Prezentare case din lemn

7 Flori la margine de Gheorgheni – o pensiune unde uiți de vacarmul orașului

În vizitele prin țară, când trebuia să acopăr Ardealul și Moldova în același drum, obișnuiam să merg întâi în Ardeal, după care plecam spre Moldova trecând prin Cheile Bicazului. Îmi place zona, cu toate că vara este cam aglomerată, dar măreția Cheilor Bicazului reușește să mă impresioneze de fiecare dată.  La ieșirea din Gheorgheni am remarcat, pe partea dreaptă cum mergi spre Lacul Roșu, 7 case din lemn într-un spațiu verde plăcut și odihnitor. Mi se părea a fi un loc potrivit pentru a evada din vacarmul orașului. Odată am și oprit în ideea de a afla mai multe, reclama de la șosea prezentând locul ca fiind Pensiunea 7 Flori. Nu am găsit pe nimeni, doar un număr de telefon de contact și cum mă grăbeam, am lăsat-o pe altă dată.

pensiunea 7 flori

În urmă cu ceva timp am fost parteneri media al unui eveniment organizat de Naturalpaint la Gheorgheni. Și așa s-a ivit ocazia să stăm la pensiunea 7 Flori.  Speram să avem și ceva timp să ne bucurăm de liniștea oferită de poziționarea ei în afara orașului. Timp de lenevit nu a fost, dar tot ne-am putut bucura de serile petrecute lângă șemineu și de diminețile cu lumină lăptoasă și liniște „asurzitoare” spartă din timp în timp de talăngile vacilor sau lătratul câinilor, auzite doar ca o șoaptă de departe.

Pensiunea 7 flori, un loc pentru cei ce iubesc liniștea, independența și rusticul prietenos

Pentru a te caza la 7 Flori trebuie să suni înainte. Îți va răspunde Zsuzsanna, gazdă amabilă și discretă, care îți va spune despre posibilitățile de cazare, te va întâmpina dacă te vei hotărî să rămâi și va pleca după ce îți va prezenta locul și te vei instala, nu înainte de a-ți spune că o poți suna oricând. Pentru că aici ai tot ce-ți trebuie și te poți gospodări singur. Fie că este vorba de cameră sau de apartament, ai o bucătărie astfel încât poți să-ți pregătești singur masa, având independență totală. Și nu trebuie să cari „vagoane” de mâncare de acasă, pentru că ai supermarket la 5 minute de mers cu mașina.

Cele 7 flori sunt de fapt 7 case din lemn cu nume de flori de câmp – Gențiana, Untul vacii, Bulbuc, Brândușa, Iarbă moale, Barba popii sau Miazănoapte. Patru dintre ele au câte 2 apartamente, în oglindă, cu un hol comun cu șemineu, iar celelalte 3 case au câte 3 camere cu baie proprie și un living comun generos, cu masă lungă și scaune țărănești din lemn, șemineu și bucătărie americană (deschisă, în același spațiu cu livingul). Apartamentele au bucătărie, baie, dormitor și living cu ieșire pe terasă. Pot fi locuite de 1, 2, 3 sau 4 persoane, în living canapeaua fiind extensibilă.

pensiunea 7 flori

pensiunea 7 flori

Casele cu 3 dormitoare – 3 la număr – sunt potrivite pentru o ieșire cu prietenii. Intrarea în camere se face dintr-un hol spațios comun, nu direct din living. Așa că, dacă unii hotărăsc să continue petrecerea în living, ceilalți pot dormi liniștiți în camerele lor fără să fie deranjați. Livingul are o masă generoasă și șemineu, cu ferestre mari și ieșire pe terasă. De pe terasă – unde ai masă și o bancă țărănească – se văd împrejurimile naturale și sălbatice, aparent neatinse de expansiunea progresului. Cu toate acestea, în fiecare căsuță există acces la internet, televizor, apă curentă caldă și rece, căldură, plită electrică. Este un spațiu rustic cu îmbunătățirile civilizației, astfel încât să te bucuri de lemn, de mirosul ierbii proaspăt cosite și de cel al focului de lemne, fără să sacrifici beneficiile vieții moderne. Este ceea ce eu – bucureșteancă născută la oraș, dar cu copilăria și vacanțele petrecute la țară, care știe ce înseamnă salteaua de paie, lampa cu gaz și mirosul de var și lut proaspăt – numesc un rustic prietenos. 😊

pensiunea 7 flori

pensiunea 7 flori

Două zile în care am regretat doar că nu am avut timp să stăm mai mult

Din păcate pentru noi, timpul petrecut la pensiunea 7 Flori a fost foarte scurt. Am ajuns la Gheorgheni cu treabă și am avut mult de lucru în cele 2 zile de workshop, dar tot ne-am putut bucura de o pălincă pe terasă, de șemineu și de diminețile cu liniște perfectă.  Din living-ul în care dormeam aveam ieșire pe terasă prin uși duble de sticlă. Terasa este înaltă, așa că nu există posibilitatea ca animăluțele câmpului să intre în casă. Dimineață m-a trezit o lumină lăptoasă. Erau primele zile cu adevărat friguroase de la începutul lui octombrie, iar diminețile au fost cețoase. Am ieșit pe terasă și în zare, pe dealuri, se auzeau talăngile vacilor și lătratul câinilor. Doar atât! Era ireal de frumos, cu norișori de ceață care începeau să se ridice și lumina soarelui care-i străbătea. Cât mi-aș fi dorit să mă mai trezesc câteva dimineți așa!

Vremea rece ne-a oferit ocazia să ne bucurăm de șemineu. Unul foarte interesant, pe peleți, conectat la termostat. Când ardea intens avea flacără și o trombă sclipitoare de scântei, iar când se atingea temperatura dorită, focul aproape dispărea. Era însă suficient să deschizi ușa spre terasă de 2-3 ori și focul reapărea și odată cu el, scânteile magice.

Locul este îngrijit și am fost foarte mirată să aflu că este în exploatare de 11 ani. Am aflat că proprietarii au ca business principal construcția de case de lemn așa că totul este bine întreținut și reparat imediat când este nevoie. În plus, proprietarii sunt dintre cei care preferă variantele ecologice de finisare a lemnului și care reciclează selectiv. Veți găsi în bucătărie rugămintea scrisă să separați resturile menajere de celelalte deșeuri. Resturile menajere sunt transformate în compost și folosit ca îngrășământ natural.

pensiunea 7 flori

pensiunea 7 flori

pensiunea 7 flori

Atracțiile zonei

Într-adevar, este un loc unde trebuie să ajungi cu mașina. Altfel, este dificil să te deplasezi și să ai un sejur fără lipsuri, cel puțin din punctul meu de vedere. Mașina te va ajuta, însă, să ajungi și la Lacul Roșu, aflat la doar 26 km distanță. Este un lac de baraj natural, cunoscut și ca lacul Ghilcoș, format în 1837 la poalele Muntelui Hăşmaşul Mare, în apropierea Cheilor Bicazului. S-a format prin deplasarea unei mase argiloase de pe versantul nord-vestic al muntelui Ghilcoş. Curând după obturarea văii, pădurea de brazi a fost inundată şi arborii s-au pietrificat, oferind o imagine unică. Împrejurimile au un climat plăcut, temperatura medie anuală fiind de 8°C, peste media de 6°C a depresiunilor intramontane. Valea este ferită de vânturi, aerul este curat și bogat în aerosoli naturali, iar împrejurimile oferă condiţii excelente de regenerare rapidă pe cale naturală.

O altă atracție a locului este Peștera Șugău. Este situată în munţii Giurgeului, fiind dezvoltată într-o lentilă de calcar cristalin cu intruziuni dolomitice, cu un strat de lungime de 10 km, lăţime 2 km şi înălţime ce poate depăși în unele locuri 200 m. Lungimea vizitabilă este de 1021 m. Accesul la peşteră – permis doar cu ghizi însoțitori – se realizează dinspre Gheorgheni de pe DN 12 sau din comuna Voşlobeni.

Puteți ajunge cu ușurință la Cheile Bicazului sau puteți vizita orașul Miercurea Ciuc, aflat la doar 56 km distanță. Sau puteți să folosiți zilele doar să vă odihniți sau să vă distrați alături de prieteni, așa cum mi-am propus și eu să fac cât de curând.

Dacă ajungeți la pensiunea 7 Flori, dați-mi de știre! Mi-ar plăcea să-mi spuneți impresiile.

pensiunea 7 flori

pensiunea 7 flori

Mihaela Radu

Mihaela Radu este inginer chimist dar are o mare pasiune pentru lemn. De mai bine de 20 de ani lucreaza in domeniu, finisarea lemnului fiind ceea ce a definit-o in aceasta perioada. A acumulat experienta lucrand intr-un institut de cercetari, in propria firma, precum si intr-o multinationala. Isi doreste sa impartaseasca continuu din experienta proprie cu cei care au aceeasi pasiune....si nu numai.

1 comentariu

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Abonează-te la newsletter

ro_RORomanian