Povești, legende, mituri – Calul troian

Folosim expresia „calul troian” atunci când rezolvarea unei probleme s-a făcut printr-un șiretlic, sau când vrem să sugerăm că, printr-un fals dar, se poate strica o relație sau o situație, din interior. Probabil că mulți știți și povestea care a dat naștere expresiei. Totuși cred că este o poveste frumoasă care merită spusă din nou, mai ales că ea este cunoscută și ca povestea calului de lemn (traducere din greaca lui Homer). În plus, cred că ar fi bine de văzut dacă este numai legendă sau are și o urmă de adevăr.

Povestea e foarte veche, de aproximativ 2500 de ani. O cunoaștem din poemul epic Iliada al lui Homer. Legenda începe cu competiția dintre 3 zeițe, Afrodita, Hera și Atena. Fiecare vroia să câștige mărul de aur pe care scria „pentru cea mai frumoasă”. Când tânărul prinț troian Paris, judecătorul competiției, îi oferă mărul Afroditei, aceasta îi dă posibilitatea să se căsătorească cu Elena, cea mai frumoasă femeie din lume, care era soția regelui grec Menelaus. Paris o răpește pe Elena și pleacă cu ea în Troia, iar Menelaus trimite armată pentru a o aduce înapoi. Și așa a început războiul dintre greci și troieni, care a durat 10 ani.

La sfârșitul celor 10 ani, armata condusă de generalul grec Ulise era obosită iar soldații își doreau să se întoarcă acasă. Troia se dovedise a fi o cetate fortificată, cu ziduri înconjurătoare puternice, foarte greu de cucerit. Atunci Ulise s-a rugat zeiței Atena cerându-i să-l ajute să cucerească Troia. Atena i-a dat ideea construirii unui cal gigant din lemn, în interiorul căruia să ascundă un grup de soldați de elită, iar restul armatei să simuleze retragerea pe mare. Crezând ca a fost abandonat, calul va fi luat în interiorul cetății, unde soldații ascunși în cal vor ataca.

Ulise a ordonat oamenilor săi să construiască calul gigant, care, conform legendei, a fost făcut în 3 zile.

Când a fost gata, 40 de soldați de elita, în frunte cu Ulise, au intrat printr-o trapă secretă în interior, ascunzându-se. Restul armatei, cu excepția unui singur soldat, a mimat retragerea pe mare. Soldatul rămas i-a convins pe cetățenii Troiei ca el a fost lăsat, împreună cu calul, ca o jertfă pentru zeița Atena, pentru ca ea să nu se înfurie pe ei pentru că au fost lași și să nu răstoarne ambarcațiunile.

În ciuda unor voci din cetate care spuneau că este o înșelătorie, printre care și preotul Laocoon, prin intermediul căruia a rămas expresia „Timeo danaos et dona Ferentes” (Mă tem de greci, chiar și atunci când fac daruri), troienii hotărăsc să aducă calul în cetate. Noaptea, când toată lumea dormea după marea petrecere făcută cu ocazia câștigării războiului, grecii au ieșit din cal, au deschis porțile cetății pentru soldații care, la adăpostul nopții, se întorseseră, au măcelărit sau au luat prizonieri toți locuitorii și au dat foc cetății.

Aceasta este legenda. Dar este ceva adevărat în ea? Paris, Ulise, Elena au existat? Mult timp s-a crezut că totul este numai o poveste scrisă pentru distracție oamenilor. În 1884 însă, germanul Heinrich Schliemann, arheolog amator, a demonstrat că, lângă pe vechia culme Hisarlik de pe teritoriul Turciei, ar fi existat o mare cetate care avea propriile Acropole, temple și edificii, care era de fapt cetatea Troia.

În 1871 Schliemann a început excavările pe dealul Hisarlik, în apropiere de orașul modern Canakkale și a descoperit chiar mai mult decât se aștepta. În sit s-au găsit dovezi care atestau că Troia a existat încă cu 2500 de ani înainte să fie pomenită de Homer și a durat până în sec.VI DH. Descoperirea a schimbat total percepția asupra poemelor homerice. Nu numai că a fost descoperită Troia, dar ea era o mare cetate, cu aproape 10000 de locuitori, cu fortificații, ziduri de protecție, turnuri, dar și un oraș dezvoltat, cu case și palate. Troia a fost un mare port la Marea Egee și un mare centru comercial al vremii. Și poate că, la un moment dat, în cetate au trait și Ulise, Elena sau Paris.