Fabricare case din lemn

Folosirea grinzilor I Joist la acoperiș permite o izolare performantă, cu pierderi de căldură aproape de zero

Lemnul a fost folosit dintotdeauna în domeniul construcțiilor. Cu plusuri și minusuri, s-a încadrat bine în cerințe și a contribuit la ridicarea unor construcții solide. Odată cu industrializarea, lemnul a fost prelucrat și astfel plusurile au devenit tot mai multe. Un rezultat al acestei prelucrări avansate sunt și grinzile din lemn și OSB, așa numitele I Joist. Au fost proiectate pentru a susține sarcini mari fiind un material de construcție utilizat în toate domeniile construcției structurale. Forma specifică le permite să susțină sarcini similare la o greutate mult mai mică decât a grinzilor din lemn de aceleași dimensiuni. Sunt folosite la construcția tavanelor și a acoperișurilor sau ca stâlpi de rezistență pentru pereții caselor pe structură de lemn. Folosirea lor este foarte potrivită pentru clădiri eficiente energetic și case pasive.

grinzi I Joist

Despre I Joist

Grinzile I Joist au fost inventate în 1969 de Trus Joist Corporation (TJ) în SUA. Imediat piața de construcții a îmbrățișat ideea și au apărut o mulțime de alți producători și variante. Arhitecții au salutat și ei ideea deoarece grinzile creau posibilitatea construirii unor spații deschise largi. Mai târziu, cerințele legate de protecția mediului și economia de energie, au dus la folosirea lor în construcțiile eficiente energetic pentru că permiteau reducerea costurilor și a manoperei. De exemplu, în cazul fațadelor ventilate și a pereților cu grosimi de peste 350 mm deschiși la difuzie, utilizarea grinzilor I Joist înlocuiește construirea unui perete gros din profile solide, mai elaborată și mai scumpă.

Grinzile au fost construite inițial dintr-o parte centrală din OSB și două laterale – tălpi – din  lemn masiv îmbinat în dinți sau placaj, lipite cu un adeziv rezistent la umiditate de partea centrală. Tot acest ansamblu formează un profil în formă de I, de unde și denumirea. Mai târziu au apărut variante în care placajul a fost înlocuit cu LVL (aflați mai multe informații aici) și/sau OSB-ul cu panouri din fibră de lemn.

Grinzile I Joist sunt produse în fabrici având diverse dimensiuni pentru tălpi și partea centrală. Ele pot avea lungimi foarte mari, rămânând la fel de rigide și sigure. Lungimea poate fi ajustată în șantier în funcție de cerințele proiectului.

Avantajele folosirii grinzilor I Joist în realizarea construcțiilor

Principalul avantaj al grinzilor I Joist este că sunt mult mai ușoare decât grinzile de lemn de aceleași dimensiuni, în condițiile în care suportă aceleași sarcini. Ele reduc presiune pusă pe construcție ceea ce permite economii la realizarea  fundației. De asemenea, plafoanele și acoperișurile construite cu astfel de grinzi nu au nevoie de pereți supradimensionați care să fie susținute. Fiind mai ușoare, se manevrează mai ușor putând fi montate chiar și de un singur muncitor, lucru imposibil în cazul unei grinzi pline. Montajul este mai rapid și mai eficient.

Nu se deformează, nu crapă și nu variază dimensional. Lemnul poate crăpa, se poate deforma sau poate varia dimensional odată cu variația umidității. Este ceea ce se poate întâmpla cu grinzile din masiv. La grinzile I Joist au fost eliminate aceste probleme, lemnul industrializat fiind mult mai stabil și mai sigur.

Permit realizarea unor deschideri largi cu costuri reduse. Spațiile largi deschise sunt mult mai luminoase și mai primitoare. Ele pot fi realizate doar dacă structura de rezistență permite acest lucru. Una dintre variante este folosirea grinzilor lamelare, foarte rezistente, dar mult mai scumpe. Cu grinzile I Joist pot fi făcute deschideri mari, la fel de rezistente, dar cu costuri mult reduse. Sunt foarte potrivite pentru construirea unor astfel de spații în mansardă, fără stâlpi care să strice designul.

Rezolvă problema scârțâitului podelelor în casele pe structură de lemn. Fiind foarte rigide și fixe, podelele se vor comporta ca un tot unitar, fără elemente care să se miște și să se frece astfel încât să apară scârțâitul specific.

grinzi I Joist

Ușurează montarea traseelor de instalații, acestea putând fi trecute prin grindă. Toate traseele electrice, sanitare sau de gaz pot trece prin grinzile I Joist. Pentru montarea lor nu este necesară debitarea, așa cum se întâmplă în cazul grinzilor pline. Astfel se reduc costurile și manopera.

Permit realizarea construcțiilor eficiente energetic cu costuri mai mici și contribuie la reducerea punților termice. Izolarea planșeelor și a acoperișurilor unde sunt folosite grinzi I Joist este foarte performantă. Izolarea se face fără adăugarea unor rigle de distanțiere, ca în cazul grinzilor din masiv și astfel este redusă pierderea de căldură până aproape de zero.

Reduc consumul de lemn masiv. Reducerea consumului vine din dimensiunile mai reduce ale grinzii, comparativ cu una din lemn masiv sau laminat pentru aceeași portanță și din folosirea OSB-ului care este mult mai eficient în utilizarea lemnului, cu un randament mult mai bun.

După cum vedeți, o mulțime de avantaje. Este și motivul pentru care sunt folosite tot mai mult la construcțiile din lemn. Am căutat și menționări ale dezavantajelor. Singura a fost cea referitoare la rezistența la foc, mai mică decât cea a grinzilor din lemn laminat. Dar și acesta poate fi rezolvată prin tratamente specifice de ignifugare.

Sper să găsiți utile informațiile. Dacă aveți completări, lăsați-le mai jos, în spațiul dedicat. Astfel vom avea un material complet, util tuturor.

Mihaela Radu

Mihaela Radu este inginer chimist dar are o mare pasiune pentru lemn. De mai bine de 20 de ani lucreaza in domeniu, finisarea lemnului fiind ceea ce a definit-o in aceasta perioada. A acumulat experienta lucrand intr-un institut de cercetari, in propria firma, precum si intr-o multinationala. Isi doreste sa impartaseasca continuu din experienta proprie cu cei care au aceeasi pasiune....si nu numai.

3 comentarii

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Bună ziua,

    Interesante ginzile I, însă nu am văzut nicio referire la producători români de astfel de grinzi. Aveți informații despre vreunul?

    Mulțumesc

    • Bună ziua!
      Există un producător la Onești, S & L Company. De asemenea, sunt distribuitori de materiale de construcții care le aduc din Polonia, unul dintre cei mai mari producători de I Joist din Europa.

  • Bună ziua!
    Este o firmă în Iași care produce grinzi IJoist.
    Eu am construit cu ei două case parter +mansardă.
    Recomand.
    Tel 0787528692

Categorii

Abonează-te la newsletter

ro_RORomanian