Cu toate că nu este un lemn intens folosit, văd de multe ori mici obiecte realizate de meșteri, inclusiv români, ce locuiesc în zone în care măslinii fac parte din peisajul obișnuit. Este un lemn interesant, frumos colorat și ”desenat”, ceea ce îl face foarte potrivit pentru obiecte precum stilouri de colecție, cutii de bijuterii sau mic mobilier de înaltă clasă. Măslinii sunt cultivați pentru fructele din care se extrage uleiul atât de cunoscut, iar utilizarea lemnului este în plan secund, mai ales că arborii trăiesc mult. Poveștile și datele istorice despre măslin coboară mult în istorie, cultivarea lui fiind cunoscută de peste 5000 de ani. Toate acestea sunt argumente foarte solide în favoarea unui articol despre lemnul de măslin.
Măslinul, cel mai vechi arbore cultivat
Găsim măslinul menționat în vechi documente istorice, unde este confirmată cultivarea lui pe teritoriile Cretei și al Siriei antice în urmă cu mai bine de cinci mii de ani. Sunt multe dovezi istorice ale prezenței lor găsite în site-uri arheologice, morminte, cărți și documente. Ramuri de măslin au fost găsite în mormântul faraonului egiptean Tutankamon, uleiul, ramurile și lemnul de măslin au fost menționate de nenumărate ori în Biblie și Coran, măslinele erau cunoscute ca parte importantă a dietei locuitorilor Romei antice.
Durata medie de viață a unui măslin este între 300 și 600 de ani, dar sunt exemplare care trăiesc mult mai mult. Sunt dispute între țări legate de cine deține cel mai bătrân măslin. Se crede că un exemplar din Creta are peste 2000 de ani, iar Italia și Libanul pretind că au măslini ce au peste 3000 de ani. Cel mai bătrân măslin certificat este însă în Grecia, are 2000 de ani și încă rodește.
Tipurile de măslin
Originar de pe coasta de est a Mării Mediterane, măslinul a fost cultivat și în alte zone datorită calităților fructelor și uleiului obținut din ele. Se cunosc peste 20 de țări în care este cultivat în plantații agricole, 60% din suprafața cultivată cu măslini fiind în Europa. Primele 5 țări cultivatoare de măslini sunt Spania, Italia, Turcia, Grecia și Siria.
Sunt 2 tipuri principale de măslini. Unul este Olea europaea, socotit măslinul tradițional, pe care îl găsim în estul Mediteranei, Siria, părți ale Asiei Mici, capătul sudic al Mării Caspice și nordul Iranului. Este cunoscut pentru lemnul său versatil și măslinele cu un gust foarte apreciat. Ramurile acestui tip de măslin sunt cunoscute ca simbol al păcii. Există mai multe subspecii și sute de soiuri de Olea europaea. Celălalt tip este Olea capensis, măslin din zona Subsahariană a Africii, fiind recunoscut pentru lemnul său mai dur și mai închis la culoare.
Chiar dacă sunt exemplare care pot ajunge și la 40 m înălțime, marea majoritate a măslinilor au între 8 și 15 m înălțime și 1-1,5 m diametru. Trunchiul devine din ce în ce mai noduros și răsucit odată cu vârsta. Ramurile formează coroană bogată și cresc de multe ori torsionat. Frunzele sunt subțiri și alungite, verzi argintii pe partea superioară și argintii pe cea inferioară. Florile sunt mici și albe, iar fructele sunt mici și cu un sâmbure în interior (drupe). Fructele soiurilor sălbatice sunt mai mici decât ale celor cultivate în plantații.
Structura și caracteristicele lemnului de măslin
Lemnul de măslin are un aspect plăcut, bogat colorat și desenat, ceea ce îl face foarte potrivit pentru obiecte decorative. Desenul prezintă linii contrastante maro sau negre pe fond gălbui sau chiar albicios. În timpul prelucrării degajă un miros distinct, plăcut și dulce fructat, care poate persista și ani de zile după ce obiectul a fost terminat. Este greu de uscat și este posibil să se deformeze datorită tensiunilor mari care apar. Se recomandă uscarea foarte lentă la temperaturi scăzute.
Duramenul are culoarea de la gălbui la maroniu, cu dungi contrastante brun închis sau negre. Culoarea tinde să se închidă cu vârsta. Lemnul de măslin are uneori fibra răsucită, ondulată sau sălbatică, iar pe trunchi de găsesc bube cu o structură foarte interesantă. Textura este fină și are un luciu natural moderat care poate fi lustruit. Porii sunt difuzi, mici spre mijlocii, moderat numeroși și fără un aranjament specific. Inelele anuale nu sunt întotdeauna vizibile, iar razele medulare sunt înguste, invizibile fără lupă.
Lemnul de măslin este dur, greu, dens și foarte rezistent. Greutate specifică medie a lemnului uscat este de 990 kg/m³. Se prelucrează în general destul de ușor, cu probleme însă dacă fibra este răsucită sau la prelucrarea bubelor. În ceea ce privește rezistența la putrezire, sunt date care spun că nu este rezistent deloc, altele care dau o rezistență medie. Principala cauză a lipsei de rezistență este sensibilitatea la atacul insectelor. Pare că mirosul plăcut atrage insectele și acest lucru îl face foarte vulnerabil.
Se încleiază și se finisează fără prăbleme și este ușor de prelucrat prin strunjire.
Utilizzi
Deoarece măslinul crește răsucit și neregulat, cu multe ramuri laterale ce deformează trunchiul, este dificil de obținut cherestea dreaptă de dimensiuni mari. De aceea nu prea este folosit pentru fabricarea pieselor de mobilier de mari dimensiuni. Bucățile de lemn sunt în general de mici dimensiuni și sunt folosite pentru obiecte decorative și mici de interior, pentru boluri și ustensile de bucătărie, tocătoare sau elemente din construcția unor piese de mobilier.
Din cauza rezistenței scăzute la putrezire nu este recomandată folosirea la exterior. Poate fi însă folosit la interior pentru fabricarea de obiecte strunjite, a mânerelor cuțitelor sau sculelor mai speciale, stilourilor de colecție, a unor obiecte de artă, pentru placări decorative sau în combinație cu alte specii pentru fabricarea mobilierului de lux. Lemnul de măslin este considerat deosebit și de aceea este scump.
Măslinul este cunoscut și pentru utilizările sale terapeutice. Uleiul de măsline este considerat un regulator al circulației grăsimilor în organism și este folosit și ca stimulator al sistemului cardiovascular.
Sper să considerați interesante cele de mai sus. Dacă aveți și alte informații despre lemnul de măslin, lăsați-le mai jos, în spațiul dedicat. Ele vor fi adăugate articolului și astfel vom avea un material foarte complet, util tuturor.
Aggiungi commento