Antreprenoriat

Informații, sfaturi, exemple pentru micile afaceri și micii antreprenori din industria lemnului

Am evitat să fac asta aici până acum, să dau sfaturi de business. Tot timpul mi-am pus întrebarea Cine sunt eu să dau sfaturi de business? Ce mari realizări de business am eu? Tot timpul m-am raportat la cei cu mult mai multe realizări decât mine, pe care îi urmăresc, îi respect și de la care mă inspir.

Apoi m-am gândit că și eu am rătăcit prin lumea asta. Am căutat, am ezitat, am greșit, am învățat din greșeli, am căutat inspirație și informații în jurul meu. Încă mai caut. În diferite etape am fost ajutat, am învățat din experiențe. Atunci mi-am pus întrebarea unde aș fi fost dacă știam acele lucruri mai devreme. Avem nevoie cu toții – chiar dacă poate credem că știm și putem – să ne fie validate sau nu și din alte surse credințele noastre. Avem nevoie să învățăm din experiențele altora.

De aceea am hotărât să scriu despre business, în mod special despre antreprenoriat, să ajut cât și cum pot eu micii antreprenori din industria lemnului. Să scriu pentru tine, cel care vrei acum să îți construiești viitorul în antreprenoriat. Ești poate indecis, ai nevoie de un imbold, de o persoană care să îți spună ce vrei să auzi (revin la sfârșit cu clarificări). Să scriu pentru tine, cel care ai început deja și vrei să te consulți, să ți se confirme că nu greșești.

Desigur vor fi informații pe care le găsești și la alții, mult mai dedicați și specializați în scrisul lor pe segmentul de business. Intenția mea este să pun toate aceste informații, sfaturi, exemple, în contextul domeniului nostru, al lucrului cu lemnul.

Pe lângă textele pe care le voi scrie aici, pe Revista din Lemn, îmi doresc să intru în contact cu tine, cu cât mai mulți dintre voi. Vreau să îți răspund la întrebări, să te ajut să înțelegi, să te cunosc, să îți aflu experiențele, să te ajut să eviți greșelile mele, să îți dau și ție microbul antreprenoriatului. Să fim mulți contaminați.

În perioada următoare voi scrie pentru tine despre idei de afaceri, despre cum e bine să îți gândești planul de afaceri. Voi scrie despre bilanț, balanță, diferențele dintre ele, cum să le citești și ce informații îți oferă. Informații pe care e bine să le urmărești și tu, nu doar contabilul.

Voi scrie despre cashflow, de ce este el atât de important în mod special pentru un business la început. Voi scrie despre taxe, declarații fiscale, lucruri la care poate nu te gândești foarte mult când vrei să pornești o afacere.

Voi scrie despre clienți și piață, lucruri la care trebuie să te gândești în primul rând când concepi un business plan. Voi scrie despre marketing și vânzări, despre canale de comunicare și vânzare, despre stategii, obiective și campanii.

Voi scrie chiar și despre CRM, ERP și alte inițiale, despre bugete și planuri pe termen mediu și lung, despre obiective majore și pași mici. Pentru că trebuie să îți propui obiective mari, să pornești ușor (sau nu) dar să o faci acum! Și o știi și tu. Pentru că dacă nu acum, atunci când? Dacă nu aici, în România, atunci unde? Dacă nu tu, atunci cine? Eu sunt aici, să te ajut.

P.S. Suntem diferiți. Nu toți consumăm aceleași lucruri, nu mergem toți la același psiholog. Și în antreprenoriat ai nevoie de o persoană (un mentor dacă vrei) care îți înțelege pasiunea, te încurajează și prin ceea ce spune și ceea ce face te ajută să depășești încercările, să fii mai bun. Eu cred că asculți acea persoană, ești influențat de ea, pentru că, de fapt, îți spune ce vrei tu să auzi. Pentru mine acea persoană este Robin Sharma.

  1. Idei de afaceri
  2. Planul de afaceri

Dan

Am avut șansa să lucrez în diverse departamente. Astfel am acumulat experiență în Finance, Accounting, Logistic, Sales, Operations, Marketing. Sunt un om de echipă și un all around player. Sunt antreprenor, am coordonat vânzarea unui business de lacuri și vopsele pentru lemn către o multinațională. În 2016 am descoperit lumea digitală, publishingul și marketingul online. De atunci mi-am mutat experiența acumulată și aptitudinile în online.

Adaugă comentariul

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Abonează-te la newsletter

ro_RORomanian