Lo bueno y lo malo del tanino de la madera

În legătură cu lemnul taninos am spus că la finisare trebuie folosite materiale care izolează lemnul pentru ca taninul să nu afecteze culoarea sau procesul de întărire a materialelor. În alt context, am menționat că o anumită soluție de colorare se aplică doar pe lemn taninos pentru a obține o culoare frumoasă și intensă. Despre roble y gorun am spus că sunt bune pentru obținerea butoaielor datorită conținutului mare de tanin. La prima vedere informațiile par contradictorii și nu este prea clar dacă e bine sau nu că lemnul are tanin. Și astfel apare întrebarea: ce este taninul și cum este influențat comportamentul lemnului de prezența lui?

Qué es el tanino

Taninul nu este o substanță unică ci un amestec de substanțe chimice complexe derivate din acizi fenolici. Este motivul pentru care se vorbește de multe ori despre tanini, la plural. Sunt molecule mari care se leagă cu ușurință de proteine, celuloză (una dintre componentele principale ale lemnului), amidon și minerale. Se găsesc în multe specii de plante din toate climatele și din toate zonele globului. Acidul tanic, cum mai este denumit, este solubil în apă formând o soluție maronie, are gust astringent, iar în stare solidă și purificată este sub formă de pulbere galbenă.

Numele de tanin vine din latină (tannare) și înseamnă scoarță de stejar. Scoarța de copac a fost folosită din cele mai vechi timpuri pentru a tăbăci pieile animalelor și de aici legătura. În procesul de tăbăcire cu tanini vegetali, datorită reacției taninului cu diverși compuși chimici pe bază de fier se poate face și o colorare a pieilor.

Taninurile se găsesc în mod obișnuit în scoarța copacilor, dar și în lemn, frunze, muguri, tulpini, fructe sau semințe. Principalul lor rol este de a proteja planta. Cele din scoarță protejează copacul de infestarea cu bacterii sau ciuperci. Mugurii și semințele conțin taninuri, ceea ce oprește animalele să le mănânce și astfel este asigurată continuitatea speciei. Și fructele crude conțin tanin. Gustul astringent pe care îl simțim când mâncăm un fruct crud este dat de prezența taninului. Este modul prin care fructul este protejat pentru a ajunge la maturitate. Studiind transformarea taninului din fruct, cercetătorii din domeniu pomicol pot spune când este cel mai potrivit moment pentru recoltare.

Ca regulă generală, lemnul cu conținut ridicat în tanin este mai închis la culoare. Deci roble, nuc, cereza au conținut mai mare de tanin decât abedul, arțarul o álamo. Foioasele au conținut mai mare de tanin, dar există tanin și în rășinoase, conținutul fiind însă foarte scăzut. Nu doar lemnul conține tanin. Îl găsim în frunzele de ceai, în boabele de cafea, în plante aromatice precum tarhon sau cimbru, în cuișoare, vanilie sau scorțișoară.

Cum se comportă un lemn taninos

Conținutul de taninuri din lemn poate fi un plus sau un minus, în funcție de ce urmează să facem cu lemnul respectiv. Dacă îl folosim la obținerea barriles de vino, conținutul de tanin este bine venit pentru că va îmbogăți gustul vinului. Gustul astringent pe care-l descoperim cu plăcere în vinul roșu nu vine doar de la struguri ci și din butoiul de stejar în care a fost învechit.

Dacă vrem să folosim lemnul la exterior sau să-l finisăm cu produse pe bază de apă, taninul ne poate încurca destul de mult. Fiind solubil în apă, influențează culoarea aplicată pe lemn, dacă produsul este hidrodiluabil. Am avut o astfel de experiență cu ani în urmă cu niște lamele de salcâm ale unui mobilier de grădină. Voiam să le vopsesc albe, dar nu m-am gândit la conținutul de tanin al salcâmului și nu am aplicat inițial un strat de izolator. Extragerea taninului a fost atât de rapidă că nici nu ajunsesem cu pulverizarea la a cincea lamelă și prima își schimbase deja culoarea.

Această extragere în apă a taninului o putem vedea și la lemnul folosit afară fără protecție foarte bună. Când plouă peste el, apa care se scurge devine maronie. Dacă doar o porțiune din casă este placată, scurgerea va păta peretele se sub zona placată sau pavimentul. Pe lemn pot apărea pete inestetice ca niște scurgeri colorate.

Caracterul acid al taninului se manifestă în prezența fierului și al metalelor feroase. De aceea, un lemn taninos nu poate fi asamblat cu obiecte metalice cu conținut de fier și nici nu poate fi decorat cu astfel de feronerie. Proprietățile lemnului nu au de suferit în urma reacției, dar obiectul metalic este corodat și apare o colorație gri albăstruie sau albastru închis care pătează lemnul.

Reacția lemnului taninos cu fierul poate fi, însă, folosită pentru colorarea lemnului. Pentru asta se folosește o soluție obținută punând, pentru minimum 24 de ore, pilitură de fier sau un burete metalic de vase în oțet. Soluția este aplicată pe lemn și în reacție cu taninii rezultă o colorație gri albăstruie ca a lemnului ce a stat neprotejat la exterior, în razele soarelui. Procedeul îl găsiți descris pe larg aquí.

Pentru a nu păta lemnul și a nu deranja unele procedee de finisare, ieșirea taninului trebuie blocată

Pentru a bloca taninul în interior, pe lemn se aplică un produs numit izolator. Acesta este fel de grund cu întărire, mai diluat, pentru a pătrunde cât mai bine în lemn. Întărirea izolatorului în interiorul lemnului blochează căile de ieșire și taninul nu mai poate influența straturile următoare de finisaj.

Metoda se practică, în special, pentru produsele din lemn taninos folosite la exterior: ferestre din lemn de stejar, frasin sau meranti, mobilier de grădină din salcâm sau stejar, lemn pentru placare. Este recomandată și pentru produsele folosite la interior atunci când se folosește un finisaj pe bază de apă pe lemn taninos sau când finisajul ulterior este cu întărire acidă (carbamidic). Taninul poate afecta reacția chimică dintre cele două componente și lacul să nu se mai usuce sau să rămână moale.

Izolatorii sunt atât pe bază de apă, cât și pe bază de solvent. La cei pe bază de apă diluția este mult mai mică, tocmai pentru a nu favoriza extragerea taninului din interior. El se ancorează foarte bine de suprafața lemnului și se întărește, iar taninul nu mai poate ieși.

Utilizările taninului

Extragerea taninului din scoarța copacilor a început încă din secolul al XIX-lea, odată cu revoluția industrială. Înainte era folosită scoarța ca atare pentru tăbăcirea pieilor și procedeele erau foarte lungi, chiar și 6 luni, pentru a obține o piele bine tăbăcită. La jumătatea secolului trecut, cererea de tanin vegetal a scăzut foarte mult datorită apariției taninurilor sintetice ca răspuns la lipsa de taninuri vegetale determinată de cel de-al doilea război mondial.

Încă mai este folosit taninul vegetal pentru tăbăcirea naturală  a pieilor de animale. Față de trecut, acum doar 10-20% din producția mondială de piele este realizată cu tanini vegetali, restul se tăbăcește cu tanini anorganici, mai simplu de găsit și mult mai ieftini. Totuși, pentru pielea de foarte bună calitate continuă să se folosească taninul extras din scoarța de stejar, castan sau arbori exotici. Taninul mai este folosit ca mordant (fixator de culoare) la vopsirea naturală a fibrelor celulozice sau pentru a produce diferite culori în reacție cu compușii de fier.

Acidul tanic este folosit în întreaga lume ca agent de limpezire al vinului și berii datorită capacității de a reacționa cu proteinele și a le precipita. De asemenea, este folosit ca ingredient aromat și astringent, atât în ​​băuturile alcoolice, cât și în băuturile răcoritoare sau sucuri. În medicină este folosit ca astringent și pentru diferite alte afecțiuni.

După cum vedeți, taninurile pot fi foarte folositoare. Iar în ceea ce privește lemnul taninos, chiar dacă uneori prezența lor ne încurcă, nu sunt periculoase, iar ieșirea lor în exterior sau reacția cu obiectele din fier nu afectează rezistența lemnului. Important este să folosim materialele potrivite pentru a bloca taninii în interior.

Dacă aveți întrebări sau neclarități, le puteți lăsa mai jos, în spațiul dedicat. Vă voi răspunde cu siguranță. Iar completările îmi fac întotdeauna mare plăcere și vă mulțumesc pentru ele.