Cireșul, lemnul eleganței

După ce își încheie viața ca pom fructifer, cireșul continuă să trăiască prin lemnul său apreciat deopotrivă de meșteri și pasionați de lemn. Lemnul de cireș are textura foarte fină și o culoare naturală interesantă ceea ce îl poziționează printre speciile folosite la obținerea mobilierului și a obiectelor considerate de lux. Culoarea este un rezultat al combinației dintre compușii coloranți din lemn și oxigenul din aer care duce la schimbarea culorii după tăiere. Din lemn de cireș nu se obține doar mobilă ci și instrumente muzicale, boluri, stilouri, ceasuri sau cutii de bijuterii. Este folosit de asemenea la afumarea cărnurilor datorită aromei dulci și fructate pe ca o dă acestor alimente. Despre florile de cireș și tradiția japoneză Hanami, arborele ce secretă o gumă comestibilă și lemnul cu multiple utilizări, în cele ce urmează.

Cireș dulce, negru sau japonez

Pentru mulți , cireșul înseamnă fructele dulci, roșii și cărnoase pe care le mâncăm cu poftă la începutul verii și florile albe sau roz care împodobesc pomii primăvara și care fac din grădini și parcuri locuri de poveste. Pentru cei din domeniul lemnului, cireșul mai înseamnă și un lemn fin și elegant, de culoare roz gălbui deschisă, folosit pentru mobilier  de calitate.

Există mai multe tipuri de cireș, în general asemănătoare, dar diferite prin zona de răspândire și unele caracteristici precum culoarea florilor, abundența fructelor, dimensiunile arborilor sau culoarea și finețea lemnului. Specia care crește în Europa se numește științific Prunus avium, și este cunoscută popular ca cireș sălbatic, cireș european, cireș dulce sau cireș păsăresc. Cea din urmă denumire vine de la faptul că păsările îi mănâncă fructele, motiv pentru care a primit și numele latinesc avium (pasăre).

În America de Nord și Australia întâlnim o altă specie de cireș, Prunus serotina. Numele popular este cireș negru sau american. Fructele lui sunt mai mici și mai amărui, nefiind cultivat pentru ele ci mai mult pentru lemn. Culoarea lemnului este mai închisă decât a celui european, iar fibra mai grosieră.

Specia specifică Japoniei este Prunus serrulata – cireșul japonez. Este un arbore ornamental cultivat pentru florile roz deosebite, foarte apreciate peste tot în lume unde a fost aclimatizat. În Japonia florile de cireș sunt considerate flori naționale și simbolizează frumusețea, curtoazia și modestia. Tradiția japoneză a admirației pentru florile de cireș, numită Hanami, este profund înrădăcinată în cultura niponă. Ea se referă la petrecerea timpului în aer liber pentru a contempla și a aprecia frumusețea înfloririi cireșilor, un fenomen efemer care marchează sosirea primăverii. Hanami nu este doar un eveniment social, ci o trăire profundă a conexiunii cu natura și cu trecerea timpului, reflectând filozofia japoneză a frumuseții trecătoare, a efemerului.

Specie pionieră care poate proteja solurile împotriva eroziunii

Subiectul articolului este însă cireșul european. În engleză este sweet sau wild cherry, ciliegio în italiană, merisier în franceză, cereza în spaniolă și kirsch în germană. Face parte din familia Rosaceae și este specie nativă în Europa, unele zone din nord-vestul Africii și vestul Asiei. Îl găsim din Marea Britanie până în Caucaz și Iran și din Norvegia până în Maroc si Tunisia. Fructele dulci a făcut să fie aclimatizat și în alte părți ale lumii fiind cultivat cu succes în America de cord, Australia și Noua Zeelandă.

Arborele ajunge la 10-20 m înălțime, cu diametrul de la 0,6-0,7 m până la 1,2 chiar 1,5 m. Trunchiul este drept și acoperit cu scoarță cenușie, subțire și netedă la tinerețe, care se închide, se îngroașă și crapă pe măsură ce arborele se maturizează. Dacă scoarța este rănită secretă o rășină aromată pe care copiii o folosesc frecvent ca gumă de mestecat. Pe lângă gustul plăcut, guma are și proprietăți astringente și antitusive.

Coroana cireșului este simetrică și conică la tinerețe, devenind rotundă și neregulată la maturitate. Frunzele au între 8 și 15 cm lungime, sunt ovale, alungite, zimțate pe margini și ascuțite la vârf. Florile sunt albe, au între 2.5 și 3, 5 cm diametru și sunt grupate câte două sau câte patru. Apar primăvara devreme, odată cu frunzele. Fructul este o drupă cu diametrul între 1 și 2,5 cm, rotundă cu culoarea care variază între roșu-gălbui deschis până la grena închis, aproape negru, cu gustul dulce proaspăt, uneori ușor astringent sau amărui. În mijloc este sămânța dură, rotundă, cu diametrul de 6-9 mm.

Cireșul sălbatic este o specie pionieră, care colonizează rapid poienile sau marginile pădurilor. De aceea este util pentru împădurirea terenurilor și protecția solului împotriva eroziunii. Tolerează o gamă largă de soluri, dar preferă condițiile ușor acide. Supraviețuiește bine iarna, dar florile pot fi deteriorate de înghețurile de primăvară.

sursa foto: dutchcrafters.com

Lemn de cireș – caracteristici și proprietăți

În secțiunea transversală prin trunchiul de cireș se disting foarte bine zona de alburn și cea de duramen. Alburnul este îngust, de culoare gălbuie pală. După tăiere, duramenul are culoarea roz-brun deschisă, dar începe să se închidă imediat din cauza contactului cu oxigenul din aer. Schimbarea este destul de rapidă. Pentru a demonstra acest fapt s-au făcut teste acoperind o parte din lemnul tăiat proaspăt și lăsând restul sub lumina obișnuită a zilei. Într-o săptămână schimbarea era foarte vizibilă, culoarea căpătând o nuanță brun aurie profundă. Este o caracteristică a cireșului apreciată de cunoscători deoarece lemnul capătă personalitate. Uneori, cireșul prezintă zone mici de culoare închisă, aproape neagra. Este un fenomen specific lui, fiind chiar un element de recunoaștere, o amprentă a lemnului de cireș.

Textura este fină, densă, uniformă, cu fibra dreaptă sau ușor ondulată și luciu natural moderat. Porii sunt mici, ușor argintii, semirotunzi, așezați fără un model anume. Uneori sunt prezente gume în lemn. Inelele anuale sunt distincte datorită concentrării porilor în zona de lemn timpuriu. Razele medulare sunt fine, dar vizibile cu ochiul liber. În secțiune radială apar uneori dungi roz-verzui sau violacee.

Densitatea cireșului în stare anhidră este 600 kg/m³, iar duritatea Janka 5120 N. Are rezistență medie la putrezire și la atacul insectelor. Dacă este uscat lent, nu dezvoltă tensiuni și nu crapă. Probleme pot apărea la uscare forțată. Odată uscat, este destul de stabil. Se curbează bine la abur. Capacitate redusă de absorbție a apei datorită porilor mici și destul de reduși ca număr.

Lemnul de cireș se prelucrează ușor, atât manual. cât și cu utilaje și scule. Se strunjește și se sculptează fără probleme. Nu sunt probleme nici la încleiere sau acoperire cu lacuri. Datorită absorbției scăzute, pot apărea probleme la băițuire și lemnul se poate păta. Dar, datorită culorii naturale deosebite, este rar băițuit. Este util de reținut că baițurile în culoare cireș sunt, în marea lor majoritate, diferite de culoarea naturală a cireșului. De obicei aceste baițuri au o nuanță care bate puternic în roșu și sunt mult mai închise la culoare. Lemnul de cireș are culoarea roz doar imediat după tăiere. În rest, rozul (nicidecum roșu) este vag sesizabil.

Utilizări ale lemnului de cireș

Deși este o specie repede crescătoare, lemnul de cireș european este destul de scump datorită culorii sale naturale speciale. Spre deosebire de lemnul de cireș american, care este mai ieftin și mai ușor de găsit, fiind folosit frecvent la obținerea pardoselilor.

Lemnul de cireș european se folosește atât ca masiv, cât și ca furnir, la obținerea mobilierului, în decorarea mașinilor și ambarcațiunilor de lux, la fabricarea instrumentelor muzicale și a diferitelor obiecte strunjite sau sculptate cu valoare deosebită. In industria instrumentelor muzicale, este folosit nu doar pentru aspect ci și pentru proprietățile sale de rezonanță.

Capacitatea de a se despica bine îl face și un bun lemn de foc, având putere calorifică bună.

Fumul cu miros și gust special pe care îl degajă la ardere a făcut din cireș un foarte apreciat lemn pentru afumarea cărnurilor cărora le conferă o aromă fructată, ușor dulceagă. Se potrivește foarte bine cu carnea de pasăre, porc sau vânat. Rezultate remarcabile se obțin și la afumarea brânzeturilor.

Cireșul este folosit și în medicina naturistă. Guma secretată de scoarță are proprietăți antitusive, iar din codițele cireșelor se obține un foarte apreciat ceai diuretic.

Sper să considerați utile informațiile de mai sus. Ca de obicei, completările sunt binevenite. Iar dacă aveți întrebări sau neclarități, lăsați-le mai jos, în spațiul dedicat. Sigur voi răspunde.