Bife-Sim Evenimente

Cele mai inspirate piese de mobilier vor fi expuse la BIFE-SIM 2022, 22–25 septembrie

BIFE–SIM 2022Târgul Internațional de Mobilă, Echipamente și Accesorii – evenimentul dedicat industriei de mobilă din România și străinătate – se desfășoară în perioada 22 – 25 septembrie la Romexpo.

Evenimentul este divizat în sectoare tematice: mobilier clasic, design, confort, decorațiuni, corpuri de iluminat, echipamente și prezintă elementele de design cu stilurile, culorile și materiale anului, dar și aplicații și soluții smart care asigură confortul unei locuințe. 103 firme renumite din Bulgaria, Germania, Italia, Moldova, Polonia, România, Serbia și Turcia, reprezentative pentru industria mobilei, amenajărilor interioare, utilajelor și echipamentelor, participă la eveniment cu cele mai inspirate proiecte și o multitudine de reduceri considerabile. Ediția de anul acesta înregistrează un grad de internaționalizare de 17%.

Târgul promovează latura sustenabilă a industriei și ideea de eco home decor. Piesele de mobilier recondiționate și elementele de decor care folosesc materiale reciclate ori ecologice sunt în topul alegerilor anul acesta. De asemenea, piesele inspirate din mediul natural și minimalismul extrem domină cerințele clienților. 

„Profesioniștii din domeniu sunt mereu în căutare de idei noi, de o varietate de produse și materiale, precum și de oportunități de business, iar BIFE-SIM 2022 este mediul profesionist unde se prezintă evoluția din industrie. Am construit ediția de anul acesta ca pe o platformă de networking unde expozanții își pot dezvolta rețeaua de contacte și au ocazia să facă schimb de idei cu alți antreprenori, dar și ca pe un cadru educativ – informativ, dedicat atât publicului specialist, cât și pasionaților de design interior. În plus, pentru că există un interes mare și pentru achiziționarea de produse, evenimentul oferă și posibilitatea vânzării. Companiile prezente au pregătit cele mai atractive oferte pentru vizitatori”, transmite Oana Netbai, PR Romexpo.

BIFE SIM 2022

Pentru a pune companiile reprezentative din industria mobilei față în față cu autoritățile, Asociația Producătorilor de Mobilă din România organizează conferința CUM SALVĂM INDUSTRIA ROMÂNEASCĂ DE MOBILIER ȘI DE PRODUSE DIN LEMN. Evenimentul va avea loc joi, 22 septembrie 2022 – ora 10:00, la sala Virgil Madgearu, etajul 1, Pavilionul B3, Romexpo și va marca aniversarea a 30 de ani de existență a Asociației Producătorilor de Mobilă din România.

În cadrul evenimentului, Atelierele ILBAH organizează o serie de workshop-uri practice, gratuite. Vizitatorii interesați vor învăța cum se face un aranjament floral pentru decorul locuinței, vor descoperi elementele de bază ale unui program de arhitectură și cum se poate realiza o randare 3D a unui spațiu conceput de ei. De asemenea, vor putea participa la workshop-uri dedicate în care se vor prezenta regulile de proiectare ale unei bucătării sau a biroului de acasă.

Mai mult decât atât, la BIFE-SIM 2022, specialiștii de la Atelierele ILBAH vor organiza și o conferință de design interior cu tema „Arta de a trăi în armonie cu spațiul tău. Vacanța la tine acasă!”, în care arhitecți cunoscuți vor dezbate subiecte actuale și de interes pentru acest sector, tendințele în materie de amenajări interioare și modalități prin care se poate aranja o locuință, ținând cont atât de arta design-ului, cât și de funcționalitatea spațiului. Aceasta are avea loc pe 24 septembrie, începând cu ora 10:00, în Sala Madgearu din pavilionul B3 al Romexpo. Înscrierile se fac pe www.ateliereleilbah.ro.

BIFE – SIM, cel mai mare târg de mobilier, echipamente și accesorii din România, este organizat de Romexpo, în parteneriat cu Asociația Producătorilor de Mobilă din România și Camerele de Comerț și Industrie din România.

Program de vizitare:
22 – 25 septembrie, orele 10:00 – 18:00
Acces gratuit

Anamaria

Anamaria are peste 15 ani de experienta in marketing si comunicare pentru firme din industria si retailul de mobila. Inainte de Ces Brands a coordonat activitatile de marketing la ICLA Romania.

Adaugă comentariul

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Abonează-te la newsletter

ro_RORomanian