Mașini și Scule

Creator 950, premiat la IWF Atlanta pentru dezvoltarea de tehnologii inovatoare în industria lemnului

Anul trecut în septembrie vă spuneam despre Creator 950, un CNC pentru gaurire si frezare cu ajutorul căruia se poate face cunoștință cu prelucrarea lemnului asistată de calculator într-un mod simplu și prietenos. Iată că la nici un an distanță, același Creator 950 câștigă premiul pentru cel mai revoluționar produs al anului la unul dintre tărgurile internaționale  de prestigiu – Târgul Internațional de Prelucrare a Lemnului (IWF) Atlanta, SUA. Să vedem ce înseamnă IWF Atlanta și cum a convins juriul Felder Gruppe – creatorul lui Creator 950 (joc de cuvinte inevitabil, nu-i așa 🙂).

creator 950

International Woodworking Fair, Atlanta, Geogia

IWF Atlanta – Târgul Internațional de Prelucrare a Lemnului – este unul dintre cele mai importante târguri de profil din lume.  Aici sunt prezenți toti marii producatori de utilaje și scule pentru prelucrarea lemnului și a plăcilor derivate și toți reprezentanții industriilor ce au legătură într-un fel sau altul cu prelucrarea lemnului și producerea de mobilier. Târgul se desfășoară o data la doi ani, în august și este considerat un loc de întâlnire al specialiștilor, un spațiu de etalare a celor mai noi idei din industria de profil, dar și unul al discuțiilor și schimburilor de idei.

Cu ocazia târgului se decernează Challengers Award®, un premiu menit să încurajeze și să promoveze dezvoltarea tehnologiilor inovatoare în domeniul mașinilor pentru prelucrarea lemnului, al produselor și serviciilor dedicate acestui domeniu. Firmele care consideră ca aduc ceva nou în domeniul lor, înscriu produsul în concurs iar un juriu format din 10 membrii – profesioniști și experți în tehnologii avansate, recunoscuți în domeniu – aleg finaliștii.

Înfruntarea finală are loc cu o zi înainte de deschiderea târgului, când finaliștii fac demonstrații live în fața membrilor juriului încercând să-și adjudece premiul. După prezentări urmează dezbaterile în juriu și alegerea câștigătorilor. Momentul de maximă importanță este în ziua deschiderii târgului când, în prezența invitaților, participanților și vizitatorilor, sunt anuntați căștigătorii. Ei primesc o statuetă de bronz, celebră deja printre cei legați într-un fel sau altul de prelucrarea lemnului.

Anul acesta s-au înscris în concurs 72 de firme și au fost aleși 23 de finaliști. Dintre aceștia numai 7 au primit premiul „Challengers Distinguished Achievement”, iar unul dintre ei a fost Felder Gruppe, pentru CNC-ul Creator 950.

creator 950

Cu ce a convins juriul Creator 950

Creator 950 face parte din gama Format-4 find un centru de prelucrare cu comandă numerică simplu și intuitiv. Din acest motiv este considerat a fi foarte potrivit pentru a face cunoștință cu domeniul prelucrărilor asistate de calculator. Cu el găuririle și frezările devin mult mai simplu de făcut, fiind posibilă prelucrarea simultană pe toate cele 4 laturi ale panoului. Și totul în numai 5 m², cât ocupă cu totul mașina.

Faptul că nu este nevoie de operații pregătitoare pentru a începe prelucrările duce la reducerea timpului de lucru. Este nevoie de un singur operator pentru a face toate găuririle și frezările necesare ceea ce este foarte important în condițiile în care lipsa mâinii de lucru calificate a devenit deja o mare problema pentru marea majoritate a antreprenorilor. În plus, mașina nu obosește, nu greșește și nu se plictisește, calitatea prelucrărilor fiind mereu aceeași.

Precizia prelucrărilor este garantată de sistemul unic de prelucrare de sus în jos. Conceptul de prelucrare a piesei pe orizontală în 3/4 axe este unul dintre argumentele care au convins juriul. Astfel, chiar și cele mai grele piese pot fi prelucrate cu ușurință de o singură persoană.

Câmpul de lucru nu mai trebuie selectat. Prinderea piesei de prelucrat se face cu 2 cleme robuste acționate pneumatic care se deplasează cu ajutorul mecanismului pinion cremalieră ce asigură ghidarea piesei. Pentru suprafețele sensibile, Creator 950 este echipat cu o masă cu pernă de aer.

Cu Creator 950 puteți rămâne mereu flexibili în aplicații, utilizând opțional agregatele de care aveţi nevoie. CNC-ul face nutuiri și găuriri pe toate laturile, cepuire și frezare în cant. Puteți opta pentru agregatul de care aveți nevoie pentru a face operația dorită fără să fie nevoie să le aveți și pe celelalte.

Opțional, Creator 950 poate fi dotat cu o unitate automată de introducere rapida și exactă a cepurilor. Aceasta acționează pe axa X, cea pe care se deplasează panoul, introducând cepuri pe ambele laturi ale acesteia (stânga – dreapta).

creator 950
unitate introducere cepuri
creator 950
Procesare de sus in jos
creator 950
Magazie scule 4 pozitii
Creator 950 – prezent și la BIFE SIM 2018

„Următorul pas pentru afacerea ta”, sub acest slogan a prezentat Felder Gruppe România standul dedicat utilajelor industriale la BIFE-SIM 2018. În stand vizitatorii au descoperit soluțiile industriale din gama Format-4 pentru producția de mobilier. Printre ele, la loc de cinste s-a aflat Creator 950. Pe toată durata târgului a putut fi văzut în acțiune, cei interesați având acces la informatii tehnice suplimentare datorită specialiștilor firmei aflați în număr mare în stand.

Felder Gruppe România ne spune că soluțiile industriale din gama Format-4 asigură cei 3 factori necesari pentru dezvoltarea durabilă a afacerii – productivitate, flexibilitate și precizie de zecime de mm. Iar Creator 950 nu face excepție.

Felicitări Felder Gruppe pentru premiul din Atlanta!

creator 950

Mihaela Radu

Mihaela Radu este inginer chimist dar are o mare pasiune pentru lemn. De mai bine de 20 de ani lucreaza in domeniu, finisarea lemnului fiind ceea ce a definit-o in aceasta perioada. A acumulat experienta lucrand intr-un institut de cercetari, in propria firma, precum si intr-o multinationala. Isi doreste sa impartaseasca continuu din experienta proprie cu cei care au aceeasi pasiune....si nu numai.

Adaugă comentariul

Adaugă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii

Abonează-te la newsletter

ro_RORomanian