Deco&Design

Uimitorul lemn pietrificat

Știați că există lemn care este de fapt piatră? Acest lemn pietrificat este un tip special de rămășițe fosilizate de vegetație terestră. Procesul de fosilizare are loc în subteran, unde lemnul este acoperit de sedimente sau de cenușă vulcanică. Descompunerea aeroba este astfel împiedicată din cauza lipsei de oxigen. În milioane de ani materia organică din lemn este înlocuită treptat cu minerale, păstrându-se însă forma și aspectul original al lemnului.

sursa foto: shannontech.com
sursa foto: shannontech.com
Cum se formează lemnul pietrificat

Procesul de înlocuire a materiei organice are loc datorită apei care trece prin lemn, spală bună parte din celuloză și lignină și depune minerale, în special cuarț. Cristalele de cuarț sunt incolore, dar în timp se depun și alte minerale care colorează lemnul fosilizat în negru (carbon), verde sau albastru (cupru, crom sau cobalt), roșu, galben sau brun (oxizi de fier).

Lemnul pietrificat păstrează structura inițială a trunchiului copacului cu toate detaliile sale, până la nivel microscopic. Se pot observa cu ușurință inelele anuale și desenul original format de ele.

sursa foto: majestyoftrees.com
sursa foto: majestyoftrees.com
sursa foto: petrifiedwood.com
sursa foto: petrifiedwood.com
Unde se află astfel de lemn transformat în piatră

Bazine geologice în care se găsește lemn pietrificat se găsesc pe toate continentele. În Europa sunt astfel de locuri în Franța, Italia, Cehia, Grecia, Belgia, Ucraina. Găsim lemn pietrificat în Australia, în Canada, India, Thailanda, Argentina sau Noua Zeelandă.

În SUA există mai multe astfel de bazine. Unul dintre cele mai spectaculoase este Parcul Național Pădurea Pietrificată (Petrified Forest National Parc) din Arizona. Specialiștii spun că aici, în urmă cu 225 de milioane de ani, era un climat tropical și totul era acoperit de păduri. O mare inundație a doborât copacii imenși cu diametrul de peste 2 m și înălțime de peste 60 m, care apoi au fost acoperiți de lava vulcanilor. Procesul de fosilizare a transformat imenșii copaci în rocă. Aspectul copacilor a fost însă atât de bine păstrat încât doar diferența foarte mare de greutate te convinge că nu ridici o bucată de lemn.

sursa foto: geology.com
sursa foto: geology.com
Utilizarea lemnului pietrificat

Lemnul pietrificat are diverse utilizări. Poate fi folosit în construcții, dând caselor un aspect foarte original.

Se folosește la fabricarea obiectelor de mobilier, al blaturilor de masă pentru bucătării sau baruri, al chiuvetelor și căzilor de baie. Datorită frumuseții desenului și a culorilor deosebite este folosit la obținerea bijuteriilor.

sursa foto: servicecentral.com.au

sursa foto: servicecentral.com.au

sursa foto: fossildesign.it
sursa foto: fossildesign.it
sursa foto: covanc.com
sursa foto: covanc.com
sursa foto: etsy.com
sursa foto: etsy.com

Oriunde ar fi folosit, combinația dintre duritatea rocii și frumusețea lemnului este câștigătoare.

Mihaela Radu

Mihaela Radu este inginer chimist dar are o mare pasiune pentru lemn. De mai bine de 20 de ani lucreaza in domeniu, finisarea lemnului fiind ceea ce a definit-o in aceasta perioada. A acumulat experienta lucrand intr-un institut de cercetari, in propria firma, precum si intr-o multinationala. Isi doreste sa impartaseasca continuu din experienta proprie cu cei care au aceeasi pasiune....si nu numai.

Adaugă comentariul

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Abonează-te la newsletter

ro_RORomanian