Arțarul, un lemn pretențios pentru tâmplari pricepuți

Lemnul de artar, pe care îl găsim mai rar în fabricile de mobilă, este un material folosit de meșteri tâmplari pricepuți pentru a face piese de mobilier unicat sau obiecte de decor. Una dintre utilizările importante este cea de lemn de rezonanță pentru fabricarea viorilor sau a violelor. Se crede că a fost folosit de lutieri celebri pentru viorile lor cu sunet încântător. Aici însă există și controverse despre care vă voi spune imediat. Înainte însă, câte ceva despre lemnul de artar, caracteristicile copacului și zonele în care crește, principalele utilizări și alte informatii utile.

Arțar, platan, paltin de câmp

sunt denumirile sub care găsiți aceeași specie și anume Acer Platanoides. Denumirea în latină este cel mai sigur mod de a căuta informații despre orice specie de lemn pentru a nu face confuzii. Este sfatul pe care l-am primit cu ceva timp în urmă de la domnul Grigore Mitrea, un cititor al revistei noastre, pentru care îi mulțumesc încă o data. A fost foarte util și am putut astfel evita multe confuzii.

Dacă vreți informații despre arțar din literatura de specialitate în limba engleză îl găsiți sub denumirea „norway maple”. Căutând maple – arțar, in engleza – veți ajunge la specii de arțar asemănătoare, care nu sunt specifice țării noastre, specii din SUA sau Canada sau la paltin.

Arealul de creștere și caracteristicile copacului

Acer Platanoides poate fi găsit în aproape toată Europa și în estul Asiei. Este răspândit din estul Franței până în Rusia, în toată peninsula scandinavă și din sudul până în nordul Iranului. În sec. al XVIII-lea a fost dus și în SUA. Coroana bogată a fost foarte apreciată pentru umbra sa bogată. Fiind o specie care crește destul de repede și cu rădăcinile la suprafață a fost considerată specie invaziva (așa cum este considerat la noi salcâmul). Pe la jumătatea secolului al XX-lea a fost un foarte bun înlocuitor al ulmului, afectat la acea vreme de o boală specifică.

Arțarul crește înalt pănă la 25-30 m și ajunge la diametre de 1-1,5 m. Are frunze caracteristice lucioase, despicate în 5 lobi lungi și ascuțiți. Frunza a devenit simbolul Canadei fiind cea pe care o vedem pe steag.

La noi crește la câmpie și în zona de deal ajungând până la 1000 m altitudine. Are o creștere rapidă în tinerețe, ritmul scăzând cu vârsta. Dacă este lăsat, poate trăi până la 200 de ani. Este un arbore rezistent la ger și la secetă, decorativ, folosit mult ca perdele forestiere pentru umbră sau pe marginea drumurilor sau în parcuri.

Se mai numeste și „arborele cu 1000 de virtuți” fiind folosit în medicina populară în diverse afecțiuni cum ar fi diabetul (din sevă se face un sirop ce poate fi folosit ca îndulcitor), ca antiinflamator sau anticoagulant.

Caracteristici ale lemnului de artar

Spre deosebire de majoritatea speciilor de foioase, la lemnul de artar se folosește în special alburnul. În secțiunea transversală prin copac alburnul este situat la exterior și are culoarea de la aproape alb până la auriu deschis sau brun roșiatic deschis. Duramenul este spre interior, având culoarea brun roșiatic închis.

Porii sunt vizibili, de dimensiuni medii și răspândiți uniform în inelul anual. Inele anuale sunt și ele vizibile și bine conturate. Fibra este dreaptă, cu structura fină și uniformă și cu un luciu plăcut. Lemnul din partea de jos a trunchiului poate avea fibra ondulată. Un alt „defect” poate fi și fibra măzărată, cu noduri mici și dese.

Este un lemn cu densitate medie cuprinsă între 560 și 650 kg/m³. Nu este foarte rezistent la putrezire de aceea nu se recomandă folosirea lui la exterior. În prezența umidității se înnegrește ușor. Nu are miros, dar lucrul îndelungat cu el poate cauza iritații, alergii sau probleme respiratorii.

Prelucrare

Lemnul de artar se lucrează ușor atât manual, cât și cu mijloace mecanice. Cu mașini trebuie însă lucrat cu atenție pentru că are tendința să se ardă atunci când viteza de rotație a sculelor este foarte mare.

Se prelucrează foarte bine prin strunjire fiind un foarte bun material pentru obținerea bolurilor, a vazelor sau altor obiecte decorative obținute pe strung.

Trebuie debitat însă cu grijă pentru că are tendința de a crăpa și a se deforma. Folosirea cuielor și a șuruburilor pentru îmbinări trebuie făcută cu atenție pentru că lemnul poate crăpa cu ușurință.

Se lipește și se finisează bine fără să existe incompatibilități. Este însă posibil să se păteze la colorare și de aceea se recomandă folosirea izolatorilor înainte de aplicarea soluțiilor de colorare.

Utilizări ale lemnului de artar

Se folosește pentru obținerea furnirelor, a hârtiei, cutiilor decorative, mobilei, instrumentelor muzicale sau a pardoselilor.

Pentru mobilier este folosit mai mult de artizani, de acei tâmplari care reușesc să facă dintr-o bucată de lemn o piesă de mobilier specială. În fabrică nu prea este folosit din cauza tendinței de crăpare la asamblare.

Fibra frumoasă il face o foarte bună alegere pentru cutii decorative, boluri, platouri și tacâmuri din lemn folosite în bucătărie, sau alte obiecte de decor. Finisarea cu ulei scoate în evidență frumusețea și finețea fibrei.

Lemnul de artar uscat este rezistent de aceea este folosit pentru obținerea pardoselilor și chiar a pistelor de bowling.

Este bun și ca lemn de foc putând fii spart cu ușurință și având o putere calorică medie.

Lemnul viorilor

Una dintre utilizările care-i pun în evidență structura specială este la fabricarea instrumentelor muzicale. Arțarul este lemn de rezonanță și este folosit pentru fabricarea spatelui viorilor, a violelor și a altor astfel de instrumente cu coarde. Lemnul folosit este cel din partea de jos a trunchiurilor copacilor de peste 100 de ani.

Se crede că multe dintre viorile Stradivarius și ale altor lutieri celebri sunt făcute din lemn de artar. În Europa, cel mai bun lemn de rezonanță se află în pădurile din Tirol, nordul vechii Yugoslavii sau în Elveția. De aici se pare că este lemnul din care au fost făcute celebrele viori Gagliano. Alessandro Gagliano, capul familiei Gagliano și cel care a întemeiat școala napolitană de lutieri, a fost elevul lui Niccolo Amati și Antonio Stradivari la Cremona. S-a întors apoi acasă, la Napoli și a pus bazele școlii de lutieri. Pe etichetele produselor sale era scris întotdeauna, pe lângă anul de fabricație: Alexandri (sau Alessandro) Gagliano, alumnus Antonio Stradivarius – Alessandro Galiano, elevul lui Antonio Stradivari.

Aici însă este o discuție mai nuanțată. Wikipedia si alte surse spun că lemnul de arțar din zonele de mai sus este Acer platanoides. Există însă producători de instrumente muzicale din zonă sau furnizori de lemn de rezonanță care afirmă că acel lemn este Acer pseudoplatanus, care este de fapt lemn de paltin (paltin de munte, la noi). Cum însă nu am găsit surse care să afirme cu siguranță că este arțar sau paltin, nici unele care să contrazică o afirmație sau alta, prefer că cred că acele viori minunate au spatele făcut cu arțar. Iar sunetul lor minunat se datorează și acestui lemn discret.

Sper să fi venit și de data aceasta cu ceva nou pentru voi. Dacă considerați interesant și pentru alții, puteți distribui. Dacă aveți întrebări sau comentarii, le puteți lăsa mai jos, în spațiul dedicat.