Evenimente Forestier Utilaje Producție Mobilier

Un an bun, dar stresant – Adrian Echert, manager Wood-Mizer, la BIFE SIM 2021

Discuția de la BIFE-SIM 2021 cu Adrian Echert, manager Wood-Mizer România  mi-a relevat imaginea actuală a întregii industrii: o stare de bine din punct de vedere al comenzilor și vânzărilor, într-o lume incontrolabilă și nesigură, fără predicții, nici pe termen scurt, nicidecum pe termen lung, o adaptare zilnică la realitatea economică, industrială și medicală.

În ciuda lipsei de așteptări, Wood-Mizer a venit la târg pentru că asta face de 12 ani, de când a fost înființată în România filiala producătorului american de ferăstraie pentru prelucrare primară a lemnului. Au privit târgul mai mult ca pe o oportunitate de a întâlni parteneri din piață, vechi clienți, decât ca pe una de a găsi clienți noi, obiectiv pentru care acum accesează și alte canale de vânzare.

Principala problemă – termenele lungi de livrare

Lipsa utilajelor noi din stand comparativ cu anii trecuți are explicația în concentrarea pe producție și livrare în detrimentul inovării. Există însă variante îmbunătățite ale vechilor utilaje, mai ales ale celor pe care clienții le-au apreciat în mod deosebit, dar fără apariții spectaculoase. 

Perioada dificilă din punct de vedere al lipsei de materii prime și semiconductori a dus la măriri considerabile ale timpului de producție. Paradoxal, întârzierea se datorează și unei perioade foarte bune pentru industria lemnului fapt care a dus la o creștere semnificativă a cererii.

Promisiunile sunt ca, începând cu anul viitor, lucrurile să se îmbunătățească pentru clienții Wood-Mizer din România. Utilajele pentru Europa sunt făcute în fabrica din Polonia care s-a concentrat în această perioadă pe mărirea producției. A fost construită încă o hală care va fi pusă în funcțiune în curând și astfel termenele de livrare vor fi mai rezonabile. 

Oricum, comparativ cu firma mamă din SUA, unde termenele de producție depășesc un an și jumătate, termene de 2-3 luni sunt mult mai acceptabile.

Un an bun, dar stresant

Perioada complicată pe care o trăim nu ne-a ocolit nici pe noi. Restricțiile au făcut să ne deplasăm mai puțin, iar întâlnirile să fie mai rare decât în alți ani. De aceea, pe lângă impresiile legate de târg, am vrut să știm și cum a fost 2021 pentru Wood-Mizer. 

Din punct de vedere al comenzilor, Adrian Echert este mulțumit. Principala provocare a anului nu a fost găsirea de clienți ci onorarea comenzilor primite. Wood-Mizer este acum o marcă cunoscută și apreciată în România, iar clienții nu sunt foarte greu de găsit. Mai ales într-o perioadă în care totul a condus spre o creștere a cererii.

Ceea ce a făcut din 2021 un an stresant au fost livrările întârziate în condițiile în care toată lumea se grăbea. Cererea mare de masă lemnoasă pentru producția de mobilier și lemn industrializat pentru construcții, creșterea prețului lemnului a dus la necesitatea creșterii ofertei. Din păcate utilajele nu au putut fi livrate atât de repede pe cât îți doreau clienții ceea ce a fost un factor major de stres.

Urmăriți mai jos întreaga discuție cu Adrian Echert de la BIFE SIM 2021.

Dan

Am avut șansa să lucrez în diverse departamente. Astfel am acumulat experiență în Finance, Accounting, Logistic, Sales, Operations, Marketing. Sunt un om de echipă și un all around player. Sunt antreprenor, am coordonat vânzarea unui business de lacuri și vopsele pentru lemn către o multinațională. În 2016 am descoperit lumea digitală, publishingul și marketingul online. De atunci mi-am mutat experiența acumulată și aptitudinile în online.

Adaugă comentariul

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Abonează-te la newsletter

ro_RORomanian