Este posibil să-ți dorești la un moment dat, din pasiune sau din necesitate, să faci singur anumite piese de mobilier, elemente de design interior sau diverse lucrări din lemn mai mici sau mai mari. Elanul creativ s-ar putea să te împingă să iei prima bucată de lemn pe care ai găsit-o și să constați că nu este potrivită pentru proiectul tau.
Proprietățile lemnului diferă de la un tip de lemn la altul. Lemnul necesar pentru a face paturi sau mobilier de exterior trebuie să fie mai dur și rezistent în comparație cu lemnul utilizat pentru fabricarea obiectelor decorative mai mici. Este interesant și de mare folos să cunoaștem câteva nume din marea familie Lemn. Am ales câteva personalități de prin partea locului, dar și câțiva „expați”.
Speciile de lemn sunt împărțite în două tipuri – tare/hardwood și moale/softwood. Să vedem câteva specii de lemn tare, unele dure și grele, altele suficient de flexibile să fie curbate.
SPECII DE LEMN TARE / au rezistență și durabilitate mare / sunt alese pentru elemente structurale în construcții, pentru pardoseli, placări, scări, în interior și la exterior
FAGUL este o specie mult utilizată în Europa. Culoarea lui este un crem pal cu accente roz sau maro și are un luciu natural mediu. Are duritate, rezistență la uzură și excelentă capacitate de îndoire la abur. Se prelucrează cu utilaje și se finisează bine. Se folosește mult pentru cherestea, podele, furnir, mobilier, placaj. Mobilierul pentru copii este fabricat, în general, din fag.
NUCUL are textură fină și este puternic, fiind ușor de lucrat. Culoarea variază de la tonalități deschise până la nuanțe întunecate de maro. Rezistă la contragere și arcuire și se pretează la toate tipurile de finisaje. Este una dintre cele mai fine esențe de lemn tare. Se combină foarte bine cu alte specii de lemn, dar și cu alte materiale naturale oferind o atmosferă prietenoasă, chiar și în interioare austere. Este utilizat în principal pentru mobilier din lemn masiv și furniruit, dulapuri, podele, usi, pentru lambrisare (placarea pereților), casetare (placarea tavanelor) și pentru elemente arhitecturale.
STEJARUL este foarte durabil și are calități bune la îndoire. Se finisează bine și rezistă la absorbția umezelii fiind utilizat în proiecte de exterior. Stejarul este potrivit pentru mobilă, birouri din lemn, podele și butoaie.
FRASINUL are textură și proprietăți aproape similare cu cele ale stejarului, dar o culoare mai deschisă. Lemnul de frasin are capacitatea de a prelua șocurile. Se prelucrează și finisează ușor.
ARȚARUL este un lemn cu textură fină și uniformă, iar culoarea variază de la crem deschis până la maro roșcat. Este dur, rigid și foarte greu. Cu contracție moderată, arțarul se prelucrează bine cu utilaje, cu toate că este dur. Are excelentă rezistență la abraziune și la șoc, fiind mai mult utilizat pentru podele, blaturi, instrumente muzicale, mobilier rafinat, dar și pentru pistele de bowling.
CIREȘUL este un lemn cu pori, ca toate foioasele, dar acestia sunt mici. Rezistă la fel de bine și la contragere și la îndoire. În timp are o durabilitate scăzută și este predispus la atacul insectelor. Când este proaspăt tăiat are o culoare brun-roz care devine maro-roșu când este expus la soare. Îmbătrânește frumos, dar se degradeaza repede și este folosit pentru mobilier din lemn masiv, instrumente muzicale, sculpturi, jucarii.
MAHONUL este un lemn cu o textură delicată de culoare brun-roșcat cu ușoara tentă violet. Este extrem de durabil și poate rezista la umflare, contragere și curbare. Acest tip de lemn este utilizat pentru mobilier de calitate, dulapuri, ornamente interioare, construcții de bărci, placări și furnire.
TEAK-ul este dur și rezistent la umiditate. Are, în general, o textură neuniformă, un luciu mediu și un tușeu uleios. Are duritate și greutate medie, rezistență excelentă la degradare și stabilitate dimensională. La finisare pot fi întâmpinate dificultăți de aderență din cauza uleiurilor naturale pe care le conține. Are numeroase utilizări, inclusiv în construcții navale – în special pentru punți. E folosit pentru mobilier de interior și de exterior, podele, lambriuri, binale, furnire, placaje, sculptură.
Este important ca alegerea lemnului să fie făcută cu atenție pentru că ar fi solicitant și în cele din urmă chiar descurajant să vezi că lemnul ales îți dă mai mult bătăi de cap decât îți este folositor. Ulei și ceară pentru a pune în valoare textura obiectelor create cu aceste esențe găsești la prețuri bune pe Iscusit.Market.
[…] Specii tari de lemn […]
Pai, salcamul unde e???
Despre salcâm s-a scris în acest articol: https://revistadinlemn.ro/2016/03/10/cu-ce-protejam-lemnului-folosit-la-exterior/
Sper să-l găsiți interesant și pe acesta.
[…] dintre cele două tipuri de lemn – tare sau moale. Despre specii de lemn tare am scris deja aici. Ca să fie just am ales și câteva specii de lemn moale. Sunt specii care cresc repede ceea […]
[…] impresionant cum reușește să creeze niște linguri atât de fine și delicate sculptând un lemn tare cu toporișca și cuțitul. Lucrează aproximativ trei zile la o bucată de stejar, mesteacăn sau […]
Nu gasesc nimic despre esente exotice cum ar fi ocho,copaiybo.Unde as putea gasi informatii despre aceste specii?
Multumesc,
Buna ziua! As dori sa stiu care este cel mai potrivit lemn pentru paturi, trebuie sa fie rezistent la soc si la o greutate de 80-120 kg. Daca puteti sa ma informati ma-ti ajuta enorm. Multumesc!
Si sa nu fie foarte greu
Si sa nu crape cand infiletez suruburile
Buna seara.
Paturi se pot face atat din esente tari (stejar, fag, frasin, nuc, paltin, salcam, cires) cat si din esente moi (brad, molid, tei, arin). Important este modul cum este facut patul, cum sunt calculate partile lui componente. Daca picioarele sau cadrul patului sunt facute din lemn foarte subtire, el nu va rezista. Conteaza de asemenea si imbinarile. Majoritatea esentelor pot fi folosite pentru a construi paturi. Totul este ca el sa fie bine facut pentru a nu se rupe sub cele 120 de kg.
Toate cele bune!
Acum vad si celelalte mesaje. Pentru a nu fi greu puteti face patul din molid (majoritatea lemnului de rasinoase de la noi este molid), tei sau plop. Sunt specii rezistente si nu se crapa cu usurinta. Lemnul trebuie insa sa fie bine uscat (8-12% umiditate) si cheresteaua sa nu aiba defecte (crapaturi, noduri cazatoare, defecte de crestere, putregai).
Succes!
Salut . Despre lemnul de ulm. El nu făce parte din categoria lemnelor hardwood!?
Buna ziua.
Despre lemnul de ulm gasiti mai multe informatii in link-ul de mai jos.
Toate cele bune!
https://revistadinlemn.ro/2017/11/28/ulmul-un-lemn-frumos-elastic-si-dur/
Nu uitati sa va abonati la Revista din Lemn tiparita! Cu numai 58 de lei puteti afla noutati din domeniu, puteti descoperi idei de mesterit sau secrete ale meseriei. Va reamintim ca in revista tiparita continutul este diferit de cel din site.
Va multumim!
Dar despre paltin gasim ceva? Ma interesa comparatie dintre frasin si paltin? Am inteles ca paltinul nu se inegreste la apa/umiditate mare asa cum se intampla cu stejarul.
Buna ziua!
Gasiti informatii despre paltin si frasin in link-urile de mai jos.
Toate cele bune!
https://revistadinlemn.ro/2016/10/19/luciul-de-matase-al-lemnului-de-paltin/
https://revistadinlemn.ro/2018/01/19/lemnul-de-frasin/
[…] tău! Îți plac scaunele care ies în evidență, sau cele care se pierd în decor? Să fie din lemn clasic, plastic strălucitor sau metal somptuos? Cu un design clasic, retro sau modern? Totul depinde aici […]
[…] tău! Îți plac scaunele care ies în evidență, sau cele care se pierd în decor? Să fie din lemn clasic, plastic strălucitor sau metal somptuos? Cu un design clasic, retro sau modern? Totul depinde aici […]
Buna ziua!
Va rog sa-mi spuneti daca dark red meranti este ok pentru scara interioara. Ce fel de lemn este?
Multumesc!
buna seara ,as dori sa ma ajutati pritr o informatie ,am parchet de lemn fag nuante roscate si caut sa l raschetez si sa i schimb culoarea spre ceva mai uniform eventual deschis imi pute ti spune cum si cu ce?
Buna ziua!
Lemnul de fag are aceasta nuanta rosiatica, mai ales daca este aburit. Chiar daca il veti rascheta nu veti ajunge la o culoare foarte deschisa (cum este cea a frasinului, de exemplu).
Se poate deschide culoarea baituind lemnul cu un bait alb semitransparent diluat. Il va deschide la culoare iar lemnul va fi in continuare vizibil.
Folositi pentru acoperire un lac hidrodiluabil sau acrilic pe baza de solvent. Sunt lacuri care schimba foarte putin culoarea lemnului (nu ingalbenesc).
Toate cele bune!
Ce esenta de lemn imi recomandați pentru stalpi de susținere la o terasă exterioară sau pridvor la o casa?
Buna seara.
Se pot folosi stalpi de salcam, stejar, fag sau easinoase (molid, larice). Cei mai stabili sunt insa cei din grinzi lamelare. Sunt facuti din mai multe straturi de lemn de rasinoase (pot fi si alte esente, dar cele din molid sunt cele mai frecvente). Stalpii acestia nu au probleme de variatii dimensionale legate de umiditatea din atmosfera si nici nu crapa.
Toate cele bune!
Multumesc foarte frumos. Deci, indicat ar fi sa caut grinzi din lemn stratificat de moloz.
*molid
Eu asa as face. Sunt mult mai stabile si mai rezistente.
Bună ziua
Va rog, un sfat cu privire la ce esenta de lemn sa folosesc pentru stalpi de susținere la o terasă exterioară sau pridvor la o casa
Multumesc
Buna,
informatiile sunt foarte utile.
Va rog sa imi dati o sursa pentru lemn uscat de esenta tare
Care este lemnul care după ce se invechește devine o nuanță cât mai deschisă de gri?