Casa NZEB Casa pasivă Evenimente

Cum a fost Săptămâna nZEB de la București

În perioada 22-25 noiembrie 2023 a avut loc Săptămâna nZEB la Arena Laminor din București, un eveniment care a reunit specialiști din domeniul construcțiilor și al materialelor cu impact asupra eficienței energetice a clădirilor. nZEB (nearly Zero Energy Building – clădiri cu consum energetic aproape de zero) este standardul pe care toți cei implicați în construcții sunt acum obligați să-l respecte, iar evenimentul a avut ca scop informarea și prezentarea de soluții celor care au în plan să construiască sau să renoveze în viitorul apropiat. Săptămâna nZEB este continuarea evenimentelor nZEB Roadshow (Caravana nZEB) care s-au desfășurat îm orașe precum Brașov, Iași, Cluj sau Timișoara.

nZEB Roadshow, un eveniment internațional

nZEB Roadshow este un eveniment internațional care aduce împreună organizații din Bulgaria, Croatia, Grecia, Italia si România. Scopul este promovarea într-un mod inedit, pe plan local și regional, a bunelor practici în materie de clădiri cu consum de energie aproape egal cu zero (nZEB) și pentru stimularea cererii de personal calificat. Ideea organizatorilor a fost să proiecteze și să construiască unități mobile de instruire și demonstrații. Acestea, datorită penetrării pieții în adâncime, să servească drept centre de informare a publicului larg și astfel să crească gradul de conștientizare cu privire la beneficiile standardului nZEB.

Tot în cadrul acestor evenimente itinerante, urmau să se organizeze conferințe privind politicile de aplicare a standardului, ateliere și evenimente de formare. Subiectele abordate acopereau toate aspectele implicate, inclusiv cele financiare sau necesitatea integrării cerințelor de forță de muncă calificată în achizițiile publice.

În România, evenimentul nZEB Roadshow este organizat de Clusterul pentru pro­movarea clădirilor cu consum de energie aproape egal cu zero (pRO-nZEB). Săptămâna nZEB din București a fost organizată în parteneriat cu ZEBRO – ”echipă de Activiști nZEB care se ocupă cu promovarea construcțiilor eficiente energetic, verzi, sustenabile”.

Publicul este din ce în ce mai interesat de metodele și materile moderne de construcție

Săptămâna nZEB de la București a avut loc la nici două săptămâni după nZEB goes Passive, un eveniment similar desfășurat la Cluj. După părerea mea, este foarte bine că există evenimente importante cu astfel de mesaj în orașe cu mare dezvoltare imobiliară. Scopul este ca informația despre beneficiile locuirii în case eficiente energetic să ajungă la public, iar multora le este greu să se deplaseze dintr-o parte în alta a țării. Prezența târgurilor în poluri importante ale țării nu face altceva decât să crească numărul celor informați și probabilitatea ca aceștia să construiască din ce în ce mai bine sau să ceară case cât mai bine făcute. Cred că nu va dura mult și un astfel de târg va apărea și la Iași.

Impresia este că a existat același interes pentru ambele târguri, vizitatorii fiind în număr mare, atât la Cluj, cât și la București. Am petrecut doar o zi în târgul din București, dar am stat câteva ore bune, astfel că am putut vedea fluxul constant de vizitatori. Și participanții cu care am vorbit au spus același lucru, subliniind că cei care vin sunt mult mai informați, întreabă documentat și sunt foarte atenți când fac alegeri.

Participanții au acoperit atât construcția de case eficiente energetic, cât și furnizarea de materiale și instalații

Am revăzut la București o parte dintre constructorii de case pe structură de lemn cu care m-am întâlnit la Cluj -Litarh, Dimmer, Dorna EcoHouse, Wood Structure. La târgul de la București li s-au alăturat Class Meister, Miradex, Logicassa. M-a bucurat revederea cu Adrian Dumitru, de la Class Meister, pe care l-am cunoscut cu ocazia Open House Essetre. Am zăbovit și la Dorna EcoHouse, onorând acum invitația la cafea primită la Cluj. Cu ocazia asta am aflat că își doresc să acorde mai multă atenție pieței românești.

O altă întâlnire plăcută a fost cu Constantin Tistea, reprezentantul KLH în România și un specialist recunoscut la nivel internațional în ceea ce privește construcțiile din CLT. L-am întâlnit și la Cluj, dar programul foarte încărcat nu a lăsat prea mult timp pentru întâlniri și discuții, așa că am profitat acum. Am discutat mult cu Costi despre CLT, despre KLH și despre dorința lui de a demonstra că nu este atât de scump pe cât se crede să construiești cu CLT.

Am văzut în târg producători de materiale de construcții, furnizori de termoizolații, producători și distribuitori de ferestre și uși atestate pentru case foarte eficiente energetic și chiar pasive. Au fost prezenți furnizori de instalații de încălzire și răcire, de sisteme de ventilație cu recuperare de căldură, de pompe de căldură și panouri fotovoltaice. Au fost peste 70 de expozanți dornici să convingă vizitatorii că este în avantajul lor să construiască case eficiente, că o investiție bine făcută acum îi poate feri de neplăceri mai târziu.

Conferințe, workshop-uri, vizite pe șantiere sau case pasive

Târgul a găzduit și multe prezentări teoretice și workshop-uri. Pe scena amenajată în același spațiu au fost dezbateri, discuții cu autoritățile locale, dezvoltatori imobiliari sau reprezentanți ai învățământului universitar. Tema principală a fost, desigur, eficiența energetică precum și soluțiile de reducere a consumului de energie. Pe lângă aceste prezentări, organizatorii au avut în vedere și partea practică. În ultimele două zile de târg au fost organizate mai multe vizite pe șantiere aflate în afara Bucureștiului.

Un eveniment apreciat și prezentat și în cadrul târgului a fost vizionarea casei pasive premium a familiei Iosif, singura casă pasivă premium pe structură timber frame din țară, pe care am organizat-o împreună cu constructorul Litarh. Revista din Lemn a documentat toate etapele construcției casei în peste 10 materiale video făcute de-a lungul a 2 ani, pe care le găsiți pe drumul spre casă.ro. Vizionarea s-a bucurat de interes, casa fiind vizitată de mulți doritori. în ciuda vremii foarte neplăcute.

Cred că evenimentul de la București și-a atins scopul de a informa publicul larg de necesitatea construirii corecte a unor clădiri cât mai eficiente energetic. Încet, dar sigur, modul în care este abordat domeniul construcțiilor se schimbă în bine ceea ce este în beneficiul nostru, al tuturor.

Mihaela Radu

Mihaela Radu este inginer chimist dar are o mare pasiune pentru lemn. De mai bine de 20 de ani lucreaza in domeniu, finisarea lemnului fiind ceea ce a definit-o in aceasta perioada. A acumulat experienta lucrand intr-un institut de cercetari, in propria firma, precum si intr-o multinationala. Isi doreste sa impartaseasca continuu din experienta proprie cu cei care au aceeasi pasiune....si nu numai.

Adaugă comentariul

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Abonează-te la newsletter

ro_RORomanian