Lemnul de cais – textură fină, bogăție de culori și un sunet moale și catifelat

Lemnul provenit de la pomii fructiferi este mai puțin cunoscut, nefiind prea utilizat. Fructele sunt cele importante, pomul fiind tăiat doar când este bolnav sau prea bătrân pentru a mai rodi. Când apare însă un obiect făcut cu astfel de lemn, atenția este atrasă de bogăția de culori și fibra deosebită. În această categorie se încadrează și lemnul de cais. Este un lemn pe care nu-l veți găsi în fabrici, dar mânerele de cuțit, bolurile, lingurile și unele instrumente muzicale specifice vă vor atrage cu siguranță atenția. Mergând cu curiozitatea mai departe puteți afla despre cais că este asociat cu Venus, zeița iubirii sau că lemnul lui poate scoate sunete de neuitat. Acestea și încă multe alte informații despre cais puteți afla din articolul de mai jos.

Un pom cu flori care te fac atrăgătoare și lemn care-ți plânge lacrimile

În Spania, caisul este asociat cu Venus, zeița iubirii, fiind un simbol sexual feminin. Potrivit unei credințe populare foarte răspândită aici, el are puterea de a stârni pasiuni. De aceea, femeile din Andaluzia își pun sub fustă flori și frunze de cais, devenind astfel irezistibile.

Pe de altă parte, în Armenia, unde caisa este fructul național, din lemnul de cais se face cel mai vechi instrument muzical tradițional de suflat, un fel de flaut, numit duduk. Când nu poți să plângi, duduk îți plânge lacrimile, se spune. Sunetul catifelat și maniera în care sunt interpretate cântecele îți dau o stare de tristețe, îți trezesc emoții. De aceea mulți spun că este instrumentul care poate plânge în locul tău când tu nu o poți face. Muzica interpretată în manieră modernă creează o atmosferă aparte și este o foarte bună alegere ca muzică de relaxare. Găsiți aici un exemplu de muzică armenească interpretată la duduk.

În China, sâmburele de caisă a fost folosit din cele mai vechi timpuri în medicina naturistă, caisul fiind un pom foarte apreciat. Există o poveste care spuse că medicul Gong Feng, specialist în medicina naturistă în perioada celor Trei Regate, a cerut pacienților ca după ce se fac bine, în loc de plată să planteze în livada sa un cais. Și astfel în grădina a apărut o pădure de caiși, iar medicul a avut continuu remediu pentru boli. În China există și acum expresia expert al crângului de caiși pentru a denumi poetic un medic.

De mici dimensiuni, cu fructe galbene și zemoase, caisul se cultivă din cele mai vechi timpuri

Există peste zece tipuri de cais, dar cel comun, pe care-l găsim și la noi, este Prunus armeniaca. În engleză îl găsiți ca apricot wood, în franceză bois de abricotier și legno di albicocco în italiană. Face parte din genul Prunus, la fel ca prunul, cireșul și corcodușul. Pentru că este cultivat în Armenia din cele mai vechi timpuri și datorită numelui în latină, multă vreme s-a crezut că acolo este zona nativă a caisului. Studii genetice mai recente au arătat însă că în Asia centrală și China a apărut caisul inițial. În China a fost cultivat pentru prima dată și de aici s-a răspândit ca pom fructifer, întâi în Asia centrală și cea de vest, apoi în Europa, nordul Africii și Japonia. Ulterior a ajuns să fie cultivat în toată lumea.

Caisul este un pom fructifer de mici dimensiuni a cărui înălțime poate ajunge de la 6 la 12 m. Trunchiul este subțire, rar depășind 40 cm, iar coroana este rotundă și bogată. Frunzele sunt ovale, cu baza rotunjită și vârf ascuțit, lungimea fiind de 5-9 cm, iar lățimea de 4-8 cm. Florile au diametrul de la 2 la 4 cm, sunt albe sau roz și au cinci petale. Apar pe ramuri la începutul primăverii, înaintea frunzelor, solitare sau în pereche. Fructul este o drupă cu diametrul de 1,5 -2,5 cm, chiar mai mare la speciile mai noi, îmbunătățite. Are culoarea de la galben la portocaliu, partea care stă în bătaia soarelui mergând până la roșu, iar suprafața poate fi netedă sau catifelată, cu peri scurți. Pulpa este moale, suculentă, dulce acrișoară, iar în mijloc este sâmburele tare care ascunde sămânța. Se înmulțește în principal prin butășire pe prun sau piersic.

Lemnul de cais: caracteristici și proprietăți

În secțiune transversală prin trunchi se poate nota diferența dintre alburn și duramen. Duramenul este maro deschis cu irizații roșiatice și portocalii și nervuri violet și verzi. Culoarea este mai deschisă la lemnul proaspăt tăiat și se închide în timp. Din loc în loc întâlnim dungi închise maro. Zona de alburn este subțire și mai deschisă la culoare. Textura este fină, uniformă și cu un luciu moderat.

Inelele anuale sunt vizibile, porii fiind adunați în rânduri în partea de lemn timpuriu, fiind foarte numeroși în această zonă. Porii sunt semirotunzi, mediu spre mici, solitari în partea de lemn târziu și adunați radial în lemnul timpuriu. Ocazional se întâlnesc depozite de gume și minerale, iar razele medulare sunt mediu spre mari, spațiate normal.

Lemnul de cais este mai greu și mai dur decât lemnul de cireș. Tăierile în timpul perioadei de vegetație provoacă crăpături interne mici și multe din cauza tensiunilor provocate de ieșirea rapidă a apei libere. Densitatea în stare uscată este 745 kg/m³. Zonele cu fibra dreaptă și uniformă se lucrează ușor mecanic și manual. În cele cu fibra neregulată și noduri, există risc de crăpare. De strunjește bine, se încleiează și se finisează fără probleme.

Perfect pentru mici obiecte de decor, dar și pentru afumat carnea de pasăre sau porc

Spre deosebire de fratele lui cireșul, lemnul de cais este mult mai greu de găsit și în general, doar ca bucăți mici. Acestea se pot sculpta sau strunji pentru obținerea diverselor obiecte decorative, fiind o bucurie pentru meșterii pricepuți. Din lemn de cais se obțin mânere pentru cuțite sau alte unelte, boluri, linguri, mici cutii sau alte obiecte de decor. Este folosit ca lemn de intarsie, la obținerea unor instrumente de suflat și chiar pentru obținerea chitarelor electrice, dacă bucata de lemn este mai mare.

Lemnul de cais arde bine și degajă cantitate mare de căldură și miros plăcut, dar nu este un lemn de foc uzual din cauza cantităților foarte mici. Este însă un lemn folosit frecvent pentru afumarea alimentelor, fiind folosit pentru afumarea cărnii de pasăre sau de porc cărora le conferă un gust dulce și blând.

De la cais se folosesc în principal fructele, care se mănâncă ca atare, sub formă de suc sau nectar și deshidratate. Se folosesc în bucătărie pentru a adăuga savoare mâncărurilor. Semințele de caisă conțin amigdalină, un produs toxic și de aceea nu se prea folosesc în bucătărie, dar uleiul extras din ele poate fi consumat pentru că amigdalina nu este solubilă în ulei. Sâmburii măcinați se folosesc ca exfoliant în cosmetică fiind o alternativă ecologică la particulele de plastic.

Sper să considerați interesante informațiile. Ca de obicei, completările sunt binevenite. Iar dacă aveți întrebări sau neclarități, lăsați-le mai jos, în spațiul dedicat. Sigur voi răspunde.