Business Fabricare case din lemn

Construcția clădirilor din lemn ia amploare. Noile clădiri publice din Franța vor folosi cel puțin 50% lemn sau alte materiale naturale

Încă de la începutul anului 2020 guvernul francez anunța că, începând cu 2022, noile clădiri publice care se vor construi vor trebui să folosească cel puțin 50% lemn sau alte materiale naturale. Intenția de a folosi tot mai mult materiale cu amprentă de carbon negativă este și în atenția altor țări care vor astfel să reducă cantitatea de ciment și oțel folosită. Fabricarea acestor materiale de construcții duce la eliminarea în atmosferă a unei cantități mari de bioxid de carbon, ceea ce reprezintă un pericol din ce în ce mai mare pentru mediul înconjurător. Lemnul, material regenerabil care consumă în perioada creșterii mai mult bioxid de carbon decât se elimină la prelucrarea lui, pare a fi soluția spre care se îndreaptă factorii de decizie. Important este ca exploatarea să se facă sustenabil, atenția fiind îndreptată în egală măsură și spre reîmpădurire. Alături de lemn, sunt privite cu interes materiale precum cânepa sau paiele, materiale a căror folosire în construcții era privită până acum ca o extravaganță.

Și alte țări încurajează creșterea volumului de lemn folosit în construcții

Nu doar Franța se concentrează pe folosirea lemnului în construcții ci și multe alte țări din întreaga lume. Germania, Suedia, Norvegia, Marea Britanie, Canada, Noua Zeelandă, Australia, Japonia sunt doar câteva dintre țările care au adoptat deja politici locale, regionale sau naționale privind utilizarea lemnului în construcții. De exemplu, Finlanda acordă subvenții și finanțări guvernamentale pentru construcții municipale realizate din lemn. Municipalitatea din Hamburg, Germania, va contribui cu 0,8 euro pentru fiecare kg de lemn folosit la construcția sau modernizarea clădirilor nerezidențiale, iar în Țara Galilor există proiectul Home Grown Homes care-și propune ca până în 2024 să construiască 240 de locuințe rezidențiale folosind lemn din pădurile locale sau din Marea Britanie, stimulând astfel și economia rurală locală.

Aceste politici și proiecte își propun să arate publicului posibilitățile tehnice și estetice ale lemnului astfel încât să trezească interesul arhitecților și constructorilor și nu în ultimul rând, să schimbe percepția mediului privat privind rezistența construcțiilor din lemn. Se așteaptă ca aceste clădiri să devină emblematice și astfel dorința de a construi cu lemn să se propage tot mai adânc în rândul populației. De asemenea se dorește a fi și un program de educare astfel încât, pe lângă utilizarea lemnului ca material de construcție, să existe o preocupare crescută pentru utilizarea lui sustenabilă.

Beneficiile construcției cu lemn

Folosirea lemnului în construcții nu are avantaje doar pentru mediul ambiant ci și pentru cei care locuiesc în acele clădiri. Un raport al Organizației pentru Hrană și Agricultură a Națiunilor Unite privind politicile publice care încurajează folosirea lemnului în construcții scoate în evidență avantajele care decurg din acest mod de construire. Iată câteva dintre ele:

  • lemnul este un material natural regenerabil cu un impact scăzut asupra mediului comparativ cu alte materiale de construcții,
  • are un foarte bun raport rezistență/greutate, construcțiile din lemn fiind mult mai ușoare la aceeași rezistență,
  • este flexibil și rezistent, construcțiile din lemn având comportament foarte bun în zonele cu risc seismic ridicat,
  • are proprietăți izolatoare termice și electronice foarte bune,
  • spre deosebire de oțel, nu-și pierde proprietățile portante la temperaturi foarte ridicate,
  • construirea cu lemn se face în timp mai scurt decât cu alte materiale, fiind mai eficientă,
  • deșeurile rezultate în urma prelucrării lemnului pentru a obține elementele folosite în construcție sunt în totalitate refolosibile,
  • creșterea confortului și a stării de bine a celor care locuiesc, muncesc sau învață în astfel de clădiri. Studii australiene au arătat că prezența lemnului în amenajarea birourilor duce la creșterea concentrării, productivității și a satisfacției angajaților.
viitorul este al lemnului
Casă pe structură din lemn construită de Litarh într-o zonă seismică a Italiei

Și în România este o tendință de creștere în cazul construcției caselor rezidențiale sau a sediilor de firmă din CLT sau pe structură din lemn. O cotribuție importantă au avut-o George Buhnici – cu proiectul său Casa Buhnici – și Marius Șoflete cu numeroasele filme realizate pe canalul său YouTube.

Prezentarea avantajelor construirii cu lemn este una din preocupările noastre permanente. Pe lângă avantajele legate de timpul scurt de construire sau de costul redus al fundației – datorită greutății mai mici a lemnului la aceeași rezistență oferită structurii – am amintit deseori și despre eficiența energetică a caselor pe structură de lemn. Vom continua să vă prezentăm case și constructori de case din lemn în speranța că tot mai mulți dintre cei care doresc să construiască în viitor, să o facă alegând lemnul.

Dan

Am avut șansa să lucrez în diverse departamente. Astfel am acumulat experiență în Finance, Accounting, Logistic, Sales, Operations, Marketing. Sunt un om de echipă și un all around player. Sunt antreprenor, am coordonat vânzarea unui business de lacuri și vopsele pentru lemn către o multinațională. În 2016 am descoperit lumea digitală, publishingul și marketingul online. De atunci mi-am mutat experiența acumulată și aptitudinile în online.

Adaugă comentariul

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Abonează-te la newsletter

ro_RORomanian