot felul de sfaturi și indicații despre finisare, defecte care pot apărea și modul de rezolvare, dar nimic adunat într-un singur loc ca o fișă tehnică sau descrierea unui proces tehnologic. Am promis că voi îndrepta acest lucru așa că mă grăbesc să o fac chiar acum.

vopsirea si colorare sfaturi pentru incepatori

1. Materiale necesare

Înainte de toate trebuie să vă pregătiți cu materialele necesare. Pe lângă lacurile și vopselele de care le veți folosi, aveți nevoie de un mijloc de aplicare și de ceva materiale auxiliare. Iată cele pe care le consider necesare:

  • Cârpe de bumbac care nu lasă scame. Din experiență vă spun că cele mai bune pentru astfel de operații sunt tricourile de bumbac de calitate bună pe care le-ați scos din uz. Ideale sunt cele albe, dar le puteti folosi și pe cele colorate dacă știți că nu iese culoarea. Veți avea nevoie de ele pentru desprăfuit, șters pete, șters pe mâini, curățat pensule;
  • Hârtie abrazivă/bureți abrazivi. Aveți nevoie de ele, atât pentru șlefuirea lemnului, cât și cea dintre straturile de grund/lac. Pentru șlefuirea lemnului hârtia trebuie să aibă granulația 150 sau 180 iar bureții trebuie să fie medii. Pentru șlefuirea între straturi se folosește hârtie abrazivă cu granulația 280 sau 320 sau bureți fini. Pentru suprafețe lucioase (ceea ce nu vă recomand pentru că sunt dificil de obținut și pentru un avansat) granulația trebuie să fie min.400. Materialele abrazive se pot folosi și pentru obținerea unor efecte speciale cum este distressed.
  • Tije de lemn pentru amestecarea vopselei, un cuțit cu lama scurtă, un briceag pentru deschiderea cutiilor.
  • Role de hârtie adezivă pentru a delimita părțile pe care nu doriți să le vopsiți. Se găsesc în orice magazin de bricolaj și sunt foarte ușor de folosit.
  • Vas pentru a ține pensulele în apă sau solvent. După ce ați terminat de aplicat vopseaua, pentru a nu se întări pe ele si a putea sa le mai folosiți, spălați pensulele cu apă sau diluant, în funcție de natura vopselelor folosite. Când nu le folosiți țineți pensulele într-un vas cu apă/diluant.
  • Mănuși de protecție. Purtați mănuși chiar dacă folosiți produse pe bază de apă. Nu întotdeauna produsele pe bază de apă sunt și ecologice. Și oricum, după întărire, orice lac sau vopsea este greu de îndepărtat.

Pentru aplicare folosiți pensule, burete sau trafalete. Nu cumpărați pensule ieftine, veți pierde mai mult timp cu adunatul firelor căzute sau remediind defectele. Cumparați set de pensule, de diferite marimi. În col,uri sau pe diferite modele este mai ușor de vopsit cu pensule înguste și subțiri iar suprafețele plane și mari se vopsesc mai repede și mai bine cu pensule mari. Trafaletul trebuie să aibă burete dur pentru ca înglobează mai puțin aer și suprafața rezultat va fi mai frumoasă, mai plăcută la atingere. Asigurați-vă că buretele este rezistent la diluant. Bureții obișnuiți se lărgasc în contact cu diluantul.

Cumpărați lacuri/vopsele potrivite. Dacă finisați ceva ce va sta la exterior cumpărați produse special făcute pentru exterior. Produsele pe bază de apă sunt recomandate pentru proiectele de bricolaj. Scăpați astfel de mirosul de diluant din casă. Mergeți la magazine specializate, spuneți pentru ce aveți nevoie de material și cereți cât mai multe informații.

vopsirea si lacuirea sfaturi pentru incepatori

2. Veți face mizerie, așa că pregătiți spațiul de lucru înainte

Va trebui să aveti un loc unde să puteți lucra fără a fi deranjați și fără teama de a murdări. Câteva recomandări pentru acest loc:

  • Alege locul la interior. Daca este posibil, găsiți un loc la interior. Folosind vopsele pe bază de apă acest lucru devine posibil. Astfel scăpați de gâze și praf care se lipesc de suprafața vopsită în timpul uscării.
  • Alegeți un loc cât mai luminat. Ideală este lumina naturală, dar dacă ferestrele nu sunt suficient de mari, o lampă poate aduce lumina necesară.
  • Asigurați-va că locul este ventilat (se crează curenți de aer). Ventilația este foarte importantă pentru uscarea vopselelor, mai ales a celor pe bază de apă.
  • Protejați pardoseala. Nu se știe niciodată când se poate întâmpla un accident așa că e bine să folosiți folii pentru protecție (se găsesc în magazinele de bricolaj).

vopsirea si lacuirea sfaturi pentru incepatori

3. Șlefuiți întotdeauna suportul lemnos înainte de vopsire

Șlefuirea suportului lemnos este foarte importantă pentru a obține un produs de calitate. Se face atât în cazul lemnului masiv, cât și al placajului, furnirului, sau MDF-ului frezat. După cum am menșionat, șlefuirea în această fază se face cu hârtie abrazivă cu granulația 150 sau 180 sau cu bureți abrazivi medii. O granulație mai joasă lasă suprafața rugoasă și neplăcută la atingere iar una prea fină umple porii cu praf fin de lemn, scăzând aderența.

Insistați asupra șlefuirii în această fază. Cu cât mai bine este șlefuit, cu atât va arăta mai bine suprafața la final. După șlefuire desprăfuiți cu cârpa de bumbac și verificați finețea mnului cu palma. Dacă simțiți o suprafață fină, uniformă, care nu vă zgârie, puteți trece la faza următoare.

lacuirea si vopsirea sfaturi pentru incepatori

4. Colorarea

Daca veți folosi un lac, care este transparent și nu vreți ca lemnul să rămână cu culoarea naturală folosiți pentru colorare baițuri (soluții de colorare) pentru a da lemnului culoarea dorită. Gasiți in magazine culorile clasice pentru lemn – nuc, stejar, mahon, pin, abanos – dar și culori obișnuite – roșu, galben, negru, brun – pe care le puteți amesteca în diferite proporții pentru a obține culoarea dorită.

Nu folosiți de la început o culoare concentrată. Mai bine aplicați mai multe straturi pentru a ajunge la culoare decât să trebuiască să deschideți culoarea obținută, lucru foarte greu de realizat.

Baițurile pot fi pe bază de apă sau de solvent. Cele pe bază de solvent se usucă mai repede, colorează mai uniform, dar mai tern și ridică mai puțin fibra lemnului. Cele pe bază de apă se usucă mai greu, pot păta lemnul, se absorb în profunzime punând desenul lemnului în evidență, dau culori mai vii și ridică fibra lemnului mai mult. Indifrent de natura lui, lăsați să se usuce foarte bine înainte de aplicarea stratului de lac sau de grund.

Pentru a evita pătarea colorantul poate fi adăugat în primul strat de lac/grund. Colorarea este mai uniformă, dar desenul natural al lemnului este mai puțin pus în valoare.

4. Aplicarea primului strat de lac sau a grundului

Grundul pentru lemn nu este cel pe care îl stiți pentru metal. Nu este ceva care se aplică pentru a împiedica ruginirea ci pentru a mări aderența și cantitatea de material ce formează pelicula. Sunt sisteme de finisare care recomandă aplicarea grundului și lacului sau altele care folosesc un singur produs, lac sau vopsea, care se aplică în straturi succesive. Ele sunt astfel făcute încât să asigure o aderență suficient de bună. Grundul nu are proprietăți superficiale, adică nu are rezistență la zgâriere sau loviri, nu are tușeu sau aspect la fel de plăcut ca al lacului sau vopselelor. De aceea trebuie acoperit întotdeauna, la final, cu un  strat de lac/vopsea.

Aplicați 1-2 straturi de grund înaintea celui de lac. Diluați-l astel încât să se intindă bine cu pensula sau trafaletul. În cazul în care folosiți acelasi produs (straturi succesive de lac/vopsea), grundul se înlocuiește cu lac/vopsea.  Lasați să se usuce timpul recomandat înainte de a face șlefuirea. Cel mai bine este sa-l lăsați de pe o zi pe alta.

lacuirea si vopsirea sfaturi pentru incepatori

5. Șlefuirea între straturi

Șlefuind între straturi se face pentru îndepărtarea fibrei ridicate la colorare sau grunduire, praful prins în peliculă sau denivelările peliculei survenite în timpul aplicării. Pelicula trebuie să fie bine uscată când se face șlefuirea. Se folosește hârtie abrazivă cu granulația 280 sau 320 sau bureți abrazivi fini. Cu cât șlefuirea este mai bine făcută cu atât suprafața finală va fi mai fină. La final se desprăfuiește cu cârpă de bumbac.

6. Aplicarea stratului final de lac sau vopsea

La final se aplică stratul de lac sau de vopsea. Dacă până în acest moment ați descoperit că pensula nu este cea potrivită, schimbați-o. Nu vă doriți o suprafață denivelată și plină de păr din pensulă. Diluați lacul conform indicațiilor de pe ambalaj, astfel încât să nu curăa, dar nici să formeze dâre. Aplicați cu mare grijă pentru că este strat final. Puteți îndrepta eventualele greșeli doar prin polișare, dar este greu de făcut pentru un începător și puteți obține suprafețe mai lucioase decât vă doriți.

Recomandări
  • Desprăfuiți de fiecare dată prin ștergere cu cârpa. Praful scade aderența și strică aspectul peliculei;
  • Nu scuturați nicioadată cârpa cu care ați șters praful în apropierea peliculei ude sau în spațiul unde urmează să vopsiți. Praful este cel mai mare dușman al peliculelor de lac sau vopsea;
  • Colorați doar dacă urmează să aplicați lac. Aceste este transparent și se poate vedea culoarea și desenul lemnului. Vopseaua este opacă și colorarea devine inutila. Se poate face acest lucru doar în cazul efectului distressed, când prin șlefuire parțială se ajunge la stratul inferior;
  • Nu fortați uscarea. Pelicula poate să rămână moale în interior. La lacurile pe bază de apă se poate întâmpla ca apa să rămână în peliculă și să dea un aspect opalescent. Va dispărea în timp, dar o perioadă nu va avea un aspect plăcut;
  • Nu puneți obiectele ude în curent puternic de aer. Pelicula se va denivela formând „valuri”;
  • Nu aplicați straturi groase. Mai bine 2-3 straturi subțiri decât unul gros. Straturile groase dau naștere la tensiuni în peliculă care poate crăpa în timp;
  • Vopselele cretoase, cele de tipul Annie Sloan, trebuie acoperite cu ceară sau lac. Altfel nu se fixează și nu au rezistență la umiditate și zgâriere.

Promit să completez acest îndrumar dacă descopar că am omis ceva. De asemenea, el poate fi completat cu ajutorul întrebărilor voastre. Lasați-le mai jos, în spațiul dedicat și promit că voi răspunde fiecăreia dintre ele.

lacuirea si vopsirea sfaturi pentru incepatori
Distressed

Mihaela Radu

Mihaela Radu este inginer chimist dar are o mare pasiune pentru lemn. De mai bine de 20 de ani lucreaza in domeniu, finisarea lemnului fiind ceea ce a definit-o in aceasta perioada. A acumulat experienta lucrand intr-un institut de cercetari, in propria firma, precum si intr-o multinationala. Isi doreste sa impartaseasca continuu din experienta proprie cu cei care au aceeasi pasiune....si nu numai.

20 comentarii

Adaugă un comentariu

Dă-i un răspuns lui Mihaela Radu Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Buna,
    Daca suprafața a fost dată cu ulei(e vorba de un blat de stejar stratificat) mai poate fi lăcuita?daca da, se aplica aceeași pași sau e un alt proces?
    Mulțumesc

    • Buna!
      Uleiul este strat final, suprafata poate fi lasata asa, nu este nevoie de acoperire cu lac. Totusi, daca vreti sa lacuiti, puteti folosi doar lac pe baza de white spirit (petrosin, gaz), pe baza de terebentina sau lacuri alchidice. Nu pot fi folosite lacuri pe baza de apa sau lacuri pe baza de solventi organici (nitrocelulozice, poliuretanice,etc). Astfel de lacuri au rezistenta si la exterior.
      Inainte de aplicare, slefuiti suprafata (ca si cand lemnul a fi neuleiat) pentru a mari aderenta lacului. Daca lemnul este saturat cu ulei va absorbi foarte putin lac si va avea aderenta scazuta. Slefuirea va creste absorbtia, implicit aderenta. Aplicati 2 straturi subtiri, cu slefuire intre ele (pentru o suprafata placuta la atingere).
      Blatul uleiat poate fi acoperit si cu ceara. Se aplica cu o carpa un strat subtire de ceara de mobila, dupa care se lustruieste cu o carpa moale de bumbac. Suprafata va capata un luciu matasos foarte placut. Se pateaza insa la apa si surse fierbinti (ceasca cu cafea fierbinte), alcool si nu este rezistenta la exterior.
      Toate cele bune!

  • buna ziua, desi am slefuit lemnul scaunelor, le-am curatat apoi cu diluant, la unul dintre ele, migreaza culoarea, mai exact vopseaua alb ( pe baza de apa) devine galbuie. am slefuit usor si primul strat de vopsea, ce nu am facut bine ?

    • Buna seara!
      Nu pare sa fi facut ceva rau. Culoarea poate fi de la baitul din porii lemnului (daca este un scaun revopsit) sau taninul din lemn. Apa din vopsea le-a dizolvat si le-a facut sa migreze la suprafata. In aceste cazuri se folosesc izolatori. Sunt produse transparente, mai diluate, cu intarire, care patrund adanc in lemn si blocheaza in interior taninii si ce mai gaseste pe acolo.
      Cred ca acum izolarea s-a rezolvat cu primul strat de vopsea. Ar trebui ca al doilea strat sa se mai ingalbeneasca.
      Toate cele bune!

  • Buna seara. Urmeaza sa vopsesc un birou din pal. Ma gandeam la vopseaua oskar pe baza de apa, dar imi este teama ca suprafata de lucru sa nu se zgarie in timp. Ce as putea sa folosesc pentru o mai buna rezistenta? Am citit de lacul incolor. Oare merge dat cu el peste vopseaua alba? Multumesc de raspuns ! Seara frumoasa!

    • Buna ziua!
      In primul rand trebuie sa va asigurati ca vopseaua are aderenta la PAL-ul melaminat. Din cate stiu, Oskar are o astfel de vopsea.
      Se poate da lac peste vopsea, dar este important ca produsele sa fie compatibile si lacul dur. Nu toate lacurile au duritate mare. Este posibil ca vopseaua sa fie chiar mai dura. Lacul pentru parchet are duritate foarte buna. Exista lacuti pentru parchet pe baza de apa cu rezistente foarte bune. Va trebui sa slefuiti usor suprafata vopsita pentru a asigura aderenta dintre cele doua straturi.
      E bine sa stiti ca lacul va schimba usor culoarea vopselei datorita tentei de galben pe care o are.
      Inainte de a lacui este bine sa vedeti cat este de dura vopseaua folosita, pentru ce este recomandata. Daca este recomandata pentru mobilier si nu se cere niciun alt strat protector, vopseaua nu trebuie acoperita cu lac.
      Toate cele bune!

  • Buna ,
    Am un blat de Bucătărie lăcuit dar meșterul a lăsat o grămada de imperfecțiuni ( găuri )
    Întrebare mea este cum as putea acoperi toate aceste neregularități
    Ma gândesc sa dau un strat de rășină epoxidica dar nu știu dacă este corect
    Poate meșterul nu a închis porii blatului înainte de a aplica lacul ( apropo cu ce produs se sigilează porii lemnului )

    • Buna!
      Exista chituri de retus, in diferite culori, cu ajutorul carora puteti repara suprafetele cu defecte.
      Daca lacul cu care a fost facut blatul nu e cu intaritor s-ar putea ca rasina sa-l afecteze. Si pentru a avea aderenta lacul ar trebui slefuit. In general se aplica lac peste rasina.Dar puteti verifica compatibilitatea intre lac si rasina intr-o zona ascunsa. Daca nu se intampla nimic, se poate turna rasina. Slefuiti inainte pentru a avea aderenta intre straturi.
      Porii se inchid cu grund umplutor de pori sau dand mai multe straturi succesive, subtiri, de lac. La lemnul cu porii mari (nuc, stejar, frasin), trebuie verificata suprafata la 1-2 saptamani dupa ce finisajul a fost treminat. In acest timp lacul „cade” in pori si acestia devin din nou vizibili. Folosind un lac cu intarire (poliuretanic, hidrodiluabil cu intarira) acest fenomen poate fi evitat.
      Toate cele bune!

    • Buna ziua!
      Puteti folosi baituri obisnuite, simple (sa nu contina decat solorant si solvent, fara rasini adaugate), pentru lemn, atat pe baza de apa, cat si pe baza de solveti organici. Important este ca lemnul baituit sa fie bine uscat atunci cand aplicati lacul. Folositi lac special pentru parchet, altfel treptele se vor zgaria cu usurinta.
      Daca scara de interior este montata, va recomand sa folositi produse pe baza de apa. Exista si lac de parchet, foarte dur, pe baza de apa. Asa veti scapa de mirosuri neplacute.
      Toate cele bune!

  • Buna ziua!
    Am o nelamurire.
    Vreau sa vopsesc o mobila de stejar care este deja lacuita. Stiu ca mobila trebuie curatata, slefuita, stearsa de praf si apoi degresata, dupa aceea pot aplica stratul de vopsea (ma gandeam sa folosesc Oskar pe baza de apa). Intrebarea mea este urmatoarea: cum pot sterge mobila daca se va murdarii? Ar trebui sa o ceruiesc ca sa pot face asta?
    Mentionez ca vreau ca mobila sa aiba un aspect mat.
    Va mulțumesc!

    • Bună ziua!
      După ce vopseaua pe bază de apă se usucă li se întărește, nu mai este solubilă în apă așa că o puteți curăța ca pe orice alt mobilier.
      Pentru a o pregăti de vopsire trebuie întâi să o degresați spălând-o cu o cârpă udă cu apă și detergent de vase. După ce o ștergeți și cu o cârpă curată și o lăsați să se zvânte, o șlefuiți cu hârtie abrazivă 280 sau 320 sau burete abraziv fin. Șlefuirea se face cu cel mult câteva ore înainte de vopsire (3-4 ore) pentru ca vopseaua să aibă aderență.
      Pentru a avea mobilă cu aspect mat trebuie să cumpărați vopsea mată.
      Vopseaua obișnuită, cum este cea de la Oskar, nu are nevoie să fie ceruită. Există mai multe feluri de vopsea pe bază de apă. Doar cea cretoasă este obligatoriu să fie fixată cu ceară sau lac pentru că altfel nu are rezistență. Și vopseaua Oskar poate fi ceruită, dar doar dacă vreți. Ceara îi oferă un plus de protecție.
      Toate cele bune!
      https://revistadinlemn.ro/2020/10/29/ce-trebuie-sa-stii-daca-vrei-sa-revopsesti-mobila-sau-usile-de-lemn/

  • Buna ziua,
    Am o scara noua care deja a fost montata in casa noua. Constructorul
    n-a mai avut rabdare. Treptele sunt cumparate de gata si sunt din fag. Am nevoie sa le colorez intr-o nuanta de capuccino (chiar daca iese mai inchis dar sa fie in nuanta) pentru ca asa este gresia tip parchet din living; am incercat vreo 6 tipuri de lacuri, baituri, lazuri dar aproape toate vireaza in roz sau roscat pentru ca asa este fagul. Ce nu e roz, e altceva dar tot nu-mi iese nuanta dorita.
    Contra treptele vreau sa le fac albe.
    Am nevoie de ajutor.
    Multumesc!

    • Bună seara!
      Culoarea roșiatică a fagului va influența culoarea baițului. Este practic imposibil ca roșul fagului să nu se regăsească în culoarea obținută pe lemn.
      Singurele soluții ar fi decolorarea treptelor și apoi colorarea lor în culoarea dorită sau colorarea cu o vopsea capuccino mai diluată astfel încât să rezulte un lemn semiacoperit.
      Prima soluție este ceva obișnuit în fabricile care lucrează cu fag, dar nu este foarte simplu și ar trebui să apelați la un specialist. Variante de albire găsiți în link-ul de mai jos. În cazul celei de-a doua, nu este complicat, dar finisajul nu va fi la fel de transparent ca un baiț acoperit cu lac. Dacă nu vă deranjează că lemnul este mai puțin vizibil, este cea mai simplă soluție.
      Succes!
      https://revistadinlemn.ro/2016/11/04/lemn-cu-pete-sau-prea-inchis-la-culoare-se-rezolva/

  • Bună ziua,

    Am citit articolul dumneavoastră și dacă se folosesc vopsele pe bază de apă scrie că ridică fibra lemnului mai mult.
    Îmi puteți spune mai multe detalii cu privire la acest aspect?

    Vă mulțumesc!

    • Bună ziua!
      Lemnul iubește apa și atunci când o găsește, o absoarbe. Când absoarbe apa, fibra tăiată a lemnului, adică cea care rezultă după ce lemnul a fost transformat în scânduri, grinzi, furnir sau alte elemente, se umflă, iar capătul ei se ridică. Vopselele pe bază de apă au în compoziție apă care este, cum spuneam, absorbită de lemn. După ce vopseaua se usucă și se întărește pe fibra ridicată a lemnului, fibra ridicată rămâne tare și suprafața devine aspră la atingere. Pentru a o face din nou fină se face șlefuirea între straturi. Bureții abrazivi fini sau hârtia abrazivă cu granulația peste 240 care se folosesc pentru această operație sub aceste capete de fibtă întărite, iar suprafața devine din nou fină. Șlefuirea este ușoară, de suprafață, doar pentru a îndepărta aceste asperități. Fenomenul se întâmplă la aplicarea primului strat de vopsea pentru că după aceea, cel puțin teoretic, vopseaua nu mai vine în contact cu lemnul.
      Fără această șlefuire este greu de obținut o suprafață fină și plăcută la atingere.
      Absorbția se întâmplă și la produsele pe solvent, dar în măsură mult mai mică.
      Las mai jos link către alte articole care vă pot fi de ajutor.
      Toate cele bune!
      https://revistadinlemn.ro/2021/07/01/am-aplicat-3-straturi-de-lac-dar-suprafata-continua-sa-fie-aspra-cum-sa-fac-ca-nu-mai-zgarie-sa-fie-fina/
      https://revistadinlemn.ro/2017/01/16/ce-este-si-de-ce-este-importanta-slefuirea-intre-straturi/

  • Buna ziua. Sunt la inceput și vreau să știu exact etapele pentru finisare. Cu ce incep și cu ce termin și aici mă refer la grund, bait și lac…
    După ce fac șlefuirea la lemn cu foaie abraziva ce aplic prima data pentru că în final să obțin luciu. Menționez că nu vreau luciu sticla. Ceva mai rustic. Dar frumos si cu aspect elegant. Se poate aplica doar baiț și după lac….
    Ori grund și după lac….
    Ori chiar toate…
    Vreau sa înțeleg exact etapele finisării.
    Mulțumesc anticipat!

    • Bună seara!
      După șlefuire se aplică baitul, apoi grundul și la final lacul. Se șlefuiește lemnul în lungul fibrei cu hârtie abrazivă cu granulație 120, 150 sau 180. Hârtia mai fină (peste 240) este folosită pentru șlefuirea grundului. După șlefuire suprafața se desprăfuiește prin ștergere sau suflare cu aer.
      Se poate aplica baiț pe bază de apă sau de solvent. Baițul pe bază de apă intră mai bine în lemn și îi pune în evidență desenul. Ridică însă fibra mai mult și se usucă mai greu. Ridicarea fibrei va însemna un efort mai mare la șlefuirea grundului pentru a obține o suprafață fină. Baițul pe bază de solvent intră mai puțin în lemn, ridică mai puțin fibra și se usucă mai repede. Colorarea este mai uniformă, dar mai ternă. Baițul trebuie să fie complet uscat înainte de aplicarea grundului.
      Grundul asigură planeitatea suprafeței și aderența bună la lemn. Se aplică 1-2 straturi, se lasă să se usuce după care se șlefuiește. Pentru șlefuire se folosește hârtie abrazivă min.240. Dacă urmează un lac lucios hârtia de șlefuit trebuie să aibă granulația min.400.
      Lacul se aplică la final, după șlefuirea și desprăfuirea suprafeței grunduite. El este cel care dă aspectul plăcut, luciul și rezistența la zgâriere, abraziune, apă, etc. Lacul nu se șlefuiește. Pentru a obține suprafețe perfecte, lacurile lucioase pot avea nevoie de lustruire. Lustruirea se face cu paste abrazive cu granulația min.1000 și discuri speciale de pâslă sau microfibră.
      Pentru toate informațiile de mai sus las mai jos link-uri către articole dedicate unde explicațiile sunt mai elaborate.
      Este bine că nu vă doriți luciu înalt. Este greu de obținut și nu merge deloc cu mobilierul rustic.
      Puteți aplica doar baiț și lac. Baiț și grund nu se poate pentru că grundul nu are proprietăți superficiale, adică nu este rezistent la zgâriere și abraziune, nu are aspect și tușeu plăcut, nu are grad de luciu.
      Succes!
      https://revistadinlemn.ro/2018/12/06/colorarea-lemnului-recomandari-pentru-un-aspect-fara-pete/
      https://revistadinlemn.ro/2020/09/17/10-trucuri-pentru-suprafete-din-lemn-perfect-finisate/
      https://revistadinlemn.ro/2022/09/22/de-ce-se-ridica-fibra-lemnului-la-vopsirea-cu-produse-pe-baza-de-apa-ce-facem-ca-suprafata-sa-fie-redevina-neteda/
      https://revistadinlemn.ro/2019/04/18/greseli-din-exces-de-zel-la-slefuirea-manuala-a-lemnului/
      https://revistadinlemn.ro/2017/07/17/sfaturi-pentru-cei-ce-fac-mobila-in-stil-rustic/

      • Buna ziua doamna Mihaela Radu,
        Ma indrumati va rog in alegerea produselor pentru vopsirea unor scari din lemn de fag + balustri in culoarea alba? As dori o vopsea cat mai rezistenta la lovituri mecanice si sa isi pastreze culoarea (sa nu se ingalbeneasca) ani de zile.
        Credeti ca este nevoie si de izolator inainte de aplicarea grundului?
        Va multumesc anticipat!
        O zi frumoasa

        • Bună ziua!
          Cea mai rezistentă vopsea la îngălbenire este cea acrilică pe bază de solvent. Este o vopsea în două componente, cu întăritor, de aceea are rezistență mecanică bună. Creșterea procentului de întăritor cu 5-10% duce la creșterea durității. Nu depășiți procentul maxim pentru că vopseaua poate deveni casantă.
          O altă variantă este vopseaua pe bază de apă pentru parchet în care se adaugă aditiv antiîngălbenire.
          Vă recomand să cumpărați materialele profesionale. Le găsiți la distribuitori de lacuri și vopsele precum Sirca, ICA (Lomilux), Sayerlack, Renner, Milesi, etc. Îi găsiți în mai toate orașele mari.
          Fagul nu este un lemn taninos așa că, în general, nu are nevoie de izolator. Dacă folosiți las pe bază de apă sfatul meu este să aplicați și izolator. Apa poate dizolva coloranți sau alte substanțe din lemn, iar vopseaua își poate schimba culoarea.
          Succes!

Categorii

Abonează-te la newsletter

ro_RORomanian